Peremption of appeal for failure to present heir certificates following death of a party

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtei să restituie A. S.A. (în faliment) suma de 11.500.000.000 RON vechi, cu titlu de daune-interese compensatorii (damnum emergens), respectiv pretenţii determinate din fapte delictuale constând în neîndeplinirea obligaţiei legale, prevăzute de dispoziţiile art. 992 din C. civ. de la 1864 ori din neîndeplinirea obligaţiei contractuale potrivit contractului de cont curent;

2. obligarea pârâtei să plătească A. S.A. (în faliment), cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), respectiv dobânda legală aferentă sumei de 11.500.000.000 RON vechi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de obligare la plata principalului, astfel cum va fi pronunţată în cauză, până la data restituirii integrale a sumei de bani datorate băncii;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă (onorariul de expert, alte cheltuieli).

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3298 din 31 octombrie 2018, a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; a luat act de faptul că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin sentinţa civilă nr. 3119 din 30 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 3298/31.10.2018, formulată de petentul C., în contradictoriu cu A. S.A. şi B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, solicitând, în temeiul art. 466 din C. proc. civ., admiterea acestuia, anularea hotărârii apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În faza procesuală a apelului, la termenul din 5 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva sentinţei civile nr. 3298 din 31 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B..

Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea apelantei A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, privind redeschiderea judecăţii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că moştenitorii defunctei intimate B. sunt: soţul supravieţuitor (D., cu domiciliul cunoscut în Bucureşti) şi copiii minori (E. şi F.).

Totodată, apelanta a solicitat stabilirea unui curator special pentru cei doi copii ai defunctei, conform prevederilor art. 58 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere existenţa conflictului de interese între reprezentantul legal (tatăl copiilor) şi minorii reprezentaţi, respectiv luarea măsurilor ţinând cont de dispoziţiile art. 150 din C. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că textul normativ aplicabil în cauză - art. 415 alin. (2) din C. proc. civ. - stabileşte că reluarea procesului are loc prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor. O astfel de cerere este admisibilă, însă arătarea moştenitorilor impune dovedirea calităţii de moştenitor a persoanei indicate ca având această calitate.

Conform prevederilor art. 1133 din C. civ., certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota în care se cuvine fiecăruia.

În speţă, apelanta A. S.A. nu a depus în susţinerea cererii de redeschidere a procesului certificate de moştenitori ale persoanelor indicate ca fiind moştenitorii intimatei B..

Desigur că persoanele indicate în cerere (soţul supravieţuitor şi copiii minori) sunt persoane cu vocaţie succesorală, denumite "succesibili" de art. 1100 alin. (2) din C. civ., având în vedere că încă nu şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală.

În al doilea rând, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Aşadar până la momentul prezentării certificatului de moştenitor, singura dovadă a calităţii de moştenitor, cererea de reluare a procesului nu poate fi primită, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 415 alin. (2) din C. proc. civ.

În plus, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, modificată şi republicată, procedura succesorală se poate deschide la cererea oricărei persoane interesate, deci, şi la cererea creditorilor.

Prin rezoluţia Preşedintelui secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti din 24 august 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 pct. 29 şi art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus efectuarea de verificări cu privire la subzistenţa motivului suspendării de către completul 5A.

Curtea de Apel Bucureşti a fixat termen la 21 octombrie 2021 pentru verificarea subzistenţei temeiului suspendării cauzei şi a invocat, din oficiu, excepţia perimării apelului, în raport de data suspendării cauzei (5 martie 2020).

Prin decizia civilă nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia perimării şi s-a constatat perimat apelul declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva sentinţei civile nr. 3298 din 31 octombrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii E., F. şi D.; s-a respins cererea apelantei de reluare a judecăţii, ca rămasă fără obiect.

La data de 18 noiembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de aplicarea în timp a legii procesual-civile şi că s-a pronunţat cu privire la suspendare şi perimare, aplicând C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, deşi erau incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Autoarea căii de atac a precizat că faptele reclamate s-au produs în anul 2001, aşa cum s-a dovedit cu expertiza judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T./P.I.C.C.J. şi cu înscrisurile depuse la dosar.

În accepţiunea recurentei-reclamante, legea aplicabilă este cea de la data producerii faptelor reclamate, potrivit principiului "tempus regit actum".

Sub acest aspect, a făcut referire la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care stabileşte că "actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".

Art. 6 alin. (2) din C. civ. (2009) prevede că "actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".

Instanţa de fond a reţinut că este aplicabil în speţă C. proc. civ. de la 1865 şi a judecat în baza acestuia. Pe toată această perioadă cursul perimării a fost suspendat.

Recurenta-reclamantă a susţinut că a solicitat redeschiderea judecăţii în repetate rânduri şi în termen, arătând că soluţionarea măsurilor stabilite în sarcina sa de către instanţa de judecată nu depind de actele decizionale proprii, ci ale altor organe, cum ar fi: primăria de sector de la ultimul domiciliu al defunctei pentru întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale; moştenitorii în cauză pentru obţinerea unui certificat de calitate de moştenitor al defunctei; instanţa de judecată pentru obligarea primăriei la întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale etc.

De asemenea, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Neavând posibilitatea legală de a obţine informaţii despre persoanele care au calitatea de moştenitori în speţă, recurenta-reclamantă apreciază că acesta constituie un motiv justificat care i-a obstrucţionat calea în exerciţiul dreptului de a stărui în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 421 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi E., F. şi D. nu au formulat întâmpinare în cauză.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 6 martie 2022, intimatul D., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor E. şi F., a transmis la dosar note scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu menţiunea că urmează să solicite cheltuielile de judecată, pe cale separată.

Prin încheierea din 26 mai 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, stabilindu-se termen la data de 6 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică supusă analizei se referă la faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de aplicarea în timp a legii procesual-civile şi că s-a pronunţat cu privire la suspendare şi perimare, aplicând C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, deşi erau incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

A menţionat că faptele reclamate s-au produs în anul 2001, aşa cum s-a dovedit cu expertiza judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T./P.I.C.C.J. şi cu înscrisurile depuse la dosar. Prin urmare, recurenta consideră că legea aplicabilă este cea de la data producerii faptelor reclamate, potrivit principiului "tempus regit actum".

Această critică va fi înlăturată ca nefondată, întrucât dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, stabilesc că prevederile ligii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Aşa fiind, în speţă sunt incidente dispoziţiile noului C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului - 7 martie 2017.

Este lipsită de fundament susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia instanţa de fond a reţinut că este aplicabil în speţă C. proc. civ. de la 1865 şi a judecat în baza acestuia, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 (deci, nu cele ale vechiul C. proc. civ.), în vigoare la data la care a fost efectuată pretinsa plată nedatorată/faptă ilicită, având în vedere dispoziţiile art. 2, art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 71/2011, precum şi prevederile art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă se prevalează de dispoziţiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, susţinând faptul că pe toată această perioadă cursul perimării a fost suspendat.

Astfel, a arătat că nu a avut posibilitatea legală să obţină informaţii despre persoanele care au calitatea de moştenitori în speţă, ceea ce constituie un motiv justificat care i-a obstrucţionat calea în exerciţiul dreptului de a stărui în judecată.

A mai susţinut faptul că a solicitat redeschiderea judecăţii în repetate rânduri şi în termen, arătând că soluţionarea măsurilor stabilite în sarcina sa de către instanţa de judecată nu depind de actele decizionale proprii, ci ale altor organe, cum ar fi: primăria de sector de la ultimul domiciliu al defunctei, pentru întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale; moştenitorii în cauză, pentru obţinerea unui certificat de calitate de moştenitor al defunctei; instanţa de judecată, pentru obligarea primăriei la întocmirea Anexei 24 de deschidere a procedurii succesorale etc.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte constată că în prezentul recurs se invocă greşita aplicare a normelor procedurale care reglementează sancţiunea perimării, raportat la dispoziţiile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ. privitoare la suspendarea cursului perimării.

În speţă, la data de 5 martie 2020, ca urmare a intervenirii decesului intimatei-pârâte B., s-a constatat intervenită suspendarea de drept a judecăţii apelului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată, s-a constatat perimat apelul, instanţa reţinând că de la data suspendării - 5 martie 2020 - au trecut mai mult de 6 luni, timp în care procesul a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii care nu a indicat moştenitorii intimatei-pârâte, cu respectarea prevederilor art. 415 alin. (2) din C. proc. civ., care impun prezentarea certificatelor de moştenitor.

Această dezlegare este rezultatul corectei aplicări a dispoziţiilor legale în materia perimării.

Perimarea reprezintă o sancţiune procedurală ce operează de drept şi este determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuie efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Din interpretarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., rezultă că pentru a opera perimarea cererii, trebuie ca pricina să rămână în nelucrare timp de 6 luni, ca termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., iar lăsarea cauzei în nelucrare să nu se datoreze unor motive imputabile părţii.

Una dintre situaţiile în care un proces rămâne în nelucrare este cea pe care o reglementează art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. - decesul părţii, caz în care suspendarea judecăţii intervine de drept, independent de voinţa părţii, până la introducerea în cauză a moştenitorilor.

Potrivit art. 415 pct. 2 din C. proc. civ., reluarea judecăţii litigiului în acest caz se realizează prin cererea de redeschidere a procesului formulată de partea interesată, "făcută cu arătarea moştenitorilor".

Prin urmare, redeschiderea judecăţii nu se poate solicita decât atunci când se cunosc persoanele care au calitate de moştenitor, dat fiind că ea determină şi preluarea poziţiei procesuale a părţii decedate.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că motivul justificat care i-a obstrucţionat calea în exerciţiul dreptului de a stărui în judecată este acela că nu a avut posibilitatea legală să obţină informaţii despre persoanele care au calitatea de moştenitori intimatei-pârâte B., deşi a făcut demersuri în acest sens la primăria de la ultimul domiciliu al defunctei.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că "motivele temeinic justificate" care împiedică partea să stăruie în judecată, prevăzute la art. 418 alin. (3) din C. proc. civ. drept cauză de suspendare a cursului perimării, exclud orice culpă a părţii în lipsa de stăruinţă în vederea reluării judecăţii şi trebuie apreciate prin raportare la situaţia de fapt concretă, fiind considerate piedici relative.

Prin urmare, stabilirea împrejurării dacă motivele invocate ca impedimente pentru a stărui în judecată sunt exclusive de vreo culpă a părţii constituie un aspect de temeinicie, lăsat la aprecierea instanţei, care nu mai poate fi supus cenzurii instanţei de recurs.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună acestei instanţe examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

Apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la perimare, motiv pentru care, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 1621A din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.