Heir’s cassation appeal annulled as factual challenge; damages award stands.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata pârâtele B. şi C., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 35.116,03 RON, reprezentând debite restante înregistrate la furnizorii societăţii reclamante pentru salonul de înfrumuseţare D.; cu cheltuieli de judecată.

La data de 12 decembrie 2018, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a arătat că îşi majorează pretenţiile cu suma de 2.397 RON, reprezentând contravaloarea zilelor de concediu pentru perioada contractelor de muncă a două salariate, E. şi F..

La data de 18 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a învederat că renunţă la capătul de cerere adăugat prin cererea completatoare, respectiv cel privitor la obligarea pârâtelor şi la plata sumei de 2.397 RON, contravaloare zile de concediu, şi că înţelege să îşi majoreze pretenţiile cu suma de 21 RON, 60 RON, 495 RON şi respectiv de 48 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă G. pentru numerele de telefon personale ale H..

La data de 22 ianuarie 2019, reclamanta a depus o nouă cerere completatoare, prin care a arătat că îşi majorează pretenţiile şi cu suma de 1.068,74 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de furnizorul I..

La data de 31 ianuarie 2019, reclamanta a depus note de şedinţă, prin care a învederat că solicită obligarea pârâtelor la plata sumei totale de 35.651,73 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 4748 din 14 august 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17 septembrie 2019.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2019, tribunalul a constatat suspendarea de drept a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că la 07.06.2019 a decedat pârâta C..

Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2019, reclamanta a solicitat redeschiderea procesului, indicând ca moştenitor al defunctei pe fiica acesteia, pârâta B..

Prin sentinţa civilă nr. 2614 din 15 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea precizată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta B., şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 35.651,73 RON, cu titlu de despăgubiri şi suma de 3.174,55 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 2614 din 15 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că: a fost admisă în parte cererea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.815,30 de RON, cu titlu de despăgubiri şi suma de 1.595,77 RON, parte din cheltuielile de judecată la prima instanţă. A fost obligată apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 1.000 de RON, parte din cheltuielile de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, prin decizia recurată, a fost obligată să-i plătească intimatei-reclamante suma de 9.815,30 RON, cu titlu de despăgubiri pentru o pretinsă faptă ilicită săvârşită în virtutea unei calităţi pe care nu a deţinut-o niciodată, aceea de administrator în fapt al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă arată că, aplicând greşit prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel, înlăturând mijloacele de probă pe care le-a administrat, i-a angajat atât răspunderea personală, în virtutea unei pretinse şi nedovedite calităţi de moştenitoare a mamei sale, C., cât şi răspunderea solidară cu aceasta, în calitate de fost administrator statutar şi în fapt al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă solicită a se observa că nu poate răspunde în calitate de moştenitoare a defunctei C., atât timp cât, în calitate de fiică a acesteia, alături de ceilalţi doi fraţi ai săi, are doar vocaţie succesorală, iar nu calitate de moştenitor, întrucât nu a acceptat succesiunea, nu a dezbătut-o şi nu s-a emis un certificat de moştenitor care să îi confere această calitate potrivit legii.

Se impune, în opinia recurentei-pârâte, a se observa că faptele sale, de a preda la data de 05.11.2018, noului asociat, cheile spaţiului comercial din B-dul. x nr. 181, ştampila societăţii, parolele domeniilor web aparţinând societăţii, precum şi de a încheia un contract de prestări servicii publicitare cu S.C J. S.R.L. la data de 11.10.2018, nu îi pot conferi calitatea de administrator în fapt al societăţii şi nu îi pot atrage răspunderea în temeiul art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care avea calitatea de angajat şi îşi desfăşura activitatea la punctul de lucru menţionat, având sarcini de muncă trasate de reprezentantul legal al angajatorului său.

Aşadar, asociatul unic şi administratorul S.C. A. S.R.L., C., după ce a încheiat contractul de cesiune de părţi sociale şi a predat bunurile societăţii noului asociat (05.11.2018), dat fiind faptul că recurenta-pârâtă era angajata societăţii şi îşi desfăşura activitatea efectiv la punctul de lucru menţionat, iar cheile care asigurau accesul în spaţiu se regăseau în posesia sa pentru a deschide dimineaţa, precum şi pentru a închide punctul de lucru la terminarea programului, i-a trasat o altă sarcină de muncă, aceea de a le preda noilor asociaţi una dintre ştampilele societăţii care se regăsea în incinta punctului de lucru şi care era folosită de toţi angajaţii şi parolele domeniilor web care aparţineau societăţii şi pe care le foloseau atât angajaţii, cât şi reprezentantul legal al angajatorului.

Astfel cum susţine recurenta-pârâtă, faptul că a încheiat un singur contract de prestări servicii publicitare cu S.C. J. S.R.L. la data de 11.10.2018, în cuprinsul căruia, dintr-o eroare materială probabil, a fost menţionată în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L., iar nu de împuternicit, nu îi poate conferi calitatea de administrator în fapt al societăţii.

Recurenta-pârâtă susţine că actele prin care a fost delegată/împuternicită să facă toate aceste operaţiuni se află în posesia reprezentanţilor intimatei-reclamante, fiindu-le predate la momentul încheierii contractelor de cesiune de părţi sociale, astfel încât se găseşte în imposibilitatea de a le administra în cauză.

Pe cale de consecinţă, recurenta-pârâtă susţine că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

La 30 mai 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în original .

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta- pârâtă, deşi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece, deşi recurenta-pârâtă a invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin argumentele expuse, urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, criticile recurentei-pârâte ce vizează calitatea sa de moştenitoare a defunctei C., aspectele de vizează situaţia de fapt, respectiv de a preda la data de 05.11.2018, noului asociat, cheile spaţiului comercial din B-dul. x nr. 181, ştampila societăţii, parolele domeniilor web aparţinând societăţii, precum şi de a încheia un contract de prestări servicii publicitare cu S.C J. S.R.L. la data de 11.10.2018, care, în opinia recurentei-pârâte nu îi pot conferi calitatea de administrator în fapt al societăţii, reprezintă aspectele relative la netemeinicia hotărârii atacate, respectiv cele care vizează aprecierea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel. Ca atare, aceste critici nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 991/A din 14 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.