Nullity of cassation appeal for failure to substantiate illegality grounds in dispute over unilateral termination of concession contracts.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A. ADMINISTTRAŢIA ZONEI LIBERE BRĂILA, anularea, ca urmare a caracterului abuziv, a notificării de reziliere unilaterală emise de pârâtă nr. 4340/05.11.2019 privind actele adiţionale nr. x/28.07.2017, nr. y/02.07.2018, nr. z/28.07.2017 şi nr. 11/02.07.2018 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la plata sumelor de 45.841.24 RON, reprezentând redevenţa aferentă contractului de concesiune din 2003 achitată în perioada 2017-2019, de 193.714.45 RON, reprezentând redevenţa aferentă contractului concesiune din 2006 achitată în perioada 2017-2019, de 1.400.106.71 RON, reprezentând plăţile efectuate către B. în baza actelor adiţionale, şi de 42.598,8 RON, reprezentând avansul achitat către proiectantul C..

Prin încheierea din data de 16.03.2021, instanţa a dispus, în temeiul art. 39 noul C. proc. civ., introducerea în calitate de reclamant a S.C. D. S.R.L. şi păstrarea în cauză în calitate de reclamantă a societăţii A..

Prin sentinţa civilă nr. 34/14.03.2022 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. şi S.C. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ZONEI LIBERE BRĂILA, ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 34/14.03.2022, pronunţată de Tribunalul Brăila, au formulat apel reclamantele D. S.R.L. şi S.C. A..

Prin decizia nr. 324/2022 din 6 octombrie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelantele A. şi D., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, recurentele A. şi D. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei recurate şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei şi a situaţiei de fapt, recurentele, prin raportare la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv greşita interpretare si aplicare a dreptului material reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 84/992, Legii nr. 219/1998 şi ale O.U.G. nr. 54/2006, au arătat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor legale, aşa cum reţine şi instanţa de apel la penultima pagină din hotărârea atacată, concedentul poate rezilia unilateral contractul în situaţia în care concesionarul nu respectă obligaţiile asumate prin contract şi anexele acestuia, respectiv oferta tehnică si caietul de sarcini.

Dispoziţiile legale invocate de către Curtea de Ape Galaţi, respectiv H.G. nr. 1998/2008 nu erau în vigoare la data încheierii contractelor de concesiune, astfel încât nu pot retroactiva, însă chiar şi anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1998/2008 exista această reglementare.

Astfel, aceeaşi reglementare este prevăzută şi de art. 35 lit. c) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune din 2003, precum şi potrivit art. 9.1 lit. b) şi lit. c) din Contractul de concesiune din 2003, respectiv dreptul concedentului de a rezilia unilateral contractul, în situaţia în care concesionarul nu respectă obligaţiile asumate prin contraci şi anexele acestuia, respectiv oferta tehnică şi caietul de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 57 lit. c).) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune în vigoare la momentul încheierii Contractului de concesiune din 2006, precum şi art. 5.2.10, art. 5.2.16 raportat Ia art. 12.3 alin. (2) lit. b) din contractul de concesiune nr. x/12.12.2006, aceste dispoziţii legale şi contractuale prevăzând dreptul concedentului de a rezilia unilateral contractul în situaţia în care concedentul nu îşi respectă obligaţiile asumate prin contract şi anexele la acesta.

Astfel, din coroborarea tuturor acestor dispoziţii legale reiese în mod clar că, la momentul examinării deciziei de reziliere unilaterală, concedentul era obligat să analizeze, pe de-o parte, dacă recurenta şi-a respectat obligaţiile, iar pe de altă parte, dacă respectiva neexecutare se datorează culpei concesionarului.

Or, instanţa de apel nu a avut în vedere dacă intimata a analizat şi motivat, în concret, care sunt obligaţiile care se presupune că nu au fost respectate de concesionar, deşi aceasta era o analiză obligatorie prin raportare la dispoziţiile legale.

Ci, dimpotrivă, instanţa de apel s-a limitat în a preciza că "Se constată din lectura notificării în discuţie faptul că aceasta are conţinui clar, concis şi punctual, aprecierea apelantei reclamante asupra caracterului nemotivat al acesteia nefiind întemeiată".

S-a apreciat că pentru a fi respectate exigenţele legii, nu era suficient ca notificarea să aibă un conţinut clar şi concis, ci, pentru a nu se leza nici dreptul concedentului de a rezilia şi nici dreptul concesionarului de a fi privat de contract fără o justificare şi intempestiv, trebuia analizat în ce măsură A. nu si-a îndeplinit obligaţiile prin prisma drepturilor şi obligaţiilor fiecărei părţi din contract, precum şi prin raportare la obiectul si scopul contractelor de concesiune.

S-a mai arătat că, analizând, notificarea de reziliere, se poate observa, contrar celor reţinute de instanţa de apel, caracterul nemotivat al acesteia în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, autoritatea limitându-se a menţiona ca fiind "motiv" al rezilierii, răspunsul recurentei A. la o adresă din partea autorităţii, urmând ca, în continuare, să facă trimitere la dispoziţiile contractuale ca fiind incidente în cauză.

Ca atare, se observă că s-a evidenţiat numai o cronologie a încheierii actelor adiţionale, măsura aplicată şi temeiurile de drept aplicabile, fără a se arăta în concret cauza rezilierii unilaterale şi fără să se aducă la cunoştinţa recurentei A. motivul pentru care răspunsul acesteia, exprimat la data de 04.11.2019 este nesatisfăcător pentru Zona Liberă.

Totodată, se observă că, din cuprinsul notificării de reziliere, nu se poate analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente ce a stat la baza adoptării acestei decizii.

In concluzie, instanţa de apel nu a aplicat şi interpretat corect normele de drept material, în sensul că aceste norme nu prevăd obligaţia concedentului de a emite o notificare de reziliere clară şi concisă, întrucât s-ar da naştere unor potenţiale abuzuri din partea emitentului, ci normele legale prevăd dreptul concedentului de a rezilia, însă numai cu condiţia ca persoana concesionarului să nu îşi fi respectat obligaţiile asumate prin contract şi anexele la acesta, simpla înşiruire a unor clauze din contract neputând echivala cu o motivare a declaraţiei de reziliere, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

Sub aspectul caracterului nemotivat al hotărârii atacate, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; totodată, obligaţia de motivare a hotărârii este prevăzută şi de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, s-a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere argumentele recurentelor privind necesitatea concesionării şi a celorlalte parcele de teren, aflate în administrarea AZL Brăila şi în folosinţa B. S.R.L, şi nici argumentele privind neconformitatea declaraţiei de reziliere emisă de intimată; totodată, nu a analizat caracterul abuziv al notificării de reziliere unilaterală nr. 4340/05.11.2019, emisă de intimată şi nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.

Instanţa de apel a motivat respingerea apelului, exclusiv prin raportare la o presupusă neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale de către A..

De asemenea, instanţa nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, întrucât, deşi recurentele au invocat nemotivarea declaraţiei de reziliere unilaterală nr. 4340/05.11.2019, emisă de intimată, instanţa nu a analizat acest argument, limitându-se în a preciza că notificarea de reziliere are un caracter clar si concis; nu a motivat înlăturarea argumentului privind necesitatea concesionării celorlalte parcele de teren aflate în administrarea AZL Brăila pentru efectuarea investiţiei, deşi la dosarul cauzei exista dovada concursului intimatei pentru a întreprinde o astfel de acţiune; nu a analizat întregul material probator, respectiv nu a luat în considerare probele anexate cererii de chemare în judecată, acest aspect reieşind şi din indicarea unor termene de execuţie diferite de termenele agreate de părţi.

Instanţa de apel s-a raportat la cu totul alte termene de execuţie decât cele agreate de către părţi. In acest sens, s-a arătat că, potrivit ultimului grafic de execuţie agreat de părţi şi care se află la dosarul cauzei, A. trebuia să finalizeze etapa de proiectare în luna mai a anului 2019, iar lucrarea trebuia finalizată în august 2021, în timp ce instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, datele calendaristice de 27.07.2018 şi 02.07.2018.

Mai mult decât atât, instanţa de apel nu a analizat şi motivat de ce anume consideră că notificarea de reziliere are un caracter legal, cu atât mai mult cu cât AZL Brăila nu a emis notificarea de reziliere pentru încălcarea obligaţiei caracteristice de achitare a redevenţei, ci pentru o obligaţie secundară care nu era de natură a determina încetarea raporturilor contractuale.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat şi a nu a avut în vedere demersurile pe care recurenta le-a efectuat în executarea contractelor de concesiune; astfel, întrucât intenţia ambelor părţi contractante, a fost cea de demarare a activităţilor pe întreaga suprafaţa a parcelei J din Perimetrul 1, activităţi ce depindeau de finalizarea investiţiei cheiului maritim, A. a efectuat o serie de demersuri, enumerate în cuprinsul motivelor de recurs.

Deşi instanţa de apel a constatat că acest argument nu poate fi primit, contrar celor reţinute, la dosarul cauzei se regăsesc ofertele tehnice aferente actelor adiţionale care privesc parcelele reunite şi care denotă scopul avut în vedere de părţi la momentul încheierii contractelor, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii în concordanţă cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentele formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurente rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentelor vizează probele administrate (notificarea de reziliere, termenele agreate de părţi prin graficele de execuţie, demersurile efectuate în executarea contractelor de concesiune, etc.), situaţia de fapt (conduita contractuală a părţilor, modul cum au fost respectate obligaţiile asumate prin contract şi anexele acestuia, respectiv oferta tehnică şi caietul de sarcini, stabilirea culpei etc.), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Or, argumentele prezentate de recurente în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurentele în argumentarea acestui motiv de casare înţeleg să procedeze la prezentarea stării de fapt, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie şi la expunerea unor consideraţii teoretice referitoare la noţiunea motivării unei hotărâri judecătoreşti, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate, afirmând la modul general aspecte legate de ipoteza nemotivării, pe care nu le individualizează în mod concret.

Se constată că, deşi se invocă ipoteza nemotivării, în cuprinsul cererii formulate, recurentele nu au indicat argumente de nelegalitate care să susţină această situaţie şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Dimpotrivă, în opinia recurentelor, nemotivarea este legată de neconformitatea declaraţiei de reziliere emisă de intimată, de neanalizarea caracterului abuziv al notificării de reziliere unilaterală nr. 4340/05.11.2019, emisă de intimată, de neluarea în considerare a materialului probator administrat în cauză, de dovada culpei, de necesitatea concesionării celorlalte parcele de teren aflate în administrarea AZL Brăila pentru efectuarea investiţiei, deşi la dosarul cauzei exista dovada concursului intimatei pentru a întreprinde o astfel de acţiune.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentelor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Criticile recurentelor vizând greşita apreciere a probelor (în acest sens subliniindu-se că instanţa de apel s-a raportat la cu totul alte termene de execuţie decât cele agreate de către părţi cu referire la ultimul grafic de execuţie convenit, că instanţa de apel nu a analizat şi a nu a avut în vedere demersurile pe care recurenta le-a efectuat în executarea contractelor de concesiune etc.) şi, implicit, în directă legătură cu acestea, deducţia încheierii notificării de reziliere în condiţii ce nu înfrâng norma legală, precum şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se reţine că, deşi recurentele-reclamante prezintă în mod amplu motivele de recurs şi indică normele de drept material pe care le consideră greşit interpretate şi aplicate (respectiv dispoziţiile Legii nr. 84/992, Legii nr. 219/1998 şi ale O.U.G. nr. 54/2006), acestea aduc, în realitate, în discuţie doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, natura şi conţinutul obligaţiilor contractuale şi modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, evaluarea comportamentului părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale, astfel cum s-a reţinut anterior, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduc în discuţie recurentele, este o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

În esenţă, criticile recurentelor privesc modul de apreciere a probatoriului şi situaţia de fapt cu referire la inexistenţa unei analize în ceea ce priveşte obligaţiile care se presupune că nu au fost respectate de concesionar, respectiv la faptul că simpla înşiruire a unor clauze din contract nu pot echivala cu o motivare a declaraţiei de reziliere, astfel cum, în opinia recurentelor, în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

Or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.

Nici afirmaţiile recurentelor ce au în vedere normele referitoare la regimul juridic al rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nu se pot constitui în critici de nelegalitate, câtă vreme prin acestea se susţine, în realitate, o greşită aplicare a legii prin raportare la valoarea probatorie a contractului şi anexelor lui, respectiv oferta tehnică si caietul de sarcini, urmărind, astfel, să schimbe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurentele-reclamante nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A. şi D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 324/2022 din 6 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2023.