RCA insurance damages: timeliness of revision based on conflicting characterization of action as civil liability for crime vs. insurance law

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.110 RON daune materiale şi 40.000 euro în RON la cursul oficial al euro din data plăţii, reprezentând daune morale, şi penalităţi de întârziere la plata acestor sume, calculate de la data de 13.02.2019, până la data plăţii. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în eventualele taxe de timbru şi onorariu avocat.

Prin încheierea din 18 decembrie 2020, Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 677 din 01 martie 2021, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, invocată de pârâtă prin întâmpinare, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentinţa civilă nr. 8959 din 03 iunie 2021, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Ilfov şi a constat ivit conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 96 din 08 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 3452 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 3452 din 15 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi cu intimatul intervenient C., ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 662 din 14 aprilie 2022, reclamanta a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2452 din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. a formulat şi contestaţie în anulare.

Prin decizia civilă nr. 702A din 5 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia tardivităţii şi s-a respins contestaţia în anulare formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 662 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, susţinând că decizia civilă nr. 702A din 5 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2023 (nr. format vechi 657/2023) în contestaţie în anulare, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a căii de atac a recursului declarat împotriva deciziei nr. 662/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţate în apel de Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că obiectul cauzei vizează acordarea daunelor morale şi materiale în materia asigurărilor.

Potrivit revizuentei, importantă în cauză este calificarea acţiunii şi distincţia între o acţiune obişnuită în materia răspunderii civile delictuale sau contractuale şi răspunderea pentru prejudiciu cauzat prin infracţiune şi o acţiune reglementată special, atât în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii asigurătorului RCA, cât şi în ceea ce priveşte căile procesuale pe care victima accidentului le are la îndemână pentru satisfacerea dreptului la despăgubire direct de la asigurător.

Potrivit revizuentei, acţiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciu rezultat din infracţiune reprezintă genul - se aplica reglementari generale, iar acţiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciu rezultat urmare unui accident rutier reprezintă o specie din acest gen.

În situaţia în care acţiunea ar fi avut ca obiect pretenţii în temeiul răspunderii civile pentru urmări produse prin infracţiune in generis (aşa cum a fost tratată această cerere de către instanţele civile) fără să ia în considerare specificul materiei asigurărilor, fără să fie incident acest raport de asigurare, care este reglementat specific, acţiunea civilă nu ar fi fost inclusă în categoria acţiunilor civile ce nu sunt supuse căii de atac a recursului. Dar, potrivit revizuentei, tocmai pentru că există această incidenţă a raportului special de asigurare, acţiunea civilă având ca obiect obţinerea directă a despăgubirilor de la asigurătorul RCA nu poate fi tratată ca o acţiune de drept comun de răspundere ca urmare a unei infracţiuni, inclusiv din punct de vedere al aplicării normelor de drept procesual, iar dreptul substanţial prevalează.

Revizuenta susţine că, din silogismul juridic şi menţiunile din hotărârea pronunţată în apel, rezultă că aceasta a fost soluţionată pornind de la premisa unei acţiuni în răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin infracţiune, deşi a solicitat obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor pentru urmările cauzate prin accident rutier, situaţie confirmată prin considerentele deciziei pronunţate în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un aspect important, în opinia revizuentei, îl prezintă faptul că victima accidentului rutier s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2017, dosar în care au avut calitatea de părţi doar şoferul vinovat de producerea accidentului rutier şi victima accidentului rutier în calitate de persoană vătămată.

Mai precizează revizuenta că, în raport de decizia penală pronunţată în cauza indicată, instanţele de drept civil au respins cererea de obligare la plata despăgubirilor formulată împotriva asigurătorului RCA, B., cu aplicarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram, apreciind că partea vătămată şi-a exprimat opţiunea de a fi despăgubită pentru prejudiciu produs prin infracţiune în cadrul procesului penal.

Potrivi revizuentei, prin menţiunile din cuprinsul hotărârii din apel ce fac referire la prejudiciul cauzat prin infracţiune şi principiul aplicat de către instanţă pentru respingerea acţiunii civile, s-a creat aparenţa unei acţiuni ce este supusă recursului, dar prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost calificată acţiunea ca fiind o acţiune în materia asigurărilor, astfel că aceasta ar trebui să se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 457 alin. (3) C. proc. civ.

În opinia revizuentei, decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a soluţionat ca tardivă contestaţia în anulare, este de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a calificat acţiunea ca fiind o acţiune în materia asigurărilor.

Mai arată revizuenta că, în cadrul dezbaterilor, la termenul din data de 05 mai 2023, s-a susţinut că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului, cererea a fost calificată, motiv pentru care termenul pentru formularea contestaţiei în anulare trebuie să se calculeze de la data comunicării acestei decizii.

În opinia revizuentei, încălcarea autorităţii de lucru judecat rezidă tocmai în faptul că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu s-a aplecat asupra calificării cererii ca fiind o cerere în materia asigurărilor şi nu o cerere în despăgubire pentru urmări produse prin infracţiune.

Revizuenta apreciază că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti nu produce efecte doar în ceea ce priveşte soluţia adoptată de instanţă, ci şi cu privire la orice chestiune tranşată, iar în cauză se impune aplicarea autorităţii de lucru judecat cu privire la calificarea acţiunii ca fiind o acţiune în materia asigurărilor, situaţie ce susţine motivele contestaţiei în anulare.

Soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei în anulare este, în opinia revizuentei, netemeinică şi nelegală şi încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2452 din 17 noiembrie 2022 prin care s-a calificat pentru prima dată cererea ca fiind o acţiune în materia asigurărilor.

Revizuenta arată, de asemenea, că principalul motiv al contestaţiei în anulare este tocmai reţinerea greşită a situaţiei de fapt, ce atrage incidenţa art. 508 alin. (3) C. proc. civ., soluţia pronunţată în apel fiind bazată pe o eroare materială, instanţa reţinând greşit ca temei al cererii prejudiciul produs prin infracţiune, deşi cererea avea ca obiect obligarea la plata despăgubirilor în temeiul Legii nr. 136/1995, ca urmare a producerii unui accident rutier.

Revizuenta invocă şi Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 16 septembrie 2009.

În susţinerea motivelor, revizuenta solicită a se avea în vedere şi decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunţată dosar nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 1/2016 din 15/02/2016, pronunţată în dosar nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizia nr. 1 din 28 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi decizia penală nr. 23493/300/2017, în privinţa căreia invocă excepţia de nelegalitate.

Revizuenta solicită ca instanţa să aibă în vedere, de asemenea, şi Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă va lua în examinare excepţia tardivităţii cererii revizuire, invocată din oficiu, reţinând următoarele:

Articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părţile trebuie să le respecte atât în privinţa duratei, cât şi în privinţa momentului de la care acestea se calculează.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de revizuire invocat de către revizuentă, Înalta Curte apreciază că devin incidente dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit acestui text de lege, atunci când se invocă existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţate în dosare diferite, ultima hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire este de o lună şi se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, termenul imperativ de o lună se calculează în cauză de la data pronunţării respectivei hotărâri, de la această dată devenind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoştinţă de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că, în cazul acestui motiv de revizuire, se analizează numai soluţiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute de părţi încă de la momentul pronunţării, nu şi considerentele acestor hotărâri.

În prezenta cauză, termenul imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă de la 5 mai 2023 - data pronunţării ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar cererea de revizuire a fost formulată la 20 iunie 2023, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Totodată, se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

În condiţiile în care termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 5 mai 2023, rezultă că ultima zi în care putea fi formulată cererea de revizuire a fost - 5 iunie 2023, zi nelucrătoare, a doua zi de Rusalii. Ca atare, termenul de revizuire, calculat în acord cu art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 6 iunie 2023.

Având în vedere că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Ca urmare a exercitării revizuirii cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecinţa pierderii de către revizuentă a dreptului de a-i fi examinat pe fond motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va anula cererea de revizuire formulată de revizuentă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 702A din 5 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.