Jurisdictional conflict settled: trade union's seat determines forum in reclassification claim, Bucharest Tribunal competent.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 3 noiembrie 2022, A., în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. augustIN, N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., M., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., KKK., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR -ROMSILVA şi REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ BISTRITA NĂSĂUD, ca instanţa să dispună:

1. obligarea pârâtelor la încadrarea salariaţilor, având calitatea de personal silvic, ce ocupă locuri de muncă care potrivit atribuţiilor din fişa postului presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate, control silvic şi cinegetic, exploatări forestiere, construcţii forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, în condiţii speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau, pentru salariaţii angajaţi ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv;

2. obligarea pârâtei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva (pentru salariatul ce ocupă funcţia de director al Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud), respectiv a pârâtei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud (pentru ceilalţi salariaţi din cadrul unităţii) la încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă ale salariaţilor, având calitatea de personal silvic, încadraţi în condiţii speciale de muncă, în sensul modificării condiţiilor de muncă, din condiţii normale de muncă în condiţii speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau, pentru salariaţii angajaţi ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv;

3. obligarea pârâtelor la plata contribuţiei suplimentare de asigurări sociale în cuantum de 8% pentru condiţii speciale de muncă, pentru salariaţii având calitatea de personal silvic încadraţi în condiţii speciale de muncă, conform prevederilor art. 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, coroborat cu art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data de 16.12.2019 sau, pentru salariaţii angajaţi ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv şi în continuare, ne toată durata existenţei contractelor individuale de muncă ale respectivilor angajaţi, în condiţii speciale de muncă.

Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 267 din 26 ianuarie 2023, a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a A., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a dispus declinarea cauzei, în favoarea Tribunalului Bistriţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că argumentele invocate în sustinerea excepţiei necompetentei generale a instanţelor ţin de inadmisibilitatea cererii şi nu de competenţa generală a instanţelor.

Instanţa a constatat, în ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a A., că mandatul dat de salariaţii menţionaţi în tabelele de la filele x A., nu este dat unei organizaţii sindicale de apartenenţă, conform prevederilor Legii sindicatului, respectiv, în raport de dispoziţiile articolului 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevăd faptul că organizaţiile sindicale, astfel cum sunt definite de art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011 (fie că este vorba de sindicat, federaţie sau confederaţie), pot să apere un drept al membrilor săi.

Instanţa a apreciat că un salariat al unei unităţi, în speţă Regia Naţională a Pădurilor şi Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud, nu poate să fie membru al organizaţiei sindicale de tipul federaţiei, pentru că, potrivit Legii sindicatului - art. 41, federaţia sindicală este alcătuită din sindicate şi nu din salariaţii unei unităţi.

A considerat instanţa că sunt relevante şi dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea dialogului social, potrivit cărora o persoană poate face parte, în acelaşi timp, doar dintr-o singură organizaţie sindicală la acelaşi angajator, de unde rezultă că salariaţii reprezentaţi în prezenta cauză nu pot fi în acelaşi timp membri de sindicat ai A., cât şi ai sindicatelor înfiinţate la nivel de unitate.

Instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 219 din Codul muncii ce prevăd că: "La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncă, în condiţiile legii".

Organizaţia sindicală este, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, o denumire generică pentru sindicat, federaţie sau confederaţie sindicală.

Dintre toate formele de organizaţii sindicale reglementate de lege (sindicat, federaţie, confederaţie şi uniune sindicală), instanţa a considerat că este evident că salariatul nu se poate afla în raport juridic decât cu sindicatul la care a aderat sau la a cărui constituire a contribuit, în baza dreptului la asociere prevăzut de art. 3 din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, în opinia instanţei, "organizaţia sindicală’’ la care face referire art. 28 din Legea sindicatelor nu poate fi decât sindicatul, un alt argument în sensul sus-menţionat fiind şi că, în aceeaşi secţiune, a 5-a din Titlul II Capitolul I a Legii nr. 62/2011, secţiune unde se afla plasat art. 28 în discuţie, denumită "Atribuţiile organizaţiilor sindicale" se află şi art. 31 care reglementează în mod distinct posibilitatea federaţiilor sau confederaţiilor sindicale (care sunt tratate separat conform art. 41 din acelaşi act normativ ca fiind forme de asociere a organizaţiilor sindicale) de a asigura, la cererea organizaţiilor sindicate afiliate, asistenţa sau reprezentarea intereselor acestora din urmă în relaţia cu angajatorii sau organizaţiile acestora.

De asemenea, concluzia în sensul că reprezentantul în instanţă al salariatului într-un conflict individual de muncă nu poate fi decât sindicatul al cărui membru este salariatul, se desprinde chiar din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din decizia nr. 1/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. x/2012, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, în care se arată că: "Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.

Într-o atare interpretare şi aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.

Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.

În concluzie, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2) ], se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant".

A precizat instanţa că în decizia Înaltei Curţi nu se vorbeşte de legitimitatea procesuală activă a federaţiei la care este afiliat sindicatul al cărui membru este salariatul reclamant, sau de determinarea competenţei teritoriale în funcţie de sediul federaţiei.

În consecintă, instanţa a considerat că salariaţii reclamanţi nu puteau împuternici în mod valabil A. pentru a-i reprezenta în prezentul proces, reţinând, de asemenea, că, prin tabelele semnate, reclamanţii, ce au cu toţii domiciliul în judeţul Bistriţa Năsăud, au achiesat la formularea prezentei acţiuni, respectiv şi-au însuşit acţiunea formulată în numele lor de o entitate care însă nu ar putea să le reprezinte interesele în prezenta cauză, astfel încât nu se poate aplica sancţiunea nulităţii cererii prevazută de art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât nu se pune problema lipsei dovezii calităţii de reprezentant, ci a lipsei validităţii mandatului acordat de salariaţii reclamanţi Federaţiei.

În aceste condiţii, în care mandatul dat de salariaţi Federaţiei nu este valabil, instanţa a apreciat că aceştia pot sta în judecată doar în nume propriu, caz în care competenţa teritorială este determinată de domiciliul salariaţilor sau de locul de muncă potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Având în vedere că în cauza de faţă salariaţii reclamanţi îşi au domiciliul în judeţul Bistriţa Năsăud, judeţ în care îşi au de altfel şi locul de muncă, instanţa a apreciat că se impune ca excepţia procesuală de procedură, absolută şi dilatorie de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, să fie admisă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la data de 28.02.2023 sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 581/F/2023 din 6 aprilie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Instanţa, în raport de dispoziţiile art. 269 Codul muncii şi de art. 208-210 din Legea nr. 62/2011 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii) conform cărora competenţa în soluţionarea litigiilor de muncă revine tribunalului de la domiciliul/sediul reclamantului şi observând că sediul se află în Bucureşti, a reţinut că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziţiile din codul muncii referitoare la jurisdicţia muncii completându-se cu prevederile C. proc. civ., potrivit art. 275 din Codul muncii.

Conform art. 28 din Legea nr. 62/2011, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Instanţa s-a raportat şi la decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), stabilind că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

A mai arătat tribunalul că, în considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că, "Practica neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de formularea imprecisă a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 care recunoşteau organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, pentru valorificarea drepturilor acestora izvorâte din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, fără a fi nevoie de un mandat expres din partea celor reprezentaţi în acest fel.

Practica neunitară s-a menţinut şi după adoptarea Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, în care se statuează expres asupra calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale atunci când introduc în justiţie o acţiune în numele membrilor lor, fiind identificată, în privinţa acţiunilor în justiţie formulate sub imperiul Legii sindicatelor nr. 54/2003."

În privinţa calităţii în care A. a acţionat în prezenta cauză, observând împuternicirile de la dosar şi precizările depuse la dosar, instanţa a constatat că reclamanţii au împuternicit organizaţia sindicală să formuleze în numele lor acţiunea. Or, în cuprinsul deciziei nr. 1/2013, anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, argumentând soluţia în sensul competenţei teritoriale în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor, la sediul sindicatului, a arătat următoarele:

"Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului. Într-o atare interpretare şi aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale. Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale."

Instanţa a constatat că A. a formulat acţiune în numele membrilor de sindicat menţionaţi în tabelele anexate acţiunii astfel că, în aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 62/2011, aceasta are calitate de reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 iunie 2023.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în soluţionarea conflictului de muncă dedus judecăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii şi art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii - 3 noiembrie 2022, conform cărora, competenţa de soluţionare revine tribunalului de la domiciliul/sediul sau de la locul de muncă al reclamantului.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziţiile din codul muncii referitoare la jurisdicţia muncii completându-se cu prevederile C. proc. civ., potrivit art. 275 din Codul muncii.

Totodată, Înalta Curte reţine şi faptul că prin decizia nr. 1/2013 din 21/01/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 1.03.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (dispoziţii preluate în art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011), că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. De asemenea, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, prezintă relevanţă în cauză dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care statuează în sensul că:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Se impune a se sublinia şi că, în cuprinsul deciziei nr. 1/2013, anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, argumentând soluţia în sensul competenţei teritoriale în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acţiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor, la sediul sindicatului, a arătat următoarele:

"Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului. Într-o atare interpretare şi aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale. Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale".

Înalta Curte constată că A. a formulat acţiune în numele membrilor de sindicat menţionaţi în tabelele anexate acţiunii, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 62/2011, aceasta are calitate de reclamant.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.