Damages for loss of use of undelivered housing: deficiency of motivation on statute of limitations and certainty of future contractual damages

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 1 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Sectorul 1 Bucureşti prin Primar, Judeţul Ilfov prin preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primarul general, B. S.A. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L., a solicitat să fie obligate entităţile să plătească reclamantului despăgubiri rezultând din lipsa de folosinţă a locuinţei reclamantului din cartierul Henri Coandă, începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (20 octombrie 2008) şi până la predarea locuinţei la cheie, respectiv cu toate utilităţile funcţionale, prejudiciu pe care îl evaluează la suma de 1.000 euro lunar, adică 99.000 euro până în ianuarie 2017, şi în continuare până la predarea la cheie a locuinţei către reclamant; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Distrigaz Sud Reţele S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere privind antrenarea răspunderii contractuale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor B. S.A. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Distrigaz Sud Reţele S.R.L., precum şi inadmisibilitatea atragerii răspunderii delictuale în prezenţa celei contractuale, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Pârâtul Judeţul Ilfov a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie prin care a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, iar în măsura în care se admite cererea de chemare în judecată a solicitat să se admită şi cererea de chemare în garanţie în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului. A invocat excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea sa la plata despăgubirilor pe tărâm delictual, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judeţului Ilfov şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pârâtul Oraşul Voluntari prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că dreptul material la acţiune al reclamantului s-a prescris, să se constate ca acţiunea este inadmisibilă în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, să se constate, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte răspunderea civilă contractuală ca temei al pretenţiilor faţă de pârât, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat cerere de chemare în garanţie a Oraşului Voluntari prin Primar prin care a solicitat ca, în cazul în care va fi admisă cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant împotriva Municipiului Bucureşti prin Primar, să se admită cererea de chemare în garanţie şi să se dispună obligarea chematului în garanţie la plata sumelor de bani şi a cheltuielilor de judecată la care pârâtul ar fi fost obligat faţă de reclamant, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Pârâtul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în subsidiar, ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Pârâtul chemat în garanţie Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de Judeţul Ilfov, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse la dosarul tribunalului.

Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 2139 din 16 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, Sectorul 1 Bucureşti prin Primar, Judeţul Ilfov prin Preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primarul general, B. S.A. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L. A obligat pe pârâta Agenţia Naţionala pentru Locuinţe să plătească reclamantului A. suma de 82.890 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 20 octombrie 2008-10 octombrie 2018, în echivalentul în RON la data plăţii efective. A respins ca rămas fără obiect petitul subsidiar, excepţiile invocate de pârâte faţă de petitul subsidiar şi cererile de chemare în garanţie formulate de Judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti. A obligat pârâta Agenţia Naţionala pentru Locuinţe la plata sumei de 9.616,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant şi la plata sumei de 8.560 RON către stat, reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantului. A obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Oraşul Voluntari şi la plata sumei de 10.818,32 RON cu acelaşi titlu, către pârâta B. S.A.

Prin sentinţa nr. 1660 din 29 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 693 euro lunar, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă, din luna noiembrie 2018 şi până la data predării la cheie a locuinţei, cu toate dotările urbane şi utilităţile funcţionale. A respins ca neîntemeiată cererea de completare şi lămurire a considerentelor încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2017.

Pârâtă Agenţia Naţionala pentru Locuinţe a formulat apel împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2017, a sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019 şi a sentinţei civile nr. 1660 din 29 septembrie 2020, iar reclamantul A. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019.

Pârâtul Judeţul Ilfov a formulat întâmpinare şi apel provocat. A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de intimat şi excepţia inadmisibilităţii apelului principal.

Reclamantul A. a depus întâmpinare faţă de apelul formulat de Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de aceasta împotriva încheierii din 5 decembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019 în ceea ce priveşte necesitatea completării sau lămuririi considerentelor primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţionala pentru Locuinţe.

Pârâtele B. S.A. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Distrigaz Sud Reţele S.R.L. în judecata apelului promovat de A..

Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă a constatat ca nu au calitate procesuala pasivă Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sectorul 1 Bucureşti prin Primar, Judeţul Ilfov prin preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L. şi a respins apelul provocat formulat de Judeţul Ilfov, ca inadmisibil, pentru motivele arătate în considerentele încheierii.

Prin decizia civilă nr. 405 din 5 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cu privire la capătul de cerere privind lipsa de folosinţă până la data predării locuinţei, ca inadmisibil. A respins apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2139 din data de 16 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Voluntari prin Primar şi B. S.A., ca nefondat. A respins apelurile declarate de pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2017, a sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019 şi a sentinţei civile nr. 1660 din 29 septembrie 2020, în contradictoriu cu reclamantul A., ca nefondate.

Împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 martie 2021, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada 20 octombrie 2008 şi până la predarea efectivă a locuinţei la cheie cu toate utilităţile şi a reţinut în mod greşit că pârâta s-a referit numai la ultimii 3 ani. Recurenta susţine că decizia curţii de apel nu este motivată conform exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se mai arată că obligaţia de predare a imobilului nu este una cu executare succesivă şi că intimatul-reclamant a cunoscut că prin neefectuarea lucrărilor de construcţii şi utilităţi se produce un prejudiciu în patrimoniul său începând cu 20 octombrie 2008, acesta fiind momentul de la care curge termenul de prescripţie raportat la data comiterii pretinsei fapte ilicite şi la momentul cunoaşterii prejudiciului. Acest prejudiciu este continuu, iar pentru fiecare zi de întârziere curge un prejudiciu distinct.

Într-o altă critică se afirmă că din clauzele contractului de mandat nu rezultă că recurenta-pârâtă şi-ar fi asumat obligaţia de finalizare a locuinţei, ci doar pe aceea de a avea un comportament diligent, şi ca urmare nu poate fi obligată la plata vreunui prejudiciu. Se susţine că nu ar exista o relaţie contractuală directă între recurenta-pârâtă şi intimatul-reclamant, iar obligaţiile de realizare a utilităţilor sunt în sarcina autorităţilor publice semnatare ale convenţiei nr. 1909/2004.

Se mai arată că prejudiciul viitor nu este cert întrucât nu poate fi determinată întinderea sa şi că decizia curţii de apel este lipsită de temei legal deoarece s-a reţinut că prejudiciul s-a născut la data finalizării lucrărilor de construcţie şi este cert atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului, conform prevederilor art. 484 C. proc. civ.. Prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, pentru neplata integrală a cauţiunii, cererea de suspendare şi a dispus restituirea cauţiunii achitate.

Intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în calea de atac a recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât acesta nu a avut calitatea de parte în apel.

Intimatele-pârâte B. S.A. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L. au depus întâmpinare prin care au arătat că nu au calitate procesuală pasive în calea de atac a recursului.

Intimatul-pârât Judeţul Ilfov prin Preşedintele Consiliului Judeţean a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitatea de intimat în calea de atac a recursului.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că este necesară stabilirea cadrului procesual, sens în care susţine excepţiile invocate prin întâmpinare.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus rectificarea citativului în sensul că intimaţi în cauză sunt A., B. S.A. şi Oraşul Voluntari prin Primar. Prin aceeaşi încheiere s-a prorogat discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A., invocată prin întâmpinare şi au fost respinse excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului, invocate de intimatul-reclamant A. prin întâmpinare, cu motivarea din respectiva încheiere. A fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 martie 2021 şi s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023.

La acest termen, a fost prorogată discutarea încuviinţării probei cu înscrisurile solicitate de apărătorul intimatului-reclamant pentru termenul de la 14 iunie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înaltă Curte va reţine criticile prin care se susţine lipsa motivării întrucât din cuprinsul deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a expus considerentele pentru care soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul produs începând cu 20 octombrie 2008 este corectă. Curtea de apel a reţinut că fapta pârâtei de a nu asigura finalizarea construcţiei şi a lucrărilor de infrastructură şi utilităţi reprezintă o inacţiune continuă, astfel că dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri nu este prescris, însă s-a raportat numai la cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată. Or, reclamantul a solicitat plata despăgubirilor rezultând din lipsa de folosinţă a locuinţei, începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (20 octombrie 2008) şi până la predarea locuinţei la cheie.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care recurenta afirmă obligaţia sa de a preda la termen locuinţa este cu executare unică întrucât neîndeplinirea obligaţiei contractuale a recurentei-pârâte are caracter continuu, iar dauna se produce la rândul ei, în mod continuu, progresiv, zi de zi.

De asemenea, vor fi înlăturate şi criticile referitoare la natura obligaţiei recurentei-pârâte deoarece este corectă statuarea curţii de apel în sensul că este vorba despre o obligaţie de rezultat, şi nu despre o obligaţie de diligenţă. Conform constatărilor instanţei devolutive, din conţinutul convenţiei nr. 1909/2004 şi a contractului de mandat nr. HC-0319 reiese că recurenta-pârâtă s-a obligat să asigure finalizarea imobilului cu destinaţie de locuinţă, predarea la cheie însemnând atât realizarea lucrărilor de construire a apartamentului, cât şi realizarea reţelei de utilităţi, în termenul stabilit. Instanţa supremă nu va analiza susţinerile autoarei căii de atac prin care aceasta aduce în discuţie conţinutul obligaţiilor sale şi solicită reinterpretarea clauzelor incluse în contractul de mandat şi nici pe cele referitoare la diligenţele pe care aceasta le-ar fi depus în scopul realizării reţelei de utilităţi întrucât acestea sunt aspecte de fapt pe care instanţa de recurs nu le poate examina.

Înalta Curte va reţine criticile prin care recurenta susţine că este greşită soluţia curţii de apel de a respinge apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1660 din 29 septembrie 2020, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2139 din 16 iulie 2019 şi s-a dispus obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă a locuinţei până la predarea la cheie.

Instanţa supremă notează că pentru a se putea solicita angajarea răspunderii contractuale pentru repararea unui prejudiciu viitor este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii contractuale, în special caracterul cert al acestuia. Stabilirea certitudinii unui prejudiciu viitor presupune siguranţa că acesta se va produce şi determinarea întinderii sale în urma unei evaluări obiective.

Stabilirea cuantumului prejudiciului prin raportare la valoarea chiriilor pe piaţa imobiliară, valabilă la 10 noiembrie 2018, momentul efectuării raportului de expertiză contabilă, nu susţine caracterul cert al prejudiciului viitor deoarece cifrele respective se referă la o perioadă de timp anterioară intervalului pentru care reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor pentru acest capăt de cerere. Se reţine astfel o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1084 - art. 1086 C. civ. din 1864.

Mai mult, nici caracterul de certitudine vizând îndeplinirea celorlalte condiţii ale răspunderii contractuale pentru viitor nu poate fi reţinut, deoarece nu se poate prezuma că nepredarea imobilului va avea drept cauză neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi că va fi făcută cu vinovăţie, ori că nu vor fi incidente cauze de înlăturare a caracterului ilicit sau a vinovăţiei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi alin. (2) şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 martie 2021, pe care o va casa în parte şi va trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în ceea ce priveşte apelurile formulate de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 în ceea ce priveşte obligaţia recurentei-pârâte de a plăti despăgubiri intimatului-reclamant, începând cu 20 octombrie 2008, subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu ocazia noii judecăţi, curtea de apel, în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul produs în perioada începând cu 20 octombrie 2008 şi până la momentul împlinirii celor 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată.

Referitor la obligarea recurentei-pârâte la plata despăgubirilor cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă, din luna noiembrie 2018 şi până la data predării la cheie a locuinţei, realizând o nouă judecată, instanţa de apel va da eficienţă prevederilor art. 1084 - art. 1086 C. civ. din 1864 şi va analiza dacă este îndeplinită condiţia certitudinii prejudiciului viitor prin raportare şi la probatoriul administrat în cauză. În limitele efectului devolutiv al apelului şi în virtutea rolului activ, curtea de apel va putea dispune, dacă va aprecia necesar, completarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 405 din 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte apelurile formulate de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iunie 2023.