Peremption of appeal following suspension for related criminal proceedings
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the plaintiff-appellant, thereby upholding the Court of Appeal's decision to declare the appeal perished (perimată) and leaving the first-instance civil judgment, which partially granted the labor claim, in force. The dispute concerned a labor law action where the appellate court had suspended proceedings pending the resolution of a related criminal case involving forgery charges; once the criminal prosecution was dismissed and became final, the plaintiff failed to request the resumption of the civil case within the statutory six-month period. The court held that the suspension of the prescription for perimare ceased when the underlying criminal decision became final, and because the plaintiff did not actively pursue the case thereafter, the appeal perished ex lege under Article 416 of the Civil Procedure Code. The decisive legal basis included Articles 413, 416, and 418 of the Civil Procedure Code, establishing that while the court suspends proceedings upon the pendency of a criminal case, the obligation to restart the civil process falls on the interested party once the cause of suspension ceases, and the inaction for six months triggers automatic perimare.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 418 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Peremption of appeal following suspension for related criminal proceedings: Prin încheierea din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului de urmărire penală înregistrat iniţial sub nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 5 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) pentru a fi obligată la plata reală a tuturor contribuţiilor pe baza cărora se efectuează calculul punctajului şi valoarea pensiei, eliberarea adeverinţei cu date reale despre activitatea profesională a reclamantului, precum şi la plata altor prejudicii financiare sau morale rezultate prin încălcarea prevederilor Codului muncii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.
La 18 decembrie 2014, reclamantul a formulat cerere modificatoare, în sensul introducerii în cauză şi a societăţii C. S.R.L., solicitând obligarea angajatorului la emiterea unei adeverinţe prin care să se rectifice înscrierile din carnetul de muncă seria x nr. x, să se menţioneze în carnetul de muncă perioada în care a avut calitatea de angajat (vânzător cu gestiune în perioada 1992-1994, respectiv administrator în perioada 1994-1996), programul complet de muncă, cu obligarea angajatorului la plata aferentă concediului de odihnă pe ultimii 3 ani şi plata orelor suplimentare pe ultimii 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1656/2016 din 24 octombrie 2016, Tribunalul Iaşi, secţia I Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. and D. S.R.L. (C. S.R.L.).
A obligat pârâta să achite reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă pentru perioada 26.11.2011- 26.11.2014.
A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant.
A respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A obligat pârâta C. and D. S.R.L. să achite reclamantului suma de 250 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul a declarat apel.
Prin încheierea din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului de urmărire penală înregistrat iniţial sub nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Prin decizia nr. 200/2021 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimată cererea de apel formulată de apelantul A. împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel, la 4 aprilie 2021, reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021 şi reluarea judecării cauzei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanţa de apel a dispus suspendarea procesului în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului de urmărire penală înregistrat iniţial sub nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Totodată, a susţinut că a intrat de curând în posesia ordonanţei de clasare emise în dosarul mai sus menţionat şi, neştiind ce trebuie să facă în momentul în care a primit ordonanţa de clasare, a considerat că procesul se reia tot din oficiu.
Evocând dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., recurentul arată că nu el este cel care a solicitat suspendarea procesului, ci instanţa de apel a considerat că urmărirea penală pentru infracţiunea de fals în înscrisuri ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei pe care urma să o pronunţe.
Arată că, deşi timpul scurs de când s-a dispus suspendarea procesului şi până la emiterea ordonanţei de clasare este unul mare, consideră că această împrejurare nu este un efect al lipsei sale de diligenţă.
Consideră că suspendarea procesului a fost dispusă tocmai pentru a putea fi încheiată urmărirea penală, necesară în pronunţarea hotărârii în dosarul nr. x/2014.
Dată fiind prevalenţa principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, recurentul arată că încetarea cauzei de suspendare poate fi identificată şi prin efectuarea unor verificări din oficiu, în condiţiile stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. În acest sens, arată că, potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate se ţine de către compartimentul arhivă. Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare".
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.
Prin încheierea completului de filtru din 27 septembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, fiind stabilit termen de judecată la 8 noiembrie 2022, ora 10, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, deşi recurentul a invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, cât şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate şi analizate exclusiv din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că recurentul critică aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii de apel, invocând faptul că actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, ipoteză prevăzută de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, prin încheierea din 28 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecata apelului declarat în cauză, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului de urmărire penală nr. 16015/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.
Încheierea de suspendare pronunţată de instanţa de apel la data de 28 noiembrie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu a fost atacată cu recurs de niciuna dintre părţi, context în care suspendarea judecării cauzei a durat până când hotărârea pronunţată în cauza care a determinat suspendarea a devenit definitivă (art. 413 alin. (2) C. proc. civ.).
În speţă, dosarul penal nr. x/2014 a fost soluţionat prin Ordonanţa de clasare din data de 04.06.2020, comunicată numitului A. la 06.07.2020. De asemenea, potrivit adresei din 14.12.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, aflată la dosar apel, împotriva ordonanţei de clasare din 04.06.2020 nu s-a formulat plângere.
Prin urmare, de la data rămânerii definitive a ordonanţei de clasare, când, totodată, a şi încetat cauza de suspendare a cursului judecăţii, recurentul a avut posibilitatea de a formula cerere de repunere pe rol a cauzei şi de a solicita continuarea judecăţii.
Faptul că, suspendarea judecăţii dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. are caracter facultativ, nu impune repunerea pe rol a cauzei, din oficiu, dacă apelantul A., în calitate de parte interesată, nu şi-a manifestat voinţa în acest sens.
De altfel, dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2), termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că este suspendat cursul perimării cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
Aşadar, în caz de suspendare facultativă a judecăţii pentru motivul prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea durează numai până când hotărârea pronunţată în cauza care a impus suspendarea rămâne definitivă, aşa cum statuează alin. (2) al aceluiaşi articol, moment de la care cursul perimării se reia împotriva părţii care nu a cerut redeschiderea judecăţii.
În speţă, prin ordonanţa de clasare din 04.06.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a soluţionat dosarul penal nr. x/2014, iar împotriva soluţiei dispuse prin respectiva ordonanţă nu s-a formulat plângere.
Cum, potrivit art. 339 alin. (4) C. proc. pen., în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia, iar, potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte, faţă de data la care ordonanţa de clasare a fost comunicată recurentului (06.07.2020), rezultă că măsura dispusă a rămas definitivă la 27.07.2020.
Prin urmare, având în vedere că suspendarea cursului perimării a încetat la data de 27.07.2020, data rămânerii definitive a ordonanţei de clasare, prelungirea suspendării judecării apelului după dispariţia cauzei ce a determinat-o conduce la perimarea acestuia.
Împrejurarea invocată de recurent referitoare la faptul că a intrat de curând în posesia ordonanţei de clasare şi că nu a ştiut cum trebuie să procedeze, considerând că procesul se reia din oficiu, este irelevantă, întrucât, fiind în ipoteza unei suspendări a judecăţii reglementată de art. 413 C. proc. civ., potrivit art. 413 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea durează până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă, iar verificările periodice pe care le face instanţa în cauzele suspendate, în sensul dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, nu vizează exclusiv situaţiile de reluare a judecării procesului din oficiu, ci şi constatarea unui astfel de incident procedural, cum este perimarea.
În plus, recurentul nu a făcut dovada că nu a putut stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că, în mod legal, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, cererea de apel fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţii interesate în continuarea activităţii judiciare, timp de 6 luni socotite de la data rămânerii definitive a ordonanţei de clasare prin care a fost soluţionat dosarul penal x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.