Negative jurisdictional conflict resolved: industrial railway land compensation claim assigned to Bucharest Court of Appeal's civil section.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, Third Civil Section and for Minors and Family Cases, which must hear the appeal. The underlying dispute involves a company seeking compensation for loss of use of its land affected by an industrial railway line owned by another company, plus an order to dismantle the line, based on civil code provisions on property rights. The court held that material jurisdiction of specialized sections is determined by the subject matter or nature of the dispute, not merely the parties' status as professionals, and that this claim was purely civil, falling under general property law rather than the specialized categories listed in Article 226 of Law No. 71/2011; moreover, since no jurisdictional objection was raised before the trial court, the appellate section corresponding to that court must hear the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 226 din Legea nr. 71/2011, art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011; Negative jurisdictional conflict resolved: industrial railway land compensation claim assigned to Bucharest Court of Appeal's civil section: The underlying dispute involves a company seeking compensation for loss of use of its land affected by an industrial railway line owned by another company, plus an order to dismantle the line, based on civil code provisions on property rights. The court held that material jurisdiction of specialized sections is determined by the subject matter or nature of the dispute, not merely the parties' status as professionals, and that this claim was purely civil, falling under general property law rather than the specialized categories listed in Article 226 of Law No. 71/2011; moreover, since no jurisdictional objection was raised before the trial court, the appellate section corresponding to that court must hear the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish the jurisdiction over the case in favor of the Court of Appeal Bucharest, Third Civil Section.
Cited in the dispositive as the basis for the negative conflict of jurisdiction between the two courts.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, la data de 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Optim S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.5 RON/mp/lună fără TVA reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului Optim S.A. afectat de zona de siguranţă şi zona de protecţie rezultate din amplasarea liniei de cale ferata industrială (LFI) aparţinând pârâtei, pentru o perioadă de 3 ani anterioară promovării acţiunii, cu actualizarea sumei la data plăţii efective. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata lunară a sumei de 1,5 RON/m.p. fără TVA, cu titlu de contravaloare tarif de folosinţă a terenului Optim S.A., afectat de zona de siguranţă şi zona de protecţie rezultate din amplasarea liniei de cale ferata industriala (LFI) aparţinând pârâtei, pe toată durata existenţei acesteia, până la desfiinţarea liniei de cale ferată industrială, precum şi obligarea pârâtei la desfiinţarea, în condiţiile legii, a căii ferate industriale ce afectează terenul proprietatea reclamantei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 553, art. 554, art. 555, art. 547-550 din C. civ., Ordonanţa nr. 60/2004, O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 2299/2004, Ordinul nr. 880/03.06.2005 (Anexele 1 - 4) al Ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi orice alte prevederi legale incidente cauzei.
La solicitarea instanţei, la data de 25.07.2019, reclamanta a depus la dosar precizări în cuprinsul cărora a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată şi valoarea sa constau în: obligarea pârâtei la plata sumei de 936.900 RON fără TVA, reprezentând 1,5 ron/m.p./lună, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a terenului Optim S.A. de 17.350 m.p. afectat de amplasarea liniei de cale ferată industrială (LFIJ aparţinând pârâtei, pentru o perioadă de 3 ani anterioară promovării acţiunii, cu actualizarea sumei la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata sumei lunare de 26.025 Ron fără TVA, cu titlu de contravaloare tarif de folosinţă a terenului Optim S.A. de 17.350 m.p. afectat de amplasarea liniei de cale ferată industrială (LFI) aparţinând pârâtei, pe toată durata existenţei acesteia, până la desfiinţarea liniei de cale ferată industrială.
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 21 martie 2022, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta Optim S.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Optim S.A. care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie la data de 11.10.2022.
2. Prin încheierea nr. 13 A din 23 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civile şi pentru cauze cu minori şi de familie şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea uneia dintre Secţiile a V-a sau a VI-a Civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
În considerentele acestei încheieri, prima instanţă a reţinut că apelul cu soluţionarea căruia a fost învestită a fost declarat într-o cauză având ca obiect un litigiu privitor la pretenţii băneşti aferente derulării unor raporturi civile decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în care părţile litigante, societăţi comerciale, participă în calitate de profesionişti, în sensul art. 3 alin. (2)-(3) din C. civ.. Raportat la obiectul litigiului, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi Hotărârea nr. 29/14.07.2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, concluzionând că litigiul pendinte trebuie să fie soluţionat de o instanţă competentă, având în vedere că sunt invocate aspecte vizând angajarea răspunderii civile decurgând dintr-un raport juridic obligaţional ce se circumscrie exploatării unei întreprinderi, subiectele acestui raport fiind profesionişti.
3. Prin decizia civilă nr. 1051 A din 16 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea secţiei a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi familie din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 136 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, iar în temeiul art. 136 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 134 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a evocat dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 71/2011, reţinând că, în cauză, completurile specializate soluţionează anumite tipuri de cauze, pentru că obiectul sau natura acestora presupune un anumit grad de specializare, materiile pentru care funcţionează acestea fiind expres determinate de legiuitor. Totodată, s-a mai constatat că prin Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competenţa materială procesuală a tribunalelor sau secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
S-a reţinut că litigiul pendinte nu intră în categoria celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, având în vedere obiectul şi natura cauzei - litigiu civil întemeiat pe prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 555 C. civ., având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietatea reclamantei, precum şi obligarea pârâtei de a desfiinţa calea ferată industrială care afectează terenul proprietatea reclamantei.
Prin urmare competenţa secţiei specializate nu poate fi determinată de simpla calitate de profesionist a părţilor litigiului, raportat la conţinutul concret al cererii de chemare în judecată. De altfel, prima secţie civilă învestită este competentă din punct de vedere material procesual să soluţioneze apelul, având în vedere că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de un complet nespecializat în materia litigiilor cu profesionişti, iar calea de atac vizează rezolvarea unor probleme pur civile, dispoziţiile legale aplicabile nefiind unele specifice raporturilor juridice dintre profesionişti.
4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 6 iulie 2023.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pentru următoarele considerente:
Referitor la determinarea competenţei materiale procesuale, se reţine că prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul determinării competenţei materiale procesuale a tribunalelor sau secţiilor specializate în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a avut în vedere considerentul nr. 174 din Decizia nr. 18/2016, stabilind că "pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor sau secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare".
Instanţa este cea care trebuie să aprecieze asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestită, decelând "elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 226 din Legea nr. 71/2011, în cadrul secţiilor civile, se pot înfiinţa complete specializate care să judece anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc, cererile în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
Acţiunea dedusă judecăţii este o cererea întemeiată pe prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 555 C. civ., având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietatea reclamantei, precum şi obligarea pârâtei de a desfiinţa calea ferată industrială care afectează terenul proprietatea reclamantei.
Astfel, rezultă că obiectul şi temeiul juridic al cererii nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi impun concluzia că litigiul dedus judecăţii are caracter pur civil, întrucât solicitările reclamantei nu vizează materia specială a litigiilor cu profesionişti, şi vizează aplicarea unor norme juridice specifice.
De altfel, în primă instanţă, cauza a fost soluţionată de secţia civilă a Tribunalului Călăraşi, fără să se fi invocat sau să se fi pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale procesuale în raport cu specializarea secţiei.
Prin urmare, în condiţiile în care chestiunea necompetenţei materiale procesuale a acestei secţii nu a fost invocată în faţa primei instanţe, se impune concluzia că acest aspect nu mai putea fi invocat cu privire la competenţa secţiei instanţei superioare chemate să soluţioneze calea de atac, în condiţiile în care diferenţierea între secţiile Curţii de Apel are la bază aceleaşi criterii ca cea între secţiile Tribunalului.
Prin urmare, competentă să soluţioneze apelul este instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea apelată, respectiv secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti.
Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond potrivit paragrafului 164, al acestei decizii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2023.