Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1764/2023 AI generated

Jurisdiction for labor claims against judicial institutions: discretionary choice of court in neighboring appellate circumscription under Article 127 CPC

Case Number Decizia nr. 1764/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Tribunal of Dâmbovița, granting the plaintiff's procedural choice of forum. The dispute involved a former judge suing the Ministry of Justice, the Court of Appeal of Craiova, the Tribunal of Mehedinți, and the National Council for Combating Discrimination for unpaid pension-related indemnities under Labor Law. The Tribunal of Dâmbovița had initially declared itself territorially incompetent, referring the case to the Tribunal of Mehedinți based on general labor jurisdiction rules, but the Tribunal of Mehedinți subsequently declined jurisdiction in favor of Dâmbovița, arguing that the plaintiff had validly exercised a discretionary option to sue the judicial institutions in a neighboring appellate circuit. Relying on Article 127 paragraphs (2) and (2^1) of the Code of Civil Procedure, which provides a facultative rule for claims against judicial bodies or their staff, the Court held that the plaintiff's election to file in Dâmbovița was valid and determinative, preventing the competent court from challenging this territorial choice ex officio.

Legislator headnote

AI generated

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 81 din Legea nr. 303/2004, art. 127 C. proc. civ, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdiction for labor claims against judicial institutions: discretionary choice of court in neighboring appellate circumscription under Article 127 CPC: Prin acţiunea adresată Tribunalului Dâmboviţa la data de 16.12.2022 reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatorii aferentă acesteia, începând cu data de la care dreptul era datorat, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare şi până la data plăţii efective.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction judicial law civil dispute conflict rule territorial law e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâtului Tribunalul Mehedinţi la plata indemnizaţiei de pensionare prevăzută de art. 81 din Legea nr.
art. 81 din Legea nr. 303/2004
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâtului Tribunalul Mehedinţi la plata indemnizaţiei de pensionare prevăzută de art. 81 din Legea nr.
art. 127 C. proc. civ
În opinia instanţei dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.
art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010
Având in vedere art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinţi.
art. 127 alin. (1) C. proc. civ
Însă, întrucât reclamantul nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
art. 127 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
art. 127 din C. proc. civ
În opinia instanţei dispoziţiile art. 127 C.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la data de 16.12.2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatorii aferentă acesteia, începând cu data de la care dreptul era datorat, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 438/08.03.2023 Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, reclamantul fost magistrat, actualmente beneficiar al unei pensii de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâtului Tribunalul Mehedinţi la plata indemnizaţiei de pensionare prevăzută de art. 81 din Legea nr. 303/2004, pretenţii care se încadrează în categoria drepturilor băneşti de natură salarială specifice unui raport individual de muncă.

Or, având în vedere natura litigiului, litigiu de muncă, Tribunalul Mehedinţi este competentă teritorial a soluţiona cauza potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) Codul muncii care prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

În opinia instanţei dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Astfel, în cauză, reclamantul are calitatea de fost magistrat şi deci nici nu se pune problema prin ipoteză ca instanţele pârâte să reprezinte instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Chiar şi în ipoteza în care ar fi avut calitatea de magistrat prezenta instanţă nu face parte însă nici din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Craiova (care nu se învecinează Curţii de Apel Ploieşti).

Nu sunt aplicabile nici alin. (2) şi (3) ale articolului 127 C. proc. civ. întrucât tribunalul competent nu este şi instanţa la care îşi desfoară activitatea reclamantul astfel cum menţionează expres dispoziţiile legale care se aplică în mod corespunzător (acesta fiind în realitate pensionar magistrat şi a activat în cadrul judecătoriei).

O soluţie contrară în sensul extinderii artificiale a sferei de aplicare a dispoziţiilor menţionate ar presupune tocmai o eludare a acestora contrar intenţiei legiuitorului la momentul edictării lor, intenţie care a vizat tocmai instituirea unei excepţii de strictă interpretare şi aplicare de la regulile de drept comun într-o materie în care dispoziţiile sunt de ordine publică. Norme legale speciale nu au drept scop conferirea unui beneficiu pentru părţi în sensul alegerii instanţei favorabile (de altfel dispoziţiile pleacă de la o altă ipoteză subînţeleasă că părţile nu ar putea sesiza alte instanţe deopotrivă competente în baza dispoziţiilor procedurale care reglementează competenţa în respectiva materie).

Ca urmare a declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa nr. 267 din 08 iunie 2023, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat ICCJ cu soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, în aplicarea art. 127 C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul A. a avut calitatea judecator la Judecatoria Dr. Tr. Severin pâna la data de 25.11.2022 când s-a pensionat.

Prin acţiunea adresată Tribunalului Dâmboviţa la data de 16.12.2022 reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a plata unei despăgubiri constând într-o indemnizaţie egală cu 7 (şapte) indemnizaţii de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatorii aferentă acesteia, începând cu data de la care dreptul era datorat, respectiv data eliberării din funcţie prin pensionare şi până la data plăţii efective.

În speţă, reclamantul, judeţul Mehedinţi a fost judecător la Judecătoria Dr. Tr. Severin, fiind eliberat din funcţie la data de 25.11.2022, ca urmare a pensionării.

Având in vedere art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinţi.

Însă, întrucât reclamantul nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinţi), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă, reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.

Aşa fiind, instanţa constată că reclamantul şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamantul şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamantul A., fost judecător în cadrul Judecătoriei Caraş-Severin, iar în cauza de faţă pârâţi sunt alături de Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, atât Curtea de Apel Craiova, cât şi Tribunalul Mehedinţi, acestea fiind instanţele de judecată împotriva cărora este îndreptată cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamantului să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestuia să îi fie afectată valabilitatea opţiunii.

Cum Tribunalul Mehedinţi, respectiv Curtea de Apel Craiova au calitatea de pârâţi, iar reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, instanţa supremă constată că acesta şi-a manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2023.