Admissibility of revision on basis of post-judgment document previously requested as evidence but deemed legally irrelevant

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, la 6 iulie 2017, ulterior înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, ca urmare a declinării de competenţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 74.910 euro, reprezentând contravaloarea a 341.589,6 RON, la cursul BNR de la 27.06.2017, de 1 euro = 4,56 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data 31.08.2014 şi până la executarea parţială a obligaţiei, 24.02.2017; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 74.910 euro, contravaloarea a 341.589,6 RON, la cursul BNR de la 27.06.2017, de 1 euro = 4,56 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data 31.08.2014 şi până la executarea parţială a obligaţiei, 24.02.2017; obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1516, art. 1430, art. 1443 şi urm., art. 1538 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 627 din 26 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi ai pârâtei S.C. B. S.R.L., pentru av. E. şi av. F., invocată de reclamantă; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. C. S.R.L. şi D. S.R.L.; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 9849,36 de RON către pârâta S.C. B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac şi, în principal, anularea în tot a hotărârii atacate, pentru nemotivare, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată deduse judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 420/A din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 627 din 26 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 420/A din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, apelanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acestei cereri, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Prin decizia civilă nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 420/A din 16 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Enumerând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pe acest temei, solicită instanţei de recurs să constate că printre acestea nu se regăseşte condiţia reţinută de instanţa de revizuire privind faptul că înscrisul a făcut obiectul unei cereri în probaţiune în faţa instanţei de apel, cerere pe care instanţa a respins-o, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, respectiv a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Raportat la cerinţele impuse de prevederile legale menţionate, arată că admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând, ca înscrisul invocat să fie nou, în sensul ca acesta să nu fi fost folosit în primul, sau în al doilea ciclu procesual, deci să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanţa de fond şi apel, aşa încât obiectul cererii în probaţiune nu prezintă relevanţă sub acest aspect.

În opinia recurentei, calitatea adresei nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiş de a fi înscris nou în sensul de a nu fi fost cunoscut de instanţă, este îndeplinită în cauză.

Totodată, prin prisma condiţiilor de revizuire, pronunţarea instanţei pe cererea în probaţiune este lipsită de relevanţă, deoarece, pe de o parte, pentru că printre condiţiile impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se regăseşte o asemenea exigenţă, iar pe de altă nu se poate confunda calitatea unui înscris nou, obţinut de revizuentă în urma propriilor demersuri legale cu cererea în probaţiune, care ar fi avut ca obiect demersurile efectuate de instanţă, iar aceasta cu atât mai mult cu cât înscrisul nou invocat, îndeplineşte toate exigenţele instituite de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., inclusiv pe aceea de a avea calitatea de înscris determinant, nefiind nevoie de alte mijloace de probă pentru a demonstra că avocatul nu deţinea calitatea de reprezentant legal, în lipsa aprobării din partea Baroului de a emite contracte de asistenţă juridică în format personalizat, aşa cum acestea au fost depuse la dosarul cauzei.

Precizează că atât în stadiul procesual de fond, cât şi în apel, recurenta a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia calităţii de reprezentant a apărătorilor intimaţilor-pârâţi, întrucât pe împuternicirea avocaţială depusă la dosar nu se regăseau semnăturile reprezentanţilor legali ai intimaţilor, însă ambele instanţe au respins aceste excepţii.

Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiş, invocată în cererea de revizuire ca înscris nou, subliniază recurenta, a fost emisă la data de 29 septembrie 2020, dată la care, la ora 13:23 a primit-o pe e-mail. Prin aceasta, Baroul Timiş precizează că nu a alocat CI E. seria unică pentru formularele pe care le poate emite în sistem propriu şi personalizat, împrejurare care dovedeşte lipsa calităţii de reprezentant a apărătorului intimaţilor, deoarece reprezentarea realizată de avocat în baza unor simple înscrisuri sub semnătură privată este nelegală, întrucât încalcă prevederile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., raportate la cele ale Legii nr. 51/1995 şi Statul profesiei de avocat, respectiv dispoziţiile art. 239 alin. (1) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, art. 126 alin. (1), teza a II-a din Statutul profesiei de avocat.

Dintr-o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, apreciază recurenta, rezultă că numai împuternicirea avocaţială "întocmită conform anexei nr. II" are aptitudinea legală de legitimare în faţa terţilor, iar neconformarea acesteia cu criteriile prevăzute în Anexa II determină lipsa atribuţiei de legitimare în faţa terţilor.

Ca atare, lipsa semnăturii intimaţilor de la rubrica "client" coroborată cu forma contractelor de asistenţă juridică şi Adresa nr. x/29.09.2020, emisă de Baroul Timiş, demonstrează că reprezentarea avocaţială din cauză nu se circumscrie criteriilor Anexei II din Statutul profesiei de avocat care stabilesc că semnătura clientului "nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea". (Anexa II din Statutul profesiei de avocat).

Totodată, dintr-o corectă interpretare sistematică a prevederilor art. 239 prin prisma art. 126 din Statutul profesiei de avocat rezultă că numai împuternicirea avocaţială care corespunde cerinţelor Anexei II din Statut are forţă probantă până la înscrierea în fals, nu şi cea care contravine acestor condiţii.

Din coroborarea înscrisurilor depuse de apărătorul intimaţilor, constând în contractele de asistenţă juridică cu Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiş, rezultă că respectivele contracte de asistenţă juridică şi împuternicirile avocaţiale emise în baza acestora sunt nelegalc, deoarece Baroul Timiş nu a alocat CI E. seria unică pentru formularele pe care să le poată emite în sistem propriu şi personalizat, astfel cum sunt depuse la dosar.

Nerealitatea contractelor de asistenţă juridică şi a împuternicirilor avocaţiale, dovedeşte nelegala reprezentare în faţa instanţelor de judecată, ceea ce ar fi determinat, în mod corect, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a avocatului, care nu poate reprezenta decât în baza unor contracte de asistenţă juridică legale, reale, în forma cerută de lege şi nu în baza unor simple înscrisuri, care nu îmbracă forma impusă de exigenţele legale.

Astfel, consideră că Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiş şi comunicată electronic acesteia după rămânerea în pronunţare, respectiv la data de 29 septembrie 2020, ora 13:23 are relevanţă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorilor intimaţilor, ale cărei efecte s-ar fi propagat indubital asupra soluţiei din dispozitivul hotărârii atacate.

Înscrisul invocat, anterior menţionat, este determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanţă cu ocazia judecării apelului, soluţia ar fi fost diferită decât cea pronunţată.

Caracteristicile înscrisului, de a fi nou, nefolosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o, determinant, care a existat la data pronunţării, dar care nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa A. S.R.L., deoarece a fost emis de Baroul Timiş după ce dezbaterile au fost închise şi cauza a rămas în pronunţare dovedesc îndeplinirea exigenţelor impuse de art. 509 pct. 5 C. proc. civ. pentru admisibilitatea revizuirii.

Aceasta, chiar şi în situaţia în care instanţa de apel a respins cererea în probaţiune a A. S.R.L. pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, ca motiv de apel, dar şi ca excepţie invocată în calea de atac a apelului, de a face demersuri la Baroul Timiş, pentru a face cercetări privind legalitatea emiterii contractelor de asistenţă, deoarece pertinenţa şi concludenţa probelor, prin prisma dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ., exced condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, enunţate limitativ de prevederile textului procedural anterior menţionat.

Reţinerea instanţei privind faptul că A. S.R.L. ar fi avut cunoştinţă de contractele de asistenţă juridică în cauză şi forma acestora încă din data de 27.05.2020 este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte caracteristicile înscrisului nou invocat prin revizuire, pe baza prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este reprezentat de Adresa nr. x/29.09.2020 emisă de Baroul Timiş, înscris care are caracter determinant în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, deoarece, în lipsa acestei adrese, contractele de asistenţă juridică în sine nu constituie decât un început de dovadă, care nu s-ar încadra, prin ele însele, în prevederile textului procedural, astfel că momentul la care recurenta a luat cunoştinţă de aceste contracte de asistenţă juridică nu prezintă nicio semnificaţie prin prisma cerinţelor de admisibilitate ale revizuirii.

Aşa fiind, în opinia recurentei, considerentul instanţei de revizuire prin care apreciază că înscrisul invocat nu îndeplineşte cerinţa de a fi un înscris nou, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nici aceea de a fi prezentat instanţei din împrejurări mai presus de voinţa sa, reflectă o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor legale invocate.

Atâta timp cât Adresa nr. x/29.09.2020 a fost emisă de Baroul Timiş la data de 29.09.2020, respectiv după ce instanţa de apel a rămas în pronunţare, pronunţare care a fost amânată, este evident că acest înscris nu a putut fi prezentat instanţei în şedinţa publică dintr-o împrejurare obiectivă, mai presus de voinţa A. S.R.L., în sensul că, la momentul la care s-a încheiat cercetarea judecătorească în apel, respectiv la data de 16.09.2020, înscrisul evocat nu exista, însă el a existat la data de 30.09.2020, când a fost pronunţată Hotărârea nr. 420/30.09.2020, în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara, înscrisul fiind emis de Baroul Timiş în perioada în care a fost amânată pronunţarea, 16.09.2020-30.09.2020.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, iar pe fond să se constate îndeplinirea exigenţelor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 511 pct. 5 C. proc. civ. admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

La 15 martie 2022 intimatele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinări prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Prin încheierea din 16 martie 2022 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva căruia a susţinut, în esenţă, că, instanţa a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, în condiţiile în care adresa din 29.09.2020, emisă de Baroul Timiş, după pronunţarea hotărârii din apel, îndeplineşte cerinţele textului legal menţionat de a fi un înscris nou, determinant şi care nu putea fi prezentat instanţei din împrejurări mai presus de voinţa revizuentei.

Fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta-revizuentă ca temei al demersului său judiciar, revizuirea unei hotărâri asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Statuând că se poate cere revizuirea numai pentru motivul mai sus-arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt, involuntară, ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.

Astfel, în sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.

Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că în mod artificial recurenta se prevalează de faptul că printre condiţiile de admisibilitate nu se regăseşte cerinţa ca înscrisul să nu fi făcut obiectul unei cereri în probaţiune în faţa instanţei de apel.

Aceasta întrucât, având a analiza exigenţele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de revizuire a reţinut că înscrisul de care se prevalează revizuenta nu poate fi privit ca fiind un înscris nou, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care să nu fi putut fi prezentat din împrejurări mai presus de voinţa sa, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Acesta a fost contextul în care s-a arătat, cu justeţe, că înscrisul invocat de revizuentă a făcut obiectul unei cereri în probaţiune în faţa instanţei de apel, cerere pe care instanţa a respins-o, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, respectiv pentru soluţionarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a intimaţilor, invocată de apelantă în cadrul apelului.

Altfel spus, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire a considerat că acest înscris, pe care partea l-a solicitat a fi administrat ca probă, nu este apt să ducă la soluţionarea procesului, iar natura informaţiilor solicitate de apelantă Baroului Timiş, respectiv teza probatorie (dacă domnului avocat care s-a prezentat în reprezentarea pârâţilor i-au fost acordate serii unice pentru formularele emise în sistem propriu şi personalizat, cererea fiind respinsă de către instanţă) a fost, de asemenea, cunoscută de instanţă

Totodată, nu se poate susţine că partea interesată a fost în imposibilitate de a-l înfăţişa instanţei de judecată din împrejurări mai presus de voinţa sa, în această din urmă privinţă hotărârea recurată subliniind faptul că revizuenta avea cunoştinţă de contractele de asistenţă juridică şi forma acestora încă din data de 27.05.2020.

Se impune a menţiona faptul că revizuirea nu este o cale de atac de reformare, ea nu deschide posibilitatea apelului la apel, în sensul de a suprapune o nouă judecată, în fapt şi/sau drept asupra modului de soluţionare a procesului sau de apreciere a probelor, raportat la temeiurile de fapt şi relevanţa juridică pe care ar avea-o sau pe care instanţa le-a atribuit-o.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei - revizuente, adresa din 29.09.2020, emisă de Baroul Timiş ulterior rămânerii cauzei în pronunţare, nu poate fi privită ca un înscris nou, determinant, de natură să ducă la o altă soluţie cu privire la chestiunea legalităţii reprezentării, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.