Municipal investment firm's appeal annulled as inadmissible for failing to specify misapplied legal norm; prior rejections stand final.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29.05.2018, reclamanta COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii lipsei de folosinţă a bunurilor proprietatea reclamantei pentru ultimii trei ani, constând în investiţii sediu în sumă de 157.570 RON, reprezentând achiziţionarea şi montarea a două lifturi la imobilul A., mijloace fixe şi obiecte de inventar aferente dotării Sălii Polivalente Piatra Neamţ, în valoare contabilă de 1.527.291,26 RON, şi investiţii pentru realizarea obiectivului "Instalaţie electrică de iluminat căi de acces 50 de imobile-Văleni 1", în sumă de 176.378 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 907/C/22.10.2018, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta COMPANIA DE INVESTIŢII URBAN S.A, prin administrator judiciar C.I.I. B., respins ca nefondat prin decizia nr. 108/17.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei civile, a declarat recurs reclamanta COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A., prin administrator judiciar C.I.I. B., înregistrat iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin decizia nr. 27/11.01.2022, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a istoricului litigiului, autoarea căii de atac a evocat criticile formulate prin apel.

Recurenta a reproşat instanţei de apel că, deşi a confirmat soluţia instanţei de fond, a expus considerente diametral opuse celor ale primei instanţe; concret, a arătat că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe aspecte derivând din raporturile contractuale dintre părţi, statuând că, din moment ce investiţiile în cauză derivă dintr-un contract, răspunderea ce poate fi angajată nu poate fi una delictuală, ci contractuală. Autoarea recursului a apreciat că aspectele referitoare la raporturile contractuale sunt total străine motivării din prima instanţă, iar în privinţa aceluiaşi contract, la nivelul Curţii de Apel Bacău practica este neunitară, fiind pronunţate soluţii divergente.

Totodată, a criticat decizia recurată, pentru ignorarea analizei condiţiilor răspunderii civile delictuale, deşi acestea se verifică în cauză; în privinţa faptei ilicite, inclusiv auditorii recurentei, în procesul-verbal nr. x/12.01.2018, s-au pronunţat în sensul posibilei întruniri a elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere sau gestiune frauduloasă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 31.07.2019, intimatul Municipiul Piatra Neamţ a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluţia preconizată a fost aceea de anulare a recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost, potrivit încheierii din 21.02.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu s-au prevalat de acest drept.

Examinând recursul, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar legala motivare a recursului pe acest temei impune nu numai indicarea normei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control judiciar devolutiv.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând considerentele anterioare la cauza de faţă, instanţa supremă constată că, deşi a invocat motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu indică normele de drept material pretins a fi fost nesocotite sau încălcate prin decizia recurată şi nici nu combate considerentele instanţei de prim control judiciar. Dimpotrivă, aspectele invocate în motivarea reproduc împrejurările de fapt invocate în susţinerea cererii de chemare judecată, care au primit o dezlegare din partea instanţelor devolutive, şi dezvoltă un raţionament paralel celui pe care s-a întemeiat soluţia din apel.

Concret, critica centrală a recursului - greşita soluţionare a acţiunii în temeiul răspunderii civile contractuale, deşi cauza acesteia era răspunderea civilă delictuală - este numai enunţată, fără a fi însoţită de argumentaţia aplicată prin care să se dovedească lipsa de validitate a raţionamentului instanţei de control judiciar devolutiv.

Tot astfel, afirmaţia potrivit căreia considerentele instanţei de apel sunt total diferite de cele ale instanţei de fond nu evidenţiază un viciu al hotărârii, iar examinarea condiţiilor răspunderii delictuale propusă de recurentă, nu are aptitudinea de a fi opusă deciziei recurate, care s-a întemeiat pe statuarea că răspunderea pârâtei nu poate fi decât contractuală.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu poate fi încadrată în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează a anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei nr. 108 din 17 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.