Application of monetary nominalism principle to interest and fees in CHF-denominated bank loans

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. de dosar x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din convenţia de credit nr. x/17.01.2008: art. 6 alin. (1) teza I din Condiţiile speciale şi art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3 din Secţiunea nr. 4, Plăţi"- Condiţii generale; ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 1, să constate nulitatea absolută a acestora; să repună părţile în situaţia anterioară, respectiv să dispună restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, în cuantum de 71.195,82 RON la data sesizării instanţei, precum şi în continuare, până la data eliminării clauzelor din contract; să oblige banca la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule; să oblige banca la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON, făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF-leu din acea zi; să oblige banca la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 2269 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 8266 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă în dosar nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 369/F/CC/2017 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 948 din 29 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. Reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtei suma de 850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 948 din 29 mai 2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj; au fost obligaţi apelanţii să plătească în solidar intimatei C. S.A. suma de 4.046 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenţii-reclamanţi susţin că prin apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 948 pronunţate la data de 29 mai 2018 de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, au solicitat anularea hotărârii, întrucât prima instanţă a apreciat în mod eronat faptul că dispoziţiile contractuale contestate reflectă principiul nominalismului monetar, motiv pentru care, ar fi excluse de la analiza caracterului abuziv.

În cadrul acestui motiv de apel, au susţinut nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că principiul nominalismului nu se aplică contractelor de credit încheiate de o bancă şi un consumator, precum şi motivat de faptul că, chiar şi în situaţia în care principiul nominalismului s-ar aplica contractului de credit, acest principiu nu se extinde asupra accesoriilor sau costurilor creditului (dobândă şi comisioane) ci, cel mult, poate privi exclusiv suma împrumutată (principalul).

Recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel, sintetizând criticile formulate, a sesizat distincţia pe care au făcut-o, în ceea ce priveşte principalul şi celelalte speze contractuale (dobânzi, comisioane, taxe) din perspectiva aplicabilităţii principiului nominalismului. Cu toate acestea, în cuprinsul considerentelor de respingere a apelului, instanţa nu a făcut nicio referire la aplicabilitatea principiului nominalismului în cazul dobânzilor, comisioanelor etc.

De altfel, chiar şi textele de lege invocate de către instanţa de apel în motivarea soluţiei de respingere (art. 1578 C. civ.), precum şi jurisprudenţa internă şi comunitară la care face trimitere în cuprinsul hotărârii (decizia CCR 62/2017 şi jurisprudenţa C.J.U.E.) se referă la suma împrumutată şi nu la costurile împrumutului.

Or, potrivit recurenţilor-reclamanţi, clauza atacată şi al cărui caracter abuziv a fost exceptat de la analiză de către instanţa de apel, are în vedere şi spezele contractului. Astfel cum au arătat în cuprinsul apelului, clauza care obligă împrumutatul să plătească orice sumă în moneda creditului, nu reprezintă o reflexie a principiului nominalismului care s-ar aplica, potrivit legii, exclusiv în privinţa restituirii împrumutului. Dobânzile, comisioanele nu reprezintă suma împrumutată, asupra căreia principiul nominalismului s-ar putea aplica prin efectul legii.

Din această perspectivă, recurenţii-reclamanţi apreciază că soluţia instanţei de apel ca fiind nemotivată, întrucât deşi a reţinut cele două critici, a respins apelul, analizând doar primul motiv de apel (cel referitor la principiul nominalismului) pe care l-a analizat doar din perspectiva aplicării principiului nominalismului asupra principalului.

În motivarea instanţei, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, nu se regăseşte niciun argument în susţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a criticii potrivit căreia în privinţa dobânzilor/comisioanelor/taxelor contractului, clauza care impune ca plata să se efectueze în moneda în care a fost acordat creditul, intră sub imperiul Directivei şi astfel, putând fi analizată din perspectiva caracterului abuziv.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel (caracterul nenegociat al clauzelor, nerespectarea obligaţiei de informare, consultare şi avizare a consumatorilor etc.) instanţa a considerat că, în contextul în care este incident cazul de excludere, parcurgerea celorlalte etape de verificare devine un demers nejustificat.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că, întrucât hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte aplicabilitatea principiului nominalismului în cazul costurilor contractului de credit, sancţiunea care se impune este anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Justiţie, secţia a II-a civilă, în complet de filtru, a dispus, prin încheierea din 1 martie 2023, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

La 26 aprilie 2023, intimata-pârâtă a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă şi dovada cheltuielilor de judecată.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 3 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la data de 20 septembrie 2023, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte nu poate reţine motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, în susţinerea căruia recurenţii-reclamanţi au arătat că hotărârea recurată nu este motivată.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătoreşti, care trebuie să conţină, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanţa ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În susţinerea recursului declarat, recurenţii-reclamanţi au arătat că în apel au invocat nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva faptului că principiul nominalismului nu se aplică contractelor de credit încheiate de o bancă şi un consumator, precum şi motivat de faptul că, chiar şi în situaţia în care principiul nominalismului s-ar aplica contractului de credit, acest principiu nu se extinde asupra accesoriilor sau costurilor creditului (dobândă şi comisioane) ci, cel mult, poate privi exclusiv suma împrumutată (principalul).

Astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel, sintetizând criticile formulate, a sesizat distincţia pe care au făcut-o, în ceea ce priveşte principalul şi celelalte speze contractuale (dobânzi, comisioane, taxe) din perspectiva aplicabilităţii principiului nominalismului. Cu toate acestea, în motivarea instanţei de apel, nu se regăseşte niciun argument în susţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a criticii potrivit căreia în privinţa dobânzilor/comisioanelor/taxelor contractului, clauza care impune ca plata să se efectueze în moneda în care a fost acordat creditul, intră sub imperiul Directivei, putând fi analizată din perspectiva caracterului abuziv.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte reţine că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod expres că, în esenţă, apelanţii-reclamanţi au susţinut faptul că dispoziţia contractuală ce obligă consumatorul să facă orice plată în moneda creditului nu poate fi considerată ca fiind o reflecţie a principiului nominalismului, pentru că, acesta din urmă vizează exclusiv restituirea împrumutului, nu şi plata celorlalte speze contractuale: dobânzi, comisioane, taxe.

Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată, instanţa de apel a arătat argumentat motivele pentru care principiul nominalismului monetar se aplică întregului contract de credit, atât în raport de dispoziţiile art. 1578 din vechiul C. civ., dar şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 7 februarie 2017, precum şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Înalta Curte arată că obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea recurată îndeplinind aceste cerinţe, astfel cum reiese din considerentele expuse .

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă. Conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va obliga recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata, în solidar, a sumei de 1.011,5 RON către intimata-pârâtă C. S.A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 688 din 9 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata, în solidar, a sumei de 1.011,5 RON către intimata-pârâtă C. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.