Inadmissibility of appeal against constitutional exception request where underlying revision claim was rejected for failure of preconditions.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii S.C. C. S.R.L., părţile sociale aparţinând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins ca nefondat.

B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzut de art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865 invocând existenţa unor hotărâri potrivnice.

La termenul de judecată din 9 martie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale, iar prin decizia civilă nr. 60 din 9 martie 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L.

Urmare a declinării, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2021

La 1 noiembrie 2022 revizuentul a transmis pe mail cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 2261 din 2 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, în raport cu decizia penală din 31.08.2018, pentru autoritate de lucru judecat.

A fost respinsă în rest cererea de revizuire formulată de revizuentul B., ca inadmisibilă. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 1766,26 RON cheltuieli de judecată către intimata C. S.R.L..

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de revizuentul B. a formulat recurs în ceea ce priveşte cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Cererea de recurs este nemotivată.

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-revizuent a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865, în cadrul procedural al cererii de revizuire care a format obiectul dosarului soluţionat prin decizia atacată.

Înalta Curte constată că cerere de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă având în vedere că revizuentul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. din 1865 anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, pe motiv de contrarietate în raport şi cu decizia definitivă pronunţată în dosarul x, dar şi cu încheierea penală nr. 1297 din 14 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Prin urmare, s-a reţinut de către instanţa supremă, că hotărârile pretins potrivnice celei atacate au fost pronunţate ulterior acesteia, neputând fi astfel îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat de către acestea, câtă vreme hotărârile pretins potrivnice nici nu existau, aşadar, o cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

În raport cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, faţă de motivul reţinut pentru respingerea cererii de revizuire, şi anume aspectul inadmisibil al acesteia, Înalta Curte nu a mai analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate susţinută de recurent, având în vedere prioritatea acordată de legiuitor soluţionării excepţiilor.

Cu alte cuvinte, reţinând că cerere de revizuire este inadmisibilă, instanţa supremă a avut în vedere condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv inexistenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că respingerea căi de atac a revizuirii ca inadmisibilă în situaţia dedusă judecăţii nu permite analizarea pe calea recursului a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, în condiţiile în care cererea de revizuire nu a îndeplinit cerinţele legale strict prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Or, în cauză nu a fost pronunţată o astfel de încheiere.

Prin urmare, cum în speţă, nu a fost pronunţată o încheiere în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petentul nu avea la îndemână calea de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Instanţa supremă reţine că principiul liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Este de necontestat faptul că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 322 raportat la art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B., în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. şi A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2023.