Jurisdictional conflict over annulment of alternative dispute resolution award under consumer insurance contract

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la 31.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.A., D. şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii B., pronunţate la 28.04.2022 în dosarul de conciliere nr. x; plata sumei de 70.193,71 RON, reprezentând pretenţii raportate la cuantumul despăgubirii în dosarul de daună nr. x; plata penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere, calculate de la 03.04.2022 şi până la data achitării efective a despăgubirii; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 148, art. 194 şi art. 411 C. proc. civ., art. 9 alin. (9) din Anexa nr. 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, coroborat cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015, art. 2.199, art. 2.206-2.208, art. 2.210, art. 2.217, art. 2.223-2.226 din C. civ., Legea nr. 132/2017 şi Norma nr. 20/2017.

La termenul de judecată din 08.11.2022, instanţa a invocat din oficiu şi a rămas în pronunţate pe excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 9461 din 08 noiembrie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de trimitere a calificat procedura de soluţionare alternativă organizată de B. ca fiind o procedură arbitrală, în raport de prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea B., ale art. 541, art. 545 şi art. 616 C. proc. civ., şi a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 610 C. proc. civ., competenţa de a judeca acţiunea în anulare ar reveni curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

A mai reţinut că pentru cererile având ca obiect anularea unui act administrativ individual a fost stabilită o competenţă materială specială în favoarea curţii de apel, nefiind, astfel, aplicabile dispoziţiile art. 94 C. proc. civ. prin urmare, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 55/2023 din 18 mai 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de conflict, raportat la prevederile Regulamentului AS.F. nr. 4/2016, respectiv la dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la arbitraj, a apreciat că litigiul nu este unul arbitral.

A reţinut că întrucât textul prevăzut la art. 9 alin. (10) din Anexa nr. 2 a Regulamentului A.S.F. nr. 4/2016 nu aduce clarificări cu privire la instanţa competentă în soluţionarea unor cereri precum cea care face obiectul litigiului, se deduce concluzia că aceasta se va realiza potrivit dispoziţiilor de drept comun.

După efectuarea unei analize comparative a prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 4/2016 şi al O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, respectiv a dispoziţiilor art. 541 - art. 611 C. proc. civ., a conchis instanţa că există diferenţe semnificative între procedura B. privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi şi procedura arbitrală (pornind de la iniţierea acestora, desemnarea conciliatorului/arbitrilor, procedura de judecată, pronunţarea hotărârii şi motivele pentru care poate fi desfiinţată), procedura descrisă de Regulamentul A.S.F. neputând fi asimilată arbitrajului, astfel că nici competenţa de soluţionare a cererii cu judecata căreia a fost învestită judecătoria nu se poate realiza în temeiul art. 610 C. proc. civ. care prevede o competenţă specială a curţilor de apel exclusiv în privinţa soluţionării acţiunilor în anularea sentinţelor arbitrale or, hotărârea B. nu are o astfel de natură juridică.

A apreciat instanţa că Hotărârea B. pronunţată la 28.04.2022 în dosarul de conciliere nr. x, nu este nici act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce nu a fost emis de către o autoritate publică în regim de putere publică, raportul juridic dedus judecăţii fiind unul civil, reclamanta solicitând despăgubiri pentru prejudiciul creat de asiguratul său, în valoare de 70.193,71 RON.

Reţinând criteriul valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a conchis că instanţa competentă a soluţiona cererea de chemare în judecată este judecătoria.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 15.06.2023, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Obiectul acţiunii este reprezentat, în esenţă, de anularea hotărârii B. pronunţată la 28.04.2022, în dosarul de conciliere nr. x, în soluţionarea unui litigiu dintre reclamanta A. şi pârâţii B., C. S.A., D. şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Raportat la obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că hotărârea contestată nu are natura unui act administrativ, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică şi nu se identifică cu sintagma "dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice" de drept public, raportul juridic soluţionat prin hotărârea atacată având ca părţi un consumator şi un profesionist.

De asemenea, reţine instanţa supremă că hotărârea conciliatorului nu este o hotărâre arbitrală, de vreme ce asigurătorul este obligat să urmeze calea aleasă de consumator, respectiv soluţionarea diferendului dintre consumator şi profesionist de către B., singura entitate de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniile în care A.S.F. are competenţă, conform art. 2 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016.

Se impune a se mai reţine faptul că, în cauză, între consumator şi profesionist nu a fost încheiată o convenţie arbitrală, iar hotărârea conciliatorului nu a fost pronunţată în procedura arbitrajului reglementată de art. 541 şi urm. C. proc. civ., ci în procedura specială prevăzută de Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, în dosarul w, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului A.S.F nr. 4/2016.

Potrivit art. 1 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, B. în domeniul financiar non-bancar este înfiinţată în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi este constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori si comercianţi, oferind posibilitatea soluţionării unui litigiu printr-o procedură B., ce funcţionează exclusiv în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Art. 1 din O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi prevede că această ordonanţă este actul normativ care "creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatorii entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei.".

În art. 2 din acelaşi act normativ se menţionează că, "Prezenta ordonanţă se aplică procedurilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor naţionale şi transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfăşoară activităţi în România şi un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenţia unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluţie şi care acţionează în România.".

Art. 5 din aceeaşi ordonanţă prevede că, "litigiile care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe şi care implică comercianţi care desfăşoară activităţi în România pot fi prezentate unei entităţi B. care îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă.".

Totodată, în art. 13 al actului normativ precitat, se stipulează următoarele:

"(1) În cazul în care părţile acceptă soluţia propusă, precum şi în cazul soluţiei impuse, entitatea B. emite o hotărâre motivată, iar, în cazul în care părţile nu acceptă soluţia propusă, entitatea B. emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor. (2) În cazul în care comerciantul nu acceptă soluţia propusă, entitatea B. informează consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluţionarea litigiului. (3) Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă. (4) Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.".

Procedura specifică pentru soluţionarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul B. este reglementată în Anexa nr. 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016.

Art. 10 din Anexa nr. 2 cuprinde prevederi referitoare la Comisia de conciliere care soluţionează litigiile, iar art. 11 stabileşte regimul hotărârii Comisiei de conciliere. Astfel, conform alin. (8) al art. 11, "Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării", iar în alin. (10) se arată că "Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă". Alin. (11) statuează că "Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.".

Analizând dispoziţiile legale precitate, se constată că acestea nu prevăd care este instanţa competentă la care poate fi atacată hotărârea Comisiei de conciliere, astfel încât aceasta trebuie stabilită după regulile de drept comun.

Însăşi denumirea organului administrativ constituit pentru soluţionarea alternativă a litigilui - comisie de concliere - exclude asimilarea acestuia cu o instanţă arbitrală în sensul art. 541 şi urm. din C. proc. civ.

Dimpotrivă, având în vedere că dispoziţiile speciale cuprinse la art. 11 alin. (10) din Anexa 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016 stabilesc că hotărârea entităţii B. "poate fi atacată la instanţa competentă", ţinând cont de caracterul alternativ şi facultativ al jurisdicţiei exercitate de acest organism, singura concluzie ce poate fi trasă este aceea că instanţa de judecată competentă, la care se referă norma citată, este instanţa de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul potrivit normelor generale de competentă cuprinse în C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, întrucât obiect al litigiului sunt pretenţii băneşti rezultate dintr-un contract de asigurare încheiat între un profesionist şi un consumator, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor civile de drept comun, astfel că determinarea competenţei materiale a primei instanţe urmează a fi realizată potrivit criteriului valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.