Territorial jurisdiction in labor discrimination suit: consolidation via joinder persists after disjunction of individual claim

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2023 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, disjunsă din dosarul nr. x/2022, reclamantul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului l Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu citarea obligatorie, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat prin sentinţa ce se va pronunţa:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu indemnizaţiile de încadrare şi a sporurilor aferente în funcţie de salarizarea aferentă procurorilor din cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Î.C.C.J. şi drepturile salariale specifice personalului detaşat, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 881 alin. (5) din Legea nr. 304 din 2004;

- în subsidiar, recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu indemnizaţiile de încadrare şi a sporurilor aferente în funcţie de salarizarea aferentă a magistraţilor Tribunalului Timiş (B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X.), aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de I.C.C.J. şi drepturile salariale specifice personalului detaşat, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea 304 din 2004, drept acordat acestora în temeiul sentinţei civile nr. 317/LM/2022 din 22 martie 2022, definitivă prin neapelare;

- repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâtului, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, prin luarea în considerare drepturilor salariale specifice personalului detaşat, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul an. 882 alin. (5) din Legea nr. 304 din 2004 şi recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă unor magistraţi care nu au fost numiţi şi nici nu au funcţionat efectiv în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în raport de perioada în care a avut calitatea de angajator al reclamantei, la recalcularea şi plata efectivă a indemnizaţiilor de încadrare brută lunară, începând cu data de 16.10.2018, inclusiv după aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017, şi în continuare pentru viitor, cu includerea a unui procent de 2% pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea 304 din 2004;

- actualizarea sumelor rezultate în urma recalculării indemnizaţiilor de încadrare, începând cu data de 16.10.2018 şi în continuare pentru viitor, prin includerea unui procent de 2 % pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, reclamantul a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, articolul II pct. 3 din O.U.G. nr. 92/15.10.2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, art. 882 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, Decizia în interesul legii nr. VI din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

Prin sentinţa nr. 175 din 9 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi faţă de domiciliul acestuia din circumscripţia Tribunalului Mehedinţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

2. Cauza a fost înregistrată la 20 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 140 din 12 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi faţă de calitatea reclamantului de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

3. Dosarul a fost înregistrat la 23 iunie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Teleorman şi Tribunalul Mehedinţi, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

În cauză se constată că mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamantul din prezenta cauză A., au învestit Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţii fiind Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înregistrat iniţial sub nr. x/2022.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanţei şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, în calitate de salariaţi, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Prin sentinţa nr. 175 din 9 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, s-a disjuns cererea reclamantului şi s-a constituit prezentul dosar.

În ce îl priveşte pe reclamantul A. a fost format dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Teleorman a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi domiciliul acestuia din circumscripţia Tribunalului Mehedinţi.

Este de menţionat că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale.

Înalta Curte constată că reclamantul Y., din dosarul nr. x/2022, are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Teleorman, instanţa mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, având loc o consolidare a competenţei teritoriale.

Totodată, se constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea reglementează ipoteza în care instanţa competentă să judece cauza ar fi ori cea la care funcţionează reclamantul, ori instanţa inferioară celei la care funcţionează reclamantul. Însă, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, respectiv tribunalul, este o instanţă superioară celei corespunzătoare parchetului la care procurorul, care formulează cererea, îşi desfăşoară activitatea, respectiv judecătorie.

În considerarea celor expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.