Invalid automatic suspension of proceedings due to death of company associate
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the lower court's decision, and remanded the case to the Court of Appeal for continued proceedings, ruling in favor of the appellant company. The dispute concerned the procedural legality of a suspension order issued during appellate proceedings between two limited liability companies, where the lower court had stayed the judgment following the death of a former administrator and sole associate of the opposing company, based on a request for a new hearing to identify heirs. The court held that the suspension was applied erroneously because Article 412(1)(1) of the Code of Civil Procedure applies only to the death of a party, and since the deceased was not a party to the litigation but merely an associate of a legal entity, the automatic suspension did not apply; furthermore, the suspension failed even under the exception clause as the party had explicitly requested a hearing to introduce the heirs, a request that precludes automatic suspension. The decisive legal basis was the misapplication of Article 412(1)(1) and the distinction between a legal entity and its associates under Article 35 of the Civil Code, establishing that the death of a company's associate does not trigger the statutory suspension of proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 414 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 35 C. civ; Invalid automatic suspension of proceedings due to death of company associate: În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; ambele părţi şi-au expus punctul de vedere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin încheierea din 12.05.2021, dată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a suspendat, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata apelurilor declarate de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B. şi de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., împotriva încheierii din 17.07.2018 şi a sentinţei nr. 1205/12.06.2018, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, până la indicarea moştenitorilor defunctului D., fost administrator al apelantei-pârâte.
Împotriva acestei încheieri, S.C. A. S.R.L. - societate în faliment, reprezentată de lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la curtea de apel în vederea continuării judecăţii.
La 21.10.2021, ca urmare a desemnării unui nou lichidator judiciar, recursul a fost însuşit de E..
În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi evocarea dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a suspendat judecata apelurilor, întrucât solicitase acordarea unui termen în vederea indicării moştenitorilor fostului administrator al societăţii intimate, D..
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; ambele părţi şi-au expus punctul de vedere.
La termenul din 08.06.2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului şi încheierea atacată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată solicită termen pentru introducerea în judecată a acestora.
Din economia textului de lege rezultă că legiuitorul a stabilit regula suspendării judecăţii numai în situaţia în care, ulterior începerii procesului, intervine decesul uneia dintre părţi şi numai dacă în cauză nu este incidentă situaţia de excepţie reglementată de teza finală a normei legale evocate mai sus, care împiedică suspendarea de drept a cauzei, respectiv dacă partea interesată nu solicită termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.
Totodată, interpretarea coroborată a normei legale cu dispoziţiile art. 35 C. civ., relevă că această ipoteză nu poate fi reţinută decât faţă de partea - persoană fizică, şi nu de o persoană juridică.
În speţă, suspendarea judecăţii apelurilor a fost fundamentată de instanţa de apel pe intervenirea decesului asociatului societăţii C. S.R.L. şi pe cererea aceleiaşi societăţi, de acordare a unui nou termen, pentru introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia.
Această măsură este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât părţi în litigiul de faţă sunt două societăţi, înfiinţate şi organizate în condiţiile Legii nr. 31/1990, faţă de care, aşa cum s-a arătat în cele preced, prevederile legale amintite nu sunt operante, D. neavând calitatea de parte în proces.
Ca subiect de drept distinct, cu drepturi şi obligaţii proprii, societatea intimată nu se identifică în plan procesual cu reprezentanţii legali sau asociaţii săi, cu atât mai mult cu cât obiectul judecăţii derivă din raporturi juridice desfăşurate între părţi, astfel că ipoteza decesului asociatului unic al societăţii intimate nu putea pune problema suspendării cauzei reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin urmare, din moment ce fostul asociat D. nu deţinea niciuna din calităţile prevăzute de art. 55 C. proc. civ., decesul său nu putea fundamenta reţinerea situaţiei premise de la art. 412 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ.
Distinct de împrejurarea că posibilitatea suspendării procesului pentru decesul asociatului unei societăţi nu îşi găseşte aplicare în dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., soluţia instanţei de apel contravine normei legale şi din perspectiva cazului de excepţie reglementat de teza finală a acestui text de lege - cererea părţii interesate de acordare a unui termen pentru indicarea moştenitorilor.
Prin urmare, cerinţele prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a opera suspendarea de drept a judecăţii, nu erau îndeplinite, motiv pentru care măsura suspendării a fost dată cu greşita aplicare a normei legale, împrejurare care atrage incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De aceea, apreciind că vătămarea produsă părţii nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza instanţei de apel, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., împotriva încheierii din 12.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.