Absolute nullity of real estate transfer protocol and insolvency acts: appellate dismissal quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Circumstanţele litigiului în faţa instanţelor de fond:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 15.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei, ca, prin sentinţa ce o va pronunţa:

- să constate nulitatea protocolului din 07.02.1996, prin care Uniunea Judeţeană a C. ar fi transferat pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului B., situat în Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj,

- să constate nulitate absolută a actelor subsecvente protocolului - respectiv a statutelor B., autentificate sub nr. x/14.03.1997 de notarul public D. şi sub nr. x/24.04.2009 de notarul public E. -, precum şi a oricăror alte acte translative de proprietate care ar putea surveni după învestirea instanţei;

- să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în 26.06.2018, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018, ca act subsecvent protocolului din 07.02.1996, şi a solicitat introducerea în cauză a Municipiului Târgu Jiu, adjudecatar al imobilului; totodată, a completat al treilea petit, fiind solicitată obligarea ambelor pârâte să predea posesia imobilului.

La 21.02.2019, reclamanta şi-a completat din nou, al doilea capăt de cerere, solicitând să se constate şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat în procedura insolvenţei şi autentificat sub nr. x/29.11.2018 de notarul public F., ca act subsecvent protocolului din 07.02.1996.

Prin sentinţa nr. 1017/21.02.2019, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Gorj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. x/2019; prin încheierea din 14.05.2019 s-a dispus introducerea în cauză a Municipiului Târgu Jiu.

La 30.09.2019, G., Crimei Organizate şi Terorismului Intern şi Internaţional a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei B..

Prin încheierea din 13.11.2019, Curtea de Apel Craiova a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Olt, fiind păstrate actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Prin încheierea din 19.02.2020 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de G., Crimei Organizate şi Terorismului Intern şi Internaţional.

Prin încheierea din 28.10.2020, prima instanţă a dispus introducerea forţată în cauză în calitate de terţ intervenient forţat a Uniunii Judeţene a C..

La termenul din 25.11.2020, instanţa de fond a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii procesului-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018, în raport cu procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr. 9/13.01.2021, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018 de notarul public F. şi a respins această cerere, ca inadmisibilă;

- a respins ca neîntemeiate excepţia autorităţii de lucru judecat;

- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată valorificând efectul pozitiv al puterii de lucru judecat şi

- a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.430 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A., respins prin decizia nr. 593/07.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare către o altă curte de apel şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Un prim set de critici a vizat respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere privind constatarea nulităţii procesului-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018 şi a contractului de vânzare nr. x/29.11.2018, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Recurenta a invocat încălcarea art. 5 alin. (1) şi 130 alin. (2) C. proc. civ., ipoteză pe care a subsumat-o art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, subliniind că învestirea instanţei de drept comun şi nu a judecătorului-sindic cu o acţiune în nulitatea procesului-verbal de licitaţie şi a contractului de vânzare ridică o problemă de competenţă şi nu de admisibilitate. Aceasta întrucât inadmisibilitatea intervine atunci când cererea sau calea de atac nu sunt deschise de lege, împrejurare care nu se verifică în cauză; cum, înseşi instanţele de fond au invocat art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Olt era obligat să soluţioneze cererea şi nu să o respingă ca inadmisibilă.

Titulara căii de atac exercitate a arătat că, în realitate, chestiunea interesează necompetenţa instanţei de drept comun, care rămânea competentă, prin raportare la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deoarece Tribunalul Gorj îşi reţinuse competenţa de a soluţiona cererea, completată şi precizată. A apreciat că o atare concluzie rezultă şi din art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul căruia casarea unei hotărâri pronunţate cu încălcarea competenţei de ordine publică este admisă numai dacă excepţia a fost invocată legal.

În al doilea rând, recurenta a afirmat că împrejurarea că instanţa de apel preia, în integralitate, motivarea primei instanţe, fără a răspunde criticilor pe care le-a formulat, materializează şi un viciu de nemotivare, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A arătat că lipseşte analiza motivului de apel prin care a criticat sentinţa primei instanţe pentru confuzia între admisibilitatea capetelor de cerere referitoare la nulitatea celor două acte încheiate în procedura de insolvenţă şi competenţa materială procesuală a instanţei civile de drept comun.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a denunţat drept contrare art. 21 alin. (2), art. 25 alin. (1) lit. i) şi art. 116-120 din Legea nr. 85/2006, statuările prin care curtea de apel a reţinut că se impunea ca procesul-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018 şi contractul de vânzare nr. x/29.11.2018 să fie atacate în faţa judecătorului sindic. A reiterat că motivele de nulitate nu vizau încălcarea Legii nr. 85/2006, ci condiţiile generale de valabilitate ale actului juridic civil şi că cele două acte nu reprezintă acte de sine stătătoare, ci subsecvente protocolului din 07.02.1996, fiind supuse principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. De aceea, în aprecierea recurentei, nu era relevantă învestirea judecătorului-sindic, în sine, transferul dreptului de proprietate nefiind o măsură a lichidatorului judiciar.

Un set de critici subsecvent, circumscris ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ. a privit modul în care instanţa de prim control judiciar a reţinut autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele anterioare, apreciată ca încălcând art. 431 şi 435 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că, pentru a atrage incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu este necesară identitatea de părţi, fiind suficient să existe o legătură între cele două chestiuni litigioase deduse judecăţii. A apreciat că opunerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de părţi, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Raportat la această interpretare a legii, recurenta a apreciat că nu îi poate fi opusă sentinţa civilă nr. 6/1998, prin care s-a autorizat constituirea Fundaţiei, concluzie care nu poate fi contrazisă de faptul că a formulat căi de atac, care, de altfel, au fost respinse pentru motive formale.

Pentru aceste considerente, a apreciat că instanţa de apel a încălcat art. 435 C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea este opozabilă numai părţilor litigante.

O altă critică vizează aspectele reţinute cu putere de lucru judecat din dosarul nr. x/2011, respectiv că Fundaţia ar fi dobândit în mod legitim imobilul în litigiu.

Această dezlegare a fost contestată de recurentă, care a afirmat că prin decizia nr. 9246/31.10.2013, Curtea de Apel Craiova nu a statuat asupra acestui aspect, reţinând doar că, atâta vreme cât nu s-a formulat acţiune în constatarea nulităţii protocolului, statutele Fundaţiei sunt legale şi nu pot fi anulate.

A conchis invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, totodată, a pct. 7, dacă se va aprecia că acesta poate fi extins şi cu privire la aplicarea greşită a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În legătură cu acelaşi set de critici, autoarea recursului a arătat că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a analizat argumentele invocate pe fond, susţinând că legalitatea actelor în baza cărora imobilul a intrat în patrimoniul pârâtei a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Acelaşi motiv de casare a fost invocat şi prin prisma existenţei unor motive contradictorii.

Un segment distinct al recursului a vizat, din perspectiva recurentei, greşita reţinere a efectului translativ de proprietate al adresei nr. x/21.11.1995 emisă de C.N.S.L.R., faţă de care recurenta a invocat încălcarea art. 475, 480, 644, 645 şi 813 din C. civ. de la 1864, susţinând ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În această privinţă, recurenta a apreciat că adresa indicată reprezintă doar un inventar al bunurilor de pe raza judeţului Gorj date în administrarea U.J.S.L. Gorj, aspect confirmat şi de adresa nr. x/26.01.2010 emisă de C.N.S.L.R. către Uniunea Judeţeană Gorj iar în conţinutul adresei nu se face vorbire despre transmiterea dreptului de proprietate, care putea avea loc numai în condiţiile C. civ. de la 1864, adică prin contract, iar la data emiterii ei, C.N.S.L.R. nu mai era proprietar, imobilul fiind adus în patrimoniul reclamantei. Dar şi în ipoteza în care C.N.S.L.R. ar fi fost proprietar, a învederat că doar această entitate a semnat adresa în discuţie, care nu stipulează un preţ, ceea ce atrage calificarea ei cel mult ca o donaţie, căreia îi lipseşte forma autentică, obligatorie potrivit art. 813 din C. civ. de la 1864.

Recurenta a subliniat că este incident şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a analizat motivul de apel prin care a invocat că C.N.S.L.R. nu putea dispune de bun la data emiterii adresei, întrucât calitatea sa de proprietar a încetat la 17.03.1995, când prin sentinţa nr. 2524 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti s-a autorizat constituirea asociaţiei recurente, iar bunul a fost transferat în proprietatea acesteia.

Un set subsecvent de critici a privit motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a invocat că este exclusă posibilitatea U.J.S.L. Gorj de a gratifica Fundaţia, întrucât ar contraveni art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 22 din Legea nr. 54/1991.

În dezvoltarea criticii, a evocat art. 34 din Decretul nr. 31/1954, iar U.J.S.L. se supunea Legii nr. 54/1991, care prevedea la art. 22 că bunurile mobile şi imobile aparţinând sindicatelor pot fi folosite, dar nu împărţite de membrii acestora şi interzicea înstrăinarea lor, altfel decât în situaţia dizolvării organizaţiei sindicale, reglementată de art. 38.

Ca urmare, titulara recursului a conchis că U.J.S.L. nu avea capacitatea specială de folosinţă pentru a gratifica pârâta iar instanţa de apel nu a analizat aspectele evocate mai sus, motiv pentru care este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un ultim set de critici, recurenta a vizat considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că municipiul Târgu Jiu ar fi dobânditor de bună-credinţă, invocând în acest sens cazurile de casare prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a considerat contrară art. 22 alin. (3) C. civ. atribuirea calităţii de subdobânditor cu titlu oneros de bună-credinţă Municipiului Târgu Jiu; a arătat că este nerelevant că, la 14.05.2018, în cartea funciară nu era notat vreun litigiu sau sarcină, din moment ce, astfel cum rezultă din procesul-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018, la 11.05.2018 a notificat ambele pârâte cu privire la dosarul de faţă. A subliniat, totodată, că nu poate fi invocat efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, din interpretarea art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, rezultând că înscrierile au, la această dată, doar efect de opozabilitate.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat lipsa considerentelor care să analizeze aspectele invocate anterior.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin rezoluţia de primire a dosarului, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de achitare a unei taxe judiciare de timbru de 21.316,35 RON, iar prin încheierea din cameră de consiliu de la 08.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru şi a dispus reducerea acesteia la suma de 12.000 RON, pe care a eşalonat-o în 12 rate lunare.

La 21 şi, respectiv, 25.01.2022, intimaţii-pârâţi Municipiul Târgu Jiu şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B. a susţinut temeinicia soluţiei de admitere a excepţiei de inadmisibilitate ale capetelor de cerere vizând validitatea actelor juridice încheiate în perioada derulării procedurii insolvenţei. Făcând trimitere la art. 21, art. 24 şi art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, aplicabile în cauză, referitoare la căile procedurale de atacare a actelor întocmite în cadrul procedurii şi la competenţele judecătorului sindic, intimata a susţinut că Legea nr. 85/2006 este un act normativ special, astfel că nulitatea actelor juridice încheiate în cadrul procedurii nu puteau fi analizate decât din perspectiva legislaţiei speciale de către judecătorului sindic iar nu potrivit dreptului comun.

În ce priveşte criticile din recurs privind lipsa autorităţii de jucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigii anterioare, intimata a făcut trimitere la prevederile art. 431 C. proc. civ., a făcut o analiză a modului de operare a autorităţii de lucru judecat şi a susţinut că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis astfel că nu se mai poate introduce o acţiune prin care să se pretindă a se stabili contrariul a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

În această privinţă, intimata a reamintit obiectul litigiilor anterioare, subliniind că:

- într-un prim litigiu s-a incercat desfiintarea sent.civ. nr. 6/23.01.1998 a Tribunalului Gorj prin care a fost autorizata infiinţarea B. si s-a constatat ca din patrimoniul acesteia face parte si imobilul in litigiu. A menţionat că atât reclamanta Asociatia Nationala a Caselor de Cultura a Sindicatelor Bucuresti, cat si Uniunea Judeteana CNSRL Fratia - Filiala Gorj au formulat apel impotriva acestei sentinţe prin care au susţinut că actele depuse odata cu cererea de infiinţare a fundatiei nu fac dovada constituirii unui patrimoniu al persoanei juridice - precizand ca protocolul incheiat la 07.02.1996 între Uniunea Judeteana a C. si B. nu poate constitui act de transfer de proprietate asupra imobilului, iar prin decizia civilă nr. 62/01.02.2011 si 224/14.04.2011 ale Curtii de Apel Craiova au fost respinse ca tardive apelurile formulate in cauza, iar prin dec.civ. nr. 3424/17.05.2012 a ICCJ s-a luat act de renuntarea la judecarea recursului formulat de Asociatia Nationala a Caselor de Cultura a Sindicatelor Bucuresti. 6.

- printr-un al doilea litigiu, s-a solicitat, tot de catre recurentă, nulitatea absoluta partiala a conventiei prin care a fost infiintata B., şi a Statutului acesteia în ceea ce priveste Cap. 7 "Patrimoniu cu privire la transferul dreptului de proprietate" asupra irnobilului constructive situate in Tg-Jiu, str. x, cat si a Statutlui actualizat iar prin sent.civ. nr. 14676/23.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tg. -Jiu cererea a fost respinsă, soluţie menţinută în cele din urmă prin decizia civ. nr. 9246/3 1.10.2013 a Curtii de apel Craiova (definitiva si irevocabila), decizie în care s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că din patrimoniul B. face parte si imobilul in litigiu, sens în care intimata a făcut trimitere la pasaje din această decizie.

- în al treilea rând, intimata a subliniat că cele constatate prin litigiile mentionate mai sus, au fost analizate si in dosar nr. x/2016 al Judecatoriei Tg-Jiu, unde prin sent.civ. nr. 9280/29.11.2016, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu in favoarea B..

Cu privire la ultimul motiv de recurs, intimata a învederat că, la baza Protocolului din data de 07.02.1996 a stat acordul scris prin care H. - antecesoarea reclamantei, a consimtit/şi-a dat acordul la infiintrarea B. prin Hotdrdrea Comitetului Executiv nr. 43/01.02.1996, inclusiv in ceea ce priveste patrirnoniul acesteia. respectiv si pentru imobilul B..

Oricum, a susţinut că protocolul nu era necesar de vreme ce imobilul a fost construit pe terenul proprietatea statului, la solicitarea Consiliului Judeţean al C., beneficiarul construcţiei fiind tocmai Uniunea Judeţeană a C. care a şi procedat la recepţia finală a lucrării în anul 1992 astfel că, la momentul încheierii protocolului, calitatea de proprietar al imobilului aparţinea Uniunii Judeţene a C..

Pe de altă parte, intimata a invocat inaplicabilitatea principiului desfiinţării actului subsecvent ca efect al desfiinţării actului iniţial, apreciind că în cauză este prezentă excepţia care apără subdobânditorul de bună-credinţă, cu titlu oneros şi cu titlu particular precum şi principiul asigurării stabilităţii circuitului juridic civil, învederând că imobilul a fost dobândit prin licitaţie publică de către Municipiul Târgu-Jiu iar la data dobândirii în cartea funciară nu existeau notate sarcini sau litigii.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Municipiul Tg. -Jiu a făcut o prezentare a stării de fapt, legată de modalitatea în care a fost edificată costrucţia în litigiu şi a apreciat corectă soluţia prin care instanţele de fond au invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere care erau de competenţa exclusivă a judecătorului sindic, apreciind că recurenta nu avea la dispoziţie decât calea specială a contestaţiei împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, reglementată de Legea nr. 85/2014, întrucât legislaţia în vigoare nu prevede admisibilitatea unei cereri de desfiinţare a vânzării împtotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul în procedura insolvenţei.

Invocând absenţa din cartea funciară a oricărei notări privind sarcini ori litigii la data vânzării imobilului în cadrul procedurii insolvenţei, intimata a invocat o serie de dispoziţii legale prevăzute în legislaţia specială a insolvenţei - Legea nr. 85/2014 - pe care recurenta le-a ignorat subliniind că, potrivit legislaţiei în vigoare bunurile care se înstrăinează în procedura insolvenţei se vând libere de sarcini, singura excepţie fiind cea legată de dobândirea unor bunuri cu privire la care s-au instituit măsuri asigurătorii în procesul penal, însă aceste asppecte au fost şi ele tranşate deja prin Decizia nr. 2/2018 şi Decizia nr. 1/2020 ambele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Făcând trimitere şi la normele C. proc. civ. referitoare la executarea silită şi la interpretările oferite de doctrină privind posibilitatea de contestare a actului de adjudecare, intimatul a conchis că singura posibilitatea pe care o avea recurenta era aceea de a contesta măsurile la judecătorul sindic prin intermediul contestaţiei speciale, iar nu pe calea dreptului comun, apreciind corectă valorificarea de către instanţele de fond a excepţiei de inadmisibilitate.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează pretinsa reţinere greşită a autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel, intimatul a făcut trimitere la prevederile art. 430-431 C. proc. civ. şi a făcut o analiză teoretică a acestei instituţii de drept procesual, apreciind că, prin acţiunea din prezentul dosar, reclamanta doreşte nu doar anularea protocolului şi a actelor juridice subsecvente, ci şi anularea tuturor hotărîrilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate anterior în legătură cu aceste aspecte.

Nu în ultimul rând, intimatul a susţinut că recurenta-reclamantă, deşi susţine că nu a fost parte la litigiile anterioare, evită să indice faptul că a fost înfiinţată de Confederatia Natională a Sindicatelor Libere din Rominia (devenită CNSRL FRATIA), omiţând totodată să indice care anume este actul translativ de proprietate pe care îşi întemeiază susţinerile că ar fi proprietar al imobilului.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la lipsa bunei-credinţe a dobânditorului imobilului - Municipiul Tg. -Jiu, intimatul a invocat principiul proprietăţii aparente susţinând că sunt întrunite toate condiţiile acestuia întrucât actul juridic atacat este cu titlu oneros şi cu titlu particular, a existat o eroare comună invincibilă cu privire la calitatea de proprietar al înstrăinătorului iar buna credinţă a dobânditorului este incontestabilă în absenţa oricăror menţiuni în cartea funciară a vreunui litigiu asupra proprietăţii imobilului.

Coroborând aceste aspecte cu împrejurarea că recurenta nu a contestat măsura adminnistratorului judiciar de vânzare a imobilului, în cadrul procedurii insolvenţei şi nici nu a solicitat suspendarea procedurii vânzării, şi făcând o analiză a propriei sale bune credinţe din perspectiva dispoziţiilor art. 901 C. civ., intimatul a apreciat că principiul anulării actului subsecvent nu este incident în cauză fiind paralizat de principiul proprietăţii aparente şi de prinncipiul ocrotirii subdobânditorului cu titlu particular, cu titlu oneros şi de bună-credinţă.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului declarat:

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Cu referire la motivul de recurs ce vizează considerentele deciziei din apel care cofirmă legalitatea admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a procesului-verbal de licitaţie nr. x/14.05.2018 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018, incluse în capătul al doilea de cerere, Înalta Curte constată că, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererilor de anulare a celor două acte, invocată din oficiu la termenul din 25.11.2020, statuând că orice cauză de nulitate a actelor încheiate de lichidatorul judiciar trebuie invocată în temeiul legii speciale, fără a exista un drept de opţiune între aceasta şi dreptul comun.

Apelul reclamantei împotriva acestei soluţii s-a axat pe ideea că, în realitate, nu este vorba despre o problemă de inadmisibilitate, ci o chestiune ce priveşte necompetenţa materială procesuală, deoarece cererea sa nu a tins la valorificarea ale unor încălcări ale normelor Legii nr. 85/2006, ci motive de nulitate absolută a actelor atacate, derivând din caracterul lor subsecvent faţă de Protocolul din 1996 a cărui nulitate a solicitat a fi constatată prin cererea principală.

Instanţa de apel a înlăturat motivele de apel, confirmând şi reluând aproape integral considerentele primei instanţe privind inadmisibilitatea acestor capete de cerere, fără a se apleca asupra criticilor punctuale susţinute de reclamanta-apelantă şi fără a explica de ce susţinerile acesteia, referitoare la o pretinsă problemă de necompetenţă, iar nu de admisibilitate, ar fi nefondate.

Recurenta a criticat decizia din apel, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancţionează nerespectarea obligaţiei de motivare a hotărârilor judecătoreşti, încorporată în dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind reflectat în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franţei sau Hirvisari împotriva Finlandei.

Motivarea hotărârii se impune ca o garanţie de legalitate a raţionamentului judiciar şi este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudenţa instanţei europene, de exemplu, în cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franţei, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei.

Pe de altă parte, articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În cazul hotărârilor pronunţate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în calea de atac şi susţinerile care au fost înlăturate.

Transpunând aceste considerente la analiza deciziei recurate, Înalta Curte reţine că, din moment ce instanţa de apel nu a analizat niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în apel, privitor la greşita calificare, de către prima instanţă, a aspectului procedural litigios ca fiind o chestiune de inadmisibilitate iar nu de necompetenţă, critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată.

Instanţa supremă va proceda şi la analiza criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere strânsa legătură dintre motivele de recurs formulate în cauză, dar şi pentru a contura cadrul procesual în rejudecare.

Disputa dintre părţi derivă din dreptul de proprietate asupra imobilului, casa de cultură a sindicatelor din Târgu Jiu; prin demersul său judiciar, reclamanta a solicitat, ca şi capăt principal de cerere, anularea Protocolului din 07.02.1996, ca act iniţial de dobândire a proprietăţii de către pârâtă şi anularea actelor juridice subsecvente acestuia, în temeiul principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a desfiinţării actului iniţial pe care se sprijină, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Înstrăinarea imobilului prin licitaţie s-a realizat, după începerea prezentului proces, în procedura insolvenţei al cărei obiect este pârâta B. (la care, în continuare, se va face referire cu sintagma "B."), în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Gorj.

Această împrejurare a determinat formularea celor două cereri adiţionale, iniţial de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie, depusă la 26.06.2018 şi, ulterior, a contractului de vânzare nr. x/2018, depusă la 21.02.2019; aceste cereri conservă cauza juridică a capătului al doilea de cerere.

Este adevărat că, de principiu, din coroborarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2), art. 10 lit. i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, sub imperiul căreia se desfăşoară insolvenţa pârâtei B., precum şi art. 120 C. proc. civ., cererile formulate în legătură cu măsuri şi acte îndeplinite în procedura insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a judecătorului sindic, atât material cât şi teritorial.

Niciuna din aceste norme, la care instanţele de fond au făcut trimitere pentru a justifica inadmisibilitatea celor două capete de cerere, nu reglementează nici expres şi nici implicit o astfel de inadmisibilitate, ci stabilesc doar competenţa judecătorului sindic de soluţionare a lor.

În contrast cu argumentele instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că inadmisibilitatea, care nu are o definiţie legală consacrată în dreptul obiectiv, reprezintă acea excepţie procesuală care intervine atunci când partea nu are deschisă calea de acces la o instanţă, sau la instanţa română, ori legea suprimă expres posibilitatea de formulare a unei anumite cereri.

Exemplificativ, se cuvine a se aminti doar câteva dispoziţii din C. proc. civ. care reglementează inadmisibilitatea şi din lectura cărora se poate configura fizionomia sa juridică:

- inadmisibilitatea formulării unor cereri de recuzare pentru alte motive de incompatibilitate, decât cele stabilite de Cod în art. 41 şi art. 42 sau cu privire la alţi judecători decât cei care fac parte din completul de judecată (art. 47 alin. (2) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de intervenţie formulată de un terţ care nu justifică un interes legitim pentru a interveni în procesul dintre părţile originare (art. 64 alin. (4) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de probaţiune cu martori dacă pentru dovedirea actului juridic legea cere forma scrisă (309 alin. (4) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei căi de atac exercitată deşi legea nu prevede posibilitatea exercitării ei (art. 457 alin. (3) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată atunci când ea este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau când u este de competenţa instanţelor române (art. 132 alin. (3) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea exercitării recursului omisso medio, adică împotriva unor hotărâri judecătoreşti susceptibile de apel care însă nu a fost exercitat (art. 459 alin. (2) C. proc. civ.).

Aşa cum se poate observa inadmisibilitatea are în vedere inexistenţa dreptului unei părţi de a se adresa instanţei sau de a formula o anumită cerere în cadrul unui proces, fiind strict şi, de regulă, expres prevăzută de lege, în timp ce normele de competenţă reglementează competenţa de soluţionare a anumitor cereri care, prin ipoteză, sunt admisibile, adică pot fi adresate instanţelor judecătoreşti, şi, odată formulate, învestesc sistemul judiciar, instanţa sesizată fiind datoare, în termenul de decădere stabilit de art. 130 C. proc. civ., să verifice dacă îi aparţine competenţa de soluţionare sau, dimpotrivă, competenţa materială ori teritorială aparţine unei alte instanţe sau unui alt organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în această din urmă ipoteză fiind datoare a trimite cererea spre soluţionare instanţei stabilită ca fiind competentă să o judece.

În faţa Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la termenul din 09.07.2019 a fost pus în discuţie, probatoriul; această etapă reflectă depăşirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fără ca instanţa sau părţile să fi invocat necompetenţa instanţei de drept comun sesizată cu cele două cereri calificate de instanţele de fond ca fiind de competenţa exclusivă a judecătorului sindic.

Cum cererile formulate erau de competenţa instanţelor judecătoreşti române, este justă susţinerea recurentei, că instanţa de apel trebuia să recalifice chestiunea inadmisibilităţii ca reprezentând o chestiune ce vizează necompetenţa material-procesuală a primei instanţe şi, subsecvent, să o soluţioneze prin raportare la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.., urmând a stabili dacă excepţia de necompetenţă a fost invocată în termenul de decădere stabilit de textul de lege menţionat mai sus, cu consecinţa stabilirii instanţei competente a soluţiona cererile, sau dimpotrivă, a constata că excepţia nu a fost invocată şi soluţionată în termenul legal, cu consecinţa consolidării competenţei de soluţionare a celor două cereri accesorii în favoarea instanţei de judecată sesizate, ca efect al neinvocării necompetenţei materiale în termen.

Şi al doilea argument invocat de recurentă este valid, cadrul procesual configurat prin cererea introductivă necaracterizând o acţiune circumscrisă art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006 de natura "(...) contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator", a cărei competenţă de judecată să revină judecătorului-sindic.

Prin ambele cereri adiţionale, reclamanta a învederat că solicită anularea celor două acte subsecvente Protocolului din 07.02.1996, pe temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a desfiinţării actului juridic anterior pe care acestea se sprijină. Prin urmare, cererile de constatare a nulităţii celor două acte întocmite în cadrul procedurii insolvenţei, erau cereri accesorii prin esenţa lor, nu se întemeiau pe vicii strecurate în cadrul procedurii insolvenţei ori pe cauze care îşi au rădăcinile în procedura insolvenţei, ci pe elemente extrinseci (nulitatea titlului anterior), fără nicio legătură cu modul de exercitare a atribuţiilor de către lichidatorul judiciar, astfel că instanţa sesizată trebuia să procedeze la analiza, în cadrul procesual configurat de reclamantă, a fondului cererii de constatare a nulităţii absolute a protocolului atacat şi, în raport de soluţia asupra acestui capăt principal de cerere, să abordeze cele două cereri accesorii, a căror analiză şi soluţie depindea, în primul rând, de modul de soluţionare a capătului principal de cerere.

În consecinţă, Înalta Curte va constata fondată critica prin care se valorifică ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin respingerea ca inadmisibilă a cererii accesorii de anulare a celor două acte, deşi reclamanta avea deschisă calea de acces la justiţie pentru a le contesta, instanţele de fond au refuzat accesul reclamantei la justiţie în mod nejustificat, aspect ce atrage nulitatea deciziei din apel, în acord cu exigenţele art. 174 alin. (2) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea astfel produsă neputând fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe în vederea soluţionării acestor cereri.

Aşa fiind, va dispune ca, în rejudecare, instanţa de apel să soluţioneze motivele de apel formulate de reclamantă cu privire la soluţia admiterii, de prima instanţă, a excepţiei inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie şi a contractului de vânzare nr. x/2018, respectând dezlegările anterioare ale instanţei supreme.

Referitor la setul de critici întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ. care pretinde aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 şi 435 C. proc. civ., prin ataşarea puterii de lucru judecat unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii anterioare, Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt fondate.

Prin întâmpinarea depusă în etapa fondului, pârâta B. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat; din motivarea acesteia, rezultă că a înţeles să opună reclamantei, prin valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat, statuările din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/1998, y/2011 şi x/2016, prin care a apreciat că i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra construcţiei B. - situată în Târgu Jiu, jud. Gorj, str. x (în continuare, "imobilul").

Prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului negativ dar i-a dat eficienţă din perspectiva efectului său pozitiv, apreciind că în litigiul de faţă nu se mai poate pune în discuţie legalitatea actelor în baza cărora imobilul a intrat în patrimoniul B. - Protocolul din 07.02.1996 şi actele constitutive autentificate sub nr. x/14.03.1997 de notar public D. şi 1144/24.04.2009 de notar public E. (în continuare, "statutele"), întrucât principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti.

Pentru a hotărî astfel, a validat susţinerea reclamantei, actuala recurentă, că, în dosarul nr. x/2011, respingerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a articolului prin care imobilul a fost inclus în patrimoniul pârâtei, inserat în statutele B., s-a întemeiat pe faptul că transferul dreptului de proprietate s-a realizat nu prin cele două statute, ci prin protocolul încheiat la 07.02.1996 (în continuare "protocolul"). Însă, subsecvent, a reţinut că în acelaşi dosar, prin considerentele deciziei nr. 9246/31.10.2013, s-a statuat că, prin încheierea din 20.03.2003 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2003, admiţându-se cererea B., s-a luat act şi s-a dispus înregistrarea în registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Târgu Jiu a modificărilor intervenite în statutul său, ceea ce - a apreciat instanţa de fond - echivalează cu verificarea existenţei patrimoniului propriu constând în imobilul în litigiu.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a formulat apel, arătând, în esenţă, că încheierile emise în procedura necontencioasă nu au putere de lucru judecat, că nu a fost parte în dosarul privind înfiinţarea Fundaţiei şi, chiar dacă ar fi fost parte, motivele de nulitate invocate în cauza de faţă le excedează pe cele analizate în procedura de înfiinţare.

Instanţa de prim control judiciar a respins apelul reclamantei, confirmând statuările instanţei de fond.

Criticile recurentei cu privire la aceste considerente sunt fondate în parte, exclusiv în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, urmând a fi respinse în privinţa celor prevăzute de pct. 6 şi 7.

În cauza de faţă, obiectul cererii este reprezentat de constatarea nulităţii protocolului din 07.02.1996 ca şi capăt principal de cerere, precum şi a actelor subsecvente acestuia, ca şi solicitări accesorii, întemeiate exclusiv pe pretinsa temeinicie a capătului principal de cerere.

Aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, ca prezumţie irefragrabilă - res iudicata pro veritate habetur, reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune identitatea de părţi şi de chestiuni litigioase; puterea lucrului judecat nu se ataşează decât chestiunilor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, deci al verificării jurisdicţionale.

Cu alte cuvinte, aşa cum rezultă din economia art. 430 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se conturează numai cu privire la aspecte litigioase care au fost dezbătute de părţi, analizate şi tranşate de instanţă, în cadrul unei proceduri judiciare contencioase, între părţile litigante. Tocmai de aceea, încheierile pronunţate de instanţe în cadrul unor proceduri necontencioase nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, aşa cum rezultă de altfel din conţinutul art. 535 C. proc. civ. Tot astfel, constatările instanţei cu privire la stări de fapt sau a unor stări de drept, din cadrul considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, care nu au făcut obiect de dispută între părţi, de analiză din partea instanţei şi care nu au fost prin urmare "tranşate", urmare a acestor examinări, şi nici nu reprezintă considerente decisive ori decizorii ale soluţiei cuprinsă în dispozitiv, nu vor beneficia de autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 430 şi urm. C. proc. civ.

Transpunând aceste consideraţii la circumstanţele cauzei, instanţa supremă constată că decizia recurată face o aplicare greşită art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Dosarul nr. x/1998 a avut drept obiect autorizarea şi funcţionarea B., în temeiul art. 3 din Legea nr. 21/1924. În cadrul acestei proceduri necontencioase, nu a fost verificată decât formal existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului al subiectului de drept ce urma a fi înfiinţat, fără a fi analizată validitatea intrinsecă a titlului prin care petenta susţinut că a devenit proprietar.

Dosarul nr. x/2016, de pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, a vizat plângerea formulată de pârâtă împotriva încheierilor de carte funciară, admisă prin sentinţa civilă nr. 9280/29.11.2016, cu consecinţa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului, reţinându-se, în principal, că aceasta deţine în proprietate imobilul, conform deciziei nr. 9246/31.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în aceste două procese nu pot primi valoare de lucru judecat în raport cu cauza prezentei cereri de chemare în judecată; atât în cazul procedurilor de înfiinţare a fundaţiilor, cât şi a celor de înscriere în carte funciară, natura cererilor este necontencioasă, iar atribuţiile jurisdicţionale sunt limitate la verificarea formală a unor condiţii prevăzute de lege necesare operaţiunilor ce urmează a fi îndeplinite: autorizarea funcţionării respectiv înscrierea în cartea funciară.

Distinct de acest fapt, Legea nr. 21/1924 în temeiul căreia s-a autorizat înfiinţarea B., nu prevedea o valoare minimă a patrimoniului - astfel cum s-a întâmplat, ulterior, prin art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2000; aşadar, Tribunalul Gorj nu a verificat în dosarul nr. x/1998 modul în care s-a constituit patrimoniul fundaţiei şi, cu atât mai puţin, validitatea titlului de proprietate al persoanei care ar fi aportat imobilul la constituirea persoanei juridice. Nu poate fi primită apărarea pârâtei-intimată conform căreia împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat apel în care a susţinut inclusiv faptul că actele depuse în susţinerea cererii de dobândire a personalităţii juridice a fundaţiei nu fac dovada dreptului de proprietate şi a constituirii unui patrimoniu. De vreme ce acest apel a fost respins ca tardiv iar instanţa de apel nu a statuat asupra acestor aspecte invocate de reclamanta din prezenta cauză, iar aceleaşi aspecte nu au făcut obiect de dispută contradictorie nici în faţa primei instanţe, nu se poate reţine conturarea unei autorităţi de lucru judecat cu privire la validitatea titlului de proprietate al pârâtei, adică al Protocolului defăimat a fi lovit de nulitate absolută în prezentul litigiu.

În aceeaşi linie a raţionamentului, nici înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a B. nu putea fi reţinută per se cu putere de lucru judecat, această procedură fiind doar reflexul, din perspectiva publicităţii imobiliare, a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2011, asupra cărora instanţa supremă va statua în continuare.

Aşadar, sub un prim aspect, ţinând cont de obiectul principal al prezentului litigiu - constatarea nulităţii absolute a Protocolului din 7 februarie 1996 - Înalta Curte va constata fondate criticile privind inexistenţa puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti din cele două dosare menţionate anterior. În consecinţă, vor fi admise şi criticile îndreptate împotriva considerentelor din decizia recurată care ataşează acelaşi efect statuărilor din decizia nr. 9246/31.10.2013, prin care Curtea de Apel Craiova a reţinut că hotărârile din dosarul nr. x/1998 şi cele pronunţate ulterior, în procedura înregistrării modificărilor actelor constitutive ale B. în registrul persoanelor juridice, ar avea autoritate de lucru judecat.

Obiectul dosarului nr. x/2011 se suprapune parţial cu cel al litigiul de faţă, întrucât reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a capitolului VII din cele două statute ale B.. În cauza de faţă, obiectul este extins şi priveşte statutele în ansamblu, dar cauza juridică este evident diferită. În litigiul anterior, constatarea nulităţii absolute parţiale a statutelor a fost solicitată de sine stătător din perspectivă intrinsecă a acestora, în timp ce, în cauza de faţă, s-a solicitat anularea lor, ca acte subsecvente Protocolului, în contextul în care, în litigiul anterior, nu s-a cerut constatarea nulităţii absolute a acestui Protocol iar acest aspect a fost considerat determinant de către instanţa ce a judecat acel proces în analiza validităţii statutelor fundaţiei.

Aşadar, între dosarul nr. x/2011 şi prezenta cauză există o identitate părţi, dar chestiunile litigioase de dezlegat sunt fundamental distincte, iar lucrul judecat anterior are numai parţial legătură cu soluţionarea cauzei de faţă.

Aspectul esenţial în ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată este faptul că legalitatea Protocolului, dedusă spre examinare în prezentul proces, nu a făcut obiectul analizei instanţei în litigiul anterior. Astfel, în litigiul anterior, reţinând că protocolul încheiat între Uniunea Judeţeană a C. şi B. nu a fost anulat şi că, prin cele două statute, nu s-a produs transferul dreptului de proprietate, prin decizia nr. 9246/31.10.2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis recursul B. şi a respins cererea actualei recurente, de anulare a capitolului VII din statutul din 1997 şi din cel încheiat în 2009. Aşadar, numai acestor considerente li se poate ataşa efectul pozitiv al lucrului judecat, întrucât numai aceste chestiuni litigioase au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, instanţele constatând că acestea nu sunt afectate de o cauză de nulitate intrinsecă.

De aceea, efectul pozitiv al lucrului judecat este exclus în privinţa protocolului, iar cu privire la cele două statute, ar fi fost incident numai dacă reclamanta ar fi cerut constatarea nulităţii lor pe cale principală pentru cauze proprii acestor acte juridice, ca cate originare de dobândire a dreptului de proprietate, ipoteză pe care actul de sesizare a primei instanţe nu o reflectă.

Faţă de considerentele expuse, criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi admise. În rejudecare, instanţa de apel va soluţiona pe fond motivele de apel formulate de reclamantă cu privire la cauzele de nulitate ce privesc protocolul şi actele subsecvente acestuia; în rejudecare se vor analiza şi motivele cuprinse în secţiunea III punctele 4 şi 5 din memoriul de recurs. Această soluţie se impune, întrucât instanţele devolutive nu au stabilit situaţia de fapt, iar în lipsa acesteia, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate ce îi revine conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Vor fi respinse criticile îndreptate împotriva aceloraşi considerente, subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ. Ipoteza de nemotivare nu este incidentă, întrucât instanţa de apel a procedat concordant cu soluţia de admitere a efectului pozitiv al lucrului judecat, care împiedica analiza pe fond a motivelor apelantei; în rejudecare, acest viciu va fi remediat, ca urmare a statuării instanţei supreme asupra criticii anterioare.

Articolul 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează conservarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti anterioare, în condiţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., aspect care nu se verifică în cauză, obiectul şi cauza litigiilor evocate fiind diferite.

În ceea ce priveşte ultima critică formulată de recurentă, subsumată motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care se combate reţinerea calităţii de dobânditor de bună credinţă a Municipiului Târgu Jiu, Înalta Curte constată că instanţa de apel reţinut în considerente că " (…) în cauză se pune şi problema bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii circuitului civil, în condiţiile în care la data de 14 mai 2018- când a avut loc licitaţia, în cartea funciară a imobilului nu existau sarcini şi nici informaţii despre existenţa unor litigii, ceea ce atestă buna-credinţă a U.A.T. Târgu Jiu".

Înalta Curte observă că, în raport cu soluţia dată apelului, care s-a sprijinit pe excepţia de inadmisibilitate şi pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aceste considerente apar a fi supraabundente deoarece, din moment ce titlul de proprietate al B. nu a fost anulat, reţinându-se validitatea dobândirii proprietăţii asupra imobilului în litigiu, nu era relevantă examinarea bunei-credinţe a pârâtului Municipiului Târgu Jiu, pentru a-i conserva acestuia titlul.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu poate oferi o dezlegare asupra acestor aspecte care sunt strâns legate de fondul litigiului, care nu a fost dezlegat de către instanţele de fond, din moment ce pricina urmează a fi trimisă spre rejudecare tocmai în vederea analizării fondului, ca urmare a infirmării excepţiilor de inadmisibilitate şi de autoritate de lucru judecat pe care instanţele de fond şi-au sprijin soluţiile.

Pentru aceste motive, apreciind a fi prezente cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe, pentru o nouă judecată a apelului.

Pe de altă parte, în contextul în care instanţa supremă urmează a pronunţa o soluţie de casare a deciziei recurate, pentru greşita valorificare a excepţiei de inadmisibilitate şi greşita reţinerii a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, procedând la rejudecarea apelului, instanţa de apel va examina pe fond apărarea şi argumentele intimatului Municipiul Târgu Jiu, întemeiate pe buna sa credinţă, corelat şi cu argumentele expuse de recurentă în secţiunea III.6. a memoriului de recurs, în măsura în care, subsecvent soluţiei date în rejudecare capetelor 1 şi 2 de cerere, va subzista interesul pârâtului în susţinerea acestei apărări şi interesul analizei lor de către instanţă.

În ipoteza în care se va ajunge la analiza bunei-credinţe, instanţa de apel nu va ignora incidenţa dispoziţiilor art. 901 alin. (2) C. civ. care trasează cerinţele cumulative care se cer a fi îndeplinite pentru ca terţul dobânditor al unui bun imobil supus întabulării în cartea funciară, să fie considerat de bună-credinţă.

În egală măsură, în rejudecare, instanţa de apel va verifica apărările pe fond ale părţilor privind validitatea titlului de proprietate al pârâtei dar şi al reclamantei, întrucât şi acesta a fost contestat prin apărările formulate de către pârâtă. Cu prioritate, pentru o corectă analiză a validităţii titlului pârâtei cu privire la validitatea sa, instanţa de apel se va preocupa de stabilirea naturii juridice a "protocolului" a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, din perspectiva modurilor de dobândire a dreptului de proprietate, aşa cum erau ele consacrate de art. 644 C. civ. anterior (1864), conform căruia "proprietatea se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune", urmând a ţine seama şi de contribuţiile doctrinei şi a jurisprudenţei vremii care au complinit enumerarea conţinută de dispoziţia legală sus citată.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a dispune şi asupra cheltuielilor avansate în prezentul recurs, în măsura în care vor fi solicitate şi în funcţie de partea care va câştiga procesul în acord cu exigenţele art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 593 din 7 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată a apelului, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.