Territorial jurisdiction for labor disputes: secondary branch seat sufficient under Labor Code Art. 269(2)

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la 08.3.2022, sub nr. x/2022, reclamanta CNCF CFR S.A. - SUCURSALA REGIONALA CF TIMISOARA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2642,48 RON reprezentând daune cauzate societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1112/05.10.2022, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2642,48 RON, reprezentând valoarea a 12 zile de concediu de odihnă încasată necuvenit.

După redarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003, s-a reţinut că, în cauză, acţiunea a fost promovată de CNCF "CFR" S.A. prin Sucursala Timişoara, calitatea de reclamantă fiind deţinută de unitatea cu personalitate juridică CNCF "CFR" S.A., care, în considerarea capacităţii civile recunoscute de lege, este şi parte în raportul juridic de muncă ce a stat la baza prezentului conflict.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menţionată Sucursala Timişoara - unitate fără personalitate juridică, ca împuternicit al reclamantei CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acţionează în calitate de mandatar al reclamantei.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3156 din 22 mai 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut că între părţile litigante din prezenta cauză au fost stabilite raporturi juridice de muncă, pârâtul fiind angajat al societăţii reclamante, conform contractului individual de muncă nr. x/1998, precum şi că, prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanta urmăreşte recuperarea unei sume pretins a fi fost încasată necuvenit de pârât.

Cauza pendinte are, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, natura juridică a unui conflict de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 266 Codul muncii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, compania reclamantă are sediul indicat în localitatea Timişoara, fiind lipsit de relevanţă în planul jurisdicţiei teritoriale, faptul că acest sediu este al unei subunităţi, deci al unei entităţi fără personalitate juridică.

În acest sens, dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii nu operează nicio distincţie în funcţie de natura sediului de a fi principal ori secundar iar, pe de altă parte, sediul subunităţii din Timişoara a societăţii reclamante este, deopotrivă, un sediu al însăşi companiei - mamă, întrucât subunitatea sa nu este un subiect de drept distinct, ci o entitate în structura acesteia, la nivelul căreia, de altfel, se desfăşoară şi raporturile de muncă cu pârâtul.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta CNCF CFR S.A. - SUCURSALA REGIONALA CF TIMISOARA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2642,48 RON reprezentând daune cauzate societăţii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Cu privire la noţiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului, în speţă sediul subunităţii din Timişoara.

Or, aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi sediul secundar.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către angajator.

Conform art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit cererii introductive de instanţă, reclamanta are sediul în Timişoara şi este reprezentată de Sucursala Regională CF Timişoara ca atare, rezultă că în funcţie de acest sediu se va determina instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menţionat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie de sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că Municipiul Timişoara, se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Timiş, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2023.