Cassation inadmissible for challenging rejection of Romanian court jurisdiction based on contractual prorogation to foreign courts

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.747.104.90 RON compusă din:

- sume achitate în avans, respectiv suma de 1.303.462,33 RON (conform contractului nr. RO-W3460 din 15 octombrie 2016), suma de 2.195.740 RON (conform contractului nr. RO-W3492 din 22 septembrie 2016) şi suma de 79.472 RON (conform contractului nr. RO-W3087 din 14 iulie 2015);

- prejudiciu - suma de 63.454,50 RON;

- penalităţi calculate pentru neexecutarea certificatelor de depozit WHR1_3460A din 6 octombrie 2016, WHR2_3460B din 6 octombrie 2016 şi WHR1_3492A din 23 septembrie 2016 în valoare de 3% din suma achitată pentru produse nelivrate - suma de 104.976,07 RON;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 din C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus la dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei A. la plata sumei de 3.553.962,47 RON, cu titlu de despăgubiri rezultate din acelaşi raport contractual, compusă din:

- suma în valoare de 679.017,5 Euro (echivalentul a 3.048.788,67 RON la un curs de 4,49 RON/1 Euro);

- suma de 120.855 USD (echivalentul a 505.173,9 RON la un curs de 4,18 RON/1 USD), la care se adaugă dobânda legală de la data formulării cererii şi până la data plăţii efective a sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri.

La termenul din 30 martie 2017, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Brăila, invocată de pârâta B. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta B. S.R.L.; s-a respins excepţia de neexecutare, invocată de pârâta B. S.R.L.; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca fondată; pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 3.683.650,9 RON, reprezentând sume achitate în avans şi penalităţi, către reclamanta-pârâtă; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.R.L., ca fondată; reclamanta-pârâta a fost obligată la plata sumei de 21.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri şi dobânda legală calculată de la 1 februarie 2017 până la data plăţii efective, către pârâta-reclamantă; de asemenea, pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 67.926 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta-pârâtă; reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 49.144 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta-reclamantă; s-au compensat cheltuielile de judecată; pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 18.782 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta-pârâtă.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 26 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A., ca fondată; s-a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, astfel: Se menţionează corect în considerente:

"Se va obliga reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 2.113.490,75 RON, reprezentând despăgubiri şi la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plăţii efective", în loc de "Se va obliga reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 21.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri şi la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plăţii efective", cum greşit s-a consemnat. Se menţionează corect în dispozitiv:

"Obligă reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 2.113.490,75 RON, reprezentând despăgubiri şi la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plăţii efective" în loc de "Obligă reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 21.134.907,75 RON reprezentând despăgubiri şi la dobânda legală calculată de la data 1 februarie 2017 până la data plăţii efective", cum greşit s-a consemnat.

Împotriva încheierii din 30 martie 2017 şi a sentinţei nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, pârâta B. S.R.L. a declarat apel, apreciind că sunt nelegale, deoarece instanţa de fond nu a reţinut cu privire la competenţă că această chestiune a fost tranşată, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 3408 din 28 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 472 din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Reclamanta A. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de apelanta B. S.R.L.; s-a schimbat în parte sentinţa nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române cu privire la pretenţiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare x/22.09.2016; s-au respins cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională, ca inadmisibile; s-a fixat termen pentru continuarea judecăţii la data de 16 noiembrie 2022.

La termenul din 16 noiembrie 2022, instanţa a încuviinţat cererea formulată de apărătorul apelantei-pârâte în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru ca decizia civilă nr. 349/2022 a Curţii de Apel Galaţi să rămână definitivă, partea adversă exprimându-şi acordul în acest sens.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a suspendat judecata, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349 din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

La data de 13 ianuarie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare, schimbarea în tot a încheierii din 30 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2016, a sentinţei nr. 264/26.11.2021 a Tribunalului Brăila şi schimbarea în parte a deciziei civile nr. 349/13.10.2022 a Curţii de Apel Galaţi, admiterea excepţiilor privind lipsa competenţei instanţelor judecătoreşti din România şi, implicit, a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă. De asemenea, recurenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Consideră că sunt nelegale în parte hotărârile judecătoreşti indicate mai sus, pentru următoarele motive:

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut, prin încheierea din 30 martie 2017 şi sentinţa nr. 264 din 26 noiembrie 2021, că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor din România, respectiv Tribunalului Brăila, raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, atâta vreme cât executarea obligaţiilor contractuale ţine de competenţa locului de executare a acestora.

Instanţa de apel a reţinut că doar în ceea ce priveşte pretenţiile decurgând din executarea contractului nr. x/22.09.2016 încheiat între părţi, competenţa aparţine instanţei de la sediul cumpărătorului (intimata din prezenta cauză), în condiţiile în care numai prin acest contract părţile au stabilit convenţional competenţa de soluţionare a neînţelegerilor dintre acestea.

Ceea ce au neglijat instanţele anterioare este faptul că această chestiune a fost tranşată în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 3408 din 28 septembrie 2018, pronunţată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 472/16.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Această hotărâre judecătorească a intrat deja în puterea lucrului judecat, stabilindu-se că nu aparţine instanţelor din România competenţa de soluţionare a cauzei decurgând din executarea contractelor încheiate între părţi.

Raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 132 alin. (4) din acelaşi cod, ţinând cont de competenţa teritorială internaţională stabilită convenţional, recurenta-pârâtă apreciază că se impunea respingerea cererii introductive şi a cererii reconvenţionale ca inadmisibile, întrucât instanţele judecătoreşti din România nu sunt competente în soluţionarea cauzei, extinzând astfel puterea lucrului judecat cu privire la litigiile dintre părţi.

Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Potrivit penultimului alineat din contractul nr. x/05.10.2016, părţile au convenit că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, va fi deferit spre soluţionare instanţelor judecătoreşti". În temeiul art. 126 din C. proc. civ., părţile de comun acord stabilesc ca fiind competente instanţele de la sediul reprezentantului cumpărătorului - A. S.R.L.

Aceeaşi clauză referitoare la prorogarea convenţională de competenţă se regăseşte şi în celelalte contracte:

- RO W3087/14.07.2015 - art. 11.1:

"în cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul cumpărătorului - A. S.R.L.";

- RO W3492/22.09.2016 - art. 11 alin. (8) "în cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul cumpărătorului";

În mod evident, sunt competente instanţele din Austria, deoarece noţiunea de "reprezentant al cumpărătorului" nu se referă la reprezentantul convenţional conjunctural, ci la noţiunea de reprezentant legal al acestei societăţi.

Singura clauză interpretabilă din acest punct de vedere ar fi cea cuprinsă în contractul x/05.10.2016 ("... instanţele de la sediul reprezentantului cumpărătorului A. S.R.L.") numai că părţile vizau reprezentantul legal al cumpărătoarei, iar nu pe cel convenţional, întrucât alegerea reprezentantului convenţional ulterior nu presupune ca, în situaţia în care reprezentantul convenţional ulterior urma a fi din Singapore sau India, părţile să se poată judeca pentru eventualele litigii în raport de sediul acestuia.

Trecând peste această inadvertenţă reglementată ulterior prin celelalte două contracte ("instanţele de la sediul cumpărătorului"), este fără putinţă de tăgadă faptul că instanţele din România nu sunt competente internaţional să soluţioneze litigiul.

Pe de altă parte, reprezentantul legal al A. S.R.L. este unicul asociat al acestei societăţi - A., societate ce are sediul în Austria, aşa cum rezultă din certificatul constatator nr. x/14.11.2022, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (anexat motivelor de recurs).

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât sediul reprezentantului acestei societăţi este în Austria, instanţele competente să soluţioneze litigiile dintre părţi sunt cele din Austria, extinzând, totodată, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat care decurge din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017, ceea ce înseamnă că nu aparţine instanţelor din România competenţa de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte litigiile decurgând din executarea pretenţiilor aferente certificatelor de depozit nr. WHR1_3492A/23.09.2016, nr. WHR1_3460A/06.10.2016 şi nr. WHR2_3460B/06.10.2016, atâta vreme cât aceste certificate de depozit sunt accesorii contractelor x/22.09.2016 şi y/05.10.2016, este evident că şi litigiile decurgând din acestea sunt de competenţa aceleiaşi instanţe de la sediul cumpărătorului, respectiv cea din Austria.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ. (conform precizărilor transmise de recurentă, prin e-mail, la data de 28 februarie 2023 - dosar recurs).

Recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost comunicat intimatei-reclamante A. la data de 15 februarie 2023, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, astfel:

- să se declare nelegală hotărârea nr. 349/13.10.2022 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a admis excepţia necompetenţei instanţelor române cu privire la pretenţiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.09.2016;

- să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în limitele stabilite, în mod expres, prin apelul formulat de reclamantă, având în vedere faptul că sentinţa nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este divizibilă, iar devoluţiunea poate să opereze cu privire la următoarele:

· anularea soluţiei din dispozitiv prin care instanţa "obligă reclamanta- pârâtă la plata sumei de 2.134.907,75 RON, reprezentând despăgubiri şi la dobânda legală calculată de la data 01.02.2017 până la data plăţii efective" (conform încheierii de îndreptare eroare materială din 26.01.2022);

· anularea respingerii acordării prejudiciului în valoare de 63.454,50 RON conform facturii fiscale x/29.11.2016 emisă de C.;

· totodată, în temeiul art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., refacerea expertizei contabile judiciare, având în vedere neconcordanţele din raportul de expertiză şi din răspunsul la obiecţiunile formulate;

La data de 13 martie 2023 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-reclamantă A. şi a înscrisului ataşat, către recurenta-pârâtă B. S.R.L., cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil.

Raportul a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a admis apelul declarat de apelanta B. S.R.L.; s-a schimbat în parte sentinţa nr. 264/Fciv/2021 din 26 noiembrie 2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române cu privire la pretenţiile solicitate în baza contractului de vânzare-cumpărare x/22.09.2016; s-au respins cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională, ca inadmisibile.

Potrivit art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., "dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară".

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că este deschisă calea de atac a recursului pentru partea care înţelege să conteste soluţia de admitere a excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române şi, implicit, de respingere ca inadmisibilă a cererii.

În speţă, decizia nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022 a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ceea ce atrage competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, raportat la dispoziţiile art. 97 alin. (1) din C. proc. civ., însă criticile prezentate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu vizează soluţia de admitere a excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române, deoarece partea care a formulat recurs îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române trebuia să fie admisă şi cu privire la celelalte contracte pe care părţile le-au încheiat.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, litigiile decurgând din executarea pretenţiilor aferente certificatelor de depozit nr. WHR1_3492A/23.09.2016, nr. WHR1_3460A/06.10.2016 şi nr. WHR2_3460B/06.10.2016, atâta vreme cât aceste certificate de depozit sunt accesorii contractelor x/22.09.2016 şi y/05.10.2016, este evident că şi litigiile decurgând din acestea sunt de competenţa aceleiaşi instanţe de la sediul cumpărătorului, respectiv cea din Austria.

Întrucât a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţelor române cu privire la pretenţiile solicitate în temeiul contractelor anterior menţionate, recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu are posibilitatea legală să conteste această soluţie, prevalându-se de dispoziţiile art. 132 alin. (4) din C. proc. civ.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 349/2022 din 13 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.