Inadmissibility of cassation appeal against final appellate insolvency judgment and late challenge of interlocutory recusal order

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 129/07.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei A. S.R.L.

Prin declaraţia de creanţă formulată, creditoarea B. S.R.L. a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 2.990.594,84 RON, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere. Creditoarea a fost înscrisă cu o creanţă de 565.859,55 RON în tabelul preliminar de creanţe, întocmit de administratorul judiciar la 03.06.2016 şi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (în continuare, "B.P.I.") nr. 11465/10.06.2016 (în continuare, "tabelul preliminar al creanţelor").

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă sub nr. x/2015/a10, la 21.06.2016, formulată în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014, contestatorul A. S.R.L., prin administrator special, a solicitat înlăturarea creanţei înscrise în favoarea creditoarei B. S.R.L. în tabelul preliminar al creanţelor; în acelaşi dosar a fost înregistrată, la 22.06.2016, contestaţia prin care contestatorul B. S.R.L. a solicitat judecătorului-sindic să dispună înscrierea sa, în tabelul creanţelor şi cu suma de 2.424.735,29 RON, diferenţa dintre creanţa pretinsă prin cererea de înscriere şi cea admisă.

Prin sentinţa civilă nr. 439/17.12.2019, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a admis contestaţia formulată de contestatoarea A. S.R.L. şi a dispus înlăturarea creanţei de 565.859,55 RON a creditoarei B. S.R.L.; a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea B. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii din 25.11.2019, a declarat apel contestatoarea B. S.R.L.

La termenul din 03.12.2020, instanţa de apel a constatat intervenită transmisiunea calităţii procesuale de la apelanta-contestatoare B. S.R.L. la C. S.R.L., în temeiul contractului de cesiune de creanţă nr. x, în baza art. 39 alin. (2) C. proc. civ., iar în raport cu împrejurările cauzei a apreciat că se impune păstrarea societăţii cedente în proces.

Prin încheierea din 14.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată nr. 20A, formulată de intimata-debitoare A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2068A/16.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantele-contestatoare B. S.R.L. şi C. S.R.L., a schimbat sentinţa apelată, a respins contestaţia formulată de debitoarea A. S.R.L. şi a admis în parte contestaţia formulată de creditoarea B. S.R.L., dispunând înscrierea creditoarelor B. S.R.L. şi C. S.R.L. în tabelul creanţelor împotriva debitoarei cu o creanţă chirografară de 2.952.838,79 RON.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii din camera de consiliu din 14.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs debitoarea A. S.R.L., prin administrator special D..

În privinţa încheierii din 14.12.2021, recurenta a susţinut că, opus dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ., cererea de recuzare a membrilor completului 20A nu s-a soluţionat de îndată, ci ulterior rămânerii cauzei în pronunţare.

Cu privire la decizia civilă recurată, autoarea recursului a susţinut că alegerea experţilor judiciari desemnaţi pentru efectuarea expertizei contabile s-a făcut de grefierul de şedinţă, fără a da posibilitatea părţilor să ajungă la o înţelegere, astfel cum dispune art. 331 alin. (2) C. proc. civ.

O altă critică s-a referit la nepronunţarea instanţei de apel cu privire la cererile de înscriere în fals şi de constatare a nulităţii absolute a contractului de cesiune nr. x/28.05.2020.

În fine, o ultimă critică a vizat încălcarea art. 51 C. proc. civ., în sensul că, ulterior depunerii cererii de recuzare, cercetarea judecătorească a continuat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea formulată la 19.01.2023, intimata B. S.R.L. a invocat, în temeiul art. 41 C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă, arătând că în dosarul nr. x/2020, prin sentinţa civilă nr. 98/15.03.2022 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă a fost dispusă închiderea procedurii falimentului său şi radierea din registrul comerţului.

Prin întâmpinarea formulată la 25.01.2023, intimata C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2068A/16.12.2021, ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, şi ca tardiv, în privinţa încheierii din 14.12.2021, faţă de dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ.. a arătat, de asemenea, că este nefondat recursul formulat împotriva încheierii menţionate, decizia prin care a fost soluţionat apelul fiind pronunţată numai ulterior soluţionării cererii de recuzare.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 15.02.2023, recurenta a susţinut că recursul formulat este admisibil, prin raportare la art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi la încadrarea motivelor de casare în cele reglementate de art. 488 din acelaşi cod; cu privire la tardivitatea recursului împotriva încheierii din camera de consiliu din 14.12.2021, a arătat că a formulat recursul în termen de 5 zile de la data când a luat cunoştinţă despre motivarea deciziei civile recurate, la 23.11.2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluţia preconizată a fost aceea de respingere a recursului, ca tardiv în privinţa încheierii din 14.12.2021 şi ca inadmisibil în privinţa deciziei recurate. Raportul a fost, potrivit încheierii din 25.04.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei la 22.05.2023, recurenta A. S.R.L., prin administrator special, a susţinut că recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 2068A/16.12.2021 este admisibil, prin raportare la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la 21.06.2016, data înregistrării contestaţiei; totodată, în privinţa recursului împotriva încheierii din 14.12.2021, a precizat că decizia pronunţată în apel i-a fost comunicată la 23.11.2022 şi, deşi art. 42 şi 43 din Legea nr. 85/2014 prevăd că actele de procedură se comunică prin B.P.I., practica Curţii de Apel Bucureşti, infirmată în acest dosar, a fost aceea de a îi comunica hotărârile şi prin poştă. Mai mult, a considerat contrară art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, faptul că decizia civilă a fost publicată în 09.06.2022, cu depăşirea semnificativă a termenului de 30 de zile prevăzut de lege, ceea ce încalcă şi dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, garantat de art. 6 din Convenţia amintită. Totodată, a mai invocat că nu a avut posibilitatea să urmărească B.P.I. timp de şase luni şi nici mijloace materiale pentru a se abona, societatea fiind în insolvenţă, iar termenul de motivare a căii de atac este unul foarte scurt, de 5 zile.

Prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei la 24.05.2023, recurenta A. S.R.L., prin administrator judiciar, a susţinut că motivele de recurs invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în privinţa tardivităţii recursului promovat împotriva încheierii din 14.12.2021, a solicitat să fie avute în vedere precizările din punctul de vedere formulat de administratorul special.

Examinând recursul, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 483 alin. (2) şi 485 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Cu privire la recursul împotriva încheierii din 14.12.2021, se va reţine că, potrivit art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., "Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.", iar potrivit art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 2068A/16.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost comunicată prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (în continuare "B.P.I.") nr. 10068/09.06.2022, astfel încât termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 15.06.2022.

Recursul a fost depus prin corespondenţă electronică la 28.11.2022, ora 16:50 şi înregistrat în ziua următoare la instanţa a cărei hotărâre se atacă, fiind, deci, exercitat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., împrejurare care determină incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Vor fi înlăturate, ca nefiind fondate, susţinerile expuse de autoarea căii de atac prin punctele de vedere depuse faţă de raportul întocmit conform art. 493 C. proc. civ., care combat calcularea termenului de recurs faţă de data publicării deciziei civile nr. 2068A/16.12.2021 în B.P.I.

Instanţa supremă subliniază că, în lipsa cadrului procesual generat de o cerere de repunere în termen formulată în coordonatele art. 186 C. proc. civ., nu pot fi analizate circumstanţele personale evocate de autoarea căii de atac pentru nerespectarea termenului imperativ de recurs.

Distinct de această constatare, va reţine că practica curţii de apel privind comunicarea hotărârilor din dosarele de insolvenţă invocată de recurentă nu este nici dovedită şi nici relevantă, câtă vreme Legea nr. 85/2014 dispune, prin art. 42 alin. (1) teza întâi, în forma în vigoare la data începerii procesului, că:

"Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin BPI.".

Curtea Constituţională a confirmat, în repetate rânduri, constituţionalitatea acestei soluţii legislative, statuând că citarea şi comunicarea actelor de procedură ulterior deschiderii procedurii insolvenţei prin intermediul B.P.I. îşi găseşte motivarea în însăşi particularitatea procedurii de insolvenţă şi are drept scop asigurarea desfăşurării cu celeritate a acesteia, iar taxa pentru accesul la B.P.I. poate fi circumscrisă unei obligaţii de ordin financiar pe care legiuitorul - dat fiind că accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare nu sunt drepturi absolute -, o poate prevedea, în vederea unei bune administrări a justiţiei, fără a putea fi privită ca aducând o restrângere liberului acces la justiţie, a dreptului la apărare ori a dreptului de proprietate (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 283/2014 şi 499/2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78/26.01.2018 şi, respectiv, nr. 454/20.06.2014).

Dând eficienţă dispoziţiilor legale sus-enunţate, Înalta Curte va respinge recursul formulat împotriva încheierii din 14.12.2021, ca tardiv, reţinând şi că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste şi previzibile administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 2068A/16.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speţă, autorul căii de atac a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2068A/16.12.2021, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantele-contestatoare B. S.R.L. şi C. S.R.L., a schimbat sentinţa civilă nr. 439/17.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva tabelului preliminar, formulată de debitoarea A. S.R.L., prin administrator special D., şi a admis în parte contestaţia împotriva tabelului preliminar, formulată de creditoarea B. S.R.L., dispunând înscrierea creditoarelor B. S.R.L. şi C. S.R.L. în tabelul creanţelor debitoarei cu o creanţă chirografară în cuantum de 2.952.838,79 RON.

Prin urmare, recursul de faţă este îndreptat împotriva unei decizii pronunţate în apel, în materia procedurii insolvenţei, iar, contrar susţinerilor recurentei, natura cauzei face nerelevante caracterul evaluabil al litigiului sau valoarea pretenţiilor, din perspectiva determinării căilor de atac.

Aceasta fiindcă art. 483 alin. (2) C. proc. civ. dispune că,,(…) Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", iar potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în forma aplicabilă la data declanşării procesului, "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-evocate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia pronunţată în apelul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 439/17.12.2019, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, este definitivă încă de la data pronunţării şi că, împotriva ei, autoarea căii de atac nu are deschisă calea recursului.

Cum decizia recurată se încadrează în categoria hotărârilor excluse de legiuitor de la controlul de legalitate realizat prin recurs, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează să respingă recursul ca inadmisibil.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de recurenta-debitoare A. S.R.L., prin administrator special D. şi prin administrator judiciar E.. împotriva încheierii din 14 decembrie 2021, ca tardiv formulat şi pe cel împotriva deciziei civile nr. 2068A din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-debitoare A. S.R.L., prin administrator special D. şi prin administrator judiciar E.. împotriva încheierii din 14 decembrie 2021, ca tardiv formulat şi împotriva deciziei civile nr. 2068A din 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.