Invalid cassation appeal against appellate reduction of moral damages for road accident: failure to articulate specific grounds of illegality under Art. 488 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2017, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. şi intervenientul D., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei, societate de asigurare, la plata sumei de 60.000 euro (în echivalent RON la data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale, pentru reclamanta A., a sumei de 10.580,63 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate în vederea refacerii reclamantei A., în calitate de persoana vătămată, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 15.05.2016; a sumei de 35.000 euro (în echivalent RON la data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale, pentru reclamanta B., precum şi a sumei de 3.002,29 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale, pentru reclamanta B., în calitate de persoana vătămată, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 15.05.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2392 din 19 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a admis în parte cererea, fiind obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, precum şi la plata sumei de 2.457,08 RON, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 25.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, precum şi la plata sumei de 773 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 142 din 31 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 25.000 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR din data plăţii şi la plata către intimata B. a sumei de 10.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii.

A fost obligată intimata B. la plata către apelantă a sumei de 682 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 10 martie 2022, au formulat recurs reclamantele A. şi B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel iar, în rejudecare, respingerea apelului pârâtei.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a învederat că decizia recurată nu este motivată în drept, soluţia instanţei de apel raportându-se strict la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

În opinia recurentelor, aspectele referitoare la situaţia de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ. şi de jurisprudenţă, astfel încât nu se poate considera că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cuprinde o motivare clară şi precisă a soluţiei pronunţate ori că respectă rigorile legii.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantele au susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel nu ţine cont de situaţia de fapt şi reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, creând o situaţie inechitabilă pentru recurente.

S-a arătat că instanţa de apel a redus sumele acordate reclamantelor, reprezentând despăgubiri, cu mai mult de 50%, fără a reinterpreta, reface sau completa probatoriul administrat.

Au învederat recurentele că, potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se stabilesc în acord cu jurisprudenţa naţională şi legislaţia aplicabilă, or, în cauză nu este relevată jurisprudenţa naţională la care instanţa de apel s-a raportat la momentul soluţionării cauzei, prin urmare, acest criteriu nu a fost avut în vedere, iar dispoziţiile legale nu au fost aplicate.

Potrivit recurentelor, decizia atacată nu cuprinde niciun temei juridic în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, instanţa având în vedere, la momentul pronunţării, argumentele invocate de către pârâtă, respectiv "cuantumul exagerat" al despăgubirilor solicitate.

Au solicitat recurentele a se observa că, pe lângă suferinţele fizice şi psihice suferite prin accidentul rutier, instanţa trebuie să aibă în vedere criteriile prevăzute de art. 1.388 alin. (3) C. civ., care face trimitere la valoarea salariului minim net pe economie, context în care valoarea despăgubirilor acordate pentru fiecare zi de îngrijire medicală trebuie sa fie cât mai apropiată de această sumă (în anul 2022, la momentul pronunţării deciziei recurate, salariul minim net pe economie în România era de 1.524 RON).

Mai mult, deşi au probat prelungirea în timp a consecinţelor accidentului, atât la nivel fizic, cât şi psihic, instanţa de apel a reţinut că:

"reclamantele şi-au modificat modul de viaţă, însă nu într-o modalitate substanţială pe termen nedefinit", fără a se motiva în baza căror înscrisuri s-au reţinut aceste concluzii.

Potrivit art. 1.357 C. civ., prejudiciul se repară în integralitate indiferent că acesta este moral sau material, iar în acord cu art. 1.391 C. civ. se pot acorda despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă socială, familială şi profesională, aspecte care nu au fost avute în vedere la momentul soluţionării cauzei de către instanţa de apel.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la viaţa, la sănătate şi integritate corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincţie, după cum prejudiciul este material sau moral.

Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situaţia în care îi permite să ducă o viaţă demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii accidentului.

Au subliniat recurentele, a trata această problemă doar din perspectivă pur medicală, fără a analiza impactul psihologic asupra recurentelor şi prelungirea acestuia în timp, înseamnă a nu acorda despăgubirile integral, conform dispoziţiilor legale, într-o societate dinamică în care cunoaşterea de sine a evoluat şi se pune din ce în ce mai mult accent pe echilibrul psihic al individului. Implicit, reprezintă o neaplicare a dispoziţiilor legale prevăzute în C. civ., art. 1.381 şi următoarele.

La data de 18 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.A., prin care a fost invocată nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluţia din 16 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 15 mai 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurentele-reclamante cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a căii de atac, prin care s-a arătat că recursul îndeplineşte condiţiile de fond, solicitând admiterea acestuia.

Prin rezoluţia din 22 mai 2023 s-a acordat termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023, în complet de filtru.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantele A. şi B., urmează a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanţei care a pronunţat hotărârea atacată şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunţată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, autor al recursului, instanţa precedentă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Aşa fiind, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au indicat formal motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât acestea s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Ceea ce reclamantele critică prin intermediul recursului nu reprezintă, în sine, lipsa motivelor deciziei recurate ori aplicarea greşită a legii, ci vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în raport cu care a fost stabilită valoarea daunelor morale cuvenite şi, în consecinţă, cuantumul acestora.

Astfel, în cadrul memoriului de recurs reclamantele readuc în discuţie prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului, contestând soluţia instanţei de apel de reducere a cuantumului despăgubirilor morale ce le-au fost acordate în primă instanţă de tribunal.

Or, situaţia de fapt dedusă judecăţii, constând inclusiv în urmările accidentului asupra vieţii reclamantelor, sub toate aspectele, în conformitate cu probele administrate şi modul în care instanţa de apel a apreciat asupra acestora, stabilind valoarea despăgubirilor acordate, reprezintă chestiuni de fapt care se tranşează în etapa analizei pe fond a cererii de chemare în judecată, anume în faţa primei instanţe şi în apel, cu ocazia rejudecării fondului cauzei.

Despăgubirile, în componenta lor materială sau morală, se evaluează, pe baza principiilor legale şi a celor consacrate în jurisprudenţă, în concret, prin raportare la circumstanţele de fapt ale cauzei şi ansamblul probator, instanţa de apel, în calitatea sa de instanţă de fond, fiind suverană în a aprecia asupra situaţiei de fapt şi a evaluării despăgubirilor la care reclamantele sunt îndreptăţite.

Deşi recurentele fac trimitere la dispoziţiile art. 1.357 C. civ., art. 1.388 alin. (3) C. civ., art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 etc., acestea nu au relevat critici de nelegalitate la adresa hotărârii instanţei de apel, apte să fie încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, se constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier asupra recurentelor şi de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensaţiile morale în asemenea cazuri.

În realitate, susţinerile recurentelor vizează doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză, prin urmare, aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate.

Calea de atac a recursului nu permite însă reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, instanţa supremă nefiind abilitată de lege, în acest stadiu procesual, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată, cu posibilitatea de a stabili ea însăşi un alt cuantum al despăgubirilor.

Dimpotrivă, cele reţinute de către instanţa de apel pe fondul cauzei, în raport cu care au fost evaluate şi stabilite despăgubirile acordate, ca echivalent al prejudiciului cauzat reclamantelor, se impun întocmai în faţa instanţei de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte nu se poate pronunţa asupra cuantumului daunelor morale acordate, respectiv dacă au fost acordate într-un cuantum suficient ori corect, în raport cu prejudiciul suferit de reclamentele, circumstanţele cauzei şi probele administrate.

În calea extraordinară de atac este exercitat exclusiv un control judiciar de legalitate şi numai în raport cu motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentele-reclamante, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la jurisprudenţă, aprecierile de ordin subiectiv, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al legalităţii hotărârii atacate, instanţa de recurs verifică numai dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, devin incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentele-reclamante B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.