Appeal over agricultural land deal quashed as unstamped, upholding remand for retrial.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la încheierea unui act autentic prin care să transfere reclamantei proprietatea asupra a 86,26 ha teren agricol extravilan, iar în subsidiar, rezoluţiunea parţială a contractului încheiat de părţi la data de 04.05.2015, denumit "Tranzacţie", cu privire la suprafaţa de 86,26 ha teren arabil intravilan; repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300.000 RON (actualizată cu rata indicelui inflaţiei), achitată de reclamantă pentru suprafaţa de 86,26 ha teren arabil intravilan; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.003.893,88 RON (minus suma de 300.000 RON) cu titlu de daune-interese, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de transmitere a proprietăţii asupra terenurilor în suprafaţă de 86,26 ha; cu cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvenţională, astfel cum s-a precizat ulterior, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să încheie contract de vânzare-cumpărare autentic pentru o suprafaţă de 99,496 ha teren agricol extravilan, în subsidiar plata sumei de 180.410 euro (1.431.131 RON), cu titlu de daune-interese pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 99,496 ha, a sumei de 58.780 euro, reprezentând subvenţie neprimită şi a sumei de 1.163.682 RON, pierderea unei recolte medii de 4.000 kg grâu/ha, precum şi obligarea la plata sumei de 180.000 euro, nedatorată.

Prin încheierea nr. 644 din 20 aprilie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile.

Prin sentinţa civilă nr. 2149 din 27 septembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale (materiale procesuale) şi a declinat competenţa în favoarea secţiei a II-a Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 64/C din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 632 din 7 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului din cererea principală privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, ca fiind prescrisă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în privinţa celorlalte capete de cerere, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 632 din 7 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă; a fost anulată în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte cererea principală şi s-a dispus trimirea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fiind menţinută soluţia asupra cererii reconvenţionale.

Pârâta B. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că cererea de recurs vizează încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, în soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive în privinţa primului capăt de cerere, instanţa de fond a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 1.669 din noul C. civ., potrivit cărora "Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat" şi că, aceste dispoziţii privesc promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, precum şi promisiunea unilaterală de vânzare sau cumpărare, rezultând că instanţa de fond a apreciat că prin convenţia din 04.05.2015 părţile au încheiat una dintre aceste tipuri de promisiuni, iar prin primul capăt de cerere reclamanta, promitent cumpărător, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, deşi din formularea petitului nu ar rezulta această calificare a cererii.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat, în esenţă, că actul juridic intitulat "Tranzacţie" nu are valoarea contractuală pretinsă de reclamantă, ci reprezintă în realitate, doar consemnarea rezultatului medierii/negocierilor dintre părţi şi că, prin urmare, în vădită contradicţie cu aspectele reţinute cu privire la acest act în cadrul analizei excepţiei prescripţiei extinctive, instanţa ar fi reţinut că în cauză nu este confirmată ipoteza încheierii unui contract.

În baza acestui raţionament, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că sunt fondate criticile apelantei în sensul că ar exista o contradicţie esenţială în considerentele instanţei de fond, care nu a pus în discuţia părţilor calificarea actului, situaţie ce ar echivala cu nesoluţionarea fondului cauzei, de vreme ce s-a reţinut că raporturile juridice nu au fost dovedite, în ciuda tuturor înscrisurilor depuse la dosar din care rezultă că părţile ar fi acţionat ulterior datei de 04.05.2015 în sensul punerii în executare, parţial, a celor consemnate în actul respectiv.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea soluţiei instanţei de apel, astfel cum a fost menţionată mai sus, este total eronată.

Astfel, consideră că interpretarea dată de instanţa de fond acestei tranzacţii a fost una corectă, întrucât termenii utilizaţi de părţi nu au confirmat ipoteza încheierii unui contract, câtă vreme s-a menţionat că pârâta a propus să acorde societăţii reclamante o suprafaţă de teren de 200 ha (...), iar reclamanta a acceptat în principiu.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond, în mod corect a reţinut că suprafeţele de teren nu au fost identificate, fiind indicată în mod generic "o suprafaţă de 200 ha teren arabil situat în extravilanul UAT Independenţa", chiar părţile convenind ca identificarea imobilelor să aibă loc la o dată ulterioară, iar demersurile pentru încheierea contractelor au fost stabilite "după identificarea celor 200 ha şi verificarea lor".

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în pofida denumirii date actului juridic "tranzacţie" din 04.05.2015, este şi faptul că reclamanta urma să "suspende demersurile judiciare pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor" şi nu să renunţe la judecata acestora, de unde rezultă că părţile nu au tranzacţionat stingerea litigiilor dintre ele şi nu şi-au asumat obligaţii contractuale, ci au purtat negocieri cu privire la soluţionarea lor.

Astfel fiind, reţinând că din înscrisul "tranzacţie" nu rezultă voinţa expresă a părţilor de a contracta şi asumarea unei obligaţii de a încheia un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil bine determinat, cu identificarea acestuia şi stabilirea preţului corespunzător, precum şi a unei date pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a apreciat că nu poate opera nici rezoluţiunea invocată de reclamantă.

Prin urmare, nici capetele de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi acordarea de daune-interese nu pot fi admise, câtă vreme sunt întemeiate în egală măsură pe răspunderea contractuală şi au caracter accesoriu faţă de petitul privind rezoluţiunea.

Mai susţine recurenta-pârâtă că nu există probe în sensul reţinut de instanţa de apel, că părţile ar fi acţionat ulterior datei de 04.05.2015 în vederea punerii în executare, parţial, a celor consemnate în actul respectiv.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Articolele 32 şi 33 din acelaşi act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 şi art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În sarcina recurentei-pârâte s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 12.841,44 RON, obligaţie ce i-a fost comunicată la data de 19 septembrie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent şi comunicat recurentei-pârâte la data de 22 mai 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, i s-a pus în vedere acesteia să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-pârâtă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în baza dispoziţiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 275 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.