Competence for challenging Deposit Guarantee Fund rejection decisions: application of new civil jurisdiction rules to proceedings initiated after legislative amendment

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 16.05.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 46506/21.04.2022 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 13 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul cererii.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2022, având cuvântul pe competenţa instanţei sesizate în vederea soluţionării cauzei, reclamantul, prin avocat, a învederat că instanţa sesizată este competentă să soluţioneze cauza, în timp ce pârâtul, prin consilier juridic, a învederat că, în opinia sa, competenţa revine instanţelor civile de la sediul acestuia, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010 (C. proc. civ.), instanţa rămânând în pronunţare pe excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1871 din 27 octombrie 2022, astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, după evocarea dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 forma în vigoare la 24.09.2021, ulterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 102/2021, a precizat Curtea că, din interpretarea prevederilor art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021 reiese faptul că acestea se referă exclusiv la procedurile administrative nu şi la cele jurisdicţionale, în privinţa acestora din urmă, norma de competenţă din Legea specială nr. 213/2015 făcând trimitere expresă la normele de competenţă generală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. şi data începerii procesului a reţinut că această normă este de imediată aplicare, doar actele şi operaţiunile administrative în curs de emitere/efectuare fiind vizate de norma tranzitorie, sub aspectul condiţiilor legale şi al termenelor valabile la data la care a început procedura administrativă, iar nu în privinţa căii de atac prevăzute de lege, care se apreciază în funcţie de norma de competenţă în vigoare la data începerii procesului.

Contatând că, în cauză, este vorba despre o cerere evaluabilă în bani la 500.000 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., Curtea a reţinut că, din punct de vedere material, competenţa revine Tribunalului, iar, din punct de vedere teritorial, instanţelor civile de la sediul pârâtului, legea specială stabilind exclusivitate în favoarea acestora.

Învestit prin declinare de competenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1500/2023 din 12 iunie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, raportat la interpretarea dată de Curtea de Apel Bucureşti prevederilor art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, respectiv faptul că acestea se referă la proceduri administrative, nu la proceduri jurisdicţionale, în soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, a reţinut faptul că, întrucât textul de lege nu distinge, ci vorbeşte doar de proceduri administrative, acest lucru implică inclusiv etapa contestăriii deciziei prin care FGA soluţionează cererea de plată, în faţa instanţei de judecată.

Prin urmare, constatând că, în cauză, procedura administrativă a fost începută înainte de intrarea în vigoare a art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma modificată de O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare din 24.09.2021), Tribunalul a reţinut că decizia emisă de pârât se impunea a fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia Contencios, potrivit art. 13 alin. (5) în vigoare anterior datei de 24.09.2021. În acest sens, face trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea conflictelor de competenţă, Decizia nr. 2504/2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 16.06.2023, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 46506/21.04.2022, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Instanţele în conflict şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal făcând aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, în vigoare de la 24 septembrie 2021, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la acelaşi text de lege, însă în forma în vigoare anterior datei de 24 septembrie 2021.

Prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma lor anterioară, respectiv de la publicarea actului normativ până în toamna anului 2021, statuau că, împotriva deciziei de respingere a pretenţiilor emisă de Fond, "se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare", dispoziţii care reglementau competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, stabilind un termen de decădere de 10 zile de la data comunicării, pentru exercitarea acţiunii.

Dispoziţiile actuale ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 prevăd că "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare.".

Totodată, întrucât actul normativ modificator a adus cu sine mai multe schimbări în conţinutul Legii nr. 213/2015, norma tranzitorie de la art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 statuează că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asiguratorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora."

În acest context legislativ, instanţa supremă reaminteşte că la adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a arătat că reglementarea vizează transpunerea litigiilor derivate din Legea nr. 213/2015 din competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti în competenţa instanţelor civile, de drept comun. În acest sens, nota de fundamentare care însoţeşte, în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, O.U.G. nr. 102/2021, subliniază că între modificările preconizate prin actul normativ se regăseşte şi "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ..".

Prin O.U.G. nr. 102/2021, litigiile au fost transferate din competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în cea a instanţelor civile, de drept comun, concordant cu natura civilă pe care o au atât actele emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cât şi drepturile dobândite de creditorii de asigurări, titulari ai cererilor de despăgubire sau de plată. Între creditorii de asigurări şi Fond nu se naşte un raport juridic distinct de cel care există între creditorul de asigurări şi asigurătorul debitor; creanţele de asigurare derivă din raporturi juridice care sunt şi continuă să fie raporturi juridice civile.

Articolul VI al O.U.G. nr. 102/2021 nu este relevant pentru determinarea competenţei judiciare, întrucât se referă exclusiv la procedurile administrative începute şi nefinalizate la intrarea în vigoare a actului normativ modificator; în cauza de faţă, decizia Fondului a fost emisă la 21.04.2022, acest moment marcând doar epuizarea procedurii administrative.

Incidenţa legii de procedură aplicabile se stabileşte nu în raport cu data finalizării procedurii administrative, ci, aşa cum impune art. 24 C. proc. civ., în considerarea datei demarării procedurii judiciare.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că procedura de soluţionare a cererii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor debutează cu o fază administrativă de soluţionare a pretenţiilor formulate de persoana îndreptăţită, într-un cadrul necontencios. Numai în măsura în care persoana ce se consideră îndreptăţită la despăgubiri este nemulţumită de decizia de respingere a sumelor solicitate şi formulează contestaţie în condiţiile prev. de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, se declanşează faza contencioasă, jurisdicţională a procedurii, ce se derulează în faţa instanţei competente potrivit legii.

În speţă, această procedură jurisdicţională-contencioasă a fost declanşată la 16.05.2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021.

De aceea, văzând dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. şi ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 în vigoare la data sesizării, Înalta Curte constată că litigiul dintre părţi, iniţiat ulterior datei când O.U.G. nr. 102/2021 a intrat în vigoare, revine spre soluţionare instanţei civile competente potrivit dreptului comun, deoarece, conform normei tranzitorii de la art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, doar "procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora. În schimb, în absenţa unei norme tranzitorii care să privească procedurile jurisdicţionale, care nu sunt gestionate de Fond ci de instanţa de judecată, regimul juridic al procedurii jurisdicţionale urmează fi reglementate în acord cu principiul înscris la art. 24 C. proc. civ. conform căruia "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Observând că, la data începerii procesului (16 mai 2022 - data formulării contestaţiei şi declanşării procesului civil), dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 fuseseră deja modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, reglementând competenţa instanţelor civile de drept comun de a soluţiona în primă instanţă contestaţia împotriva deciziei Fondului, concluzia care se impune este că, în privinţa prezentului litigiului, competenţa aparţine în primă instanţă instanţei civile iar nu instanţei de contencios administrativ cum prevedea textul de lege în forma sa anterioară anului 2021.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi luând act că valoarea obiectului cererii este superioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 şi art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.