Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1705/2023 AI generated

Peremption of civil revision petition for six months' inactivity following suspension for absence of parties

Case Number Decizia nr. 1705/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for review by ordering it perempted (expired due to inactivity), thereby leaving the prior appellate decision, which had annulled the earlier appeal against the first-instance dismissal of the enforcement objection, in force. The dispute originated from an objection to execution filed by three individuals against a limited liability company regarding a forced auction and property adjudication; after a complex procedural history involving a remittal for lack of material jurisdiction and subsequent appeals, the Court of Appeal had previously pronounced periment of the main appeal, a decision that was annulled by the Supreme Court, prompting the final review petition. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that a review petition is perempted ex officio if it remains inactive for six months due to the fault of the parties, as the petitioners failed to resume the proceedings following a suspension order for the absence of parties issued in October 2022.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 416 din C. proc. civ; Peremption of civil revision petition for six months' inactivity following suspension for absence of parties: Prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuenţii A., B. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural review cassation review procedural inactivity lack of jurisdiction order for enforcement

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 524/2018
Prin decizia civilă nr. 524/2018 din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile formulate de A., B.
decizia civilă nr. 179/2020
Prin decizia civilă nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de A., B.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 6 iunie 2017, sub nr. x/2017, contestatorii A., B. şi C. au formulat în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.R.L. prin administrator E., contestaţie la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 218/2017 al BEJ F., respectiv împotriva somaţiei din 29 mai 2017, a actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 din dosarul de executare nr. 616/2012 al BEJ G., împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău, împotriva încheierii de şedinţă nr. 218 din 29 mai 2017 din dosarul de executare nr. 218/2017 şi a somaţiei nr. x şi R 4198 emise de BEJ F., solicitând admiterea contestaţiei la executare împotriva actelor emise de BEJ F. în dosarul de executare nr. 218/2017, anularea actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 emis de BEJ G. în dosarul nr. x/2012 şi procesul-verbal de licitaţie nr. x/2016 emise ilegal, desfiinţarea întregii proceduri de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJ F., nulitatea actelor de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJ F., respingerea cererii de executare silită formulată de intimată, respingerea cererii de încuviinţare executare silită şi autorizare pentru intimată în dosarul de executare nr. 218/2017, respingerea încuviinţării executării silite a titlului executoriu reprezentând actul de adjudecare nr. 3756/2016 emis ilegal în dosarul nr. x/2012 de BEJ G., respingerea executării silite prin încheierea din 22 mai 2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău şi respingerea autorizării intimatei prin punerea în posesie asupra imobilului adjudecat ilegal. S-a solicitat şi suspendarea executării silite.

Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 decembrie 2017, Judecătoria Bacău, secţia I civilă a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, a respins ca tardiv introdusă cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatori împotriva actului de adjudecare nr. 3756 din 10 mai 2016 emis de BEJ G. în dosarul de executare nr. 616/2012 şi a respins cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatori ca nefondată.

Împotriva încheierii din 25 octombrie 2017 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 12 decembrie 2017, au formulat apel contestatorii A., A. şi C..

Prin decizia civilă nr. 524/2018 din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile formulate de A., B. şi C., împotriva încheierii din 25 octombrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 decembrie 2017, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs C., A. şi B.. Recursul a fost înaintat de Tribunalul Bacău spre soluţionare instanţei supreme.

Prin decizia nr. 5262 din 7 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea recursului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la 1 februarie 2019 şi a avut primul termen de judecată la 13 mai 2019, când instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 524/2018 din 16 aprilie 2018.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs C., A. şi B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017*, la data de 24 iulie 2020.

Prin decizia nr. 1919 din 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 179/2020 din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B. şi C. au formulat cerere de revizuire, apreciind că aceasta este nelegală, netemeinică şi potrivnică părţilor reclamante, în calitatea pe care acestea o au în dosarul nr. x/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 31 decembrie 2021.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuenţii A., B. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Constatându-se că pricina a fost suspendată la data de 20 octombrie 2022, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul din 19 iunie 2023 s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la 21 septembrie 2023, în vederea constatării perimării.

Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, de reformare sau retractare.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuenţii A., B. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Revizuenţii nu au solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecăţii, dispusă prin încheierea din 20 octombrie 2022. Astfel, revizuenţii nu au mai stăruit în soluţionarea cererii de revizuire, deşi justificau un interes în continuarea judecăţii acestei căi de atac.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina revizuenţilor începând cu 20 octombrie 2022 şi până la 21 septembrie 2023, când a fost luată în examinare perimarea cererii de revizuire, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Faţă de cele anterior expuse, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina revizuenţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 din C. proc. civ., în temeiul art. 416 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 1919 din 29 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 1919 din 29 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.