Exigibility of participation bonus contingent on share sale despite non-performance of management duties

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18 noiembrie 2020, cu nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A., a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 667.409,58 RON reprezentând bonusul stabilit la punctul b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2020, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, începând cu data de 11 iunie 2019 şi până la plata integrală a creanţei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi art. 1350 C. civ.

La data de 07.04.2021, reclamantul a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se ia act de faptul că înţelege să se judece doar în contradictoriu cu pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei nete de 759.018,33 RON din care 667.409,58 RON, reprezintă bonusul stabilit la punctul b3 din contractul de mandat nr. x/14.06.2016 şi suma de 91.608,75 RON reprezintă dobânda calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 până la data introducerii acţiunii şi care curge în continuare până la data plăţii integrale a creanţei, cu cheltuieli de judecată.

La data de 31.05.2021, pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtei C. S.A. prin care, în temeiul art. 74 alin. (2) coroborat cu art. 64 şi 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a solicitat admiterea în principiu a cererii pentru ca în situaţia în care B. S.A. va fi obligată la plata sumei de 667.409,58 RON, a dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată, aceasta să fie obligată la rândul său la plata aceloraşi sume faţă de B. S.A., în calitate de chemat în garanţie.

Prin sentinţa nr. 291 din 29.10.2021, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă: a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu C. S.A. şi a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu C. S.A., ca netimbrată şi a obligat pârâta B. S.A. la plata către C. S.A. a sumei de 1.011,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli deplasare avocat; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., şi a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 667.409,58 RON, la plata dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 667.409,58 RON, calculată de la data de 25.11.2020 şi până la plata efectivă a debitului principal, precum şi la plata sumei de 10.279,10 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin raportare la pretenţiile admise; a respins cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocaţial; a respins cererea pârâtei B. S.A. de obligare a reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul A. la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 6.783 RON reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare avocat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta B. S.A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii pronunţate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 285 din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 9520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins cererea privind cheltuielile de judecată formulată în apel de intimatul chemat în garanţie ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală în apel.

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a formulat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimitere cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prin decizia recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 488 raportat la art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, în calea de atac exercitată de apelanta-pârâtă, i-a creat acesteia o situaţie mai grea prin recalificarea juridică a clauzei contractuale b.3 din contractul de mandat din bonus de performanţă, aşa cum a statuat definitiv instanţa de fond şi care se acordă în legătură cu executarea contractului, în bonus de participare, care se acordă fără legătură cu executarea contractului de către mandatar, fără ca părţile să fi contestat cele stabilite de către instanţa de fond şi fără ca, prin cererea de apel, să i se fi solicitat acest lucru.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ., recurenta a arătat, că decizia este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi reţine că acordarea bonusului de participare prevăzut de clauza b.3 din contractul de mandat nu este condiţionată de vreo contraprestaţie expresă din partea mandatarului, când analizează refuzul apelantei-pârâte de executare a acestei obligaţii contractuale reţine că acesta este nejustificat în condiţiile în care este făcută dovada generală a executării mandatului şi acest lucru rezultă din aprobările din AGEOA pentru anii 2016 -2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) şi (2) raportat la art. 1555 alin. (2) şi art. 1556 alin. (1) C. civ., statuând în sensul că în cadrul răspunderii civile contractuale în cadrul contractelor sinalagmatice şi cu titlu oneros sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale şi se poate atrage răspunderea civilă a uneia dintre părţile contractante chiar în lipsa executării propriilor obligaţii contractuale şi ca refuzul de executare nu este justificat, dacă acesta tine de modul în care partea ce se pretinde creditor al obligaţiei de executat nu şi-a executat ea însăşi obligaţiile contractele şi chiar dacă refuzul de executare este în legătură directă cu neexecutarea de către reclamant a contractului.

Altfel, ar fi exclusă orice logică în a acorda bonusul de performanţă în orice caz, şi indiferent de conduita celui angajat în sensul voit de părţi prin contract.

Instanţa de apel prin decizia recurată, prin schimbarea naturii juridice a clauzei contractuale prevăzută de art. B, lit. b).3 din contractul de mandat a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept substanţial statornicite în conţinutul normelor prevăzute de art. 1350 alin. (1) şi (2) raportat la art. 1555 alin. (2) şi art. 1556 alin. (1) din C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) din C. civ., răspunderea contractuală poate fi atrasă numai cu asigurarea condiţiei prealabile a părţii ce reclamă de a-şi fi executat obligaţia corelativă celei reclamate ca neexecutată de pârât.

Contrar dispoziţiilor evocate, instanţa de apel a găsit că în cadrul contractelor sinalagmatice, nu există un raport de obligativitate între obligaţiile şi drepturile părţilor ce-şi angajează voinţa juridică, că pot exista doar drepturi nu şi obligaţii corelative.

Această apreciere a instanţei de apel este una contrară dispoziţiilor ce reglementează răspunderea civilă contractuală, şi, cu atât mai mult, răspunderii civile contractuale în cadrul contractului sinalagmatic, unde părţile contractante sunt deopotrivă creditori şi debitori în cadrul raportului juridic.

Dispoziţiile art. 1555 alin. (2) din C. civ., pe care s-a fundamentat apelul recurentei-pârâte au fost aplicate greşit, prin raportare la natura juridică a contractului de mandat, natură confirmată şi de instanţa de apel.

În cadrul raportului juridic dintre părţile în conflict exigibilitatea unei obligaţii contractuale ce se referă la premierea reclamantului din cauză este posibilă numai în măsura în care acesta şi-a îndeplinit mandatul, a realizat scopul pentru care a fost încheiat contractul de mandat, a schimbat situaţia economică a societăţii de la data semnării contractului de mandat, şi această schimbare califică reclamantul şi la alt tip de remuneraţie, şi anume cele de la bonificaţiile de performanţă prevăzute de contract. Or, interpretând greşit conţinutul contractului, dar şi voinţa contractuală a părţilor instanţa de apel a aplicat greşit aceste dispoziţii legale socotind că premierea unei activităţi se poate face şi fără executarea acesteia şi prin urmare şi fără executarea contractului de parte ce reclamă necesitatea plăţii bonusului de performanţă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil este necesar a sublinia că prin note de şedinţă recurenta a invocat excepţia de ordine publică privind nulitatea absolută a clauzei contractuale ce vizează bonusul de participare, clauza B -b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2016, susţinând că obiectul clauzei nu este determinat şi licit - sancţionată cu nulitatea absolută conform dispoziţiilor art. 1225 alin. (2) C. civ.

A arătat că obiectul clauzei vizează operaţiuni juridice între terţi care nu intră în obiectul de activitate al societăţii şi nici în atribuţiile mandatarului - managerului - al directorului general.

Totodată a susţinut că nu există niciun raport juridic pe care l-ar putea naşte operaţiunea de vânzare de acţiuni deţinute de terţi la societate cu obiectul mandatului primit de directorul general - în speţă intimatul-reclamant. Prin operaţiunea de "primire a unui bonus de participare" se scot bani din societate în mod ilegal fără a exista o operaţiune legală comercială la care societatea să fie parte şi din care să rezulte o obligaţie contractuală. Această operaţiune are caracter ilegal, atât sub aspect civil, cât şi penal.

S-a învederat că obiectul obligaţiei beneficiarului "bonusului de participare" nu există şi este ilicit - sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de dispoziţiile art. 1226 alin. (2) C. civ.. Conform clauzei intitulată "bonus de participare", convenţia nu defineşte obiectul prestaţiei directorului general care să determine obligaţia corelativă a societăţii de plată a acestui bonus. Legiuitorul a prevăzut în mod imperativ ca obiectul obligaţiei să fie determinat sau cel puţin determinabil, dar şi licit.

S-a mai susţinut că, cauza clauzei este ilicită - sub sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ. şi art. 1237 C. civ., clauza fiind încheiată prin frauda la lege.

Una dintre cele mai frecvente metode de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale constă în "evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive", fapta fiind incriminată penal prin intermediul dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În prima parte a articolului menţionat legiuitorul face referire la cheltuieli, sintagma având o semnificaţie sinonimă cu noţiunile de cumpărări sau achiziţii. În a doua parte a aceluiaşi articol legiuitorul face referire la alte operaţiuni, sintagmă prin care s-a urmărit desemnarea exhaustivă a oricărui alt timp de tranzaţie sau procedeu cu specific economic prin simularea cărora s-ar putea realiza o sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale defineşte operaţiunea fictivă ca fiind "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există".

Astfel, operaţiunile fictive sau nereale sunt simple consemnări sau menţiuni scriptice realizate în cuprinsul unor evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică. În esenţă, pentru ca o operaţiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală este necesar să se constate o discrepanţă sau o inexactitate cu caracter esenţial între situaţia reală şi modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător.

În acest context, demersul investigativ de stabilire a caracterului real ori fictiv al unei operaţiuni economice trebuie să se raporteze, cu prioritate, la analizarea aspectelor de fond ale tranzacţiei în detrimentul condiţiilor formale.

Astfel, dezideratul definirii fictivităţii şi al depistării acesteia nu poate fi realizat decât prin analiza celor patru elemente esenţiale care caracterizează orice operaţiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacţionate şi preţul sau contraprestaţia.

În acest sens, pentru ca o operaţiune economică să aibă caracter real, este necesar ca toate cele patru elemente să fie reale în mod simultan. De asemenea, caracterul fictiv al oricăruia dintre cele patru elemente esenţiale este de natură a compromite caracterul real al întregii operaţiuni, întrucât situaţia faptică nu va mai corespunde cu modul în care aceasta este consemnată în evidenţele financiar-contabile şi fiscale.

Înalta Curte, reţine că, în această etapă, excepţia procesuală reprezintă un mijloc de apărare pus la dispoziţia intimatului, iar nu la dispoziţia recurentei.

Ca atare, susţinerea privind constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale invocată prin note de şedinţă, pe calea unei excepţii procesuale nu poate fi calificată decât ca o suplimentare a motivelor din recursul iniţial formulat de recurenta-pârâtă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs de ordine publică, prin care se invocă nulitatea absolută a clauzei contractuale de "bonus de participare" - Clauza B- b3 din contractul de mandat nr. x din 14 iunie 2016, motivat de faptul că obiectul clauzei nu este determinat şi licit (art. 1225 alin. (2) C. civ.); obiectul obligaţiei beneficiarului "bonusului de participare" nu există şi este ilicit (1226 alin. (2) C. civ.); cauza clauzei este ilicită (art. 1238 alin. (2) C. civ. şi art. 1237 C. civ.) şi încheiată prin frauda la lege, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.

Din interpretarea textului legal mai sus redat, rezultă că, în etapa procesuală a recursului, motivele de casare de ordine publică nu pot fi invocate decât de instanţă din oficiu, iar nu şi de părţile cauzei sau, mai precis decât atât, nu şi de către recurentă.

Prin urmare, dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. se opun analizării unor motive de ordine publică aduse în dezbatere de părţile din proces, în speţă de recurenta-pârâtă, câtă vreme instanţa de recurs nu a identificat motive de această natură pe care să le invoce din oficiu.

Aşadar, motivul de recurs de ordine publică, invocat de recurentă, abia în şedinţa publică din 21 iunie 2023, cu depăşirea termenului de motivare a recursului nu se impune a fi examinat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", nu poate fi reţinut.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte norme de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel în propria cale de atac i-a creat o situaţie mai grea prin recalificarea juridică a clauzei contractuale de la punctul b3 din contractul de mandat din bonus de performanţă, aşa cum a statuat definitiv instanţa de fond (care se acordă în legătură cu executarea contractului), în bonus de participare (care se acordă fără legătură cu executarea contractului de către mandatar), fără ca părţile să fi contestat cele stabilite definitiv de către instanţa de fond, nu sunt fondate.

Prin sentinţa nr. 291 din 29 octombrie 2021 Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a statuat că "clauza de la punctul b.3 din acest contract consacră printre avantajele urmărite de mandatar la încheierea contractului, în schimbul obligaţiilor pe care şi le-a asumat, pe acela reprezentat de un bonus a cărui primire se situează sub incidenţa unei condiţii suspensive: cazul în care oricare dintre acţionari/asociaţi vinde, în parte sau în totalitate, acţiunile deţinute în societate. Obiectul obligaţiei asumate de mandantul-debitor prin clauza de la punctul b3 este unul determinabil - un procent de minim 5% din valoarea de vânzare a acestor acţiuni- părţile convenind ca detalii privind valoarea, modul de calcul şi modul de plată ale acestui bonus să fie ulterior stabilite de către părţi într-un act adiţional la contract.

Rezultă din conţinutul clauzei de la punctul b3 că, deşi bonusul este intitulat "de participare", acesta a fost stipulat independent de implicarea sau neimplicarea mandatarului-creditor în evenimentul viitor (şi nesigur ca realizare) ce constituie condiţia suspensivă. Bonusul a fost acordat de către mandantul-debitor (B.), sub condiţie suspensivă, ex gratia, aspect compatibil cu principiul libertăţii contractuale. Contrar susţinerilor pârâtei, faptul că mandatarul a fost îndreptăţit la o remuneraţie fixă şi la un bonus de performanţă, strâns legate de activitatea mandatarului, nu are relevanţă asupra îndreptăţirii mandatarului şi la primirea unui bonus convenit, în limitele legii, în virtutea libertăţii contractuale".

Instanţa de apel a reţinut că "apelanta este în eroare atunci când susţine că judecătorul fondului a reţinut că bonusul prevăzut de art. b3 din contractul părţilor ar fi unul de performanţă. Astfel, pe lângă faptul că nu există o astfel de reţinere din partea judecătorului sindic în cuprinsul sentinţei apelate, Curtea mai observă că însăşi denumirea acestui bonus este de participare, bonusul de performanţă fiind prevăzut de art. b.2 din contractul părţilor, care însă nu a fost supus analizei instanţei de judecată.

Astfel, judecătorul fondului nu a reţinut că bonusul prevăzut de clauza de la punctul b3 din contractul părţilor, ar reprezenta unul de performanţă. Instanţa de apel în urma analizei stării de fapt şi a probelor administrate a constatat la fel ca şi instanţa de fond că bonusul prevăzut în cuprinsul clauzei de la punctul b3 din contractul de mandat este unul de participare, distinct de bonusul de performanţă stabilit de părţi în cuprinsul clauzei de la punctul b2, care însă nu a fost supus analizei instanţei de fond.

Înalta Curte reţine că nu au fost încălcate prevederile art. 481 raportat la art. 9 şi art. 22 din C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a procedat la recalificarea juridică a clauzei contractuale de la punctul b3 din contractul de mandat din bonus de performanţă în bonus de participare aşa cum a statuat instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte constată că, în expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă reia trunchiat considerente ale deciziei recurate pe care le îmbina cu opinii personale, fără a avea în vedere că, în cuprinsul hotărârii atacate instanţa de apel a statuat clar că "din cuprinsul clauzei contractuale de la punctul b.3, Curtea reţine că bonusul de participare nu este condiţionat de vreo contraprestaţie expresă din partea mandatarului, ceea ce prin raportare la interpretarea contratului în întregul său, conduce la ipoteza că acesta este condiţionat doar de vinderea, în parte sau în tot a acţiunilor societăţii mandante".

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conţinut clar şi corect cu referire la actele din dosar, precum şi la argumentele şi apărările părţilor.

Conţinutul considerentelor este lipsit de ambiguităţi ori contradicţii şi permite relevarea raţionamentului care a condus la soluţia pronunţată, atât în motivare cât şi în dispozitiv.

Prin urmare, soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi nu se poate reţine existenţa unei motivări contradictorii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Criticile recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ. raportat la art. 1555 alin. (2) şi art. 1556 C. civ., reţinând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale şi se poate atrage răspunderea civilă a recurentei-pârâte, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel, la modul de conduită a intimatului-reclamant, la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de prim control judiciar.

În cauza de faţă, recurenta este nemulţumită de interpretarea dată de instanţa de apel celor convenite de părţi prin contractul de mandat, fără să reuşească, însă, în prezentarea argumentelor sale, să demonstreze vreo încălcare sau aplicare greşită a unor norme de drept material.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile evocate reţinând că bonusul de participare stabilit prin clauza de la punctul b3 din contract a reprezentat o formă particulară de remuneraţie a reclamantului-intimat, care a fost negociată şi stabilită de comun acord de ambele părţi, astfel încât prin semnarea contractului, fiecare clauză în parte a dobândit putere de lege între părţi potrivit art. 1270 C. civ.

În ceea ce priveşte art. 1530 C. civ., în mod corect s-a reţinut că nu s-a arătat în concret în ce mod a fost aplicat sau interpretat greşit de către instanţa de fond.

Astfel, se reţine că identificarea unui motiv de nelegalitate, precum cel în discuţie, nu presupune, în mod suficient, citarea conţinutului unor norme de drept, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice cum, ori de ce, instanţa a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte exigibilitatea obligaţiei de plată a bonusului instanţa de apel corect a reţinut că din modul de formulare a acestuia se poate deduce că putea deveni exigibil chiar în ziua următoare încheierii contractului, fiind condiţionat doar de vânzarea unor acţiuni ale societăţii.

Cum nu s-a prevăzut condiţionarea exigibilităţii acestui bonus de trecerea vreunui interval de timp de la încheierea contractului şi nici de vreun criteriu de performanţă, argumentul recurentei este nefondat.

Curtea de apel raportându-se la conţinutul clauzelor contractului dintre părţi a reţinut în mod judicios că, criteriul performanţei nu a fost prevăzut pentru acordarea bonusului de participare şi că obligaţiile stabilite în sarcina reclamantului mandatar au fost obligaţii de mijloace (lit. A) iar nu obligaţii de rezultat.

Părţile au prevăzut acordarea bonusului doar sub condiţia suspensivă a vânzării de acţiuni, ex. gratia, potrivit principiului libertăţii contractuale.

În condiţiile în care s-a făcut dovada vânzării unei părţi din acţiunile societăţii aşa cum prevede punctul b3 din contract, bonusul în cauză fiind stipulat în contract independent de vreo implicare a reclamantului în acest eveniment al vânzării de acţiuni în mod corect instanţele au interpretat şi aplicat prevederile art. 1350 C. civ., reţinând întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale.

Susţinerile ce ţin de lipsa dovezii executării mandatului de către intimatul-reclamant nu pot să atragă nicio analiză în calea de atac a recursului, întrucât sunt chestiuni de netemeinicie.

Înalta Curte notează, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, neactivarea din partea reclamantului a clauzei contractuale de la litera b2, nu are relevanţă asupra îndreptăţirii mandatarului la primirea bonusului de participare cuvenit, cum pentru activarea acestui bonus nu prezintă relevanţă susţinerile recurentei că societatea, sub mandatul reclamantului şi-a mărit pierderile şi nu a realizat profit.

Modalitatea în care a fost soluţionată cauza nu relevă o greşită aplicare a textelor de lege, iar criticile nu aduc în dezbatere o reală aplicare eronată a textului de lege, ci reflectă, mai degrabă, nemulţumirea autoarei căii de atac cu privire la menţinerea hotărârii atacate, care a reiterat aceleaşi afirmaţii făcute şi în faţa instanţelor devolutive.

Analiza în detaliu a deciziei recurate relevă că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la motivele pentru care aceasta şi-a însuşit considerentele reţinute de prima instanţă.

În considerarea celor ce preced, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

Referitor la cererea intimatului A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatului A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte B. S.A. la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 285 din 18 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.520 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 iunie 2023.