Nullity of cassation for failure to substantiate material law violations in railway subsidy dispute

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 17.03.2021, pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor - Direcţia Transport Feroviar, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor - Direcţia Transport Feroviar la plata sumei de 1.957.537 RON, reprezentând diferenţa de subvenţie datorată pentru transportul public feroviar de călatori, în conformitate cu contractul de servicii publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 934/21.12.2014.

Prin cererea înregistrată la 5 mai 2021 reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Prin încheierea din 29 iunie 2021 Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transportului şi Infrastructurii.

S-au respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

De asemenea, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva Ministerului Transportului şi Infrastructurii, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1.959.537 RON reprezentând diferenţă de subvenţie, conform contractului de servicii publice.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.019 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii.

De asemenea, împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel incident reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 331 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-au respins ca nefondate apelul principal, declarat de pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii şi apelul incident, declarat de reclamanta A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 167 din 16 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurentul a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând că instanţa de apel a validat soluţia primei instanţe, potrivit căreia ministerul datorează reclamantei subvenţia aferentă lunii decembrie 2015, contrar dispoziţiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016.

Totodată, recurentul a arătat faptul că, în mod greşit, s-a admis în primă instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

În susţinerea acestor critici, a evocat decizia Curţii Constituţionale nr. 505/2019, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I, pct. 28 din Legea nr. 205/2019 şi a redat parţial considerentele acestei decizii.

În consecinţă, recurentul a solicitat casarea deciziei recurate şi respingerea cererii introductive ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 noiembrie 2022 intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat nulitatea recursului. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 decembrie 2022 intimata-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate.

4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L., urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar în acord cu art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de lege.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

De asemenea, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispune că "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În considerarea dispoziţiilor legale evocate, invocarea unui anumit motiv de casare nu conduce de plano la incidenţa acestuia, ci trebuie dublată de formularea unor critici de nelegalitate concrete privind raţionamentul instanţei de apel în justificarea soluţiei pronunţate.

Sancţiunea care intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în ipotezele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea căii extraordinare de atac, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, motivul de casare invocat de recurent este art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care presupune încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Recurentul critică raţionamentul instanţei de apel sub două aspecte: pe de o parte, al greşitei interpretări a dispoziţiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 şi a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 505/2019 şi, pe de altă parte, al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Procedând la examinarea memoriului de recurs Înalta Curte constată că acesta reprezintă în fapt o preluare ad literam a cererii de apel principal formulate în cauză de către minister, aceleaşi susţineri fiind folosite cu titlu de apărări şi în primă instanţă.

Deopotrivă, verificând decizia atacată, se reţine că, instanţa de apel, confirmând sentinţa primei instanţe şi respingând apelurile declarate în cauză, a conchis că tribunalul a răspuns tuturor aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii părţilor, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 505/2019, invocate în apărare de către minister. Cu privire la aceste din urmă dispoziţii, instanţa de apel a reţinut că suma acordată drept compensaţie, pentru serviciile prestate de către operatorii de transport feroviar de călători în anul 2015, se recunoaşte drept cheltuială în situaţiile financiare ale ministerului iar ministerul a fost exonerat de obligaţia de a recupera eventualul prejudiciu ca urmare a achitării compensaţiei pentru luna decembrie 2015, conform celor statuate de Curtea Constituţională.

Mai mult decât atât, din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a validat raţionamentul juridic al primei instanţe, constatând că, în pofida alegaţiilor ministerului, tribunalul nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. I pct. 28 din Legea nr. 205/2019 respectiv a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 505/2019, pe care mai apoi să le fi aplicat greşit, ci a admis cererea de chemare în judecată, raportat la principiile forţei obligatorii a contractului şi răspunderii contractuale, potrivit art. 1.270 şi art. 1.350 C. civ.. A mai reţinut că reclamanta a dovedit îndeplinirea serviciului de transport public feroviar în luna decembrie a anului 2015 iar ministerul nu a contestat această situaţie de fapt ori existenţa şi întinderea dreptului de creanţă afirmat de reclamantă. Totodată, instanţa de apel a reţinut că, în apelul principal promovat, ministerul s-a limitat să invoce art. I pct. 28 din Legea nr. 205/2019 şi decizia nr. 505/2019 a Curţii Constituţionale, pretins încălcate respectiv aplicate greşit de tribunal, fără însă a indica cum anume prima instanţă ar fi nesocotit prevederile acestora.

În alţi termeni, instanţa de apel a respins apelul principal declarat de minister, arătând în considerentele deciziei recurate că soluţia de admitere a cererii reclamantei nu este întemeiată pe greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 ori a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 505/2019, acestea din urmă neprezentând relevanţă din perspectiva soluţiei date în cauză.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii procesual pasive a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, se constată că instanţa de apel a prezentat argumentele pentru care a validat soluţia tribunalului.

A motivat, astfel, instanţa de apel că Autoritatea pentru Reformă Feroviară s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile ministerului, derivate din contractele de servicii publice de transport, pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019. Or, contractul dedus judecăţii privind intervalul de timp 2014 - 2015, reiese cu evidenţă că ministerul are calitatea de titular al drepturilor şi obligaţiilor aferente acestui contract. În schimb, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, nefiind parte în contractul dedus judecăţii, nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Recurentul a reluat aceste critici prin memoriul de recurs.

Aminteşte Înalta Curte că recursul are ca obiect exclusiv verificarea legalităţii hotărârii pronunţate în apel, sub aspectul respectării regulilor de drept aplicabile.

Dat fiind această limitare a legii, reiterarea întocmai a criticilor din apel privind greşita interpretare a dispoziţiilor pct. 28, art. I din Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2016 şi a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 505/2019, care au primit o dezlegare din partea instanţei de prim control judiciar, fără, însă, a arăta în concret aspectele de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la argumentele reţinute sau critici privind raţionamentul instanţei, nu atrage incidenţa motivului de recurs invocat.

Dimpotrivă, recurenta trebuia să releve critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu indicarea chestiunilor de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu să reia integral motivele din apel, în acest din urmă caz neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aşadar, criticile evocate de către recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv al prezentării motivelor de nelegalitate punctual identificate, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, în cauză, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele substanţiale.

De aceea, sunt întemeiate apărările formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere că din memoriul de recurs nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod recursul este nul. Totodată, se constată că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Transportului şi Infrastructurii împotriva deciziei nr. 331 din 15 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva deciziei nr. 331/2022 din 15 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.