Cooperative housing ownership: validity of construction-based title versus non-owner sale and lack of constitutive effect of pre-2006 land registry entries

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum - A. Bucureşti, B. de gradul 2, C. de gradul 1, S.C. D. S.R.L. şi E., să fie obligaţi aceştia să lase în deplină proprietate imobilul C., compus din construcţia cu valoarea de 205.500 RON, care se află pe suprafaţa de 1440 mp în folosinţă, situate în sat Vacanţă, Staţiunea Mamaia, Constanţa, cu consecinţa evacuării pârâţilor din imobilul sus identificat şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 187 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi E. şi a respins acţiunea împotriva acestor pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins acţiunea formulată de reclamanta U.J. C. civ. Cluj în contradictoriu cu pârâţii C. de gradul 1, S.C. D. S.R.L. şi E. ca nefondată; a obligat reclamanta către pârâţii C. şi E. la plata sumei de 1500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta U.J. C. civ. Cluj criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

D. Soluţia instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 479 din 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj, a anulat în tot procedura urmată în faţa primei instanţe şi sentinţa civilă nr. 187 din 27 ianuarie 2016 şi a reţinut cauza spre rejudecare.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că anularea procedurii şi a sentinţei apelate este determinată exclusiv de nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 noiembrie 2008.

După desfiinţare şi reţinerea spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 206 din 27 mai 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum - A. Bucureşti şi B. de gradul 2, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâţii E. şi F.; a obligat aceşti pârâţi să lase reclamantei Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul C., situat în Constanţa, sat Vacanţă, compus din construcţia C1, spaţiu comercial S + P + 1E, în suprafaţă construită de 217,72 mp şi construcţia C2, în suprafaţă construită de 542,65 mp; a respins ca nefondată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 6 noiembrie 2008 la BNP G.; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâta C.; a obligat pârâţii E. şi F. la plata către reclamantă a sumei de 10.272 RON cheltuieli de judecată efectuate în fond, ambele cicluri procesuale şi în apel, constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

E. Considerentele instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut în esenţă următoarele:

Antecesoarea apelantei-reclamante, I.J.E.C.O.O.P. Cluj a primit în folosinţă de la Consiliul Popular al judeţului Constanţa - Comitetul executiv terenul de 1440 mp pe care a construit, în baza autorizaţiei, pe cheltuiala sa, imobilul în litigiu.

Reclamanta este continuatoarea, succesoarea de drept a B., ca urmare a reorganizării în baza art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005, care la rândul său era succesoarea în drept a Uniunii Judeţene a Cooperativei de Consum Cluj, conform art. 190 din Legea nr. 109/1996.

La data dobândirii dreptului de proprietate prin construire, în baza autorizaţiei de executare lucrări nr. x şi a procesului-verbal de dare în folosinţă, organizarea şi funcţionarea cooperaţiilor de consum era reglementată de Legea nr. 6/1970.

Prin decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuţele ţărăneşti din satul de vacanţă, inclusiv imobilul construcţie litigios au fost preluate de la H. şi predate în administrare către U.J.E.C.O.O.P.

Actele invocate de către C. menţionează dreptul de administrare constituit în favoarea sa ori a autoarei sale, în timp ce art. 18 alin. (1) din Legea nr. 6/1970 vorbeşte despre bunurile mobile şi imobile, mijloace fixe, proprietate a organizaţiei cooperaţiei de consum, în cazul de faţă a U.J. C. civ. Cluj.

Apelanta-reclamantă a făcut dovada unui mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac, iar actele şi faptele analizate nu susţin transmiterea proprietăţii către C., astfel că nu se poate vorbi despre o comparare a titlurilor invocate, pentru că în realitate doar reclamanta a făcut dovada că deţine un astfel de titlu.

Menţionarea imobilului în contabilitatea pârâţilor, cuprindea într-un inventar, chiar aprobat de adunarea generală, plata impozitelor şi taxelor de către aceste persoane, investiţiile realizate ori, chiar perfectarea de acte translative de proprietate asupra bunului, precedate de închirierea acestuia sunt aspecte neconcludente în soluţionarea acţiunii în revendicare, în care obiectul judecăţii cade asupra verificării existenţei unui titlu justificativ al dreptului de proprietate. Chiar dacă, aceste acte în legătură cu o construcţie de regulă sunt în sarcina proprietarului, realizarea lor de o anumită persoană nu dovedeşte existenţa dreptului în patrimoniul celui care le-a efectuat, în lipsa dovedirii dobândirii dreptului în unul din modurile exprese prevăzute de lege.

În temeiul vechiul C. civ., înscrierea în cartea funciară nu avea efecte constitutive.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 C. a înstrăinat bunul către pârâta S.C. D. S.R.L., societate care la 19 decembrie 2017 a fost radiată din Registrul Comerţului. Bunurile rămase în patrimoniul acestei societăţi, printre care şi imobilul din litigiu au fost repartizate către asociaţii E. şi F., în a căror posesie se află bunul.

În procesul de comparare a titlurilor prezentate pe de o parte de U.J. C. civ. Cluj, care face dovada unui mod direct de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac prin construire şi de către E. şi F., care invocă un contract de vânzare-cumpărare de la un neproprietar, instanţa a constatat că mai bine caracterizat este titlul reclamantei, acesta având preferinţă în acţiunea în revendicare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008, prin care pârâta C. a înstrăinat bunul către pârâta S.C. D. S.R.L., instanţa a reţinut că singura sancţiune aplicabilă într-un asemenea caz este cea a nulităţii relative, care poate fi invocată doar de către cumpărător, iar reaua sau bună credinţă nu este de natură să determine sancţiunea incidentă pentru că nulitatea este absolută sau relativă în raport de normele de drept încălcate, iar nu de atitudinea părţilor.

Din actele cauzei reiese că bunul a fost închiriat de către C. către D. S.R.L., începând cu anul 1993 în mod continuu până la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, C. şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în anul 2006 şi în toată această perioadă reclamanta nu a notificat în vreun fel părţile din contractul de vânzare-cumpărare cu privire la disputa existentă asupra proprietăţii.

F. Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei civile nr. 206 din 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa au declarat recurs pârâţii E. şi F., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Reclamanta nu a depus nicio dovadă potrivit căreia ar fi succesoarea de drept a B. şi că ar fi avut astfel, în proprietate imobilele ce compuneau Satul de Vacanţă, inclusiv C., reorganizată în temeiul Legii nr. 1/2005 a avut la data reorganizării în patrimoniu imobilul C., care a fost înregistrat la autorităţile publice.

Legile cooperatiste, respectiv Legea nr. 109/1996 şi Legea nr. 1/2005 reglementează autonomia cooperativelor de consum, dar şi obligaţia lor de a înregistra în patrimoniu imobilele locale în raza teritorială unde acestea se află.

Reclamanta nu a făcut niciodată dovada faptului că ar fi continuatoarea de drept a fostei B., astfel încât să se poată determina, pe baza unor documente concrete, faptul că, fiind supusă procedurii de reorganizare, ar fi avut în patrimoniu imobilul C..

În ceea ce priveşte faptul că ar fi existat numai un drept de administrare al antecesoarei C. cu privire la C., recurenţii susţin că Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum a transmis C. prin adresa din 12 februarie 1980 şi adresa din 14 februarie 1980 bunuri imobile care au intrat în patrimoniul ei cu titlu de proprietate. În aceste adrese nu se prevede că ar fi vorba despre un drept de administrare a imobilului, ci faptul că C. a evidenţiat imobilul în toate documentele sale contabile, plătind taxe şi impozite asupra acestuia şi exercitând o stăpânire neîntreruptă timp de peste 30 de ani, în care s-a comportat ca un veritabil proprietar.

Instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, respectiv a legii contabilităţii şi a legislaţiei din domeniul fiscal.

În ce priveşte decizia nr. 43/2001 emisă de Biroul Executiv al A., potrivit acesteia s-a stabilit că, începând cu 1 octombrie 2001 se anulează decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, de la aceeaşi dată încetând dreptul de administrare a Satului de Vacanţă Mamaia acordat I. şi preluat de către B.. Această decizie face obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa în care este cerută anularea acesteia.

Prin decizia nr. 43/2001, A. a dispus asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul său. Imobilele aflate în patrimoniul C. asupra cărora avea un drept de proprietate valabil, inclusiv asupra Casei Feleac, nu au fost aduse ca aport la constituirea fondurilor comune ale A..

Instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 160 din Legea nr. 109/1996 care reglementau partea divizibilă şi respectiv partea indivizibilă a patrimoniului societăţii cooperative. A existat o greşită aplicare şi a dispoziţiilor cuprinse în art. 565 C. civ. potrivit cărora, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada proprietăţii se face prin extras de carte funciară.

Recurenţii arată că imobilul C2 nu era prevăzut în niciunul din documentele din acea vreme, fiind construit de aceştia, în calitate de chiriaşi la acel moment.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând în fond litigiul, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu consecinţa constatării calităţii de proprietari a recurenţilor, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Recurenţii susţin că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 109/1996 şi art. 120 din Legea nr. 1/2005, în sensul că reclamata nu a dovedit că este succesoarea de drept a B. şi că ar fi avut în proprietate C.. Pe de altă parte, fosta cooperativă C., actuala C., reorganizată în temeiul acestor acte normative, a avut la data reorganizării, în patrimoniu imobilul C..

Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit şi Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sunt legi care reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a cooperaţiei, sector specific al economiei care funcţionează prin societăţi cooperative şi alte forme de asociere a acestora la nivel teritorial şi naţional.

În cauză nu au fost aplicate greşit dispoziţiile de drept material ale acestor acte normative. Curtea de apel a reţinut în mod corect faptul că intimata-reclamantă este continuatoarea, succesoarea de drept a B., ca urmare a reorganizării în baza art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005, care la rândul său, era succesoarea în drept a Uniunii Judeţene a Cooperativei de Consum Cluj, conform art. 190 din Legea nr. 109/1996.

Prin decizia nr. 66/1970 uniunile judeţene înfiinţează I.. Prin Decretul nr. 18/1977 întreprinderile economice judeţene ale cooperaţiei de consum îşi încetează activitatea. Uniunile judeţene se reorganizează prin preluarea I., dobândind personalitate juridică.

I. a primit în folosinţă de la Consiliul Popular al judeţului Constanţa - Comitetul Executiv, terenul în suprafaţă de 1440 mp, pe care a construit, în baza autorizaţiei de executare lucrări nr. x din 2 decembrie 1972, pe cheltuiala sa, imobilul în litigiu, descris în autorizaţia pentru executare de lucrări drept construcţie casă cu specificul judeţului Cluj.

De altfel, prin decizia recurată se reţine că aceste aspecte nu au fost contestate în cauză până în momentul concluziilor asupra fondului în faţa instanţei de apel, iar la acest moment invocarea lipsei calităţii de succesor în drepturi a UJCC Cluj faţă de I. este tardivă în raport de dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Recurenţii susţin că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi continuatoarea de drept a fostei B..

Curtea de apel a prezentat într-un mod exhaustiv succesiunea de acte normative care au reglementat de-a lungul timpului organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, reţinând calitatea intimatei-reclamante de continuatoare a celei care a edificat imobilul în litigiu şi care este beneficiara autorizaţiei de executare de lucrări nr. x din 2 decembrie 1972 şi a procesului-verbal de recepţie nr. x din 10 aprilie 1974 şi, respectiv a procesului-verbal de dare în folosinţă, aşadar reclamanta este continuatoarea B., (B.).

Recurenţii susţin că în mod greşit a reţinut Curtea de apel faptul că antecesoarea C. a deţinut doar un drept de administrare cu privire la C., iar decizia nr. 317 din 28 noiembrie 1973, adresele nr. x din 12 februarie 1980 şi respectiv nr. 2331 din 14 februarie 1980 şi decizia nr. 345 din 26 ianuarie 1993 fac dovada dreptului de proprietate al C. asupra acestui imobil.

Prin decizia recurată, Curtea de apel a analizat aceste înscrisuri şi a reţinut în mod corect faptul că C. a deţinut doar un drept de administrare asupra imobilului, prin decizia nr. 43/2001 a A. s-a dispus anularea deciziei A. nr. 317/1993 şi drept urmare încetarea dreptului de administrare acordat pârâtei B., J. şi fiecare imobil K. din satul de vacanţă, inclusiv C., va intra în administrarea directă a fiecărei uniuni judeţene proprietare a casei respective.

Aşadar, C. a avut doar un drept de administrare asupra imobilului în litigiu.

S-a reţinut în mod corect faptul că reclamanta-intimată a făcut dovada unui mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac, iar actele analizate nu susţin transmiterea proprietăţii către C..

Recurenţii susţin că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, respectiv legea contabilităţii şi legislaţia din domeniul fiscal.

Înalta Curte reţine faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile vechiul C. civ.. În art. 644 şi art. 645 C. civ. de la 1864 se arată că dreptul de proprietate se putea dobândi prin succesiune, prin legate, prin convenţie, prin tradiţiune, prin accesiune sau încorporare, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupare. La aceste moduri s-ar putea adăuga şi hotărârea judecătorească.

Faptul că imobilul în litigiu a fost inclus în bilanţ ca activ corporal propriu al C. nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului. Pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pârâta C. trebuia să facă dovada că ar fi intervenit unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii prevăzut în vechiul C. civ.

Aşa fiind, nu s-a făcut o greşită aplicare a normelor prevăzute de legea contabilităţii şi nici de legislaţia fiscală. Plata taxelor şi impozitelor nu dovedeşte existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul celui care a efectuat-o.

În ceea ce priveşte faptul că decizia nr. 43/2001 face obiectul unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa fiind cerută anularea acesteia, Înalta Curte reţine faptul că acest dosar a fost înregistrat în anul 2021, în condiţiile în care acţiunea în revendicare a fost înregistrată de reclamata intimată în anul 2014. Pe de altă parte, nu se poate reţine, astfel cum susţin recurenţii, faptul că respectiva decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale întrucât A. a dispus asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul său.

În realitate, atât prin decizia nr. 317/1973, cât şi prin decizia nr. 43/2001 se dispune cu privire la dreptul de administrare. Astfel, prin decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuţele ţărăneşti din satul de vacanţă, inclusiv imobilul construcţie în litigiu au fost preluate de la H. şi predate în administrare către L.. Ulterior, prin decizia nr. 43/2001 emisă de A. s-a decis anularea începând cu 1 octombrie 2001 a deciziei nr. 317 din 28 noiembrie 1973 încetând astfel dreptul de administrare a satului de vacanţă Mamaia acordat I., urmând ca fiecare casă din satul de vacanţă Mamaia să intre în administrarea directă a fiecărei uniuni judeţene proprietara casei respective.

Recurenţii susţin că există o greşită aplicare şi a dispoziţiilor cuprinse în art. 565 C. civ., potrivit cărora, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada proprietăţii se face prin extras de carte funciară.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. civ., astfel că nu se poate pune problema unei greşite aplicări a acestor dispoziţii.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului C. civ., dispoziţiile acestuia privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în cartea funciară se vor aplica numai acelor acte şi fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse după intrarea în vigoare a Noului C. civ.. De asemenea, art. 77 din aceeaşi lege dispune că înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea care era în vigoare la data încheierii acestor acte ori după caz, la data săvârşirii ori, producerii acestor fapte, chiar dacă înscrierile sunt efectuate după data intrării în vigoare a Noului C. civ.. Aceste dispoziţii reprezintă aplicarea principiului tempus regit actum. Aşadar, în privinţa drepturilor reale imobiliare născute din acte şi fapte juridice în sens restrâns, încheiate, respectiv săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., întabularea acestora va avea numai efectul opozabilităţii lor faţă de terţi.

În temeiul legii aplicabile, respectiv vechiul C. civ., înscrierea în cartea funciară nu are efecte constitutive. Pe de altă parte, în cauză nu este incidentă ipoteza dobândirii bunului de la un autor comun, prin titluri de proprietate diferite pentru a avea relevanţă cel care a procedat primul la evidenţierea dreptului său în registrul de publicitate imobiliară.

În ce priveşte critica recurenţilor în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind revendicarea, în sensul că s-a acordat chiar mai mult decât au solicitat reclamanţii, deoarece imobilul C2 nu era prevăzut în niciunul din documentele din acea vreme, fiind construit de recurenţii-chiriaşi, la acel moment, conform înţelegerii contractuale avute cu C., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta UJCC Cluj a solicitat obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate imobilul C., compus din construcţia cu valoarea de 205.500 RON, care se află pe suprafaţa de 1440 mp în folosinţă, situate în sat Vacanţă, Staţiunea Mamaia, Constanţa, cu consecinţa evacuării pârâţilor din imobilul sus identificat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-pârâţi invocă pentru prima dată în recurs faptul că imobilul C2 nu era prevăzut în niciun document din acea vreme şi că acesta a fost construit de ei în calitate de chiriaşi, conform înţelegerii contractuale avute cu C.. Pe de altă parte, prin încheierea nr. 3549/2006 pronunţată de OCPI Constanţa, în dosarul nr. x/2006, s-a dispus, cu efect de opozabilitate faţă de terţi, întabularea, în favoarea pârâtei C., a dreptului de proprietate pe spaţiul comercial C., C1 - S + P + 1E şi C2 - parter, spaţiu comercial şi dreptul de folosinţă pe suprafaţa de 1.007,40 mp teren.

Pârâţii invocă de altfel această intabulare ca având efect constitutiv de drept de proprietate asupra imobilului, susţinând că societatea D. S.R.L. a preluat proprietatea acestui imobil şi şi-a intabulat, de asemenea, dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierea nr. 86132/2008.

Reţinând faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului C. aparţine reclamantei, iar intimata-pârâtă C. este cea care a intabulat în 2006 imobilul şi recurenţii-pârâţi invocă pentru prima dată în recurs faptul că ar fi construit imobilul C2, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind revendicarea.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care proprietarul, care a pierdut stăpânirea bunului său, cere restituirea acestui bun de la cel care îl deţine fără temei juridic. Această acţiune este cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate pentru că ea apare ca posibilitatea juridică ce îi permite titularului să îşi apere dreptul său real asupra bunului şi să pretindă restituirea lui de la cel care îl stăpâneşte fără temei.

Reclamanta-intimată este continuatoarea beneficiarului autorizaţiei de executare lucrări nr. x din 2 decembrie 1972 şi executantul acestora, din surse proprii, iar pârâţii-recurenţi au dobândit imobilul, în calitate de foşti asociaţi în cadrul S.C. D. S.R.L., de la un neproprietar.

Aşa fiind, în cauză nu au fost aplicate greşit normele de drept material privind revendicarea.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 206 din 27 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 septembrie 2023.