Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 794/2003 AI generated

Admissibility of revision against cassation remand decision that did not adjudicate the merits

Case Number Decizia nr. 794/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by a plaintiff against a decision of the Supreme Court of Justice Civil Division. The underlying dispute concerned a civil procedure where the Supreme Court had previously admitted an appeal, set aside the lower court judgments, and remanded the case for retrial without adjudicating on the merits. The revision petitioner argued that the Supreme Court violated the jurisdictional competence of another instance and decided on matters not requested, relying on specific provisions of the Civil Procedure Code. The High Court ruled that a revision is only admissible against decisions rendered by a court of appeal or by a court of cassation when it explicitly adjudicates on the merits (evoking the merits) of the case. Since the challenged decision merely remanded the case for a new trial as a procedural consequence of the set-aside order, strictly applying the mandatory provisions regarding the competent instance for retrial, it did not constitute a decision on the merits and thus fell outside the scope of admissible revisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 din C.proc.civ, art. 322 pct. 2 C.proc.civ, art.304 pct. 3 C.proc.civ, art. 322 C.proc.civ, art. 314 C.proc.civ; Admissibility of revision against cassation remand decision that did not adjudicate the merits: The underlying dispute concerned a civil procedure where the Supreme Court had previously admitted an appeal, set aside the lower court judgments, and remanded the case for retrial without adjudicating on the merits. The revision petitioner argued that the Supreme Court violated the jurisdictional competence of another instance and decided on matters not requested, relying on specific provisions of the Civil Procedure Code. The High Court ruled that a revision is only admissible against decisions rendered by a court of appeal or by a court of cassation when it explicitly adjudicates on the merits (evoking the merits) of the case. Since the challenged decision merely remanded the case for a new trial as a procedural consequence of the set-aside order, strictly applying the mandatory provisions regarding the competent instance for retrial, it did not constitute a decision on the merits and thus fell outside the scope of admissible revisions.

Keywords

AI generated
revision of a judgment scope of review in cassation Civil Procedure Code matter in dispute review on the merits appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 322 din C.proc.civ
Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct.
art. 322 pct. 2 C.proc.civ
Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C.proc.civ.., iar în motivarea acesteia se arată că prin recurs nu s-a invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.
art.304 pct. 3 C.proc.civ
art. 322 C.proc.civ
Main ground for dismissing the revision request as inadmissible because the challenged decision did not adjudicate on the merits, which is a requirement for this extraordinary remedy under the cited procedural article.
art. 314 C.proc.civ
Cât privește hotărârile pronunțate în recurs de Curtea Supremă de Justiție, discuția poate exista numai în cazul în care instanța supremă procedează în temeiul art. 314 C.proc.civ., adică admite recursul și hotărăște asupra fondului.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 C.proc.civ.

Main ground for dismissing the revision request as inadmissible because the challenged decision did not adjudicate on the merits, which is a requirement for this extraordinary remedy under the cited procedural article.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta N.A.L.împotriva deciziei nr.4932 din 26 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat revizuienta N.A.L, prin avocat D. P., intimații C.L., T.A., T.T., reprezentați de avocat M.S., lipsind intimații Consiliul General al Municipiului București, S.C.” R “SA București.

Procedura completă.

Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 322 din C.proc.civ., potrivit cu care, calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii vizează desființarea unei hotărâri judecătorești “date de o instanță de recurs, când evocă fondul”, această cerință fiind stipulată expres de textul procedural evocat.

Avocat D.P. solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei 4932/26 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secția Civilă, în sensul respingerii recursului.

Avocat M.S. solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

C U R T E A

Asupra cerereii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26 noiembrie 2001, N.A.L.a chemat în judecată pe intimații C.L., T.A. și T.T., solicitând revizuirea deciziei civile nr. 4932 din 26 octombrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar 6124/2000, și a se dispune în consecință schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C.proc.civ.., iar în motivarea acesteia se arată că prin recurs nu s-a invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct. 3 C.proc.civ.., “când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”, problemă care, de altfel, nici nu a fost pusă în discuția părților, instanța pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Cererea de revizuire nu este admisibilă.

Prin decizia civilă nr. 6124/20 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de reclamanții C.L., T.A. și T.T. împotriva deciziei nr. 363 din 16 iunie 2000 a Curții de Apel București – secția a IV – a civilă, a casat decizia recurată, sentința civilă nr. 104/3 februarie 2000 a Tribunalului București, precum și sentința nr. 5615 din 8 aprilie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București, cu trimiterea cauzei la această din urmă instanță pentru o nouă judecată.

S-a reținut, pentru aceasta, în esență că declarând în întregime cererea nulă, atât tribunalul cât și curtea de apel au pronunțat hotărâri nelegale, echivalând cu o denegare de dreptate, impunându-se reluarea judecății. Față de dispozițiile art. 725 al. 2 teza finală C.proc.civ.. cauza s-a trimis spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță competentă material.

Potrivit prevederilor art. 322 C.proc.civ.. sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Așa fiind, în ce privește această ultimă categorie de hotărâri, pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunțate de tribunale și curțile de apel în urma rejudecării fondului după casare, nu și acelea prin care recursul a fost respins sau a fost admis, dar s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării.

Cât privește hotărârile pronunțate în recurs de Curtea Supremă de Justiție, discuția poate exista numai în cazul în care instanța supremă procedează în temeiul art. 314 C.proc.civ., adică admite recursul și hotărăște asupra fondului.

În speță, este evident că prin hotărârea atacată pe această cale instanța nu a hotărât asupra fondului, ci cauza a fost trimisă spre rejudecare, pentru considerente care în nici un caz nu au legătură cu fondul pricinii.

De altfel, instanța era obligată să facă aplicarea normei imperative cuprinse în art.725 al. 2 teza finală C.proc.civ., în ce privește instanța de trimitere, fără a fi necesar să pună această chestiune în discuția părților, ea fiind evident consecința soluției date și aplicării prevederilor textului citat.

Față de cele arătate, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta N.A.L.împotriva deciziei 4932 din 26 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secția Civilă, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.