Negative competence conflict resolved: Timiș County Court retains jurisdiction over employer's recovery claim against former employee.

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare judecată înregistrată la data de 8 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională CF Timişoara a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1.112,35 RON, cu titlu de daune, repezentând contravaloarea concediului de odihnă, echipament de protecţie şi tichete de masă.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 256, art. 272 Codul Muncii şi art. 194 C. proc. civ.

2. Prin sentinţa nr. 1224/2022 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, reţinând că, în cauză, calitatea de reclamantă este deţinută de unitatea cu personalitate juridică, respectiv Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., care, în considerarea capacităţii civile recunoscute de lege, este şi parte în raportul juridic de muncă ce a stat la baza prezentului conflict, iar faptul că în cererea de chemare în judecată este menţionată Sucursala Timişoara - unitate fără personalitate juridică, ca împuternicit al reclamantei C.N.C.F. "CFR" S.A. Bucureşti, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acţionează în calitate de mandatar al reclamantei.

Totodată, s-a mai reţinut că, în procesul civil, lipsa personalităţii juridice prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale doar în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care o astfel de entitate, lipsită de personalitate, stă în proces în calitate de pârâtă, împrejurare ce nu se regăseşte în prezenta cauză ce are ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă, cu norme specifice de competenţă, iar indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

3. Prin sentinţa civilă nr. 492 din 2 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 269 Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, prevederi legale care au instituit un caz de competenţă teritorială exclusivă, şi nu alternativă, astfel încât părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altei instanţe.

Cea de-a doua instanţă a avut în vedere şi decizia nr. 275/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în cuprinsul căreia s-a reţinut că sucursalelor le este conferită de legea de procedură civilă legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, în temeiul art. 56 alin. (2) C. proc. civ., raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei. În considerentele aceste decizii, s-a mai constatat că noţiunea de "sediu" prevăzută de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 14 iulie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pentru stabilirea competenţei în cauza de faţă, sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, act normativ cu caracter special faţă de Codul muncii, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea celor două texte de lege, rezultă faptul că norma cuprinsă în art. 269 din Codul muncii are în vedere atât situaţia în care reclamant este persoana fizică angajată, cât şi cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare.

În schimb, norma cuprinsă în prevederile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, reglementează competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, caz în care acţiunea poate fi promovată fie la instanţa de domiciliu, fie la cea de la locul de muncă, cu precizarea că textul art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 nu reglementează competenţa teritorială de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul.

În cauză, însă, trebuie determinată norma de competenţă teritorială în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatorul, caz în care se aplică norma cu caracter general în materia conflictelor de muncă, în vigoare, respectiv dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Se reţine faptul că, în ceea ce priveşte conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bucureşti, instanţele în conflict au apreciat diferit noţiunea de sediu al reclamantului.

Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională CF Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul A., angajat al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A., dar cu atribuţii exercitate în cadrul Sucursalei Regionale CF Timişoara, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Timiş.

Se mai reţine, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.:

"pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Instanţa supremă notează că, prin dispoziţiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în litigiul pendinte.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

În cazul unei interpretări contrarii, în sensul că, deşi sucursala are capacitate procesuală de folosinţă şi exerciţiu, acţiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conţinut dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. şi ar fi încălcată însăşi raţiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităţilor fără personalitate juridică.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Sucursalei Regionale CF Timişoara se află pe raza teritorială a judeţului Timiş, revine Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, coroborat şi cu faptul că în circumscripţia acestei instanţe îşi are sediul sucursala reclamantă la care a fost angajat pârâtul.

Stabilirea acestei competenţe răspunde în egală măsură atât dezideratului unei bune administrări a justiţiei, cât şi interesului pârâtului domiciliat în Lugoj, judeţul Timiş, care, prin eliminarea impedimentului distanţei geografice, îşi poate susţine apărarea la o instanţă cât mai apropiată de domiciliul său, fiind, astfel, create şi premisele unui proces echitabil, în care dreptul la apărare să fie unul efectiv pentru ambele părţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2023.