Service pension claim fails; constitutional referral request inadmissible as ruling could not affect case outcome.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, pârât DIRECŢIA INSTANŢELOR MILITARE, pârât CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE - UM 02505, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului său la pensie de serviciu conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 28.03.2018, să fie obligată pârâta Casa de Pensii Sectorială MApN să emită în acest sens decizie pentru stabilirea pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a tuturor elementelor salariale prevăzute de art. . 82 alin. (1) din Legea 303/2004 şi să fie obligată această din urmă pârâtă la plata diferenţelor de pensie datorate.

Prin sentinţa civilă nr. 2899 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de constatare a dreptului reclamantului de a beneficia de pensie de serviciu conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 începând cu data de 28.03.2018; a fost respinsă ca nefondată acţiunea privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea apelantului A., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă; a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2899 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, DIRECŢIA INSTANŢELOR MILITARE, CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE - UM 02505, ca nefondat.

În termen legal, reclamantul A. a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, precum şi a art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

În argumentarea cererii de recurs, pornind de la cadrul legal instituit de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, recurentul a susţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de prevederile menţionate, respectiv: excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în justiţie, a unei cereri de chemare în judecată precum cea din prezentul proces; excepţia vizează norme juridice în vigoare cuprinse într-un act normativ cu putere de lege, respectiv Legea nr. 85/2014; dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 au legătură esenţială cu soluţionarea pricinii de faţă, câtă vreme în raport de modul în care sunt interpretate şi aplicate permit sau nu realizarea dreptului recurentului cu privire la drepturile sale de pensie; excepţia este invocată de o persoană având calitatea de parte (apelant-reclamant) în prezentul proces; normele legale contestate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României.

Solicită admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII prin întâmpinare, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge având în vedere următoarele:

Se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

Înalta Curte subliniază că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu dezlegarea fondului cauzei.

Legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu s-a confirmat.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel, în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în mod legal a expus mai întâi considerentele privind fondul pretenţiilor, pentru a se putea evalua în mod corect admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva pertinenţei acesteia.

Instanţa de apel a reţinut că respingerea ca neîntemeiată a acţiunii s-a fundamentat pe două considerente determinante: pe de o parte, manifestarea de voinţă a apelantului reclamant de a renunţa la soluţionarea primei cereri de pensionare formulate la data de 28.03.2018, pe de altă parte, caracterul definitiv al Deciziei de pensionare nr. x/08.10.2020 privind acordarea pensiei de serviciu, în toate elementele sale, incluzând data acordării drepturilor.

S-a constatat că soluţia de admitere sau de respingere pe care Curtea Constituţională ar putea să o pronunţe în soluţionarea excepţiilor invocate, dacă ar fi sesizată, nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţiei pe fondul pretenţiilor, aspectele de neconstituţionalitate ridicate în legătură cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 65 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor nefiind în legătură cu argumentele reţinute pentru respingerea pretenţiilor deduse judecăţii.

Prin urmare, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal, normele criticate pentru neconstituţionalitate neavând aptitudinea, în circumstanţele concrete ale speţei, de a influenţa în vreun fel soluţia pe fondul cauzei.

Aşa fiind, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speţă, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, hotărârea recurată fiind legală.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII prin întâmpinare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3376 din 26 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.