Inadequate motivation of cassation appeal: failure to challenge prior binding findings on abusive administrative fee clause

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C.., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 5 cu privire la comisionul de administrare, pct. 6 cu privire la modificarea unilaterală a dobânzii, pct. 7 cu privire la dobânda penalizatoare, regăsite în Anexa 1 la cererea de chemare în judecată, constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 5 cu privire la dobânda penalizatoare, regăsite în Anexa 2 la cererea de chemare în judecată, stabilizarea cursului valutar la 1.8894 RON/franc elveţian şi obligarea la restituirea diferenţelor încasate în raport cu acesta, plata dobânzilor legale şi actualizarea sumelor a căror restituire se solicită cu rata inflaţiei, în temeiul O.U.G. nr. 13/2011, precum şi plata unei despăgubiri de 15.000 RON, cu titlu de daune morale, având în vedere inserarea cu rea-credinţă a clauzelor contractuale abuzive.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., raportat la Legea nr. 193/2000, C. civ., O.U.G. nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 4860 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată.

Au fost constatate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 4.3 din contractul de credit ipotecar nr. x/16.07.2007, în ceea ce priveşte modificarea unilaterală a dobânzii curente "în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de Bancă".

Totodată, au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâta D. S.A. (urmare a preluării B. S.A., ca urmare a fuziunii prin absorbţie) şi reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1753 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. şi pârâtele D. S.A. şi E. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1732 din 16 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată în parte decizia recurată şi a fost trimisă cauza instanţei de apel în vederea rejudecarării apelului reclamantei, numai în ceea ce priveşte comisionul de administrare, fiind menţinute restul dispoziţiilor din cuprinsul hotărârii atacate.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâte.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2017*.

4. Prin decizia civilă nr. 1097 din 28 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4860 din 18 decembrie 2017.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, fiind constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.11 lit. b) din contract.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei sumele achitate în baza clauzei menţionate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data fiecărei plăţi până la plata efectivă.

5. Împotriva acestei decizii au declarat recurs parâtele E. S.A. şi C.., precum şi pârâta D. S.A.

Pârâtele E. S.A. şi C.. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare din contract. De asemenea, au solicitat cheltuieli de judecată.

Pârâtele au invocat faptul că, în cauză, dispoziţiile contractuale contestate nu au caracter abuziv, întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

S-a învederat că dispoziţiile defăimate drept abuzive sunt clare şi fără echivoc, exprimate într-un limbaj uşor inteligibil, au fost însuşite de către reclamantă prin semnarea contractului de credit, devenind astfel legea părţilor, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864.

Totodată, s-a susţinut că banca a acţionat cu bună-credinţă şi că nu există dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Clauzele contestate reprezintă condiţii contractuale despre care intimata a luat la cunoştinţă la data semnarii Contractului de împrumut, astfel încât, nu pot fi incidente prevederile alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea nr. 193/2000, contrar celor reţinute de curtea de apel.

Pârâta D. S.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a deciziei recurate.

S-a arătat că normele materiale a căror încălcare este invocată sunt reprezentate de dispoziţiile contractuale privind comisionul de administrare.

Referitor la motivaţia perceperii comisionului de administrare, s-a învederat că limbajul care defineşte acest comision este accesibil, nu are caracter echivoc, fiind posibilă prefigurarea contraprestaţiei băncii fie şi numai din denumirea comisionului.

Totodată, pârâta a subliniat că modul de stabilire a comisionului este clar, în privinţa acestuia, fiind indicate în contract valoarea, formula de calcul şi modalitatea de plată.

S-a mai susţinut şi că datele menţionate în contract asigură un nivel suficient de informare, reclamanta având posibilitatea să cunoască întinderea obligaţiei de plată şi să evalueze consecinţele economice antrenate de acest comision, neputând invoca, ulterior semnării contractul de credit, existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, pentru simplul motiv că este nemulţumită de cuantumul sumelor datorate.

De asemenea, pârâta a arătat că perceperea comisonului de administrare este reglementată de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, precum şi că reclamanta a achitat timp de 10 ani acest comision.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 octombrie 2022 intimata-reclamantă A. a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursurilor. De asemenea, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 19 ianuarie 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 28 februarie 2023.

6. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţiile insuficientei timbrări şi nulităţii recursurilor formulate de pârâtele E. S.A. şi C. respectiv de pârâta D. S.A.

Cu privire la excepţia netimbrării recursurilor, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, recursul formulat de recurenta-pârâtă D. S.A. este timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 457 RON, calculată prin raportare la valoarea contestată prin cererea de recurs, conform dovezii aflate la fila x.

De asemenea, în ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtele E. S.A. şi C.., se constată că şi acesta este timbrat, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 621 RON, aflându-se la dosarul de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursurilor.

Cu privire la excepţia nulităţii recursurilor formulate de pârâtele E. S.A. şi C.. respectiv de pârâta D. S.A., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a anula recursurile, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în conformitate cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat numai în condiţiile prevăzute de lege.

Una dintre condiţiile esenţiale stabilite de legiuitor este aceea că recursul poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Titularul recursului este ţinut astfel să îşi conformeze conduita procesuală exigenţelor legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia de a motiva recursul presupune nu numai exprimarea eventualului dezacord în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea în concret a acestora, raportat la judecata realizată de instanţa de apel.

Astfel, susţinerile care nu se încadrează în mod real în motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege nu reprezintă critici de nelegalitate, apte să atragă controlul judiciar al instanţei de recurs, cu consecinţa aplicării sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte recursurile formulate de pârâtele E. S.A. şi C.. respectiv de pârâta D. S.A., se constată că acestea sunt întemeiate în mod formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentele formulate în dezvoltarea motivului de casare evocat nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul prevăzut de lege.

Astfel, prin memoriul de recurs, pârâtele E. S.A. şi C.. invocă, în esenţă, lipsa caracterului abuziv al dispoziţiilor contractuale privitoare la comisionul de administrare, fapt ce conduce la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Se reţine că, prin expunerea referitoare la neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, pârâtele au optat ca, inclusiv în calea de atac a recursului, să valorifice apărările de care au uzat pe durata etapelor procesuale anterioare şi care, în concret, au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiilor date.

Aşa cum rezultă din considentele hotărârii atacate, instanţa de apel, ţinând cont de dezlegările oferite prin decizia de casare nr. 1732 din 16 septembrie 2021, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a pronunţat asupra existenţei, în cauză, a condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte caracterul abuziv. A avut în vedere, instanţa de apel, în ceea ce priveşte comisionul de administrare, faptul că, prin decizia nr. 1732 din 16 septembrie 2021, s-a stabilit, în privinţa clauzei contestate, lipsa negocierii clauzei, caracterul netransparent al acesteia, prin faptul că în contract nu a fost prevăzută o definiţie a comisionului, precum şi dezechilibrul creat între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţei bunei-credinţe ce trebuie să guverneze raporturile dintre profesionist şi consumator. Luând în considerare şi faptul că pârâtele nu au dovedit contraprestaţia băncii, curtea de apel a admis apelul reclamantei, cu consecinţa constatării caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a comisionului de administrare.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea nelegalităţilor anume imputate instanţei de apel şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. În cauză, pârâtele nu au formulat critici punctuale faţă de argumentele reţinute de instanţa de apel, ci s-au limitat să reia criticile din etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte apreciază că, prin reluarea susţinerilor exprimate constant pe parcursul litigiului, fără o referire concretă la dezlegările instanţei de apel, recurentele nu invocă propriu-zis nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, se impune aplicarea sancţiunii expres prevăzute de lege în cazul absenţei motivelor de nelegalitate, respectiv nulitatea recursului.

Recurenta-pârâtă D. S.A., a invocat caracterul clar şi inteligibil al prevederilor contractuale referitoare la comisionul de administrare, precum şi respectarea cerinţei tranparenţei clauzelor, impusă prin lege băncii, în calitate de profesionist.

Mai susţine recurenta că, în speţă, nu este îndeplinită cerinţa dezechilibrului contractual, reclamanta având posibilitatea să cunoască întinderea obligaţiei de plată şi să evalueze consecinţele economice antrenate de comisionul de administrare.

Faţă de aceste susţinerile ale recurentei, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1732 din 16 septembrie 2021, pronunţată de instanţa supremă, în primul ciclu procesual, s-a tranşat faptul că prevederea contractuală referitoare la comisionul de administrare nu respectă exigenţa de a fi transparentă, precum şi că această clauză a cauzat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Dezlegările date în recurs, prin decizia de casare, se impun întocmai în cauză, fiind obligatorii pentru instanţa învestită să rejudece cauza.

Apoi, curtea de apel, respectând îndrumările date de instanţa de casaţie, a admis apelul reclamantei, constatând caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.

Se reţine că, deşi prin memoriul de recus se invocă încălcarea dispoziţiilor contractuale privind comisionul de administrare, recurenta nu arată în mod concret cum anume au fost încălcate dispoziţiile clauzei contestate sau în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate.

Nefiind relevat modul în care s-ar fi încălcat dispoziţiile contractuale evocate, recursul nu îndeplineşte cerinţa de a fi motivat conform exigenţelor stabilite de lege, impunându-se anularea căii de atac.

Având în vedere şi faptul că nu au fost identificate motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursurile declarate de pârâtele E. S.A. şi C. şi de pârâta D. S.A., împotriva deciziei civile nr. 1097 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Înalta Curte va respinge astfel cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursurilor.

Anulează recursurile declarate de pârâtele E. S.A. şi C.. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1097 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.