Territorial jurisdiction in consumer litigation: Invalidity of pre-dispute contractual jurisdiction clauses and exclusive competence of consumer's domicile under Civil Procedure Code art. 113(1)(8) and 126(2)

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, la 08.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtii B. S.A. şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicitând, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata primei de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/14.08.2015, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului, obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra primelor datorate, de la scadenţa calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plăţii efective, obligarea pârâtei B. S.A. la evidenţierea primelor de stat virate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administratiei în contul său deschis la banca pârâtă, iar, în subsidiar, în situaţia în care va rezulta că pârâta B. S.A. nu a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei plata primelor de stat, obligarea acesteia la plata primelor de stat datorate conform contractului şi dobanda legală penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1270 C. civ., art. 288-317 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, art. 194, art. 223 şi art. 453 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 28.02.2023, instanţa a pus în discuţia părţilor şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de pârâţi prin întâmpinările formulate.

Prin sentinţa civilă nr. 4297 din 28 februarie 2023, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de trimitere a reţinut că între reclamantă şi pârâta B.. s-a încheiat contractul de economisire-creditare nr. x/14.08.2015 în care, la capitolul 24 din condiţiile generale, părţile au prevăzut ca, "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa judecătorească din municipiul Bucureşti competentă în materie", precum şi faptul că, întrucât beneficiara clauzei era pârâta şi nu reclamanta, aceasta nu trebuia acceptată în mod expres şi în scris de către reclamantă.

A mai reţinut instanţa că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., respectiv art. 126 alin. (2) din acelaşi cod, ce reglementează competenţa teritorială alternativă, nu sunt incidente în cauză, întrucât părţile ar fi trebuit să prevadă explicit un loc al executării obligaţiei, nefiind suficientă determinarea acestuia prin aplicarea regulilor supletive de drept comun, ori ca reclamanta să invoce norme speciale din legislaţia specifică din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

În absenţa indicării exprese a locului executării şi a nefundamentării cererii pe reglementarea specială referitoare la consumatori, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 107 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara şi, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a dispus declinarea competenţei de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în circumscripţia căreia se afla atât sediul pârâtei la data formulării acţiunii cât şi localitatea la care face trimitere expresă clauza atributivă de competenţă din convenţia părţilor.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3745 din 25.05.2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de conflict a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă sunt deplin aplicabile în cauză, întrucât reclamanta are calitatea de consumator, în sensul legislaţiei speciale în materie, pârâta are, de asemenea, calitatea de profesionist, iar obiectul litigiului îl reprezintă cererea de evidenţiere şi de plată a primelor de stat, fiind o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

În privinţa clauzei prevăzută la capitolul 24 din contract, instanţa a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) Cod procedură civilă, clauza compromisorie încheiată înainte de naşterea dreptului la despăgubire nu se aplică în litigiile din materia protecţiei consumatorilor, iar dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod instituie o aplicare a principiului protecţiei drepturilor consumatorilor, prin acordarea prin lege a posibilităţii consumatorului de a se adresa instanţelor de la domiciliu, în vederea protejării intereselor sale.

Constatând că prin alegerea de către reclamantă a Judecătoriei Timişoara ca instanţă teritorială de soluţionare a litigiului, competenţa a fost stabilită în mod definitiv, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 07.07.2023, sub numărul x/2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, constată că instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra unei acţiuni prin care reclamanta a solicitat, în esenţă, obligarea pârâţilor la acordarea primei de stat pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului de economisire-creditare, precum şi obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin urmare, litigiul pendinte este un litigiu din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, întrucât reclamanta se circumscrie noţiunii de consumator, în sensul definiţiei de la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, fiind o persoană fizică care la data încheierii contractului a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; pârâta B. este un profesionist, în sensul definit prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, fiind o persoană juridică care a acţionat în scopul activităţii sale comerciale; obiectul litigiului este reprezentat de o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

Prin clauza stipulată la capitolul 24 din contract părţile au prevăzut ca litigiile rezultate din contract să fie soluţionate de instanţa judecătorească din municipiul Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată nescrisă.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu poate fi invocată clauza atributivă de competenţă inserată în contract, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de economisire-creditare, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, astfel cum impune textul de lege în mod imperativ. Drept consecinţă, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite.

Conform dispoziţiilor de drept comun, regula în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată urmând a fi introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afara instanţelor prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa de la domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Norma citată este o normă de protecţie a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanţa judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competenţă domiciliază) această normă de competenţă fiind o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor. Or, prin declinarea competentei teritoriale în favoarea instanţei de la sediul profesionistului, aceasta prevedere legală a fost golită de conţinut.

Instanţa supremă subliniază că norma de competenţă naţională este în acord cu principiile şi jurisprudenţa europeană, reamintind că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero, C-240/98, ECLI:EU:C:2000:346), în materia protecţiei consumatorului, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În speţă, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei de către Judecătoria Timişoara, instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 din acelaşi cod conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Întrucât în această materie s-a reglementat o competenţă teritorială alternativă pentru eventuale litigii ce s-ar putea ivi, iar reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe simultan competente, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ.

Cum pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, odată ce acesta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea pe rolul Judecătoriei Timişoara, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opţiune.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.