Former director's damages claim over mandate revocation rejected as appeal challenges facts beyond cassation review.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05.10.2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 40.200 RON, reprezentând cuantumul a şase indemnizaţii fixe lunare, actualizată cu indicele de inflaţie şi a cheltuielilor de judecată.

La 02.02.2022, reclamantul a formulat o cerere precizatoare, diminuându-şi pretenţiile la suma de 37.332 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 273/04.03.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul A., respins prin decizia civilă nr. 332/05.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

După evocarea circumstanţelor şi etapelor anterioare ale litigiului, autorul recursului a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; în primul rând, a invocat încălcarea art. 1.170 C. civ., ignorându-se că intimata-pârâtă şi-a încălcat obligaţia de bună-credinţă în executarea contractului de mandat, iar revocarea a intervenit nejustificat, lipsind o apreciere obiectivă asupra faptelor ce i se imputau.

În acest sens, a învederat că obligaţia de loialitate nu a fost încălcată, iar o simplă analiză a contractului de mandat şi a deciziei de revocare ar fi relevat că revocarea nu are o justificare reală în pretinsa încălcare a obligaţiei de loialitate.

Invocând pct. 18.5 din contractul de mandat, conform căruia, în cazul revocării fără just cauză a mandatarului, societatea s-a obligat să îi achite şase indemnizaţii lunare fixe, iar conform pct. 18.6, revocarea este justă dacă este bazată pe unul sau mai multe motive, recurentul a susţinut că pârâta a invocat încălcarea legislaţiei relevante, indicată la pct. 18.6.1 şi fraudarea intereselor legitimate ale societăţii, la pct. 18.6.5.

Raportat la acestea, a arătat că încălcarea legislaţiei relevante nu este incidentă, de vreme ce faptele presupus ilegale, imputate autorului demersului judiciar, au fost infirmate de ordonanţa de clasare.

De asemenea, a subliniat că "fraudarea intereselor legitime" reprezintă o acuzaţie lipsită de temei, aceasta reprezentând săvârşirea cu rea-credinţă, pentru a obţine foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia, ipoteză care nu este incidentă în cauză.

O altă normă de drept material pretins încălcată a fost art. 1441 din Legea nr. 31/1990.

A apreciat recurentul că, dacă nu ar fi semnat cererea de concediu, salariatul se putea îndrepta împotriva societăţii intimate şi solicita plata despăgubirilor şi contravaloarea concediului neefectuat, astfel că decizia sa a fost una în interesul companiei. În acelaşi timp, a subliniat că semnarea cererii respective, la scurt timp după ce pierduse calitatea de director general care îi dădea competenţa pentru această aprobare, nu a determinat obţinerea unui folos, nu a păgubit şi nu avea cum să păgubească intimata.

O altă normă de drept material încălcată, în aprecierea recurentului, a fost art. 803 alin. (2) C. civ., prin care este reglementată obligaţia administratorului bunurilor altuia de a acţiona cu onestitate şi loialitate în vederea realizării optime a interesului beneficiarului administrării. Autorul căii de atac a citat conţinutul acestor obligaţii, astfel cum rezultă din doctrină, conchizând că nu le-a încălcat.

Un al doilea motiv de casare a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că statuările instanţei de apel excedează învestirii, dat fiind că prin cererea introductivă nu s-a solicitat instanţelor să verifice conformitatea deciziei de revocare cu regulamentul intern, iar intimata-pârâtă nu a arătat în concret dispoziţiile încălcate din regulamentul intern, astfel încât decizia s-a fundamentat pe probe ce nu au fost administrate.

Prin întâmpinarea formulată la 10.02.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost apreciate nefondate, întrucât recurentul-reclamant nu a contestat apărarea intimatei-pârâte, prin care aceasta s-a prevalat de dispoziţii ale regulamentului intern.

În privinţa motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat înlăturarea criticilor, afirmând că revocarea nu a fost dispusă fără justă cauză şi nu a fost intempestivă. A precizat că revocarea nu a fost dispusă pentru că se formulase plângerea penală împotriva reclamantului, ci pentru motivele cuprinse în plângere, care reflectau nerespectarea normelor legale şi de conduită obligatorii pentru funcţia deţinută de autorul demersului judiciar. A arătat că ordonanţa de clasare confirmă abaterea de la aceste norme, deci existenţa unei juste cauze, în sensul art. 18.6 din contractul de mandat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Sintetizând, pentru a facilita înţelegerea considerentelor prezentei decizii, starea de fapt reţinută de instanţele devolutive şi statuările în drept ale acestora, va reţine că reclamantul, actualul recurent, a fost numit membru al Consiliului de Administraţie al pârâtei, actuala intimată, în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor nr. 3/16.04.2018 şi a contractului de mandat nr. x/16.04.2018 (în continuare, "contractul de mandat").

La 10.09.2019, acelaşi for a dispus revocarea sa din funcţie, reţinându-se motivele consemnate în plângerea penală formulată de intimată, iar în drept, art. 2 pct. 11, art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011, art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, art. 14 alin. (3) lit. b) din statutul companiei intimate, art. 21 lit. i), art. 18.6.1 şi 18.6.5 din contractul de mandat nr. x/16.04.2018, coroborate cu art. 213, 219 şi 2.009 C. civ.

La 04.03.2021, prin ordonanţa dispusă în dosarul penal nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a clasat cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În acest context factual, reclamantul a sesizat instanţa, solicitându-i să dea eficienţă art. 18.5 din contractul de mandat, invocând premisa revocării sale fără justă cauză şi intempestivă.

Respingând acţiunea, instanţele de fond au statuat că, dimpotrivă, nu sunt întrunite condiţiile art. 18.5 din contractul de mandat, astfel că revocarea nu a fost "fără justă cauză", potrivit definiţiei inserate în art. 18.6; subsecvent, au respins obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de şase indemnizaţii nete lunare.

În prezenta cale extraordinară de atac, autorul recursului invocă, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea art. 1.170 C. civ., a art. 1441 din Legea nr. 31/1990 şi a art. 803 alin. (2) C. civ., solicitând instanţei de recurs să constate caracterul injust al revocării, decurgând din aceea că premisele factuale ale încetării mandatului nu se verifică; susţine că nu a încălcat obligaţia de loialitate şi fidelitate, că nu este incidentă situaţia fraudării intereselor legitime ale societăţii intimate şi că - prin conduita sa - a urmărit să prevină un prejudiciu cauzat societăţii.

În primul rând, instanţa supremă reţine că decizia recurată nu face o aplicare a art. 803 alin. (2) şi (1).170 C. civ. şi nici a art. 1441 din Legea nr. 31/1990, căreia să îi fie contrapuse argumentele expuse de autorul căii de atac. Altfel spus, deşi invocă aceste dispoziţii legale, recurentul-reclamant este nemulţumit în realitate de concluzia la care au ajuns cele două instanţe inferioare de fond, cu privire la caracterul justificat al revocării sale din funcţie.

Raportat la motivarea căii de atac, Înalta Curte reaminteşte că, prin controlul exercitat în recurs, în acord cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică exclusiv aplicarea corectă a legii de către instanţele devolutive şi nu realizează un control de fond, de temeinicie, a hotărârilor atacate.

Opus acestui principiu, finalitatea urmărită de recurent este ca instanţa de recurs să conchidă asupra caracterului injust al revocării sale din funcţia de administrator, prin reexaminarea datelor factuale, ceea ce reflectă învestirea instanţei supreme cu un demers incompatibil cu calea de atac exercitată.

Argumentele autorului căii de atac, sintetizate anterior, eludează tocmai obligaţia ce îi revenea în temeiul cazului de casare de care s-a prevalat, de a dovedi, printr-un raţionament explicit, modul în care instanţa a transgresat dispoziţiile legale aplicate în soluţionarea căii de atac devolutive. Însă, concluzia la care s-au oprit instanţele de fond, privitoare la caracterul just al revocării, ca urmare a evaluării şi interpretării probatoriului administrat, reprezintă un aspect ce priveşte temeinicia soluţiei iar nu legalitatea acesteia, neputând fi supusă analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, nu corespunde motivului de casare determinat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. suma criticilor care converg spre acest obiectiv şi, de aceea, acestea vor fi înlăturate fără a fi examinate în fond.

Prin critica circumscrisă motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că statuarea instanţei de apel, prin care faptele imputate recurentului au fost apreciate drept încălcări ale regulamentului de ordine interioară excedează învestirea instanţei, nu identifică prevederile încălcate, constituie o preluare necritică a susţinerilor intimatei şi evocă un înscris ce nu a fost administrat în probaţiune.

Cazul de casare invocat de recurent sancţionează încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative; în sine, însă, neregularitatea procedurală nu este aptă să atragă casarea, în lipsa dovedirii unei vătămări cauzate părţii ce se prevalează de ea.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că argumentele expuse de curtea de apel şi citate de autorul căii de atac sunt consecutive referirii pe care instanţa o face la soluţia de clasare dispusă în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Această ordonanţă a fost administrată în probaţiune chiar de reclamant, astfel încât referirea instanţei de prim control judiciar la starea de fapt rezultată din constatările organului de cercetare penală, nu materializează o încălcare a normelor de procedură, ci se plasează în limitele art. 479 C. proc. civ., chiar dacă regulamentul intern nu a fost depus la dosarul cauzei decât în etapa procesuală recursului.

Este nefondată şi critica prin care recurentul susţine că instanţa de apel a verificat conformitatea deciziei de revocare cu regulamentul intern, depăşind astfel cadrul procesual configurat de autorul demersului judiciar.

Contrar criticii formulate, verificarea motivelor ce au determinat clasarea în dosarul penal era necesară tocmai pentru a constata dacă ele infirmă premisele deciziei de revocare: nerespectarea de către reclamantul-mandatar a normelor legale şi a cerinţelor de conduită impuse de funcţia deţinută. Aceste apărări au fost aduse de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în etapa fondului şi, deci, au fost încorporate cadrului procesual, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate, Înalta Curte constată că niciunul dintre motivele invocate de recurent nu a avut aptitudinea de a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.