Recovery of land use fees: appeal against annulment dismissed, lower court's remand upheld

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 308.532,59 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 91,8926 ha., teren categoria arabil, exploatată fără acordul reclamantei şi fără a deţine un titlu valabil încheiat cu reclamanta în perioada 24.08.2020 - 25.08.2021, precum şi obligarea pârâtei la achitarea sumelor actualizate corespunzător raportat la data plăţii efective.

Prin încheierea din 3 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă a fost admisă exceptia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Dolj - sectia I Civilă, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de solutionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Dolj sub nr. x/2022*.

Prin sentinţa nr. 76/2022 din 10 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.

Prin decizia nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul reclamantei, fiind anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.R.L, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca temeinică şi legală.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune în dezdăunare, izvorul fiind răspunderea civil delictuală, din această perspectivă sentinţa respectând dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. relative la partea introductivă, considerente şi dispozitiv.

În continuare, s-a arătat că tribunalul, respectând dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. cu privire la dreptul de dispoziţie al părţilor, a procedat la soluţionarea cauzei conform cadrului procesual stabilit de către reclamantă.

Potrivit recurentei, motivarea instanţei de apel este una pur formală, care reia la nivel teoretic dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., fiind însoţită de argumentări cu privire la principiul consacrat de art. 22 C. proc. civ., însă înfrângând dispoziţiile art. 9 relativ la dreptul de dispoziţie al părţilor, întrucât rolul activ al judecătorului se circumscrie şi se subordonează acestui drept.

S-a concluzionat că în mod nelegal a apreciat instanţa de apel că sentinţa pronunţată de tribunal este nemotivată, din considerentele deciziei nerezultând în concret încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus realizarea expertizei tehnice, în contextul în care aceasta nu a fost solicitată şi nici nu prezintă relevanţă în cauză, faţă de obiectul cererii, respectiv acţiune în dezdăunare, consecinţa fiind încălcarea cadrului procesual stabilit de reclamantă.

La data de 20 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Agenţia Domeniilor Statului, prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Agenţia Domeniilor Statului, prin întâmpinare, constată că aceasta este neîntemeiată, prin cererea de recurs fiind formulate critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum vor fi expuse mai jos.

În continuare, analizând recursul formulat de pârâta A. S.R.L., prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Recurenta invocă motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia instanţei de apel este nemotivată, motivarea fiind pur formală, întrucât reia la nivel teoretic dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., fiind însoţită de argumentări cu privire la principiul consacrat de art. 22 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, în mod nelegal a apreciat instanţa de apel că sentinţa pronunţată de tribunal este nemotivată, din considerentele deciziei nerezultând în concret încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate în concret de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

De asemenea, motivarea hotărârii reprezintă o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

În cauză, această garanţie procesuală a fost respectată, instanţa de apel arătând motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de anulare a sentinţei primei instanţe ca nemotivată, susţinerile în sens contrar neputând fi reţinute.

Astfel, curtea de apel a arătat că prima instanţă "s-a limitat la a prezenta obiectul cererii de chemare în judecată şi poziţia pârâtei exprimată prin întâmpinare şi a realizat o sumară analiză a valorii probatorii a înscrisurilor depuse de către părţi", precum şi că "sentinţa apelată nu cuprinde o prezentare a situaţiei de fapt, nicio analiză a temeiului de drept invocat de către reclamantă, respectiv vreo analiză a tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale - faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate".

A mai reţinut instanţa de apel că tribunalul "nu a procedat nici măcar la stabilirea concretă şi corectă a situaţiei de fapt deduse judecăţii pentru a-şi putea prezenta ulterior un raţionament juridic coerent, raportat la motivarea în drept expusă de fiecare dintre părţile litigante."

Totodată, a apreciat curtea că "stabilirea săvârşirii sau nu a faptei ilicite imputate nu se poate realiza decât în urma administrării unui probatoriu complet - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, cercetarea judecătorească realizată de către prima instanţă fiind extrem de sumară."

S-a stabilit astfel în sarcina primei instanţe ca, în rejudecare, ulterior administrării unui probatoriu complet, să procedeze la un examen efectiv al condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, din considerentele deciziei recurate, rezultă că încălcările aduse art. 425 C. proc. civ., identificate de instanţa de apel, au constat, în esenţă, în faptul că tribunalul nu a examinat susţinerile reclamantei, nu a expus situaţia de fapt reţinută, probatoriul administrat fiind unul sumar şi nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cu titlu de concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii în acord cu cerinţele art. 425 C. proc. civ.

În consecinţă, critica recurentei va fi înlăturată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că în mod nelegal instanţa de apel a dispus realizarea unei expertizei tehnice, în contextul în care aceasta nu a fost solicitată şi nici nu prezintă relevanţă în cauză, faţă de obiectul cererii, consecinţa fiind încălcarea cadrului procesual stabilit de reclamantă.

Se invocă astfel încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a fost învestită cu acţiune în dezdăunare, izvorul fiind răspunderea civilă delictuală, iar nu cu o acţiune în revendicare.

Arată recurenta că, în timp ce prima instanţă a soluţionat cererea cu respectarea cadrului procesual trasat de reclamantă, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, neţinând cont de temeiul invocat în susţinerea acţiunii, proba cu expertiza tehnică nefiind relevantă în cadrul acţiunii în dezdăunare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv a încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material.

Or, ceea ce recurenta critică este aprecierea instanţei de apel potrivit căreia în cauză se impunea administrarea probei cu expertiza tehnică, raportat la obiectul cauzei şi la faptul că proba nu a fost solicitată de reclamantă, în opinia recurentei, fiind încălcat principiul disponibilităţii.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Teza exprimată de recurentă în sensul că instanţa de apel în mod nelegal a apreciat asupra necesităţii administrării probei cu expertiza tehnică, întrucât nu a fost solicitată de părţi şi nici nu era necesară în raport cu obiectul cauzei, nu relevă nelegalitatea deciziei recurate, în sensul încălcării art. 9 C. proc. civ. sau al dispoziţiilor de procedură referitoare la legalitatea probei, ci pune în discuţie eventuala pertinenţă şi concludenţă a acesteia.

Cu privire la principiul disponibilităţii, a cărui încălcare se invocă, art. 9 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar potrivit art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 397 C. proc. civ.

În raport cu aceste dispoziţii legale, încălcarea cadrului procesual semnifică schimbarea sau depăşirea limitelor judecăţii, date de calitatea părţilor, cauza cererii sau obiectul acesteia, astfel cum au fost stabilite de reclamant.

Or, în cauză, instanţa de apel, verificând sentinţa apelată şi constatând că aceasta nu este motivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, consecinţa fiind reluarea judecăţii la prima instanţă.

Aşa fiind, în mod eronat apreciază recurenta că instanţa de apel ar fi încălcat cadrul procesual trasat de reclamantă.

Nu mai puţin, potrivit art. 22 alin. (1) teza finală C. proc. civ., judecătorul este în drept ca, în scopul aflării adevărului, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc iar, conform art. 258 corelat cu art. 264 C. proc. civ., instanţelor de fond le-a fost atribuită atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt, căreia i se circumscrie raportul juridic litigios, cât şi puterea de a aprecia liber probele administrate. Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel are competenţa de a dispune administrarea unor probe noi, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea pretenţiei deduse judecăţii.

În cauză, aprecierea instanţei de apel în sensul necesităţii administrării în cauză a unei expertize tehnice se circumscrie acestor atribuţii conferite de lege, opinia contrară a recurentei neavând aptitudinea de a le restrânge.

Mai mult, aprecierea cu privire la necesitatea administrării unor probe, ca expresie a rolului activ al instanţei, vizează pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale, nefiind în contradicţie cu principiul disponibilităţii, astfel cum în mod greşit susţine recurenta.

De asemenea, prin susţinerile formulate, contestând pertinenţa şi concludenţa probei cu expertiza tehnică, raportat la obiectul cererii, recurenta tinde la substituirea aprecierii curţii pe aspectul probelor necesar a fi administrate în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt or, acest drept de apreciere al instanţei devolutive este sustras controlului instanţei de recurs.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel are libertatea deplină de apreciere cu privire la necesitatea administrării unor probe noi şi la aptitudinea acestora de a conduce la soluţionarea procesului, stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Prin urmare, critica recurentei nu poate fi primită întrucât, în calea extraordinară de atac a recursului, judecata este limitată la examinarea conformităţii deciziei pronunţate în apel cu regulile de drept aplicabile.

Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia recurată este legală şi că nu sunt incidentele motivele de recurs invocate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.