Auction sale claim remanded after appeal mislabeled as recourse under administrative law.

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 5 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. Braşov, STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice şi MUNICIPIUL BRAŞOV, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. Braşov la înscrierea imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în C.F. nr. x a localităţii Braşov, sub nr. top xI. pe lista privind activele disponibile şi efectuarea demersurilor necesare în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, respectiv organizarea licitaţiei privind vânzarea imobilului menţionat anterior.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale Legii nr. 85/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 11171 din 3 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, având în vedere valoarea obiectului cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 41/S din 21 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, reţinând că litigiul are natura unui litigiu cu profesionişti, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov.

Pe rolul acestei secţii, cauza a fost înregistrată la 28 februarie 2019, sub nr. x/2018*.

La 20 mai 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului Municipiul Braşov, prin Primar, în calitate de proprietar, şi obligarea pârâtului B. S.R.L., în calitate de administrator, la organizarea licitaţiei publice privind vânzarea imobilului situat pe strada x nr. 12, Braşov, judeţul Braşov, înscris în CF nr. cadastral x a localităţii Braşov, asupra căruia arată că exercită un drept de folosinţă. Ca temei de drept al cererii de modificare, reclamanta a invocat Legea nr. 550/2002, respectiv art. 20 şi următoarele, privind vânzarea la licitaţie publică cu strigare.

Prin sentinţa civilă nr. 267/C din 10 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., Statul Român, prin M.F.P. şi Municipiul Braşov.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea cu reţinere a hotărârii recurate şi rejudecarea procesului în fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată/completată. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen de judecată din 15 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a pus în discuţie calificarea juridică exactă a căii de atac formulate, iar, prin încheierea din 15 martie 2021, în temeiul art. 22 alin. (4), art. 457 alin. (1) şi art. 466 din C. proc. civ., a dispus recalificarea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca fiind apel, pentru considerentul că, în hotărârea de declinare de la secţia I la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, s-a reţinut că este un litigiu în materia litigiilor cu profesionişti, nefiind soluţionat potrivit legii contenciosului administrativ.

Prin decizia civilă nr. 549/AP din 10 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 267/C din 10 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, la 17 iunie 2021, reclamanta A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii cu reţinere, precum şi rejudecarea procesului pe fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta arată că, prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, a solicitat obligarea R.I.A.L. S.R.L. şi a Municipiului Braşov, în temeiul art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, la vânzarea imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în C. F. nr. x a loc. Braşov sub nr. top. x, la preţul ce urma a fi determinat prin raportul de evaluare întocmit de un expert, iar în cazul în care pârâta refuza să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare, hotărârea să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

A mai arătat că, în motivarea respectivei acţiuni, a învederat că, în calitate de întreprindere mică, are posibilitatea de a solicita societăţii cu capital de stat, în speţă, pârâtei S.C. B. S.R.L., cu care a încheiat un contract de închiriere, să îi vândă spaţiul utilizat, ce reprezintă un activ disponibil în sensul art. 12 din Legea nr. 346/2004. În ceea ce priveşte spaţiul a cărui vânzare a solicitat-o, recurenta arată că acesta este un spaţiu comercial, care se regăseşte în enumerarea prevăzută la art. 13 din lege, pe care îl foloseşte efectiv în baza contractului de închiriere. Mai mult, susţine că, nefiind utilizat de pârâta B. S.R.L., respectivul spaţiu îndeplineşte, astfel, condiţiile pentru catalogarea sa ca activ disponibil.

Totodată, arată că, asupra calităţii de activ disponibil a imobilului ce face obiectul judecăţii s-a pronunţat Tribunalul Braşov cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 1408/CA, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a stabilit că spaţiul vizat de recurentă figurează pe lista imobilelor propuse spre vânzare.

Mai arată că, prin decizia civilă nr. 498/A, pronunţată de Tribunalul Braşov la 27.02.2018, în dosar nr. x/2014, instanţa a reţinut că recurenta nu are vocaţie de a beneficia de dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004, întrucât proprietarul spaţiului în discuţie este Municipiul Braşov, şi nu vreo entitate din rândul celor enumerate la art. 12 din Legea nr. 346/2004. De asemenea, a arătat că instanţa a reţinut şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada că imobilul în discuţie se află pe lista activelor disponibile.

Întrucât i-a fost refuzat dreptul la vânzarea directă a spaţiului în temeiul Legii nr. 550/2002, iar în cadrul celui de-al doilea litigiu purtat s-a constatat cu caracter definitiv că nu se poate proceda la vânzare în temeiul Legii nr. 346/2004, recurenta arată că a învestit instanţa cu o nouă cerere de chemare în judecată (ce face obiectul prezentului dosar), prin care, ulterior modificării de acţiune, a solicitat obligarea pârâtelor la organizarea licitaţiei publice privind vânzarea imobilului înscris în C.F. Nr. x a loc. Braşov, situat în Mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, în temeiul Legii nr. 550/2002.

A mai arătat că, în prezenta cauză, în primă instanţă, Tribunalul Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de B. S.R.L. în privinţa dosarului nr. x/2014 şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reţinând, pe de o parte, că Mun. Braşov nu deţine calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu (ci Statul Român), astfel încât nici nu are drept de dispoziţie asupra acestui bun, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a chemat în judecată Consiliul Local (organ deliberativ) al Mun. Braşov, ci doar unitatea administrativ teritorială, respectiv Mun. Braşov care, aşa cum rezultă din art. 4 din Legea nr. 550/2002, nu poate încheia vânzarea spaţiului comercial prin licitaţie publică cu strigare.

În continuare, arată că împotriva acestei hotărâri a promovat recurs, recalificat de instanţa de control judiciar, ca apel, respins prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.

Referindu-se în continuare la decizia ce face obiectul prezentului recurs, recurenta-reclamantă arată că, prin această decizie (nr. 549/AP pronunţată la 10 mai 2021), Curtea a statuat că, în considerentele hotărârilor invocate de reclamantă cu autoritate de lucru judecat, nu s-a reţinut calitatea de activ disponibil a spaţiului şi nici existenţa obligaţiei de înstrăinare în persoana pârâtului Mun. Braşov ci, dimpotrivă, s-a reţinut că spaţiul nu poate fi considerat activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004 şi nici nu poate fi vândut prin negociere directă în temeiul Legii nr. 550/2002.

Susţinând nelegalitatea deciziei recurate, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În concret, recurenta a susţinut că decizia cuprinde motive contradictorii şi că a fost pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1408/CA, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2013, a deciziei civile nr. 498/A/27.02.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. x/2014 şi a deciziei nr. 679/R/18.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2014, hotărâri prin care s-a reţinut faptul că proprietarul spaţiului ce face obiectul prezentei acţiuni este Municipiul Braşov, iar recurenta are vocaţie la cumpărarea spaţiului comercial ce face obiectul judecăţii, acesta figurând pe lista imobilelor propuse spre vânzare în temeiul Legii nr. 550/2002.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că decizia este dată cu interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 lit. a) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 550/2002 şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la momentul cererii de chemare în judecată).

În concret, evocând dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 lit. a), art. 6 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, recurenta susţine că, din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, reiese faptul că unitatea administrativ teritorială, în calitate de administrator, prin dispoziţie a primarului, constituie o comisie pentru vânzarea spaţiilor comerciale şi organizarea procedurii de licitaţie, comisie formată atât din membri ai Consiliului Local, cât şi din cadrul B. şi a DGRFP Braşov. Pe cale de consecinţă, apreciază că nici Consiliul Local şi nici Comisia nu au personalitate juridică şi nu pot avea calitate procesuală.

La 22 iulie 2021, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de reluarea, în recurs, a motivelor de apel, cât şi a celor aduse în faţa instanţei prin cererea introductivă, aspect care, în accepţiunea intimatului-pârât, echivalează cu neîncadrarea motivelor de recurs în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.. Totodată, a formulat şi apărări pe fondul cauzei, sens în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar în situaţia unei rejudecări, a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cauză.

La 30 iulie 2021, intimatul-pârât Municipiul Braşov, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a arătat, în principal, că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate.

La 09 august 2021, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat. De asemenea, fără a invoca excepţia nulităţii, intimata-pârâtă a arătat că motivele de nelegalitate, astfel cum au fost invocate, nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în caz de casare cu reţinere, solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, în cauză, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru în şedinţa din 5 aprilie 2022, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de raportul comunicat, părţile nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 7 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 549/AP din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, stabilindu-se termen de judecată la data de 11 octombrie 2022, pentru soluţionarea căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică de la 11 octombrie 2022, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca motiv de ordine publică, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 457 din C. proc. civ., constând în greşita recalificare a căii de atac în apel prin încheierea din 15 martie 2021, faţă de natura cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la 20 mai 2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Braşov, prin Primar, în calitate de proprietar şi a pârâtului B. S.R.L., în calitate de administrator, la organizarea licitaţiei publice privind vânzarea imobilului situat pe strada x nr. 12, Braşov, imobil asupra căruia reclamanta a arătat că exercită un drept de folosinţă.

Ca temei de drept material al cererii modificatoare, reclamanta a invocat Legea nr. 550/2002, respectiv art. 20 şi următoarele, care reglementează vânzarea spaţiilor comerciale şi a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului.

Având în vedere temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, Înalta Curte reţine că, în lumina dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 550/2002:

"Alte litigii decât cele prevăzute la art. 8, 9 şi 10, cu privire la desfăşurarea procedurilor de vânzare a spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene, a consiliilor locale sau a regiilor autonome de sub autoritatea acestora, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, nefiind obligatorie procedura prealabilă", natura prezentului litigiu este de contencios administrativ, calea de atac specifică în această materie fiind recursul care, potrivit art. 10 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, "…se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

În cauză, prin încheierea din 15 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a recalificat calea de atac exercitată de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe de fond, din recurs în apel, în considerarea competenţei materiale procesuale a primei instanţe, care ar fi judecat litigiul în fond din perspectiva unui litigiu civil, în materia litigiilor cu profesionişti.

Această calificare a naturii litigiului, stabilită prin sentinţa civilă nr. 41/S din 21 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, era însă corespunzătoare cererii introductive, anterior cererii modificatoare din 20 mai 2019.

Aşadar, Curtea de apel nu a ţinut cont de modificarea cererii, ce atrăgea o altă calificare a naturii litigiului, respectiv de contencios administrativ.

În plus, Curtea de apel nu a observat că prima instanţă - Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a analizat pretenţiile deduse judecăţii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 550/2002, în complet de contencios administrativ, calificare care rezultă din indicarea în dispozitivul sentinţei a căii de atac specifice - "recurs în 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. când a recalificat în apel calea de atac exercitată de reclamantă - recursul, în acord cu menţiunea corectă din dispozitivul sentinţei instanţei de fond, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, potrivit cărora "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Reţinând, aşadar, incidenţa motivului de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege mai sus evocate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I din acelaşi cod, să admită recursul, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel, ca instanţă de recurs.

În condiţiile admiterii acestui motiv de recurs, care presupune casarea hotărârii pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, analiza motivelor de recurs dezvoltate de parte devine de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 549/AP din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează, în tot, decizia civilă nr. 549/AP din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel, ca instanţă de recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.