Cassation appeal nullified for failure to develop illegality grounds challenging quantum of moral damages and application of common fault

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, sub numărul x/2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi cu terţul poprit G. lonuţ, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei societate de asigurare la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubire: pentru reclamantul A., suma de 300.000 de RON, reprezentând prejudiciu material şi suma de 500.000 de euro, prejudiciu moral, precum şi plata unei sume lunare de 1.000 de RON pentru tot restul vieţii; pentru B., suma de 500.000 de RON, reprezentând prejudiciu material şi suma de 1.000.000 de euro pentru prejudiciul material încercat, precum şi plata unei sume lunare de 2.000 de RON pentru tot restul vieţii; pentru D., suma de 50.000 de RON, cu titlu de prejudiciu moral încercat; pentru C., suma de 20.000 de RON, reprezentând prejudiciu moral încercat şi pentru E., suma de 60.000 de RON, reprezentând prejudiciu material cauzat de distrugerea autoturismului cu număr de înmatriculare x.

Prin sentinţa civilă nr. 5815 din 3 iulie 2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub acelaşi număr, 1913/281/2018, la data de 22.10.2020.

Prin sentinţa nr. 556 din 14 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta F. S.A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 19.215,81 RON daune materiale şi 50.000 euro daune morale pentru reclamantul A.; 19.693 RON daune materiale şi 95.000 euro daune morale pentru reclamanta B. şi câte 10.000 RON daune morale pentru reclamanţii D. şi C..

Totodată, s-a admis în parte cererea reclamanţilor privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâta la plata către reclamanţii B., A. şi C. a sumei de 1.500 RON onorariu avocat şi 80 RON taxă efectuare raport expertiză medico-legală din totalul de 126 RON şi 250 RON onorariu expert auto, 500 RON onorariu avocat pentru D., respectiv 900 RON onorariu avocat pentru E.

Prin sentinţa nr. 706 din 17 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 556 din 14 mai 2021, formulată de reclamanţi, fiind dispusă completarea acestuia în sensul obligării pârâtei F. S.A. la plata sumei de 49.345 RON către reclamanta E.

Împotriva acestor sentinţe a formulat apel pârâta F. S.A.

Prin decizia nr. 376 din 5 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 556 din 14 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, fiind respinsă cererea formulată de reclamanţii D. şi C., de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta F. S.A. împotriva sentinţei nr. 706 din 17 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost obligată apelanta să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 februarie 2022, a formulat recurs pârâta F. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal casarea deciziei recurate şi a sentinţei nr. 556 din 14 mai 2021, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe iar, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurata nu arată în mod clar şi coerent care a fost raţiunea obligării recurentei la plata unor despăgubiri morale într-un cuantum aşa de ridicat.

De asemenea, recurenta a învederat că instanţa de apel a făcut referire la două hotărâri CEDO care nu au aplicabilitate în cauză, acestea fiind străine de natura pricinii având ca obiect despăgubiri morale, respectiv Cauza Dambean c. României şi cauza Voiculescu c. României.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat că instanţa de apel nu a examinat motivul privitor la necuplarea centurii de siguranţă pentru reclamanta B. - răspunsul expertului desemnat nefiind edificator, aspect arătat de către recurentă şi prin obiecţiunile formulate.

A arătat recurenta că instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 1.371 C. civ., conform căruia:

"(1) în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Potrivit recurentei, reclamanta a refuzat să răspundă dacă a avut centura de siguranţă cuplată la momentul accidentului.

A concluzionat astfel că instanţa de apel nu a avut în vedere tot materialul probatoriu, întemeindu-şi concluzia numai pe răspunsul expertului tehnic.

Sub un alt aspect, recurenta a invocat că, deşi a făcut trimitere la o serie de decizii ale instanţelor de judecată, instanţa de apel nu le-a avut în vedere, deşi jurisprudenţa reprezintă criteriu al despăgubirilor, conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014.

În acest sens, o decizie de speţă, considerată relevantă de către recurentă este decizia nr. 422/2018 pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Curtea de apel, a mai arătat recurenta, trebuia să manifeste preocupare în a analiza jurisprudenţa din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Potrivit recurentei, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni, astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Prin urmare, a susţinut recurenta, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat terţele persoane păgubite.

La data de 7 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul terţ poprit G., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

La data de 15 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Prin rezoluţia din 9 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 11 mai 2023 intimatul terţ poprit G. a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului.

La data de 15 mai 2023 intimaţii-reclamanţi B. şi E. au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului.

Prin rezoluţia din 22 mai 2023 s-a acordat termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023, în complet de filtru.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta F. S.A., invocată din oficiu, urmează a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanţei care a pronunţat hotărârea atacată şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunţată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, autor al recursului, instanţa precedentă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În cauză, recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă, în esenţă, că hotărârea recurata nu arată în mod clar şi coerent care a fost raţiunea obligării recurentei la plata unor despăgubiri morale într-un cuantum aşa de ridicat.

Deşi evocă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., se observă că recurenta contestă dezlegările date de instanţa de apel împrejurărilor de fapt analizate, susţinerile sale vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinute în cauză.

Mai mult, pârâta îşi exprimă dezacordul faţă de situaţia de fapt reţinută şi cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor A. şi B..

Dat fiind însă reglementarea legală a recursului, aspectele privitoare la situaţia de fapt, astfel cum au fost reţinute în fond şi care au determinat instanţa să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susţine că instanţa de apel nu a examinat motivul privitor la necuplarea centurii de siguranţă pentru reclamanta B., fiind omisă aplicarea dispoziţiilor art. 1.371 C. civ.

Chestiunea readusă în discuţie de către pârâtă, respectiv culpa comună în producerea accidentului, reprezintă o circumstanţă integrată situaţiei de fapt în ansamblul său, stabilită deja de instanţele devolutive şi care excedează cadrului procesual al recursului, cale de atac fiind incompatibilă cu efectuarea verificărilor de fapt.

În aceeaşi măsură, stabilirea dreptului la daune morale şi întinderea acestora prin raportare la situaţia de fapt, se apreciază cu ocazia judecăţii în fond, fiind de competenţa exclusivă a instanţelor devolutive.

Recurenta, prin criticile formulate, solicită în fapt instanţei de recurs o reapreciere a probelor administrate în fond, respectiv reevaluarea circumstanţelor cauzei, cu scopul de a obţine o soluţie diferită asupra despăgubirilor solicitate de reclamant.

Or, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirilor şi solicitarea recurentei de diminuare a sumei acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale deciziei atacate, în afara limitelor controlului ce poate fi exercitat de instanţa de recurs.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a invocat şi faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, jurisprudenţa în materie, deşi, potrivit art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, aceasta reprezintă un criteriu în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor.

Potrivit recurentei, daunele morale trebuie să reprezinte o "satisfacţie echitabilă", astfel încât să acopere prejudiciul efectiv suferit, fără însă a se constitui într-un folos injust pentru victimă.

Înalta Curte constată că, deşi pârâta a făcut trimitere la art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, aceasta a omis să arate în ce anume constă nelegalitatea hotărârii atacate ori modul concret în care au fost încălcate dispoziţiile legale evocate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel şi la considerentele acesteia.

Din expunerea recurentei rezultă cu evidenţă readucerea în discuţie a unor chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Instanţei de recurs nu îi este permis de lege să cenzureze aprecierile realizate de curtea de apel în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, criticile recurentei pe acest aspect situându-se în sfera eventualei netemeinicii a hotărârii, şi nu a nelegalităţii.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va anula recursul formulat de recurenta-pârâtă F. S.A., împotriva deciziei nr. 376 din 5 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei nr. 376 din 5 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.