Inadmissibility of cassation appeal in insurance matters due to statutory exclusion of appellate finality
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving in force the appellate court’s decision that had previously dismissed the plaintiff's claim, effectively resulting in a victory for the defendant insurance company. The dispute concerned a claim for an intermediation commission allegedly due under a brokerage agreement for the insurance of an airline client, with the plaintiff arguing that the lower courts erroneously classified its activities as administrative rather than core intermediation under the relevant insurance law. The decisive legal basis was Article 483(2) of the Civil Procedure Code, which explicitly excludes decisions in matters of insurance from further appeal; the Court determined that because the underlying contract and liability for the commission stemmed directly from insurance intermediation activities governed by the specialized insurance legislation, the case fell within the statutory exclusion, rendering the lower court’s decision final and precluding any review by the Supreme Court, regardless of the erroneous reference to appeal rights in the lower court’s dispositive.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 115 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in insurance matters due to statutory exclusion of appellate finality: În argumentarea primei excepţii, a arătat că, faţă de natura litigiului, care aparţine materiei asigurărilor, şi de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea recurată nu este susceptibilă de recurs; în ce priveşte a doua excepţie, a apreciat că susţinerile părţii recurente privesc, în realitate, interpretarea clauzelor contractului de intermediere, chestiune care nu poate fi circumscrisă ipotezei de nelegalitate invocate. Din această perspectivă, a considerat că este incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 01.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 840.000 RON, cu titlu de comision de intermediere datorat ca urmare a încheierii, cu Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., a contractului nr. x/2018, privind furnizarea unor servicii de asigurare personal, dar şi penalităţi de întârziere aferente debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1299/24.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2021/A/19.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva acestei din urmă decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei, reţinerea cauzei şi, în rejudecare, admiterea apelului şi reformarea în tot a sentinţei primei instanţe.
În motivare, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea Legii nr. 32/2000, în ceea ce priveşte noţiunea de activitate de brokeraj.
Astfel, a afirmat că instanţa de apel a interpretat greşit limitele şi modalităţile de exercitare a activităţii de brokeraj, astfel cum sunt reglementate de art. 2 şi art. 35 din actul normativ enunţat, apreciind în mod eronat că nu a realizat activităţi de intermediere, ci doar de instrumentare a dosarelor de daună.
În argumentare, recurenta a precizat că activitatea de brokeraj are ca obiect principal mijlocirea, punerea în legătură şi negocierea contractelor de asigurare între client şi asigurător şi că activitatea sa este guvernată de Legea nr. 32/2000.
Evocând dispoziţiile art. 2 şi art. 35 din acest act normativ, a precizat că activitatea de intermediere în asigurări este activitatea de introducere, propunere ori îndeplinire a altor activităţi preliminarii încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistenţă pentru administrarea ori îndeplinirea unor contracte, în cazul unei daune.
În continuare, autoarea căii de atac a prezentat consideraţii teoretice privind activitatea agentului de asigurare şi mandatul de brokeraj, subliniind că, în calitate de broker de asigurare, a facilitat încheierea contractului de asigurare între Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. şi intimată, astfel că, în temeiul contractului de intermediere nr. x/22.11.2012, era îndreptăţită să fie remunerată pentru serviciile furnizate.
De asemenea, a arătat că intermedierea realizată reprezintă o etapă precontractuală asigurării, aspect ce rezultă chiar din cuprinsul convenţiei de asigurare şi al contractului de intermediere nr. x/22.11.2012, prin care s-au prevăzut în mod diferenţiat activităţile ce urmau a fi prestate în favoarea intimatei.
Recurenta a mai afirmat că la pct. 1-3 din actul adiţional încheiat la 29.06.2019 la contractul de intermediere s-a stabilit în mod expres că pentru intermedierea poliţelor de asigurare, intimata datorează un comision de 20%, fără a se avea în vedere şi alte servicii suplimentare, cum ar fi obligaţia de instrumentare a dosarelor de daună, aşa cum, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat.
Totodată, a precizat că relevant în cauza de faţă este faptul că riscul contractelor de asigurare este suportat numai de asigurător, nu şi de broker, date fiind caracteristicile activităţii de intermediere, care este limitată la mijlocirea şi pregătirea perfectării contractului de asigurare.
În final, recurenta a subliniat că, din moment ce a negociat clauzele contractului de asigurare, este evident că a realizat activitatea de intermediere la care s-a obligat şi, în consecinţă, că intimata datora comisionul prevăzut de art. 2.2.9 din contract.
În drept, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La 24.03.2022 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului; în subsidiar, în măsura în care niciuna dintre excepţii nu va fi primită, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.
În argumentarea primei excepţii, a arătat că, faţă de natura litigiului, care aparţine materiei asigurărilor, şi de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea recurată nu este susceptibilă de recurs; în ce priveşte a doua excepţie, a apreciat că susţinerile părţii recurente privesc, în realitate, interpretarea clauzelor contractului de intermediere, chestiune care nu poate fi circumscrisă ipotezei de nelegalitate invocate. Din această perspectivă, a considerat că este incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta a răspuns la întâmpinare.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot promova decât căile de atac reglementate legal, iar exercitarea acestora trebuie realizată numai în condiţiile legii.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (…)".
Textul de lege citat reglementează situaţiile de excepţie de la regula pe care o instituie art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabileşte, de principiu, că hotărârile instanţelor de apel sunt supuse recursului şi el are în vedere criteriul naturii litigiului, determinat de raporturile juridice deduse judecăţii, respectiv de actul sau faptul juridic în conţinutul căruia intră drepturile şi obligaţiile care formează obiectul acţiunii.
Sferei proceselor din domeniul asigurărilor, deşi rămasă nedefinită de lege, îi sunt subsumate şi litigiile ce derivă din activitatea de asigurare, care, potrivit legislaţiei în materia asigurărilor, include toate operaţiunile esenţiale legate de asigurare/reasigurare, asigurători şi de intermediere în asigurări.
Includerea operaţiunilor de intermediere în activitatea de asigurare rezultă din chiar prevederile Legii nr. 32/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi, lege care, la art. 2 pct. 1, stabileşte că activitatea de asigurare desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată.
O definiţie similară este prevăzută şi în Legea nr. 237/2015, în art. 1 alin. (2) pct. 2.
Recurenta-reclamantă este organizată sub forma juridică a unei societăţi cu răspundere limitată şi este înregistrată în registrul comerţului pentru desfăşurarea activităţii servicii de brokeraj în asigurare, pentru care a fost autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu codul x. Mai mult, obiectul contractului dintre părţi l-a constituit activitatea de intermediere în asigurări, pentru clasele de asigurări subscrise de intimata-pârâtă, în calitate de asigurător, iar încheierea acestuia s-a efectuat în realizarea activităţii părţilor în temeiul Legii nr. 32/2000, intimata-pârâtă acţionând în calitate de asigurător, iar recurenta-reclamantă, în calitate de broker de asigurare.
Pretenţiile deduse judecăţii reprezintă contravaloarea serviciilor pretins a fi fost furnizate de recurenta-reclamantă pentru intermedierea şi emiterea poliţelor de asigurare cu Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în temeiul contractului sus-indicat.
În aceste condiţii, faţă de obiectul cauzei şi natura raporturilor juridice litigioase, Înalta Curte apreciază că acţiunea de faţă se circumscrie materiei asigurărilor.
Nu pot fi primite aserţiunile recurentei în sensul că, faţă de prevederile art. 115 C. proc. civ., procesele în materia asigurărilor ar fi doar cele în care se urmăreşte obţinerea unei despăgubiri, ca urmare a producerii unui risc asigurat, întrucât norma legală evocată impune reguli de competenţă teritorială speciale pentru o anumită categorie de cereri în materie de asigurare, fără o consecinţă în planul regimului juridic al căii de atac prevăzut de art. 483 C. proc. civ.
În concluzie, decizia recurată a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri în materia asigurărilor şi, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ea nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă încă de la data pronunţării ei, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Menţiunea din dispozitivul deciziei recurate, "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu este de natură să deschidă părţii dreptul de a exercita recurs în cauză, deoarece recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2021/A/19.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.