Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1797/2023 AI generated

Employer’s revision bid to relitigate severance tax award rejected as inadmissible absent conflict with prior res judicata rulings.

Case Number Decizia nr. 1797/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's application for revision of a Court of Appeal decision that had reversed the trial court and ordered the defendant to pay the claimant RON 9,462 (with inflation adjustment and legal interest) for income tax and social contributions on a RON 22,800 severance payment challenged by the employer as an undue payment. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging that the appealed decision violated res judicata of four prior rulings. The Court held that revision on this ground requires that the prior decisions be contradictory with the challenged one and that the res judicata exception was not already raised and examined in the earlier proceeding; here, the Court of Appeal had expressly analyzed and rejected the same res judicata arguments in the appeal, and the four cited decisions had not established whether the RON 22,800 sum was gross or net, so no conflicting judgments existed. The Court emphasized that revision cannot be used as a disguised appeal to re-litigate a definitive ruling. No costs were awarded.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 435 alin. (1) C. proc. civ; Employer’s revision bid to relitigate severance tax award rejected as inadmissible absent conflict with prior res judicata rulings: Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Keywords

AI generated
severance pay revision of a judgment res judicata income tax article of civil procedure revision of disability benefit

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 30.06.2023, pârâtul B., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei nr.
art. 513 alin. (4) C. proc. civ
În încheiere, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
8 şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
art. 431 alin. (1) C. proc. civ
Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.".
art. 431 alin. (2) C. proc. civ
În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".
art. 435 alin. (1) C. proc. civ
Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.".
art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ
x/2022, reţinând, în considerente, că, în virtutea motivului de contestaţie invocat (art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.) este lipsită de relevanţă pronunţarea unor soluţii contradictorii.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra revizuirii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, la 23.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9.462 RON, reprezentând plată nedatorată încasată cu titlu de impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii aferente compensaţiilor salariale în cuantum de 22.800 RON achitate conform Contractului colectiv de muncă pe anul 2017 la nivel de unitate şi în baza Deciziei de concediere nr. 536/27.12.2019, precum şi la plata dobânzii legale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 13/2011 privind dobânda legală pentru obligaţii băneşti şi actualizarea debitului cu indicele de inflaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 249 din 27 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, invocate de pârât prin completarea la întâmpinare. A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B.. A respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională având ca obiect "anulare notă de calcul" formulată de pârâtul B.. A obligat reclamanta să achite pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Prin Decizia nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 249/27.02.2023 pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 9.462 RON reprezentând impozit pe venit şi contribuţii de asigurări de sănătate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la achitarea sumei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 30.06.2023, pârâtul B., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, susţinând că prin aceasta s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 230 din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2021; Decizia nr. 303 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020; Decizia nr. 709/2022 din 01 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022; Decizia nr. 2235 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În motivarea cererii de revizuire, în esenţă, revizuentul a susţinut că, deşi prin cele patru hotărâri judecătoreşti precitate au fost respinse cererile formulate de A. S.A. de a se constata că este brută suma de 22.800 RON reprezentând compensaţie salarială ca urmare a concedierii colective, Curtea de Apel Bacău, prin reţinerea în decizia a cărei revizuire o solicită, a faptului că suma este brută, cu consecinţa obligării sale la plata sumei de 9.462 RON reprezentând impozit pe venit şi contribuţii de asigurări de sănătate aferente sumei de 22.800 RON, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la achitarea sumei, a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterioare.

În încheiere, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, şi, în consecinţă, respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de A. S.A. şi menţinerea, ca fiind temeinică şi legală, a sentinţei civile nr. 249 din 27 februarie 2023, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2022, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar, pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată; prin răspunsul la întâmpinare formulat, revizuentul a solicitat respingerea, ca nefondată, a excepţiei inadmisibilităţii.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.".

În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

În consecinţă, cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor aspecte ale autorităţii de lucru judecat.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.".

De altfel, prin Decizia nr. 18/17.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare." (paragraful 95).

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Contrarietatea de hotărâri subzistă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe două hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul litigiului; b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, existând, aşadar, între ele tripla identitate de elemente specifică autorităţii de lucru judecat: părţi, obiect, cauză; c) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, pentru că altfel, dacă instanţa a luat în dezbatere această excepţie şi a respins-o, ea nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării date excepţiei procesuale respective; d) revizuentul să ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii celor două hotărâri potrivnice, ci doar constată dacă ultima a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunţate mai întâi şi pe acest temei menţine prima hotărâre, anulând-o pe cea de-a doua.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea de-a treia condiţie, respectiv în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Analizând decizia a cărei anulare se solicită prin promovarea prezentei revizuiri, se constată că în dosarul nr. x/2022, în faza apelului, apărătorul revizuentului a supus atenţiei instanţei soluţiile pronunţate de Curtea de Apel Bacău, respectiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin cele patru hotărâri menţionate în cererea de revizuire, ceea ce echivalează cu invocarea puterii de lucru judecat a considerentelor acestora.

Aşa cum s-a arătat, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire pe temeiul în discuţie nu este suficientă invocarea excepţiei (efectul pozitiv al puterii de lucru judecat), ci trebuie ca instanţa în faţa căreia s-a invocat, să fi omis să o analizeze.

Or, se constată că în faţa instanţei de apel nu doar că a fost invocată puterea lucrului judecat a celor patru hotărâri judecătoreşti, ci instanţa a şi analizat aceste susţineri, în următorii termeni:

"Existenţa hotărârilor judecătoreşti prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 698/30.10.2020 a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, în sensul că suma de 22.800 RON este brută, nu poate fi asimilată unei hotărâri prin care se stabileşte dacă respectiva sumă este brută sau netă, deoarece nici din dispozitivul, nici din considerentele acestora nu reiese caracterul brut sau net al sumei. Curtea are în vedere în acest sens faptul că solicitarea de lămurire a dispozitivului în sensul solicitat de reclamantă presupune o nouă judecată menită a restabili limitele învestirii şi a da o interpretare clauzelor contractuale în acord cu legislaţia fiscală, care nu poate fi analizată pe calea specială a lămurii, ci doar odată cu judecata fondului. Prin urmare, faptul că s-a respins cererea de lămurire dispozitiv nu poate fi interpretată în sensul că suma de 22.800 RON este o sumă brută, astfel că nu există putere de lucru judecat în ceea ce priveşte caracterul net sau brut al sumei, deoarece puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea e prezumată a exprima adevărul, or, în cazul în care nu s-a stabilit, prin intermediul căii speciale a cererii de lămurire dispozitiv, nimic în legătură cu caracterul brut sau net al sumei, nu se poate reţine o putere de lucru judecat cu privire la acest aspect. Hotărârile de lămurire au stabilit doar imposibilitatea stabilirii pe această cale a cuantumului net al sumei, motiv pentru care nu au autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect.".

Aşa fiind, se impune a se reţine faptul că, întrucât în cel de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziilor invocate, părţile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, demersului judiciar fiindu-i opus principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană.

Totodată, procedând la verificarea hotărârilor judecătoreşti susţinut a fi potrivnice deciziei a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că în niciuna din cele patru hotărâri invocate de către revizuent nu s-a stabilit caracterul brut sau net al sumei de 22.800 RON.

Astfel, prin considerentele Deciziei nr. 230/2022 din 08 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect lămurire dispozitiv, s-a stabilit că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 698/30.10.2020 a Tribunalului Neamţ nu a vizat nelegalitatea sumei acordate reclamantului sau stabilirea naturii sale de venit brut/net, prin decizia nr. 303/2021 din 12 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bacău, reţinându-se că imposibilitatea punerii în executare a sentinţei, în lipsa precizării că sumele sunt în cuantum brut, nu a făcut obiectul apelului, precum şi faptul că asupra naturii nete/brute a sumei menţionate în dispozitivul a cărei lămurire se solicită, nu s-a pronunţat nicio instanţă anterior.

Constată instanţa supremă că cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva acestei decizii (nr. 230/2022) a fost respinsă, ca nefondată, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Decizia nr. 709/2022 din 01 iulie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, reţinând, în considerente, că, în virtutea motivului de contestaţie invocat (art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.) este lipsită de relevanţă pronunţarea unor soluţii contradictorii.

De asemenea, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 230/2022 a fost respinsă, ca tardivă, prin Decizia nr. 2235 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, fiind admisă excepţia tardivităţii, invocată de instanţă din oficiu.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că demersul judiciar pendinte nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice, în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea revizuentului faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prin decizia a cărei revizuire o solicită, spre deosebire de soluţia pronunţată de Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 249 din 27 februarie 2023.

În acest context, reaminteşte instanţa supremă faptul că prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii, părţile nu îşi pot exprima nemulţumirile în legătură cu modul de soluţionare a cauzei, soluţia pronunţată putând fi analizată doar prin prisma motivelor de revizuire expres reglementate de către legiuitor.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ţinând cont şi de prevederile art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.