Cassation appeal nullified for challenging factual findings on bank payment execution and contractual liability

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Prin cererea înregistrată la 04.08.2017 pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 166.581 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 4274/CAF/13.11.2017, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia acţiunea a fost înregistrată cu nr. x/2017, iniţial la secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, iar ulterior la secţia a VI-a Civilă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 629/06.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Alba.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1126/23.03.2018, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin sentinţa civilă nr. 260/COM/04.06.2021, Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a respins, ca neîntemeiată cererea şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 32.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, iar pârâta B. S.A. a formulat apel împotriva considerentelor.

Prin decizia civilă nr. 478/22.12.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva considerentelor sentinţei nr. 260/COM/04.06.2021, fiind înlăturate considerentele criticate, înlocuite cu propriile considerente ale instanţei de apel şi menţinută soluţia din dispozitivul sentinţei atacate şi a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., care a fost obligată să plătească părţii adverse cheltuieli de judecată în sumă de 7.100 RON.

Împotriva deciziei civile, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 166.581 euro şi a cheltuielilor de judecată.

Printr-o primă critică, recurenta a afirmat că, în mod contrar celor reţinute de instanţele de fond, deţinea la 01.03.2017 în contul curent suma necesară achitării taxei de participare la licitaţia publică pentru vânzarea unui ansamblu de bunuri mobile, organizată de Serviciul Fiscal Orăşenesc (în continuare, "S.F.O.") Avrig, întrucât reprezentanţii săi au efectuat 3 depuneri de numerar în ziua respectivă, în sumă totală de 32.670 RON.

A afirmat că, deşi la momentul debitării contului, acesta prezenta un sold iniţial de -20.781.95 RON, această situaţie nu era reală, deoarece la 01.03.2017 nu era scadentă integral linia de credit contractată în baza contractului de credit nr. x/17.12.2015 încheiat cu intimata, ci doar rata aferentă lunii martie, aspect ce rezulta şi din notificarea nr. x/27.02.2017. În aceste condiţii, a apreciat nereală constatarea instanţei de apel că la 01.03.2017 lipsea disponibilul din cont.

O altă critică s-a referit la reţinerea eronată a incidenţei punctului 4.4.1 din condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare şi nu a punctului 4.4.8, precum şi a statuării că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate. A afirmat că plata dispusă prin ordinul de plată din 01.03.2017, deşi a fost ordonată cu urgenţă, a fost executată cu întârziere, contul recurentei fiind debitat a doua zi, iar contul beneficiarului, creditat doar în a treia.

În continuare, autoarea recursului a susţinut că nu îi poate fi imputată depunerea ordinului de plată în ziua anterioară licitaţiei, cât timp există procedura plăţii taxei suplimentare de urgenţă şi a respectat programul bancar prevăzut la art. 4.4.9 din condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare.

A apreciat că, opus celor statuate de instanţa de apel, în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile a intimatei; fapta ilicită constă în încălcarea clauzelor contractuale stipulate la art. 4.4 din condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare, iar prejudiciul este reprezentat de pierderea unei şanse, potrivit art. 1.385 alin. (4) şi (1).532 alin. (2) C. civ. Existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu a fost invocată prin modalitatea executării deficitare a operaţiunilor de plată de către pârâtă, prin întârzierea cu o zi a creditării contului beneficiarului plăţii, ceea ce ar fi împiedicat autoarea demersului judiciar să participe la licitaţia organizată de S.F.O. Avrig. În fine, vinovăţia intimatei a fost considerată dovedită prin aceea că au fost încălcate dispoziţiile şi procedurile de lucru reglementate de condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare.

La 05.05.2023, intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a arătat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. totodată, a susţinut că şi-a îndeplinit în mod corespunzător toate obligaţiile asumate atât prin contractul de cont curent, cât şi prin contractul de credit, încheiate cu reclamanta, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile angajării răspunderii sale contractuale.

La 02.06.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare, afirmând că motivele de recurs se încadrează în ipoteza de casare invocată, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a normelor de drept material în cauză - art. 1.270, 1.272 şi art. 1.350 C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluţia preconizată a fost aceea de anulare a recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost, potrivit încheierii din 25.04.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere, recurenta a solicitat să se constate că nu este incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a subliniat că, în afară de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin recurs a expus şi critici ce ar fi încadrabile în pct. 6 din dispoziţia legală evocată.

Examinând recursul, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar legala motivare a recursului pe acest temei impune nu numai indicarea normei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecăţii instanţei de control judiciar devolutiv.

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afara situaţiilor reglementate de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Transpunând considerentele anterioare la cauza de faţă, Înalta Curte subliniază, preliminar, că nu vor fi avute în vedere criticile invocate suplimentar de recurentă prin punctul de vedere faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, depus la 18.05.2023, care sunt formulate cu depăşirea termenului de motivare a recursului.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că argumentele dezvoltate în susţinerea acestuia nu pot fi încadrate nici în ipoteza de casare de care s-a prevalat autoarea căii de atac şi nici în celelalte cazuri enumerate de art. 488 alin. (1).

Astfel, deşi critica recurentei vizează încălcarea de către instanţa de apel a art. 1.270, 1.272, 1.350, 1.385 alin. (4) şi a art. 1.532 alin. (2) C. civ., argumentele dezvoltate combat, în realitate, statuarea în fapt din decizia recurată care afirmă lipsa la 01.03.2017, din contul bancar al autoarei demersului judiciar, a disponibilului necesar executării ordinului de plată, precum şi dezlegările privind mecanismul operării ordinelor de plată de funcţionarii bancari.

Însă considerentele evocate nu materializează o operaţiune de aplicare sau interpretare a legii, ci sintetizează fapte primare, relevate de instanţa de apel prin administrarea şi evaluarea probatoriului. Pe aceeaşi premisă este construită şi determinarea instanţei de control judiciar devolutiv privind inexistenţa unei fapte ilicite a intimatei şi, în consecinţă, privind neîntrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii ei contractuale.

Aşadar, criticile autoarei demersului judiciar urmăresc, în realitate, stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond, atât cu privire la sumele disponibile în contul său la momentul când intimata trebuia să execute ordinul de plată, cât şi cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor contractuale.

Contrar finalităţii demersului judiciar al recurentei, instanţa de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecinţa reevaluării cadrului factual al litigiului, din moment ce instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, este suverană atât în a dispune asupra oportunităţii probelor, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, cât şi în a aprecia asupra probelor administrate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte conchide, aşadar, că niciuna dintre criticile recurentei nu poate fi încadrată în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează a anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 478 din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.