Co-financing of public electricity network extension: scope of appellate devolutive effect and statutory deadline for incident appeal under ANRE Order No. 36/2019

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta Comuna Valu Lui Traian, a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului de cofinanţare pentru "Extindere reţea de interes public Zona lotizata C" şi, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.021.521,9 RON reprezentând valoarea investiţiilor efectuate, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.267 RON reprezentând indicele de eficienţă economică.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10, art. 11, art. 22 şi art. 27 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 36/28.02.2019.

Prin încheierea nr. 700/26.05.2021, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II a Civilă şi a trimis cauza secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa care, la rândul ei, prin sentinţa civilă nr. 1467/17.09.2021 a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza secţiei a II a Civilă, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintând dosarul Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 23/CA/12.10.2021, Curtea de Apel Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea secţiei a II a Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 14 decembrie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea subsidiară formulată de reclamanta Comuna Valu Lui Traian, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 95.267 RON către reclamantă, reprezentând indicele de eficienţă economică Ief aferent lucrării de extindere a reţelei de interes public zona lotizată C, Localitatea Valu lui Traian, Judeţul Constanţa. Celelalte pretenţii au fost respinse, ca neîntemeiate, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 8925 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat.

Pârâta A. S.A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1410/2021 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi sub nr. x/2022.

Intimata Comuna Valu Lui Traian a formulat prin acelaşi înscris întâmpinare şi recurs/apel incident împotriva sentinţei civile nr. 1410/14.12.2021 pronunţata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2021. Ca o chestiune prealabilă, a apreciat ca, în mod eronat, s-a menţionat calea de atac a recursului în cuprinsul hotărârii fondului, în loc de apel, cum era corect.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2022, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apelul în considerarea dispoziţiilor art. 457 alin. (4). C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data sesizării instanţei de judecată.

Prin decizia civilă nr. 252/2022 din 16 iunie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis excepţia tardivităţii formulării apelului incident şi, în consecinţă, a respins ca tardiv apelul incident formulat de reclamanta COMUNA VALU LUI TRAIAN; totodată, a respins ca nefondat apelul principal formulat de recurenta-pârâtă A. S.A..

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.A. a declarat recurs principal, prin care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, admiterea recursului şi constatarea nulităţii deciziei atacate, pentru încălcarea prevederilor art. 477-481 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauzei instanţei de apel în vederea soluţionării apelului.

Sub acest aspect, a solicitat să se constate că instanţa a nesocotit principiile soluţionării apelului, ajungând ca, prin decizia pronunţată, să îi creeze o situaţie mai grea decât cea stabilită de instanţa de fond, cu toate că instanţa de apel a procedat la respingerea căii de atac.

S-a arătat, în esenţă, că apelul incident al reclamantei a fost respins ca tardiv şi că, în considerarea art. 480 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins apelul formulat de pârâtă, nu exista premisa pentru rejudecarea cauzei, respectiv pentru modificarea considerentelor instanţei de fond, art. 480 alin. (1) C. proc. civ. statuând expres că, în cazul respingerii apelului, va păstra hotărârea atacată.

Cu toate acestea, deşi soluţia instanţei de apel a fost de respingere a apelului, completul de judecată nu doar a rejudecat cauza, desfiinţând parte din motivarea instanţei de fond şi înlocuind considerente esenţiale (care nu au făcut obiectul criticii apelantei-pârâte), ci, i-a creat, în propria cale de atac, o situaţie mai grea, prin extinderea efectelor Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36/2019, în mod retroactiv, unei situaţii ce a luat naştere în anul 2016.

In speţă, pentru ca instanţa de apel să fie în măsură să analizeze situaţia de fapt şi dispoziţiile legale invocate în cauză, era necesar ca, în prealabil, să fie învestită cu soluţionarea căii de atac, având în vedere şi limitele efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Or, a susţinut recurenta-pârâtă, procedând la reconsiderarea legii aplicabile situaţiei de fapt, înlocuind complet considerentele tribunalului, instanţa de apel nu doar a încălcat limitele apelului promovat de aceasta, dar a ajuns ca, în calea de atac a pârâtei, să reformeze hotărârea tribunalului în sens contrar celor apelate, modificând exact motivarea instanţei de fond care nu a făcut obiectul apelului şi creând astfel o situaţie mai grea pârâtei, în propria cale de atac, pentru ca, în final, să dispună respingerea acesteia.

În final, recurenta-pârâtă a subliniat că decizia atacată a fost pronunţată în vădită discordanţă cu considerentele evidenţiate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4/21.02.2022 dată în cadrul recursului în interesul legii. În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii apelului şi modificării în parte a sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 si 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive străine de natura cauzei, instanţa respingând apelul său cu privire la admiterea neîntemeiată a capătului subsidiar de cerere, în baza unor interpretări eronate ale legislaţiei incidente.

Astfel, s-a arătat că, deşi instanţa de fond realizase o analiză judicioasă a situaţiei de fapt dedusă judecăţii stabilind, în mod corect, că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 75/2013 emis de ANRE, instanţa de apel, neînvestită cu o astfel de cerere, a înlocuit acest considerent, reţinând incidenţa prevederilor Ordinului emis de ANRE nr. 36/2019. Deşi formal instanţa de apel a verificat îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea prevederilor tranzitorii - art. 27 alin. (2) din Ordinul nr. 36/2019, în mod nepermis omite să analizeze şi celelalte condiţii, esenţiale în economia reglementării, respectiv faptul că însăşi reclamanta a refuzat expres încheierea contractului de cofinanţare, nefiind întrunite cerinţele premisă pentru aplicarea acestor prevederi.

De altfel, a susţinut recurenta-pârâtă, "toate considerentele reţinute de instanţa de apel prin raportare la incidenţa Ordinului nr. 36/2019 sunt nu doar eronate şi nenecesare dar conduc la concluzia temeiniciei capătului principal al cererii reclamantei", instanţa de apel subliniind, în apelul pârâtei, că operatorul de distribuţie concesionar are obligaţia să asigure finanţarea "investiţiei totale I total".

Procedând astfel, instanţa de apel dă măsura subiectivismului său şi al încălcării principiului disponibilităţii dar şi a limitelor efectului devolutiv al apelului, creând aparenţa legitimităţii cererii de chemare în judecată, în contextul unei vădite neînţelegeri a reglementării aplicabile sectorului energetic, preluând practic motivarea acţiunii formulate de reclamantă.

Atât intimata-reclamanta, cât şi instanţa de apel insistă, în mod exclusiv, asupra pretinselor obligaţii născute în sarcina operatorului de distribuţie, în urma realizării extinderii reţelei electrice de către unitatea administrativă, în condiţiile în care aceasta a optat expres pentru finanţarea acestor lucrări din fonduri proprii.

Având în vedere situaţia de fapt, prezentată cronologic de recurenta-pârâtă, aceasta a susţinut că este inexplicabil raţionamentul instanţei de apel care ignoră complet şi deliberat prevederile art. 19 alin. (1) din Ordinul nr. 75/2013, emis tocmai pentru a reglementa situaţiile în care autorităţile publice decid să finanţeze investiţia cu valoarea I total; instanţa de apel a refuzat să observe că procedura a fost urmată de pârâtă, întocmai pentru această ipoteză, sancţionând, practic, pârâta, pentru lipsa de înţelegere manifestată de reclamantă cu privire la cadrul legal aplicabil speţei, dar şi pentru lipsa asumării deciziilor adoptate la nivelul instituţiei publice.

De altfel, în măsura în care ambele instanţe devolutive ar fi analizat în mod obiectiv întregul probatoriu depus la dosarul cauzei, ar fi constatat că, în realitate, opţiunea de realizare a lucrărilor prin finanţare integrală, din partea intimatei-reclamante, nu poate fi justificată, în mod obiectiv, prin nevoia de realizare anticipată a lucrărilor, atâta vreme cât pentru executarea acestor lucrări, însăşi reclamanta a emis Autorizaţia de construire nr. 527 abia la sfârşitul anului 2018, iar punerea în funcţiune a acestor capacităţi s-a realizat abia după întocmirea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/18.02.2020.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că argumentele reţinute de instanţa de apel, în sensul că speţei îi sunt aplicabile prevederile Ordinului ANRE nr. 36/2019, sunt contrazise de probatoriile administrate, fiind rezultatul unei interpretări proprii a instanţei, dar străine de natura pricinii, impunându-se desfiinţarea deciziei atacate, sub acest aspect.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Ordinului ANRE nr. 75/2013 şi a prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice.

Aşa cum s-a arătat anterior, faţă de prevederile art. 19 din Ordinul ANRE nr. 75/2013 şi de posibilităţile cuprinse în cadrul acestui act normativ pentru operatorul de distribuţie şi pentru autoritatea locală, considerentul instanţei de apel privind obligaţiile născute în sarcina operatorului de distribuţie concesionar de suportare a valorii totale a investiţiei, reprezintă rezultatul unei interpretări părtinitoare, dar şi al neînţelegerii cadrului legal în care pârâta activează.

Astfel, în conditiile in care intimata-reclamantă a optat pentru realizarea integrală, din fonduri proprii, a investiţiei (adresa din data de 17.10.2017), pentru exploatarea instalaţiilor electrice posibilităţile sunt cele reglementate de alin. (3) al art. 19 din Ordinul nr. 75/2013.

Or, interpretarea dată de instanta de apel situatiei de fapt, prin raportare la dispoziţiile Ordinului nr. 36/2019 "în forma în vigoare la data sesizării instanţei", desi aceste aspecte nu au format obiectul apelului pârâtei, nu fac decât să confirme intenţia instanţei de apel de a legitima, în orice formă, acţiunea intimatei-reclamante, substituindu-se acesteia pentru identificarea de argumente în susţinere.

Recurenta-reclamantă Comuna Valu lui Traian a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat.

În termen legal, recurenta-reclamantă Comuna Valu lui Traian a formulat recurs incident, fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi, rejudecând, să se dispună "admiterea apelului principal şi obligarea pârâtei la plata contravalorii investiţiei totale".

În motivarea recursului incident s-a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 471 raportat la dispoziţiile art. 474 C. proc. civ., câtă vreme intimata-reclamantă a fost citată a depune întâmpinare în termen de 30 de zile.

Astfel, recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", iar, faptul că, ulterior, calea de atac a fost calificată ca şi apel, nu o poate prejudicia cu privire la termenul în care trebuia depusă întâmpinarea.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., acesta va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează:

Deşi întregul memoriu de recurs s-a fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte, stabilind din oficiu încadrarea în lege a motivelor de casare, statuează, în ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte prin care se susţine, în esenţă, încălcarea prevederilor art. 477 - 481 C. proc. civ., că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi examinate ca atare.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile circumscrise acestui motiv de casare sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept.

Limitele efectului devolutiv sunt prevăzute prin art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., fiind determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477), respectiv, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (art. 478).

În speţă, se observă că prin acţiunea reclamantei Comuna Valu Lui Traian, astfel cum a fost configurată potrivit cererii de chemare în judecată, se solicită obligarea pârâtei A. S.A. la încheierea contractului de cofinanţare pentru "Extindere reţea de interes public Zona lotizata C" şi, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.021.521,9 RON reprezentând valoarea investiţiilor efectuate, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.267 RON reprezentând indicele de eficienţă economică, temeiul juridic indicat fiind prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019 (art. 10, art. 11, art. 22 şi art. 27 alin. (2).

Examinând modul în care prima instanţă a dat eficienţă susţinerilor reclamantei, cât şi apărărilor opuse de pârâtă, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să verifice modul în care a fost stabilită situaţia de fapt şi în care a fost aplicată legea de către prima instanţă.

Cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă, respectiv Ordinul A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019, tribunalul a precizat expres că nu este aplicabil cauzei de faţă, având în vedere art. 6 C. proc. civ., incident fiind Ordinul A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, iar instanţa de prim control judiciar, în considerarea rolului activ, a stabilit că legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii este tocmai actul normativ indicat de reclamantă.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a depăşit limitele investirii şi, înlăturând de la aplicare Ordinul A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, i-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac, nu sunt fondate.

Dintru început, se reţine că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi.

În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Având în vedere motivele de apel invocate, respectiv faptul că acestea privesc soluţia de admitere a acţiunii şi caracterul devolutiv al apelului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu şi-a depăşit limitele investirii, nefiind schimbată nici cauza şi nici obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu respectarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi ceea ce s-a judecat, instanţa de apel şi-a exercitat controlul judiciar complet, în fapt şi în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanţă din perspectiva modului în care aceasta s-a raportat la temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii pendinte, nesoluţionând cereri care nu au fost formulate în faţa primei instanţe, prin care să se invoce pretenţii noi şi nici cereri care se deosebesc de cererea de chemare în judecată prin cele trei elemente ale acţiunii: părţi, obiect şi cauză.

Conform art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a verificat, în limitele învestirii cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Aspectul că în cauză instanţa de apel a arătat că nu sunt incidente dispoziţiile Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013, dispoziţie pe care, de altfel, nu s-a întemeiat cererea de chemare în judecată - nu conduce la concluzia depăşirii limitelor investirii.

Mai mult, în temeiul efectului devolutiv, instanţa de apel poate să analizeze legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate chiar prin luarea în considerare a unor dispoziţii procedurale sau de drept material care nu au fost în mod expres indicate de părţi, deoarece instanţa are obligaţia să identifice normele legale aplicabile în cauză, respectând, bineînţeles, obiectul cererii de chemare în judecată şi criticile formulate în calea de atac.

Or, în cauză, prin cererea de chemare în judecată, dar şi prin susţinerile ulterioare, reclamanta însăşi a indicat Ordinul A.N.R.E. nr. 36/28.02.2019 ca fundament juridic al pretenţiilor sale.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea acestuia.

Astfel, după rejudecarea fondului, instanţa de apel poate respinge apelul şi menţine hotărârea atacată, în motivare, instanţa de apel putând să se refere la motivele hotărârii primei instanţe şi să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a reţinut că, deşi în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Ordinul 36/2019 "prevederile prezentei metodologii se aplică la soluţionarea cererilor de dezvoltare a reţelei electrice de distribuţie depuse la operatorul de distribuţie concesionar după data intrării în vigoare a acesteia", în art. 27 alin. (2) se prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1), cererile de dezvoltare a reţelei electrice de distribuţie depuse la operatorul de distribuţie concesionar înainte de data intrării în vigoare a prezentei metodologii, pentru care la data intrării în vigoare a acesteia nu a fost încheiat contractul de cofinanţare şi nu au fost puse în funcţiune instalaţiile care fac obiectul cererii de dezvoltare a reţelei electrice de distribuţie, se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentei metodologii."

De asemenea, a reţinut că cerinţele statuate de art. 27 alin. (2) din Ordinul ANRDE nr. 36/2019 sunt îndeplinite în cauză, având în vedere că: 1) cererea de dezvoltare a reţelei electrice formulată de intimata Comuna Valu Lui Traian a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a Ordinului, respectiv la data de 20.09.2016, 2) iar punerea în funcţiune a capacităţii energetice pentru cartierul de extindere Zona C din Valu Lui Traian nu s-a realizat până la data intrării în vigoare a Ordinului 36/2019, ci în anul 2020.

Prin urmare, a concluzionat instanţa de apel, în cauză devin aplicabile prevederile art. 22 din Ordinul 36/2019, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că efectul devolutiv al apelului, specific acestei căi de atac, constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în prima instanţă, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

Mai trebuie precizat că, în ceea ce priveşte tehnica de redactare a unei hotărâri judecătoreşti, instanţa de control judiciar poate înlocui sau complini considerentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea sentinţei, păstrând, totodată, hotărârea primei instanţe, în cazul în care soluţia este corectă.

În acest context, în mod legal, instanţa de apel, raportat la prevederile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., a înlocuit considerentele primei instanţe, reţinând că "în cauză, sunt îndeplinite cerinţele instituite de art. 22 alin. (1) şi (3) din Ordinul nr 36/2019 pentru naşterea obligaţiei operatorului de distribuţie să returneze autorităţii publice cota de finanţare la care s-a obligat."

Critica referitoare la încălcarea principiului "non reformatio in pejus", prevăzut de art. 481 C. proc. civ. este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în apel, recurentei-pârâte nu i s-a creat o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată, în condiţiile în care prin hotărârea primei instanţe a fost admisă cererea subsidiară formulată de reclamantă şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată la plata unei sume de bani către aceasta, celelalte pretenţii fiind respinse, ca neîntemeiate, iar prin decizia atacată a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva acestei hotărâri, situaţia pârâtei fiind neschimbată. Faptul că a fost înlocuită motivarea primei instanţe nu poate fi considerat o agravare a situaţiei pârâtei în propria cale de atac, având în vedere că respectarea acestui principiu se raportează la soluţia pronunţată de instanţă.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi regula imparţialităţii va fi respinsă, constatându-se că instanţa de prim control judiciar a avut în vedere efectul devolutiv al apelului şi, în acelaşi timp, limitele investirii sale.

În speţă, nu s-a dovedit încălcarea dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, a celor referitoare la principiul disponibilităţii şi la regula imparţialităţii judecătorilor, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului cu respectarea prevederilor art. 9 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale considerate a fi incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Faţă de situaţia prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În ceea ce priveşte ipoteza unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenta-pârâtă nu a indicat argumente care să susţină această ipoteză şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulţumirea cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel, care a confirmat soluţia tribunalului cu referire la cererea subsidiară având ca obiect plata sumei de 95.267 RON către reclamantă, reprezentând indicele de eficienţă economică Ief aferent lucrării de extindere a reţelei de interes public zona lotizată C, Localitatea Valu lui Traian, Judeţul Constanţa.

Înalta Curte reţine că, pe calea recursului, cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârilor instanţelor devolutive, stabilirea situaţiei de fapt nu poate fi reevaluată şi nu poate fi reconsiderată interpretarea probelor de către instanţele de fond.

De aceea, o afirmaţie, precum cea a recurentei-pârâte, prin care se arată că argumentele reţinute de instanţa de apel, în sensul că speţei îi sunt aplicabile prevederile Ordinului ANRE nr. 36/2019, sunt contrazise de probatoriile administrate, fiind rezultatul unei interpretări proprii a instanţei, dar străine de natura pricinii, impunându-se desfiinţarea deciziei atacate, sub acest aspect, nu este compatibilă cu controlul de legalitate realizat prin recurs, cu atât mai mult cu cât probele în procesul civil nu au valoare preconstituită în faţa instanţelor care le interpretează.

Aşa fiind, instanţa de apel a respectat exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Înalta Curte constată că, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013 şi a prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice.

Or, în raport de considerentele menţionate anterior, prin care s-a arătat că instanţa de apel nu a depăşit limitele învestirii şi nici nu a creat recurentei-pârâte o situaţie mai grea decât cea stabilită de tribunal, atunci când a reţinut incidenţa Ordinului A.N.R.E. nr. 36/2019 (invocat de reclamantă ca temei juridic al cererii de chemare în judecată) şi în raport cu care a verificat temeinicia pretenţiilor reclamantei, respectându-se, totodată, exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, criticile care vizează încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 75/23.10.2013 nu sunt fondate, raportat la starea de fapt stabilită, reţinându-se corect îndeplinirea cerinţelor art. 22 din Ordinul nr. 36/2019, aşa cum s-a arătat mai sus.

Deşi se invocă încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 123/2012 a energiei electrice, recurenta-pârâtă nu a expus critici de nelegalitate concrete în sensul acestei susţineri.

Aşa fiind, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Examinând recursul incident formulat de reclamanta Comuna Valu lui Traian, Înalta Curte se va raporta la motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. căruia i se circumscriu criticile formulate şi va constata că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul recursului incident vizează soluţia instanţei de prim control judiciar, prin care s-a respins ca tardiv apelul incident formulat de reclamantă.

Criticile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 471 raportat la dispoziţiile art. 474 C. proc. civ., câtă vreme intimata-reclamantă a fost citată a depune întâmpinare în termen de 30 de zile, precum şi cele prin care se solicită a se observa că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", iar, faptul că, ulterior, calea de atac a fost calificată ca şi apel, nu o poate prejudicia cu privire la termenul în care trebuia depusă întâmpinarea, sunt nefondate.

În primul rând se cuvine a fi menţionat că, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată -18.02.2021-, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Aşa fiind, instanţa constată că, în raport cu criticile formulate, au incidenţă în speţă prevederile art. 471 indice 1 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel potrivit alin. (2), completul va dispune comunicarea cererii de apel, precum şi a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării".

De asemenea, sunt incidente dispoziţiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe", precum şi dispoziţiile art. 474 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 4711 alin. (4). (2) Apelul provocat se comunică şi intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473, acesta fiind dator să depună întâmpinare în termenul prevăzut la art. 471 indice 1 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul cauzei".

Totodată, trebuie amintit că, potrivit principiului instituit de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., partea are obligaţia de a îndeplini actul de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

În acest context, având în vedere că cererea de apel i-a fost comunicată intimatei Comuna Valu lui Traian la data de 18.02.2022, iar întâmpinarea şi apelul incident au fost depuse la data de 22.03.2022, instanţa de apel a apreciat corect că, raportat la dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., art. 472 alin. (1) C. proc. civ., art. 474 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 471 indice 1 alin. (3) C. proc. civ., acestea au fost depuse cu depăşirea evidentă a termenului legal imperativ de 15 zile, apelul incident fiind astfel respins ca tardiv.

Cât priveşte afirmaţia recurentei-reclamante, în sensul că "întâmpinarea împreună cu recursul incident a fost depusă în ultima zi a termenului de 30 de zile", se reţine că aceasta nu îşi găseşte susţinere în înscrisurile dosarului, în condiţiile în care calea de atac, aşa cum a fost calificată de instanţă, este cea a apelului; chiar recurenta-reclamantă a indicat în cererea formulată, ca o chestiune prealabilă, că, în mod eronat, s-a menţionat calea de atac a recursului în cuprinsul hotărârii fondului, în loc de apel, cum era corect.

De altfel, chiar dacă s-ar admite apărarea recurentei-reclamante, în sensul depunerii căii de atac în ultima zi a termenului de 30 de zile pentru formularea actului procedural, nici această posibilitate nu a fost valorificată, având în vedere data comunicării cererii de apel, 18.02.2022, şi data depunerii actului procedural, respectiv 22.03.2022.

Astfel, în aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ultima zi în care calea de atac putea fi depusă era 20.03.2022, într-o zi nelucrătoare (duminica); în acest context, aşa cum dispune art. 181 alin. (2) C. proc. civ. "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează". Această primă zi lucrătoare, la care textul legal face referire, era 21.03.2022 (într-o zi de luni), iar nu 22.03.2022, dată la care a fost depusă calea de atac la instanţa de apel.

Prin urmare, este de natura evidenţei că reclamanta Comuna Valu lui Traian era decăzută la data de 22.03.2022 din dreptul de a depune apel incident, soluţia respingerii căii de atac ca tardivă fiind legală şi temeinică, motiv pentru care recursul reclamantei va fi respins.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă, precum şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 252/2022 din 16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă COMUNA VALU LUI TRAIAN, PRIN PRIMAR, împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2023.