Airport lease arrears and unilateral termination: insufficiency of cassation grounds and nullity of the appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had dismissed the plaintiff's claims, resulting in the rejection of the case and the plaintiff's defeat. The dispute concerned a commercial lease for airport facilities where the plaintiff sought payment of arrears and penalties calculated under a tariff schedule, claiming the right to unilaterally terminate the contract and charge for non-use following the defendant's refusal to vacate the premises; the lower courts had previously dismissed the action, with the plaintiff arguing that the appellate court failed to recognize the statutory grounds for unilateral termination. The Supreme Court determined that the appeal was legally insufficient and null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the specific criticisms did not fit within the limited grounds for cassation under Article 488(1): the non-motivation argument was made formally without identifying specific omissions, and the illegality of application argument failed to properly challenge the factual finding that the unforeseen circumstances required for unilateral termination under Article 1270(2) and 1277 of the Civil Code were not proven.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ; Airport lease arrears and unilateral termination: insufficiency of cassation grounds and nullity of the appeal: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluţia preconizată a fost aceea de anulare a recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost, potrivit încheierii din 25.04.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023
Prin cererea înregistrată la 12.01.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, reclamanta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata debitelor restante şi a penalităţilor aferente, rezultând din ocuparea spaţiilor prevăzute în contractul nr. x/2004, datorate începând cu 03.05.2017 şi până la momentul eliberării efective a spaţiilor menţionate, estimate la 331.545,3 RON şi a cheltuielilor de judecată.
La 04.09.2018, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând ca debitele restante şi penalităţile să fie calculate de la 21.02.2017 şi până la 31.01.2018, momentul eliberării efective a spaţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2718/14.10.2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins atât excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta, cât şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta COMPANIA NATIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A., respins prin decizia civilă nr. 1969/12.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCURESTI S.A., solicitând casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea apelului şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, autoarea căii de atac a arătat că instanţa de apel a stabilit o situaţie de fapt incompletă şi părtinitoare, fără legătură cu particularităţile legale ale cauzei şi cu ignorarea totală a textelor legale invocate.
În continuare, a precizat că, pentru a interveni denunţarea unilaterală a contractului încheiat între părţi, nu este necesar ca un astfel de drept să fie stabilit contractual, fiind incident art. 1.270 alin. (2) C. civ., teza finală, şi, subsecvent, art. 1.277. Totodată, a arătat că în contractul părţilor, la art. 11.2, s-a stipulat posibilitatea încetării contractului prin denunţare unilaterală, de către oricare dintre părţi, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale, legitime ale acestora, care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului, condiţionat de o notificare prealabilă de minim 5 zile calendaristice.
Urmare a denunţării contractului, din cauza refuzului intimatei de eliberare a spaţiilor ce au făcut obiectul locaţiunii, recurenta a facturat lipsa de folosinţă, raportându-se la nomenclatorul tarifar stabilit conform Hotărârii Guvernului nr. 455/2011 şi Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 744/2011.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât recurenta nu formulează o reală critică de nelegalitate a deciziei atacate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluţia preconizată a fost aceea de anulare a recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost, potrivit încheierii din 25.04.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.
Prin punctul de vedere înregistrat la dosar la 18.05.2023, recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. a solicitat respingerea propunerii de anulare a recursului şi admiterea în principiu a acestuia; a arătat că motivele expus se încadrează în ipotezele normative reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Examinând recursul, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În privinţa ipotezei prevăzute de pct. 6, legala motivare a recursului presupune individualizarea ipotezei de nemotivare de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizată contradictorialitatea sau caracterul străin al considerentelor, precizarea inechivocă a motivelor împotriva cărora se îndreaptă critica.
Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate, impune recurentului nu numai indicarea normei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control judiciar devolutiv.
Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afara situaţiilor reglementate de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.
Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.
Transpunând considerentele anterioare la cauza de faţă, Înalta Curte subliniază, preliminar, că nu vor fi avute în vedere criticile invocate suplimentar de recurentă prin punctul de vedere faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, depus la 18.05.2023, care sunt formulate cu depăşirea termenului de motivare a căii de atac.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, recurenta nearătând, în concret, ce aspecte au rămas nemotivate, mărginindu-se la a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţa de apel a situaţiei de fapt.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac invocă incidenţa art. 1.270 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 1.277 C. civ. Pe de o parte, aceste argumente nu pot fi opuse deciziei recurate, prin care s-a reţinut incidenţa C. civ. de la 1864, iar pe de altă parte, susţinerile nu sunt de natură să pună în discuţie legalitatea hotărârii atacate, prin care - statuând în fapt - instanţa de control judiciar devolutiv a stabilit că actuala recurentă nu a dovedit existenţa unor circumstanţe care să fi fost de neprevăzut la momentul semnării contractului şi care să justifice denunţarea unilaterală.
Prin memoriul de recurs nu au fost dezvoltate nici alte critici de nelegalitate, autoarea demersului judiciar reluând fragmente ale cererii de apel, nestructurate, care nu antamează considerentele pentru care instanţa de apel a respins calea de atac devolutivă.
Înalta Curte conchide, aşadar, în acord cu intimata, că niciuna dintre criticile recurentei nu poate fi încadrată în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează a anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1969 din 12 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.