Limitation period ran from knowledge of damage; appeal on time-barred construction claim inadmissible.

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 18.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata:

1) sumei de 14.572 euro plus T.V.A., echivalentul sumei de 82.345,69 RON (69198.06 RON + 13147,63 RON T.V.A., prin raportare la cursul B.N.R. din 03.06.2019), reprezentând contravaloare a 38 de fundaţii de beton aferente cutiilor de separatori, executate de către subcontractantul B. S.R.L. în temeiul Contractului nr. x/29.04.2009 "Retehnologizarea staţiei electrice de 220/110 kv Mintia", încheiat cu pârâta C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.;

2) sumei de 98.280 euro plus T.V.A., echivalentul sumei de 555.375,65 RON (466.702,23 RON + 88.673,42 RON T.V.A., prin raportare la cursul B.N.R. din 03.06.2019), reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare de execuţie canale de cable duble, executate în baza contractului sus-menţionat;

3) sumei de 112.421 RON plus T.V.A. (respectiv 133.780,99 RON, T.V.A. inclus), reprezentând cheltuieli efectuate pentru procurarea rastelelor tip Mecano, pentru executarea contractului sus-menţionat, sume rezultate din executarea lucrărilor suplimentare al căror beneficiar este C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., şi achitate de societatea A. S.A. în contul C. S.A., în urma executării silite din dosarul de executare al Biroului Executorului Judecătoresc D. nr. x/2019;

4) dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 102.266,35 RON, aferentă sumei de 771.502,33 RON (totalul capetelor de cerere 1+2+3) calculată de la data creării prejudiciului în gestiunea A. S.A. şi până la data introducerii prezentei cereri, urmând a fi calculată până la data plăţii efective;

5) cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.985,96 RON ocazionate de soluţionarea dosarului nr. x/2017 instrumentat de Curtea de Apel Alba Iulia, alcătuite din: 7631,96 RON (taxă timbru aferentă fazei procesuale a fondului), 1677 RON (cheltuieli de judecată aferentă fazei procesuale a apelului);

6) cheltuielilor în cuantum de 26.383,56 RON ocazionate de dosarul de executare nr. 116/2019 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc D.;

7) cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cerere (taxa de timbru).

Reclamanta consideră că se impune admiterea prezentei cereri de chemare în judecată, ca urmare a faptului că două instanţe de judecată au recunoscut, consemnat şi acordat cheltuielile rezultate din efectuarea lucrărilor suplimentare în beneficiul C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., iar contravaloarea acestor lucrări în sumă de 771.502,33 RON, penalităţile în cuantum de 102.266,35 RON, cheltuielile de judecată în valoare de 10.985,96 RON, cât şi costul procedurii de executare silită în valoare de 26.383,56 RON au fost suportate de A. S.A. şi nu de C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. - beneficiarul lucrărilor, în condiţiile în care A. S.A. nu a fost nici beneficiarul lucrărilor şi nici nu a intrat vreodată în posesia sumelor de bani aferente lucrărilor suplimentare.

În acest sens, a invocat autoritatea de lucru judecat, arătând că, atât instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu (prin sentinţa nr. 515/C/2017, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 1/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia), cât şi instanţa care s-a pronunţat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 327/C din data de 07.02.2019 (rămasă definitivă şi executorie prin decizia nr. 33/2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia) au reţinut în mod corect că operează puterea de lucru judecat, în sensul că reclamanta era în drept să obţină recuperarea integrală a prejudiciului.

De asemenea, a mai învederat că un alt temei juridic aplicabil în prezenta acţiune îl constituie dispoziţiile art. 1349, art. 1355, 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1362, art. 1381-1386 din C. civ. (2009).

În subsidiar, a arătat că dacă instanţa va considera că nu a utilizat suficiente mijloace juridice pentru recuperarea pierderii suferite, înţelege să îşi întemeieze acţiunea şi pe îmbogăţirea fără justă cauză, în vederea restabilirii dezechilibrului patrimonial pe care l-a suferit, temeiul juridic în acest caz fiind art. 1345-1347 şi următoarele din C. civ. (2009).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194-204, art. 95, art. 431, art. 452 C. proc. civ., precum şi art. 15, art. 1345-1347, art. 1349, art. 1355, art. 1357, art. 1358 art. 1359, art. 1362, art. 1862, art. 1381-1386 C. civ. (2009).

Pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, pe cale de excepţie, ca fiind prescris dreptul la acţiune, ca inadmisibilă, iar, pe fondul cauzei, ca netemeinică şi nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 1263 din 10 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive, a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind apărare de fond şi a respins acţiunea, ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

Împotriva acestei sentinţe civile reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate, şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1263/10.05.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, pe care a anulat-o şi, evocând fondul, a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă. Totodată, a respins cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut că este învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală (în principal), iar, în subsidiar, cu o acţiune întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză, aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, dând o interpretare greşită art. 2528 C. civ. referitor la "Dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită".

Cu toate că instanţa a reţinut cauza ilicită ca temei de drept, recurenta susţine că nu a cunoscut o pagubă prin raportare la data la care a luat cunoştinţă de recepţia finală a lucrărilor, respectiv anul 2013, ci la data popririi efective a conturilor societăţii. Astfel, Curtea de apel a recurs la aplicarea greşită a normelor de drept material şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă motivat de faptul că "reclamanta, în calitate de executant, a cunoscut cel mai târziu la data recepţiei finale, 22.08.2013, faptul că pârâta nici nu a încheiat acte adiţionale la contract şi nici nu a efectuat plata lucrărilor suplimentare, realizate de către subcontractanţii reclamantei, în baza contractelor de execuţie lucrări încheiate ulterior".

Considerând că "reclamanta a cunoscut de la acest moment atât persoana care trebuia să achite paguba, cât şi întinderea pagubei, indiferent de momentul la care subcontractorii săi au executat-o silit pentru a obţine contravaloarea acestor lucrări suplimentare", recurenta consideră că instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a normelor de drept material, dând o altă interpretare art. 2528 C. civ. (şi nu art. 2525, cum, probabil, din eroare, a fost redactat), atribuindu-i acestui articol o motivare care nu corespunde imperativelor logicii.

A mai arătat că nu poate fi asimilat momentul executării unei societăţi comerciale şi deposedarea patrimoniului de sume impresionate de bani cu încheierea unui proces-verbal de recepţie încheiat cu 6 ani în urmă, moment la care patrimoniul său nu era însărăcit în detrimentul C.N.T.E.E. Transelectrica.

Recurenta consideră că interpretarea sintagmei "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea" atribuită unui moment din anul 2013, când patrimoniul A. S.A. nu era afectat, când nu fusese executată silit în cadrul dosarului de executare nr. 116/2019 al B.E.J. D., respectiv la data de 03 iunie 2019, face ca hotărârea recurată să se încadreze în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai subliniat că prejudiciul a devenit cert la momentul executării silite din cadrul dosarului de executare nr. 116/2019, respectiv la data de 3 iunie 2019, astfel încât această dată reprezintă data naşterii prejudiciului în patrimoniul său, şi nu cum a interpretat instanţa de apel art. 2528 C. civ.

A mai arătat că, la acea dată, 22.08.2013, greşit interpretată şi asimilată de instanţă ca "dată de la care putea în mod obiectiv, cu minime diligenţe, să verifice situaţia lucrărilor suplimentare efectuate (cunoscând împrejurarea că nu au fost încheiate acte adiţionale privind aceste lucrări, semnând procese-verbale de recepţie cu subcontractorii săi cu privire la aceste lucrări), valoarea lor, cine le-a achitat şi cine ar trebui să le suporte, obligaţia de a le plăti existând la acel moment", nici măcar subcontractanţii A. S.A. (cei care aveau într-adevăr pierderi neacoperite) nu înaintaseră cereri de chemare în judecată.

Recurenta subliniază că instanţa de apel încalcă normele de drept material şi elimină din start ipoteza în care se află, respectiv o acţiune în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripţia, în speţă, respectiv data de 03.06.2019, dată la care a fost executată silit în dosarul nr. x/2019 al B.E.J. D..

La 6 iunie 2022, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar la 29 iunie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei şi casarea deciziei atacate.

Având în vedere că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 12 iulie 2022, s-a fixat termen la 11 octombrie 2022, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cel puţin unul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte factuale, de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în competenţa instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că autoarea recursului critică decizia instanţei de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere delictuală sau a acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Totodată, reţine că, în şedinţă publică, recurenta a formulat şi alte critici care nu au fost menţionate în cererea de recurs, cum ar fi aceea că instanţa de apel a ignorat, în ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2017, că instanţa a apreciat asupra incidenţei normelor de drept substanţial cu privire la prescripţie strict prin raportare la răspunderea contractuală, însă, în considerarea dispoziţiilor art. 487 alin. (1) Cod procedură, Înalta Curte va reţine spre analiză doar criticile formulate în termen, prin cererea de recurs.

Astfel, raportat la criticile formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că autoarea prezentului demers judiciar încearcă să demonstreze în această etapă procesuală că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie coincide cu data de 3 iunie 2019, când a fost executată silit în dosarul nr. x/2019 al B.E.J. D. şi când, astfel, prejudiciul a devenit cert.

Stabilirea momentului obiectiv reglementat de art. 2528 alin. (1) C. civ. de la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea impune, însă, verificarea unor aspecte factuale ale cauzei; aceleaşi verificări se impun şi pentru stabilirea momentului subiectiv, care coincide cu data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Cu alte cuvinte, cele două momente alternative reglementate de art. 2528 alin. (1) C. civ. pentru calculul termenului de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă delictuală pot fi stabilite de instanţa de judecată în urma evaluării probelor administrate în cauză.

De altfel, relevante în acest sens sunt considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că:

"…în speţă, momentul la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea este reprezentat de data încheierii procesului-verbal la finalizarea lucrărilor potrivit convenţiei dintre părţile prezentului litigiu, din 22.08.2013, dată de la care putea în mod obiectiv, cu minime diligenţe, să verifice situaţia lucrărilor suplimentare efectuate (cunoscând împrejurarea că nu au fost încheiate acte adiţionale privind aceste lucrări, semnând procese-verbale de recepţie cu subcontractorii săi cu privire la aceste lucrări), valoarea lor, cine le-a achitat şi cine ar trebui să le suporte, obligaţia de a le plăti existând la acel moment. (…) Contrar reclamantei, momentul la care a fost executată silit de către subcontractorii săi pentru aceste lucrări nu poate constitui momentul naşterii dreptului său la acţiune faţă de pârâta, beneficiara lucrărilor (respectiv a întregului proiect de retehnologizare a staţiei Mintia), căci la momentul realizării obiectului contractului dintre părţile litigiului, reclamanta avea reprezentarea obligaţiei sale, precum şi a faptului că pârâta nu a achitat contravaloarea lucrărilor suplimentare, refuzând încheierea actelor adiţionale sub acest aspect. Izvorul obligaţiei pârâtei nu îl reprezintă nici actul de executare silită din data de 03.06.2019 şi nici cele două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 aflate pe rolul Tribunalului Sibiu, ci conduita pârâtei care, în opinia reclamantei, a generat paguba invocată, în speţă neîncheierea actelor adiţionale cu neplata lucrărilor, fapt ilicit prin care susţine că a fost prejudiciată prin suportarea contravalorii acestor lucrări suplimentare aferente contractului nr. x/29.04.2009, ulterior prin executare silită. Faţă de acest moment, 22.08.2013, data încheierii procesului-verbal la finalizarea lucrărilor potrivit convenţiei dintre părţi, este evident că s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani în care reclamanta era îndreptăţită să formuleze acţiunea (…..), atât în situaţia invocării unei răspunderi civile delictuale cât şi în situaţia invocării unei îmbogăţiri fără just temei."

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea reprezintă o stare de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

Recurenta a invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 2528 C. civ.

În realitate, ceea ce se critică este stabilirea greşită a situaţiei de fapt, care ar fi avut drept consecinţă, în mod direct şi inevitabil, aplicarea greşită a normei de drept material care reglementează începutul prescripţiei dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită.

În consecinţă, toate criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului, controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 499 din acelaşi Cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.