Recus annulled: Damages quantification and factual re-evaluation are inadmissible in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursurilor formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 25 septembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.A. la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: 61.811,40 RON, cu titlu de daune materiale, 3.528,06 RON lunar, reprezentând prestaţie periodică viitoare şi 9.000.000 RON, reprezentând daune morale, în favoarea lui A., 1.000.000 RON, reprezentând daune morale pentru B. şi 1.000.000 RON, reprezentând daune morale pentru C..

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1.357, art. 1.365, art. 1.381, art. 1.385, art. 1386, art. 1.387, art. 1388 C. civ., art. 95 C. proc. civ., art. 61 din Legea nr. 136/1995 şi art. 4 din O.G. nr. 1/2008.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 s-a admis excepţia conexităţii cauzelor nr. 3067/93/2018 şi nr. 2972/93/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1336 din 2 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul E..

S-a respins, de asemenea, ca nefondată, cererea conexă formulată de F..

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A., B. şi C..

De asemenea, a formulat apel şi F..

Prin decizia nr. 2672 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi respectiv de F., fiind anulată în tot sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. S.A.

Prin decizia nr. 1958 din 14 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D. S.A.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantu A..

Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 2 februarie 2021.

4. Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 26 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul E..

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantul A. a sumei de 120.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 61.811,40 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 1.972,60 RON, cu titlu de prestaţie periodică lunară.

Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 45.000 RON, cu titlu de daune morale, respectiv la plata către reclamantul C. a sumei de 45.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. şi cu intervenientul E..

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către F. a sumei de 65.000 RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 2.394,86 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 1.665 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat pentru perioada 02.09.2016 - 01.02.2017, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive şi până la data plăţii efective.

S-a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

5. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A., F. şi pârâta D. S.A.

Prin decizia civilă nr. 392 din 4 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-au admis apelurile formulate de reclamanţii A., F. şi de pârâta D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1767 din 26 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantul A. a daunelor morale în cuantum de 1.000.000 RON şi a unei prestaţii periodice lunare de 3.000 RON.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta F. a daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor B. şi C. de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantul A., a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 RON.

6. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta D. S.A.

Recursul reclamantului A.

Reclamantul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a invocat că decizia recurată este nemotivată, întrucât nu a fost avută în vedere întreaga stare de fapt cu privire la consecinţele extrem de grave ale accidentului rutier, instanţa de apel nefăcând nicio referire la nevoile zilnice ale reclamantului, la viata intimă, la urmarea tratamentelor de recuperare. A arătat, totodată, că motivarea deciziei atacate este lacunară cu privire la afectarea vieţii sale profesionale şi familiale.

În opinia sa, decizia instanţei de apel trebuia motivată în raport cu principiile ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi respectiv cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentate de integralitatea despăgubirii, echitatea şi rezonabilitatea.

Concluzionând, recurentul a arătat că evaluarea daunelor morale numai în funcţie de suferinţele deja resimţite reprezintă o abordare greşită a instanţei de apel, în condiţiile în care suferinţa sa se va întinde pe întreaga viaţă.

În susţinerea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reclamantul nu a dezvoltat nicio critică.

Recursul pârâtei D. S.A.

Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a solicitat, în cazul casării deciziei recurate, să se dispună şi întoarcerea executării silite.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a invocat că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul daunelor morale. S-a arătat astfel că, în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial cuvenit reclamantului A., instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că este incidentă situaţia faptei savarşite sub forma culpei şi să analizeze dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă. A conchis pârâta că hotărârea atacată poate fi casată fie pentru motivare superficială şi confuză, fie pentru contradicţia dintre considerente.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 1.371 C. civ. când a stabilit despăgubirile pentru reclamantul A.. Astfel, instanţa de apel nu s-a raportat la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza unor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare, încălcând astfel prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014.

În opinia pârâtei, suma acordată cu titlu de daune morale este nejustificat de mare, creând o discrepanţă majoră între cuantumul acordat reclamanţilor şi cel acordat altor victime în situaţii similare. În acest sens, a arătat că suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu se poate transforma într-o amendă nejustificată pentru autorul prejudiciului, după cum nu se poate constitui în venituri nejustificate pentru victimă. A făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În final, a invocat pârâta că instanţa de apel a realizat o interpretare greşită a dispoziţiilor legale când a stabilit o prestaţie periodică de 3.000 RON/lună pentru reclamant, soluţia fiind greşită inclusiv din punct de vedere al neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială. S-a arătat astfel că instanţa de apel a nesocotit criteriile legale existente şi aplicabile din Legea nr. 136/1995 şi Norma A.S.F. nr. 23/2014 - art. 50 alin. (1) lit. a)-d).

La data de 8 septembrie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea pârâtei D. S.A., prin care a invocat excepţia netimbrării recursului declarat de reclamantul A.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 28 februarie 2023.

7. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepţiile invocate, reţine următoarele considerente:

Cu privire la excepţia netimbrării recursului declarat de reclamant, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, recursul declarat de reclamant este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea.

Cu privire la excepţia nulităţii recursurilor declarate de reclamantul A. şi de pârâta D. S.A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând a anula recursurile, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanţei care a pronunţat hotărârea atacată şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunţată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, autor al recursului, instanţa precedentă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În aceste coordonate de principiu, evaluând recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă, Înalta Curte constată că părţile au invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., se reţine că, subsumat motivului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în nemotivarea hotărârii, reclamantul a invocat neevaluarea stării de fapt în integralitatea sa, în special cu privire la urmările extrem de grave ale accidentului rutier suferit, traumele produse şi nevoile sale zilnice.

Reclamantul contestă modul în care au fost stabilite daunele morale ce i se cuvin, arătând că au fost omise principiile care stau la baza acordării acestora, anume integralitatea, echitatea şi rezonabilitatea, subliniind că va suporta consecinţele negative ale accidentului suferit pe durata întregii vieţi, în contextul în care i-a fost ştirbită orice şansă la viaţă profesională şi familială.

Înalta Curte constată că ceea ce reclamantul critică prin intermediul recursului nu reprezintă, în sine, lipsa motivelor deciziei recurate, ci vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în raport cu care a fost stabilită valoarea daunelor morale cuvenite şi, în consecinţă, cuantumul acestora.

Or, situaţia de fapt dedusă judecăţii, constând inclusiv în urmările accidentului asupra vieţii reclamantului, sub toate aspectele, în conformitate cu probele administrate şi modul în care instanţa de apel a apreciat asupra acestora, stabilind valoarea despăgubirilor acordate, reprezintă chestiuni de fapt care se tranşează în etapa analizei pe fond a cererii de chemare în judecată, anume în faţa primei instanţe şi în apel, cu ocazia rejudecării fondului cauzei.

Despăgubirile, în componenta lor materială sau morală, se evaluează, pe baza principiilor legale şi a celor consacrate în jurisprudenţă, în concret, prin raportare la circumstanţele de fapt ale cauzei şi ansamblul probator, instanţa de apel, în calitatea sa de instanţă de fond, fiind suverană în a aprecia asupra situaţiei de fapt şi a evaluării despăgubirilor la care reclamantul este îndreptăţit.

În cadrul memoriului de recurs reclamantul susţine că starea sa fizică şi psihică urmare accidentului suferit este, în realitate, mult mai gravă decât cea reţinută prin decizia instanţei de apel, sub aspectul prejudiciilor suferite şi al întinderii acestora, recurentul exprimându-şi practic nemulţumirea faţă de cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate.

Astfel, prin susţinerile formulate, cu referire la infirmitatea sa permanentă, nevoia de îngrijire zilnică şi imposibilitatea unei vieţi profesionale şi familiale, reclamantul tinde să obţină o reevaluare a situaţiei de fapt deduse judecăţii, cu consecinţa eventuală a acordării de daune morale într-un cuantum mai ridicat, ceea ce se opune însă raţiunii căii extraordinare de atac promovate.

Calea de atac a recursului nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, instanţa supremă nefiind abilitată de lege, în acest stadiu procesual, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată, cu posibilitatea de a stabili ea însăşi un alt cuantum al despăgubirilor.

Dimpotrivă, cele reţinute de către instanţa de apel pe fondul cauzei, în raport cu care au fost evaluate şi stabilite despăgubirile acordate, ca echivalent al prejudiciului cauzat reclamantului, se impun întocmai în faţa instanţei de recurs.

Instanţa de casare verifică decizia recurată exclusiv din perspectiva respectării dispoziţiilor legale, în limitele motivelor de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cu condiţia ca recurentul să dezvolte critici care să poată fi încadrate potrivit acestui text de lege.

Raportat la limitele judecăţii în recurs, situaţia medicală în care se află reclamantul şi cuantumul despăgubirilor cuvenite spre a compensa prejudiciul suferit, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, reprezintă chestiuni ce ţin de temeinicia decizia recurată şi nu de legalitatea acesteia, neputând fi analizate ori cenzurate de Înalta Curte. Or, verificarea temeiniciei sau netemeiniciei soluţiei instanţei de apel, sub aspectul evaluării daunelor morale, respectiv pentru a se determina dacă acestea acoperă integral prejudiciul real suferit şi nevoile actuale sau viitoare ale reclamantului, excede controlului de legalitate în recurs.

Nu în cele din urmă, se reţine că, deşi a invocat motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anume pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, reclamantul a omis să formuleze orice critică în susţinerea acestuia, astfel încât nu se impune formularea unui răspuns din partea Înaltei Curţi, acest motiv de recurs fiind, de asemenea, invocat formal.

Dat fiind că recursul reclamantului nu cuprinde critici posibil a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., se impune aplicarea sancţiunii nulităţii, în acord cu art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod.

Privitor la recursul declarat de D. S.A. se reţine că, subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a invocat, în esenţă, că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul daunelor morale. A arătat pârâta că, în evaluarea prejudiciului moral nepatrimonial cuvenit reclamantului A., instanţa de apel trebuia să aibă în vedere forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta, respectiv culpa.

Înalta Curte constată că, în realitate, critica pârâtei nu vizează lipsa motivelor în ceea ce priveşte decizia recurată. Dimpotrivă, pârâta îşi exprimă dezacordul faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi în raport cu care au fost acordate daune morale reclamantului, cu consecinţe asupra întinderii prejudiciului. În opinia pârâtei, raportat la circumstanţele cauzei, nu s-ar fi justificat acordarea de daune morale în favoarea reclamantului.

Dat fiind reglementarea legală a recursului, aspectele privitoare la situaţia de fapt, astfel cum au fost reţinute în fond, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Chestiunea readusă în discuţie de către pârâtă, anume forma de vinovăţie, respectiv culpa, reprezintă o circumstanţă integrată situaţiei de fapt în ansamblul său, stabilită deja de instanţele devolutive şi care excedează cadrului procesual al recursului, în această cale de atac nefiind posibilă efectuarea verificărilor de fapt.

În aceeaşi măsură, stabilirea dreptului la daune morale şi întinderea acestora prin raportare la situaţia de fapt, se apreciază cu ocazia judecăţii în fond, fiind de competenţa exclusivă a instanţelor devolutive.

Recurenta, prin criticile formulate, solicită în fapt instanţei de recurs o reapreciere a probelor administrate în fond, respectiv reevaluarea circumstanţelor cauzei, cu scopul de a obţine o soluţie diferită asupra despăgubirilor solicitate de reclamant.

Or, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirilor şi solicitarea recurentei de diminuare a sumei acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale deciziei atacate, în afara limitelor controlului ce poate fi exercitat de instanţa de recurs.

Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, criticile vizând în totalitate netemeinicia deciziei apelate.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a reclamat faptul că instanţa de apel a cuantificat daunele morale pe baza unor aprecieri pur subiective, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1371 C. civ., precum şi a art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014. În opinia pârâtei, suma acordată cu titlu de daune morale este nejustificat de mare, creând o discrepanţă majoră între cuantumul acordat reclamanţilor şi cel acordat altor victime în situaţii similare.

De asemenea, a invocat pârâta că instanţa de apel, stabilind o prestaţie periodică de 3.000 RON/lună în favoarea reclamantului, a realizat o interpretare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile, cu încălcarea criteriilor prevăzute în Legea nr. 136/1995 şi Norma A.S.F. nr. 23/2014 - art. 50 alin. (1) lit. a)-d).

Înalta Curte constată că, deşi pârâta a indicat dispoziţiile legale pretins încălcate de instanţa de apel, aceasta a omis să arate în concret în ce anume constă nelegalitatea hotărârii atacate ori modul concret în care au fost încălcate dispoziţiile legale evocate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel şi la considerentele acesteia.

Aceasta şi-a exprimat dezacordul în raport cu soluţia stabilirii de daune morale şi materiale în favoarea reclamantului, precum şi în privinţa cuantumului acestora, contestând deci întinderea prejudiciului.

Instanţei de recurs nu îi este însă permis de lege să cenzureze aprecierile realizate de curtea de apel în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale şi materiale cuvenite reclamantului, criticile recurentei pe acest aspect situându-se în sfera eventualei netemeinicii a hotărârii, şi nu a nelegalităţii.

Aşadar, invocarea încălcării anumitor dispoziţii legale, fără a fi evidenţiat modul concret în care dispoziţiile invocate au fost efectiv încălcate nu poate fi considerată o critică aptă să fie încadrată în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie, reiterarea unor împrejurări de fapt sau trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept în sensul neconformităţii deciziei recurate cu legea aplicabilă, nu sunt apte să atragă controlul de legalitate al instanţei de recurs.

Prin urmare, dat fiind că pârâta pune în discuţie numai temeinicia soluţiei pronunţate în apel, concluzia ce se impune este că şi motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

Având în vedere că recursul pârâtei nu cuprinde critici posibil a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., se impune anularea acestuia conform art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 392 din 4 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului reclamantului.

Anulează recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 392 din 4 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.