Moral damages for traffic accident: Statute of limitations start date as bar to cassation appeal due to factual reevaluation

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. (prin corespondent C.), a solicitat obligarea acesteia la plata:

- sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor morale ce i se cuvin reclamantei pentru vătămările corporale suferite, ca urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 11 septembrie 2013;

- penalităţilor de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere aferente pretenţiilor formulate, începând cu data promovării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective, în temeiul dispoziţiilor art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule;

- cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului;

Reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, citarea în cauză a numitului D., în calitate de intervenient forţat.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1381-1395 coroborate cu art. 2223-2226 din C. civ. şi cu cele ale Legii nr. 136/1995, precum şi pe dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 24 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere calculate la cuantumul daunelor morale, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la data achitării efective, către reclamantă, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul reducerii sumei acordate cu titlu de daune morale.

Reclamanta a declarat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 21 octombrie 2021.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a trimis cauza Registraturii Generale în vederea repartizării aleatorii uneia din Secţiile a V-a civilă sau a VI-a civilă, cărora le revine competenţa materială procesuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 6 decembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul declarat de pârâta B. prin C. împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 24 iunie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi cu intimatul-intervenient D., s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 2.052,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-pârâtă, iar în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, la plata către stat a sumei de 6.105 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată şi neplătită în primă instanţă.

La data de 20 octombrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru judecarea apelului.

Autoarea căii extraordinare de atac a criticat soluţia instanţei de apel, de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că au fost încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din C. civ.

Astfel, s-a arătat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care reclamanta a intrat în posesia rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2013. Acest lucru s-a întâmplat după ce dosarul penal nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti, iar soţul reclamantei a avut posibilitatea să ceară la arhivă eliberarea unei copii xerox de pe rechizitoriu.

Recurenta a solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere că dosarul penal nr. x/2018, având ca obiect judecarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 179/A din 17 februarie 2022 a Curţii de Apel Piteşti.

Aşadar, abia la data de 17 februarie 2022 a devenit definitivă hotărârea penală, inclusiv sub aspectul laturii penale.

Decizia penală face menţiunea expresă, la pagina 12, alin. (6), că "în declaraţiile sale, inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia faţă de fapta imputată".

Atitudinea inculpatului a determinat instanţa de fond să procedeze la reaudierea atât a persoanelor vătămate, cât şi a persoanelor care au fost martore la producerea accidentului, iar din coroborarea concluziilor care au reieşit din aceste audieri cu cele ale raportului de expertiză tehnică auto şi a celorlalte probe administrate în fazele de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, instanţele penale şi-au format convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului.

Recurenta arată că nu a avut posibilitatea promovării unei acţiuni civile, mai devreme de data la care a intrat în posesia rechizitoriului, deoarece până la acea dată nu a avut niciun act oficial din care să rezulte circumstanţele producerii accidentului şi numele persoanei care a creat starea de pericol.

Menţiunea din rechizitoriu, referitoare la faptul că la data de 12 noiembrie 2013, reclamanta "a aflat numele persoanei vinovate de producerea accidentului", nu corespunde adevărului şi nici nu este probată.

De asemenea, faptul că reclamanta a declarat că înţelege să formuleze plângere penală împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, nu înseamnă că aceasta a cunoscut numele şi domiciliul acestuia, ci a reprezentat o manifestare de voinţă în sensul tragerii la răspundere penală a vinovatului, exprimată pentru a nu pierde termenul legal în care plângerea penală se putea formula.

Recurenta-reclamantă consideră că nu poate fi sancţionată pentru motivul că soluţionarea dosarului penal a durat 5 ani, perioadă în care nu au fost comunicate acte din care să rezulte stadiul cercetărilor şi modalitatea de soluţionare a dosarului penal în care reclamanta a avut calitatea de parte vătămată.

În susţinerea punctului său de vedere, recurenta invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulaţie soldat cu victime, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut despre existenţa prejudiciului şi persoana vinovată.

În mod explicit, instanţa supremă a stabilit că în aceste situaţii termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, care hotărăşte asupra făptuitorului şi a culpei în producerea accidentului.

În speţă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data comunicării rechizitoriului, prin care s-a constatat că fapta de vătămare corporală, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nu este considerată infracţiune.

Nici faptul că reclamanta nu şi-a exprimat opţiunea de a se constitui parte civilă în dosarul penal, nu face să opereze sancţiunea prescripţiei, deoarece exista posibilitatea ca reclamanta să opteze până la momentul la care dosarul ajungea în faţa primei instanţe penale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. a fost comunicat intimatei-pârâte B. prin C. la data de 5 decembrie 2022 (conform dovezii de înmânare de la dosarul de recurs), cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Prin rezoluţia de primire din 8 noiembrie 2022 s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de a depune la dosar 2 exemplare ale cererii de recurs şi ale adresei de comunicare, traduse în limba bulgară, în original, pentru a fi comunicate intimatului-intervenient D. (obligaţie îndeplinită la data de 24 noiembrie 2022).

Conform menţiunilor de la dosarul de recurs, la data de 25 noiembrie 2022, s-a comunicat intimatului-intervenient D., cu adresă, cererea de recurs, tradusă în limba bulgară, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare. De asemenea, prin adresa emisă la 9 noiembrie 2022, comunicată recurentei în vederea traducerii în limba bulgară, s-a adus la cunoştinţa intimatului-intervenient faptul că are obligaţia să-şi aleagă un domiciliu în România unde urmează să i se facă toate comunicările.

Intimata-pârâtă B. prin C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cererea de recurs comunicată intimatului-intervenient D. a fost restituită la dosar, la data de 9 ianuarie 2023, cu menţiunea "non reclame", astfel cum rezultă din dovezile de la dosarul instanţei supreme.

La data de 9 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-pârâtă B. prin C. către recurenta-reclamantă A., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 1 martie 2023, s-a fixat termen în şedinţă publică la data de 4 mai 2023, cu citarea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 mai 2023, Înalta Curte a luat act de faptul că trebuie să fie întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului în prezenta cauză şi s-a dispus întocmirea acestuia, nefiind incidente dispoziţiile din C. proc. civ. cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18.12.2018, în raport cu data sesizării instanţelor cu prezentul dosar. S-a fixat termen pentru întocmirea raportului la data de 6 iunie 2023 şi termen pentru analiza acestuia în completul de filtru la data de 15 iunie 2023.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că susţinerile părţii recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportul a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta-reclamantă a înţeles să-şi exercite acest drept.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă şi extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Sancţiunea nemotivării recursului, aşa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. este nulitatea.

Conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă A. a invocat ca şi temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că au fost încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din C. civ., în dezvoltarea motivului de recurs, arată că nu a avut posibilitatea promovării unei acţiuni civile, mai devreme de data la care a intrat în posesia rechizitoriului, deoarece până la acea dată nu a avut niciun act oficial din care să rezulte circumstanţele producerii accidentului şi numele persoanei care a creat starea de pericol.

În opinia autoarei căii de atac, menţiunea din rechizitoriu, referitoare la faptul că la data de 12 noiembrie 2013, reclamanta "a aflat numele persoanei vinovate de producerea accidentului", nu corespunde adevărului şi nici nu este probată.

Recurenta a înţeles să critice decizia instanţei de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii, încercând să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie coincide cu data comunicării rechizitoriului, prin care s-a constatat că fapta de vătămare corporală, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nu este considerată infracţiune.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

Aşadar, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Nefiind întrunită cerinţa imperativă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat în cauză de către recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.