Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1612/2023 AI generated

Nullity of unilateral loan instrument: Cassation appeal barred for failing to substantiate substantive law violations under Art. 488(1)(8) CPC.

Case Number Decizia nr. 1612/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant’s exception of nullity, annulled the plaintiff’s appeal, and confirmed the finality of the first-instance judgment rejecting the claim, ordering the plaintiff to pay 11,900 RON in procedural costs. The dispute concerned a commercial company’s attempt to annul a unilateral document titled as a loan contract, seeking the restitution of funds already paid under a payment order; the lower courts had previously dismissed the nullity action and the appeal. The Supreme Court ruled that the appeal was null for lack of proper motivation under Articles 486 and 487 of the Code of Civil Procedure, finding that the plaintiff’s arguments merely contested the factual assessment and evidentiary interpretation (netemeinicie) rather than demonstrating specific violations of material or procedural law required for a cassation appeal under Article 488(1)(8), thereby failing to meet the legal standards for challenging the appellate decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 309 alin. (4) C. proc. civ, art. 309 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of unilateral loan instrument: Cassation appeal barred for failing to substantiate substantive law violations under Art. 488(1)(8) CPC: Recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material privind condiţiile esenţiale de validitate şi de formă ale contractului prevăzute de C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract unilateral contract article of civil procedure action for annulment interpretation of a judgment commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 309 alin. (4) C. proc. civ
De asemenea, critica prin care se arată că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 309 alin. (4) C. proc. civ., nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci modul de interpretare a probatoriului, aspect care ţine de netemeinicia hotărârii.
art. 309 alin. (2) C. proc. civ
Cu privire la calitatea de profesionist a recurentei reţinută în cauză se arată că eronat a apreciat instanţa de apel că această excepţie este aplicabilă, având în vedere faptul că art. 309 alin. (2) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
La termenul din 22 iunie 2023, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, reţinând următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
(2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Timiş la data de 09.08.2021 şi înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., a chemat în judecată pârâtul C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea actului denumit unilateral de către pârât contract de împrumut nr. x/29.05.2019 şi, ca o consecinţă a admiterii capătului principal de cerere, obligarea pârâtului să restituie suma de 280.000 RON, achitată ca urmare a punerii în executare a contractului de împrumut nr. x/29.05.2019, contract a cărui nulitate solicită a fi constatată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 177/2022/04 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş a respins excepţia netimbrării şi excepţia inadmisibilităţii. A respins excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei de obiect. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., având ca obiect constatare nulitate act.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel la data de 18.04.2022, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 177/2022/04 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material privind condiţiile esenţiale de validitate şi de formă ale contractului prevăzute de C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanţa de apel a realizat o distincţie între contractul de împrumut ca negotium, respectiv operaţiune juridică şi înscrisul întocmit pentru probarea unei operaţiuni juridice, distincţie care este aplicată necorespunzător realităţii faptice a cauzei deoarece a apreciat că acţiunea în constatarea nulităţii absolute nu poate privi decât operaţiunea juridică, respectiv actul în sensul de negotium iuris, potrivit dispoziţiilor art. 1246 şi următoarele din C. civ.

Or, aceste prevederi legale au fost aplicate eronat de către instanţa de apel, care a constatat faptul că recurenta a solicitat, în fapt, anularea contractului de împrumut în sens de negotium iuris, şi, totodată, faptul că înscrisul intitulat contract de împrumut nr. x din 25.05.2019 reprezintă, de fapt, o simpla declaraţie a împrumutătorului cu privire la operaţiunea juridică şi cuprinde un veritabil act juridic".

Cu toate că distincţia între actul juridic în sens de negotium şi actul juridic în sens de instrumentum nu poate fi negată, problema care se pune este tocmai lipsa de identitate între împrumutul care a existat în realitate între părţile contractului real, respectiv S.C. A. S.R.L. în calitate de împrumutat şi administratorul societăţii, respectiv doamna B., în calitate de împrumutător, şi actul întocmit în mod unilateral de către intimat şi care face obiectul prezentei speţe, act fată de care nu a existat niciodată o operaţiune juridică în sens de negotium iuris, întrucât nu a existat niciodată un acord de voinţe al ambelor părţi în sensul efectuării unui împrumut.

Pe de altă parte, instanţa de judecată a admis faptul că înscrisul intitulat contract de împrumut nr. x din 25.05.2019 reprezintă, de fapt, o simplă declaraţie a împrumutătorului cu privire la operaţiunea juridică.

Or, dacă acest act reprezintă o simplă declaraţie din partea unei singure părţi a unui presupus contract, este cert faptul că acest înscris nu poate constitui un act juridic în sens de instrumentum, care să probeze existenţa unui contract, care presupune un acord de voinţă între cel puţin două părţi.

Având în vedere faptul că legea nu prevede condiţii de formă speciale pentru contractul de împrumut de consumaţie, acesta din urmă trebuie încheiat conform regulilor de drept comun în materia contractelor, prin urmare în formă scrisă ad probationem.

Printr-o altă critică se arată că instanţa de apel a realizat o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că acest articol reglementează posibilitatea dovedirii cu martori a actului juridic civil pentru care legea cere forma scrisă, în situaţia în care este întrunită cel puţin una dintre condiţiile enunţate de textul legal.

Prin urmare, aceste situaţii nu constituie veritabile excepţii de la condiţiile formale prevăzute de lege pentru actele civile, ci constituie excepţii de la inadmisibilitatea probei cu martori, prin care s-ar putea dovedi existenţa actului juridic, dacă acestea sunt întrunite.

Or, în condiţiile în care în cauză nu a fost administrată proba cu martori, iar dispoziţiile C. civ. prevăd obligativitatea formei scrise pentru acest contract, care depăşeşte cu mult suma de 250 de RON, aceste excepţii nu sunt aplicabile în speţă.

Mai mult, chiar dacă s-ar admite că aceste excepţii îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, condiţiile de invocare a acestora nu sunt îndeplinite.

Cu privire la imposibilitatea morală de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că aceasta ar fi justificată de faptul că reprezentanta reclamantei şi împrumutătorul s-au aflat într-o relaţie asimilată căsătoriei timp de 9 ani.

Acest aspect reţinut de instanţă nu este conform realităţii, având în vedere faptul că, pe de-o parte, reprezentanta recurentei şi intimatul erau divorţaţi la momentul întocmirii actului juridic intitulat Contract de împrumut nr. x/29.05.2019, şi, pe de altă parte, excepţia care vizează imposibilitatea materială sau morală de a întocmi un înscris are cu totul altă aplicabilitate.

Cu privire la calitatea de profesionist a recurentei reţinută în cauză se arată că eronat a apreciat instanţa de apel că această excepţie este aplicabilă, având în vedere faptul că art. 309 alin. (2) C. proc. civ. exclude posibilitatea aplicării acestei excepţii în situaţia în care legea cere forma scrisă pentru dovedirea unui act juridic, cum este şi cazul în speţă.

De altfel, şi această excepţie vizează exclusiv admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea actului juridic, care nu este aplicabilă în cauză.

Referitor la pretinsa mărturisire a recurentei cu privire la existenţa împrumutului, reiterează aspectele invocate în cadrul cererii de apel cu privire la ordinul de plată nr. x din 30 mai 2019.

Recurenta arată că instanţa de apel se află în eroare şi cu privire la natura juridică de început de dovadă scrisă a actului juridic intitulat Contract de împrumut nr. x/29.05.2019, din moment ce s-a făcut dovada existentei contractului real care a stat la baza tranzacţiei la care face referire instanţa de apel, fiind vorba despre Contractul de împrumut asociat nr. x/29.05.2019, care de altfel nu este nici măcar menţionat de către instanţa de apel în cuprinsul hotărârii.

Astfel, contrar celor reţinute către instanţa de apel cu încălcarea normelor juridice în materie, în ceea ce priveşte actul ce face obiectul cauzei, nu poate fi vorba despre un consimţământ valabil exprimat, cu atât mai mult cu cât recurenta nu şi-a asumat nicio obligaţie în cadrul acestui contract.

În mod specific, în materia contractului de împrumut, potrivit dispoziţiilor art. 2.158 alin. (1) C. civ. împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură si calitate.

În condiţiile în care din cuprinsul "contractului" lipsesc cu desăvârşire atât obligaţia asumată de către debitor, cât şi semnătura acestuia, soluţia legală este constatarea nulităţii absolute a acestuia, aspect omis de către instanţa de apel în urma interpretării defectuoase a normelor de drept material prevăzute de C. civ. în materia actelor juridice.

Intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 22 iunie 2023, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, reţinând următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi a invocat acest motiv de nelegalitate susţinerile recurentei nu relevă greşita aplicare a normelor de drept procedural sau material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile de drept material privind condiţiile esenţiale de validitate şi de formă ale contractului prevăzute de C. civ., reprezintă modul propriu de interpretare a acestor dispoziţii de către recurentă, pe care însă instanţa de apel nu l-a reţinut în contextul aprecierii probelor aflate la dosar.

De asemenea, critica prin care se arată că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 309 alin. (4) C. proc. civ., nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci modul de interpretare a probatoriului, aspect care ţine de netemeinicia hotărârii.

Aceleaşi concluzii se reţin şi cu privire la criticile ce se referă la consimţământ ca o condiţie de valabilitate a contractului, având în vedere că, deşi sunt invocate elemente de formare a consimţământului, în realitate susţinerile trimit la probatoriu şi la situaţia de fapt.

Înalta Curte reţine că, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde în realitate, fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum a arătat şi intimatul în susţinerea excepţiei nulităţii recursului.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauză din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Aşadar, criticile nu sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Totodată, reţinând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 682/A din 16 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2023.