Conflict of jurisdiction resolved in favor of first-instance court for flight delay compensation claim against foreign airline's secondary establishment

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă la 26.07.2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului, a dobânzii legale penalizatoare, calculată începând cu 26.07.2022 şi până la data plăţii efective şi a cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanţei, prin achiziţia acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanţă nr. x, ataşat cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 16816/15.11.2022, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit biletelor de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Bergamo, Italia, iar ca punct de sosire Timişoara, România.

Instanţa a reţinut că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi a evocat hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în continuare, "C.J.U.E") din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva D. (ECLI:EU:C:2009:439). Prin această hotărâre s-a reţinut că art. 5 pct. 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

A conchis că se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 8808/06.04.2023, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia, suspendând, totodată, judecata cauzei.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, spre deosebire de situaţia din cauza Peter Rehder împotriva D., în care raţionamentul C.J.U.E. s-a întemeiat pe necesitatea protecţiei consumatorului, în prezenta cauză, reclamanta a preluat creanţa prin cesiune, fără a i se transmite şi protecţia juridică sporită privind competenţa. Această instanţă a invocat hotărârea C.J.U.E. din 31.01.2018 pronunţată în cauza C-106/17, Pawel Hofsoe împotriva LVM Landwirtschaftlicher Versicherungsverein Münster AG (ECLI:EU:C:2018:50). A arătat că, deşi această hotărâre a fost pronunţată în legătură cu un alt regulament european, principiul de drept rămâne aplicabil, în sensul că reclamanta, cesionar contractual al cărui scop constă în recuperarea creanţelor, nu poate beneficia de forma specială de protecţie dată de forum actoris.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect cererea formulată de reclamantă - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România; reclamanta a sesizat instanţa judecătorească competentă teritorial pentru sediul secundar al pârâtei, Judecătoria Buftea.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, jurisdicţia sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care stabilesc că:

"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

În acelaşi sens este şi art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanţele evocate, instanţa competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Aşa fiind, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

Pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea.

Cererea derivă dintr-un contract de transport; este astfel atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, competenţa ar fi putut reveni, ca instanţă română, Judecătoriei Timişoara.

În consecinţă, în cauză, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă competente şi a ales să sesizeze Judecătoria Buftea care, consecutiv exercitării acestei opţiuni, a devenit singura competentă să soluţioneze cererea, iar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul şi nici instanţa, din oficiu, nu pot invoca, excepţia necompetenţei.

Distinct de cele menţionate anterior, chiar dacă reclamanta ar fi sesizat o instanţă necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepţiei se putea face doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, necompetenţa fiind de ordine privată. Or, în cauză, pârâta nu a transmis formularul de răspuns, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ. şi nu a invocat o atare excepţie, circumstanţe ce au atras, de asemenea, consolidarea competenţei Judecătoriei Buftea.

În sfârşit, deşi, faţă de considerentele prezentei decizii, nu mai este necesară recurgerea la hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-106/17 la 31.01.2018, Înalta Curte reţine că este validă statuarea Judecătoriei Timişoara, respectiv că, într-adevăr, calitatea de consumator a persoanei care a încheiat contractul de transport din care derivă creanţa pretinsă devine nerelevantă pentru stabilirea competenţei teritoriale, dacă cererea de despăgubire întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 este formulată de un cesionar, a cărui activitate profesională constă, printre altele, în recuperarea de astfel daune.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.