Insurer's appeal on moral damages quantum inadmissible; appellate award upheld

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la 23.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., prin mandatar C. S.R.L., au chemat în judecată pârâta D. S.A., cu citarea intervenientului forţat E., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 250.000 de RON, reprezentând daune morale pentru numitul B.; 1.412,40 RON, reprezentând daune materiale pentru numitul B.; 600.000 RON, reprezentând daune morale pentru numita A.; plata dobânzii penalizatoare de 0,2%, conform art. 38 din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga suma de despăgubire cuvenită, calculată de la data producerii accidentului, 02.10.2016, şi până la data achitării efective, integrale a despăgubirilor cuvenite, acordate de către instanţa de judecată; plata tuturor sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, art. 1349, art. 1357 şi urm. din C. civ., art. 1391 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Judecătoriei Giurgiu faţă de valoarea obiectului cererii (raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.) şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de lipsa timbrajului.

Prin sentinţa civilă nr. 41/2019 din 15 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, la 19.02.2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 77/2021 din 2 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi. A obligat pârâta la plata sumei de 65.000 de RON, reprezentând daune morale, către reclamanta A., respectiv la plata sumei de 14.000 de RON, reprezentând daune morale, către reclamantul B.. A respins, în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta la plata către reclamanta A., respectiv către reclamantul B., a câte 3.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta, cât şi reclamanţii.

Cât priveşte apelul pârâtei, criticile formulate au vizat exclusiv cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

Cererile de apel au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, la 25 noiembrie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea nr. 47 A din 26.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi a dispus trimiterea dosarului la Registratura Curţii de Apel Bucureşti în vederea repartizării aleatorii la secţia a V-a Civilă sau secţia a VI-a Civilă.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 29 decembrie 2020, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 77/02.06.2021, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forţat E. şi apelul formulat de pârâta D. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţei pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 125.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, iar reclamantului B. 40.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei A., respectiv reclamantului B., câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A obligat intimata-pârâtă D. S.A. să plătească apelanţilor-reclamanţi A., respectiv B., câte 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial în apel.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta D. S.A. solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a solicitat desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei casate nr. 1527/A/2021, cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 şi urm. din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoarea recursului a susţinut că decizia este nemotivată, raportat la faptul că instanţa a ignorat apărările pe care aceasta le-a formulat, precum şi faptul că instanţa devolutivă nu a avut în vedere jurisprudenţa depusă, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma C.S.A. Nr. 23/2014.

Detaliind, a arătat că, la cuantificarea daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere, în suficientă măsură, jurisprudenţa instanţelor până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, sens în care a evocat anumite considerente apreciate ca fiind relevante din decizia nr. 422/2018 pronunţată de instanţa supremă.

A mai învederat recurenta-pârâtă că instanţele de judecată trebuie să aibă în vedere efectul compensatoriu al daunelor acordate, care nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Totodată, a mai arătat că, potrivit practicii judiciare constante, la acordarea daunelor morale, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere şi unele criterii obiective, cum ar fi raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile, precum şi la nivelul general, astfel încât, stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă, subliniind faptul că instanţa nu trebuie să se limiteze la a acorda, nemotivat, sumele solicitate, validându-le necondiţionat.

În acest context, a evocat şi alte decizii de speţă pronunţate atât de instanţa supremă, cât şi de Curtea de Apel Bucureşti.

A punctat că daunele morale trebuie să reprezinte o compensaţie a suferinţelor încercate şi nu o acoperire a unui prejudiciului imposibil de cuantificat, nu o încercare de îmbogăţire fără justă cauză sau o sancţiune pentru asigurător, o sumă care trebuie stabilită de instanţe în deplină concordanţă cu practica judiciară în materie, care nu trebuie să afecteze starea de solvabilitate a asigurătorilor.

A subliniat că daunele morale acordate trebuie să fie net inferioare despăgubirilor acordate în caz de infracţiuni săvârşite cu intenţie, în cauză, fiind vorba de o infracţiune săvârşită din culpă.

În continuare, autoarea recursului a solicitat ca, la individualizarea daunelor morale, să fie avute în vedere mai multe criterii, respectiv: nivelul de trai din România şi nivelul de trai al părţilor civile; cuantumul salariului minim net pe economie/veniturile pe care părţile civile le pot realiza în raport de pregătirea profesională pe care o au; practica judiciară în materie în speţe similare, având în vedere că raportat la art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 aceasta reprezintă un veritabil criteriu de individualizare a daunelor morale; jurisprudenţa C.E.D.O. potrivit căreia daunele morale trebuie să fie rezonabile şi echitabile şi să nu conducă la o îmbogăţire fără just temei a celor ce le pretind. A mai învederat că limita maximă a despăgubirii este stabilită pentru evenimentul rutier în ansamblu, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, direct şi indirect.

A punctat că practica judiciară în astfel de speţe reprezintă o statistică şi este indicat a se avea în vedere jurispridenţa pentru a nu se ajunge la discriminare, dar şi pentru a întări încrederea în justiţie, fiind de dorit o practică unitară la nivel naţional.

În plus, a mai arătat că din succesiunea de legi speciale în domeniu reiese că practica judiciară reprezintă un criteriu de individualizare a daunelor morale, sens în care a făcut trimitere la art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 şi la Norma A.S.F. nr. 39/2011.

În acest context, a solicitat ca, la diminuarea daunelor morale, să fie avută în vedere practica judiciară în speţe similare, în care s-au acordat despăgubiri pentru vătămări din culpă, evocând în acest sens un număr de 11 hotărâri judecătoreşti.

În încheiere, recurenta-pârâtă a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 iulie 2022 cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi; cât priveşte procedura de comunicare a recursului cu intimatul-intervenient E., nu s-a putut realiza, corespondenţa fiind restituită cu menţiunea "destinatarul nu locuieşte la adresă".

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că cererea de recurs nu îndeplineşte în totalitate cerinţele intrinseci prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerinţa referitoare la menţiunea prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 09 mai 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 26 iunie 2023 s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 26 septembrie 2023.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului pentru inexistenţa unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele hotărârii recurate şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului urmează a anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, atât în situaţia în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului prin raportare la soluţia instanţei de apel, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia nulităţii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, deşi s-a prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu circumstanţiază în niciun mod criticile formulate motivului de nelegalitate invocat.

Potrivit acestor prevederi, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că, pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se arate normele de drept material pretins a fi fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile prin care recurenta-pârâtă urmăreşte redimensionarea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

Prin urmare, criticile privind cuantumul daunelor morale nu sunt suficiente de vreme ce nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Simpla indicare a unei serii de dispoziţii legale (art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Norma A.S.F. nr. 39/2016), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Instanţa supremă reţine că jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acelaşi sens pot fi evocate şi dispoziţiile art. 1 C. civ. din conţinutul cărora rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiţii, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenţei relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ce priveşte solicitarea recurentei-pârâte privind desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 1527/A/2021 cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu dispoziţiile art. 723 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu se impune a fi analizată, fiind străină cauzei.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F.. filiala G.., împotriva deciziei civile nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F.. filiala G.., împotriva deciziei civile nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.