Territorial jurisdiction for labor conflict where defendant court is party, via neighboring court option

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 18.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, a solicitat să se constate încălcarea de către angajator a dispoziţiilor legale privitoare la condiţiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat, prin raportare la condiţiile concrete în care reclamanta a fost obligată să îşi desfăşoare activitatea profesională şi obligarea angajatorului la plata de daune morale în sumă de 21.600 euro (600 euro/lunar x 36 luni lucrate); la plata diferenţelor de bani neîncasate pe ultimii 3 ani, anume pensia parţial anticipată încasată şi salariul unui grefier cu studii medii, vechime 35 de ani pe ultimii 3 ani; tichetele de vacanţă pe ultimii 3 ani, deoarece a fost nevoită a se pensiona parţial anticipat datorită condiţiilor inumane din biroul cu nr. 314, în care şi-a desfăşurat activitatea aproximativ 10 ani; suma de 5.000 euro pentru repararea prejudiciului moral cert, pe care angajatorul i l-a cauzat în viitor după ieşirea la pensie parţial anticipat, sume ce urmează a fi achitate în echivalent RON, la cursul leu/euro al BNR, de la data plăţii; cu cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 7625/08.12.2022 instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa reţinând, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă aspect ce atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 95 C. proc. civ. şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A mai reţinut instanţa faptul că reclamanta are domiciliul în mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, precum şi faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 privind examinarea recursului în interesul legii. În speţă, calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Dâmboviţa a încetat în luna februarie 2020, în prezent, reclamanta având calitatea de pensionar.

A concluzionat instanţa că în cauză competenţa teritorială se stabileşte în raport de domiciliul reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 9 mai 2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drept să hotărască asupra conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:

Cererea de faţă are ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi, pentru care competenţa materială aparţine tribunalului - secţiile ce judecă litigii de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Însă, conflictele de muncă sunt individuale sau colective conform dispoziţiilor art. 266 din Codul Muncii, iar prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, se prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul a apreciat că aceste din urmă dispoziţii sunt aplicabile în cauză în ceea ce priveşte competenţa teritorială, de vreme ce este vorba de o dispoziţie dintr-o lege ce are caracter special faţă de dispoziţiile Codului Muncii ce constituie legea generală în materia dreptului muncii şi derogatorii de la aceasta, cu atât mai mult cu cât au intrat în vigoare ulterior dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, modificându-le implicit.

Instanţa a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., de vreme ce reclamanta nu mai avea la momentul declanşării litigiului calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dâmboviţa.

Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile alin. (2) al textului de lege citat mai sus coroborat cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., referitoare la dreptul reclamantului de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, în ipoteza în care instanţa competentă în soluţionarea cererii de chemare în judecată are calitatea de pârât.

Se reţine faptul că reclamanta a înţeles să uzeze de dreptul conferit de lege prin comunicarea acţiunii către Tribunalul Bucureşti, or potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În concret, deşi Tribunalul Dâmboviţa avea competenţă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea, această competenţă nu poate fi reţinută prin raportare la prevederile art. 116 raportat la art. 127 alin. (2) şi (2) indice 1 C. proc. civ. şi întrucât calitate de pârât în prezentul litigiu o au Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanta A., care nu mai avea la momentul declanşării litigiului calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, iar în cauza de faţă pârâţi sunt Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa.

În speţă, competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalului Dâmboviţa.

Cu toate acestea, în cauză figurează în calitate de pârât Tribunalul Dâmboviţa, aceata fiind instanţa de judecată împotriva cărora este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză, raportat la data introducerii acţiunii - 18.07.2022, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Dâmboviţa, rezultă că reclamanta putea sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamantei să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acesteia să îi fie afectată valabilitatea opţiunii.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

De vreme ce Curtea de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bucureşti, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa (unul dintre pârâţii în cauză), rezultă că Tribunalul Bucureşti este competent teritorial să soluţioneze pricina dedusă judecăţii.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2023.