Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2097/2023 AI generated

Non-payment of appeal stamp duty leading to annulment of the recourse under O.U.G. 80/2013 and Civil Procedure Code requirements

Case Number Decizia nr. 2097/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible due to lack of payment, leaving the Court of Appeal's 2021 decision to suspend the judicial proceedings in force. The dispute arose from an execution objection regarding an execution title, where the appellant challenged a lower court order that suspended the appeal proceedings pursuant to the pendency of other litigation; despite a court-ordered obligation to regularize the case by paying the statutory stamp duty, the appellant failed to comply. The court’s decision was grounded in the preclusive requirement that appeals must be accompanied by proof of stamp duty payment under Article 486 of the Civil Procedure Code, interpreted in conjunction with Articles 32 and 33 of O.U.G. no. 80/2013, which mandate the advance payment of judicial fees; consequently, the failure to satisfy this procedural condition rendered the appeal null and void under Article 197 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Non-payment of appeal stamp duty leading to annulment of the recourse under O.U.G. 80/2013 and Civil Procedure Code requirements: Prin încheierea din 25.05.2021, Curtea de apel Craiova, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty grounds for cassation Civil Procedure Code annulment proceedings statutory duty suspension of payments

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 10.09.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
80/2013, precum şi art. 493 alin.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
32 şi cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi art.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
80/2013, precum şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului şi reţine următoarele:
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin.
art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013
În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.
art. 197 C. proc. civ
80/2013 şi ale art. 197 C. proc. civ., rap.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

La 04.10.2018 contestatoarea A. a înregistrat pe rolul Judecătoriei Segarcea o contestaţie la executare, sub nr. x/2018, prin care a solicitat, în contradictoriu cu B.E.J. B. şi C.., anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc B., inclusiv a somaţiei din 11.09.2018, a popririlor instituite, a încheierilor de stabilire a cheltuielilor şi de încuviinţare a executării silite din 30.08.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Segarcea; a mai solicitat suspendarea executării silite.

În sarcina contestatoarei a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în sumă totală de 1.298,36 RON, iar împotriva modului de stabilire A. a formulat o cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 14.02.2019, Judecătoria Segarcea a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 772/26.11.2020, Judecătoria Segarcea a admis excepţia perimării şi a constatat perimată acţiunea.

Împotriva încheierii din 14.02.2019, A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 10.09.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, prin decizia nr. 39/24.11.2020, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a constatat perimat recursul.

Împotriva încheierii din 10.09.2019, a declarat recurs A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 25.05.2021, Curtea de apel Craiova, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 25.05.2021, A. a declarat recurs.

În motivare, invocând nelegalitatea şi netemeinicia încheierii recurate, a solicitat anularea ei şi continuarea judecăţii cauzei la curtea de apel.

La 15.12.2022 intimatele D. şi C.. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării recursului şi, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune punct de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 24 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 32 şi cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului şi reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Dispoziţiile art. 32 din aceeaşi ordonanţă stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentei i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat, sub sancţiunea anulării cererii, potrivit dovezii de înmânare a adresei ce i-a fost comunicată la 21.11.2022, măsură asupra căreia nu s-a conformat. Acest aspect a fost arătat şi în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce i-a fost comunicat recurentei.

Prin urmare, având în vedere faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare ce îi revenea şi că nu operează scutirea legală - personală sau obiectivă - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi ale art. 197 C. proc. civ., rap. la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în sensul anulării ca netimbrată a cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 25.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele C.. şi B.E.J. B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2023.