Negative jurisdictional conflict over annulment of healthcare arbitration award; consolidation of administrative court competence due to missed deadline for raising material jurisdiction objection

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2022, la 07.02.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.I.M.F. Dr. A., anularea hotărârii arbitrale nr. 127/10.06.2021, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în dosarul arbitral nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1957/04.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiilor Civile din cadrul aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1389/2010, raporturile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt raporturi juridice civile.

A statuat că determinarea competenţei materiale procesuale trebuie realizată prin prisma naturii procesului, respectiv a raporturilor juridice deduse judecăţii; subsecvent, a reţinut că litigiul nu revine în atribuţia instanţei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, raporturile dintre părţi fiind civile şi nu administrative potrivit art. 2 alin. (1) lit. f), iar obiectul acţiunii nu este circumscris art. 8 din acelaşi act normativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2022, care, prin încheierea nr. 6F/06.03.2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea uneia dintre secţiile a V-a sau a VI-a din cadrul aceleiaşi instanţe.

Astfel sesizată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 59F/05.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia, suspendând, totodată, judecata cauzei.

Această instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei materiale procesuale a fost invocată numai la al doilea termen de judecată, în 04.11.2022, deşi primul termen la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii a fost cel din 19.09.2022; din încheierea întocmită nu rezultă că părţile sau instanţa de judecată ar fi invocat necompetenţa primei instanţe sesizate şi nici că motivul amânării, solicitarea dosarului arbitral, privea problema competenţei.

Evocând decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a reţinut că excepţia necompetenţei materiale procesuale a fost invocată cu încălcarea art. 130 alin. (2) ori art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar o eventuală necompetenţă a instanţei sesizate s-a acoperit definitiv, prima secţie devenind competentă să soluţioneze cauza.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Conflictul de competenţă de faţă s-a ivit ca urmare a statuării instanţei sesizate prin declinare că prima instanţă a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale cu încălcarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., cadru în care instanţa supremă va verifica dacă normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei au fost respectate.

Prima instanţă, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - a apreciat că numai al doilea termen de judecată, 04.11.2022, a fost termenul la care s-au îndeplinit, cumulativ, cele două condiţii care marchează momentul limită până la care se poate invoca necompetenţa de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv ca părţile să fie legal citate în faţa primei instanţe şi să poată pune concluzii.

La primul termen de judecată când părţile au fost legal citate, 19.09.2022, s-a dispus emiterea unei adrese către Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru a comunica o copie a dosarului în care a fost pronunţată hotărârea arbitrală atacată.

Este adevărat că potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate acorda, în mod excepţional, un singur termen pentru lămurirea chestiunii competenţei, însă în cauza de faţă, încheierea din 19.09.2022 nu reflectă că acesta a fost finalitatea amânării cauzei.

Instanţa supremă constată, însă că - în lipsa unei indicaţii exprese că ar viza lămurirea competenţei - solicitarea de comunicare a dosarului arbitral se circumscrie cercetării procesului, în condiţiile art. 237 C. proc. civ. şi, de aceea, nu este suficientă pentru a deduce că nu a fost atins momentul reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Deşi una dintre condiţiile acestui text legal este aceea ca părţile să poată pune concluzii, noţiunea de concluzii nu vizează concluziile asupra fondului, ci asupra oricărei chestiuni pe care instanţa este chemată să o soluţioneze sau să o pună în discuţie din oficiu.

În aceste condiţii, în cauza pendinte, odată cu termenul din 19.09.2022, a fost depăşit momentul la care excepţia necompetenţei materiale de ordine publică putea fi invocată în mod legal de instanţă, din oficiu.

Altfel spus, deşi prin încheierea din 19.09.2022, prima instanţă a amânat cauza şi nu a statuat explicit asupra competenţei, lipsind încheierea interlocutorie şi obligatorie prin care să se reţină competenţa instanţei, neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituie o consolidare a competenţei secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi aceasta a devenit, astfel, singura instanţă competentă pentru a soluţiona cauza.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.